Cavalerii templieri. Semnificaţiile devizei templiere: „Non nobis Domine…”

Vezi pagina din librărie: https://www.setthings.com/ro/ebook-author/michael-riche-villmont/

                                                      de Michael Riche-Villmont

Copyright©2015,Toate drepturile aparțin autorului Michael de Riche-Villmont. Varianta de bază în limba franceză

                   “Non nobis Domine, non nobis, sed Nomini Tuo da Gloriam!”

Este cunoscuta deviză şi rugăciune  a “Ostaşilor săraci ai lui Cristos şi ai Templului lui Solomon”, din Ierusalim, pe scurt, cavalerii templieri. Deviză adoptată la începututile existenţei ordinului templier, în secolul al 12-lea  şi preluată de toate ordinele care se proclamă continuatoarele tradiţiilor templiere.

 

NON NOBIS DOMINE, NON NOBIS

Dar ce semnifică această expresie, folosită în limba latină şi cum au ajuns templierii medievali să o adopte ca deviză şi crez spiritual?

Fraza  de mai sus nu este o expresie inventată de cavalerii templieri, ci Psalmul 113.9, cu următoarea formulare completă: “ Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă, pentru mila Ta şi pentru adevărul Tău”[1]. De la prima cântare a acestul Psalm şi până la adoptarea lui ca deviză a cavalerilor-călugări creştini, au trecut 2000 mii de ani, iar adoptarea acestei devize nu s-a făcut întâmplător, ci în mod natural, în contextul  unei evoluţii spirituale parcă predestinată pentru temerarii ostaşi ai creştinătăţii.

Mai întâi, să vedem ce este Psalmul. Psalmul este o rugăciune de smerenie, de pocăinţă, sau de  laudă adusă Lui Dumnezeu, spusă în forma în care este scrisă în Cartea Cântărilor- Psaltirea. Cele mai vechi rugăciuni, sau cântări religiose creştine sunt psalmii, preluaţi din cultul iudaic. Psalmii, în număr de 151, sunt grupaţi în 5 secţiuni, aşa cum au fost ei categorisiţi în cartea ebraică Tora, grupare făcută după ceea ce ei exprimă: laudă, pocăinţă, durere, tristeţe. De aceea, Psaltirea a mai fost denumită şi Cartea sufletului.[2]

Psalmii, în limba ebraică, înseamnă Cartea Laudelor, fiindcă acestea laudă Lucrarea Domnului şi grija Lui faţă de toate fiinţele. Autorii Psalimilor au fost marii învăţaţi ai vechilor vremuri, adevăraţi iniţiaţi în ştiinţele spirituale, printre care şi religia: David, Solomon, Etan,Moise, Ezechia, ş.a. Regele David a scris peste 70 de Psalmi, Solomon a scris 18 Psalmi, printre care, se pare că şi Psalmul 113. Marii preoţi evrei nu au făcut altceva decât consemneze şi să grupeze Psalmii, ultimul grup de Psalmi, al 5-lea, fiind denumit PERFECTIUNEA ŞI LAUDA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU. Din această secţiune face parte şi Psalmul 113: 9: cu formularea pe care am arătat-o: Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă, pentru mila Ta şi pentru adevărul Tău

Aşadar, Psalmul 113.9 arată că Gloria Lui Dumnezeu este atât de mare, încât nu numai oamenii îi cântă slava, ci şi marea, munţii, pământul şi râul Iordan. Şi această mare Glorie trebuie slăvită mereu, spusă şi cântată fiindcă mereu se manifestă Lucrarea Domnului. Pentru evrei, Psalmul are o semnificaţie deosebită, prin el îşi amintesc  mereu că Dumnezeu i-a salvat din Egipt, învăţându-l pe Moise ce să facă pentru a-I  elibera din robie.

Religia creştină a preluat Psaltirea de la evrei şi a introdus Psalmii în toate slujbele religioase, după criterii şi moment bine alese. Psalmul 113, de exemplu,  se cântă în săptămâna  Patimilor, înaintea Paştelui. Dar nu numai. Atât vechii evrei, cât şi preoţii şi călugării creştini cântau acest Psalm ori de câte ori se întâmpla ceva miraculous, neobişnuit sau obţineau un mare succes  în activitatea lor. Îl considerau o laudă adusă Domnului pentru măreţia şi bunătatea Lui în raport cu cererea şi neînsemnătatea omului faţă de Divinitate. În acelaşi timp, creştinii mulţumesc lui Dumnezeu pentru că Fiul său a preluat păcatele omenirii şi că l-a înviat a treia zi după răstignire.

Mai târziu,  Psalmul a fost  spus şi cântat, ca rugăciune de mulţumire, de către creştini  atunci când au obţinut victoria în luptele pe care le purtau frecvent, atât în regatele  creştine, cât şi împotriva  celor de alte religii. Se considera  că biruinţa putea fi obţinută numai prin voia Domnului şi de aceea Îi aduceau cânturi de slavă. Din diferite surse documentare, aflăm că  Psalmul 113 a fost cântat frecvent de capelanii care însoţeau armatele creştine în prima cruciadă, astfel că rugăciunea, în forma pe care o ştim, “Non nobis Domine, non nobis, sed nomini Tuo da Gloriam!”  a devenit bine cunoscută şi cântată de ostaşii cruciaţi. Sau, mai bine spus, de atunci a început să fie des utilizată ca formă de mulţumire pentru orice victorie, mare sau mică.

Unul din momentele semnificative ale primei cruciade, în care cruciaţii au mulţumit Domnului rostind Psalmul 113.9, a fost lupta de la Cetatea Antiochia. Fiind în inferioritate numerică, după cucerirea cetăţii, în iunie 1098, armatele cruciate trebuiau să respingă un contraatac al armatei musulmane. Mobilizaţi de ştirea că în biserica cetăţii a fost găsită Lancea Sfântă, cruciaţii i-au învins pe musulmani.  Victoria cruciaţilor a făcut ca Psalmul să fie considerat o rugăciune foarte puternică , ce aducea  biruinţa creştinilor, iar după cucerirea Ierusalimului, în august 1099, a devenit un adevărat motto al noii frăţii cavalereşti, “Ordinul Sfântului Mormânt”. Templierii au adoptat acest motto-ul datorită faptului că cinci din cei nouă fondatori au fost, după unele date, cavaleri ai Sfântului Mormânt. Motto-ul a fost acceptat şi de Sain Bernard de Clairvaux, care considera, în lucrarea sa…. Că singurii adevăraţi cavaleri sunt membrii ordinelor militare religioase. Poate şi de aceea, acest motto-ul  a fost unul dintre cele mai cunoscute, cu semnificaţii şi efecte dintre cele mai profunde.

În perioada feudalismului târziu, după desfiinţarea oficială a ordinului, regăsim motto-ul pe multe construcţii din Anglia şi Scoţia, ceea ce denotă continuitatea existenţei şi manifestării spiritului templier.

Care este semnificaţia acestui motto?  Credem, în primul rând, că prin adoptarea acestui Psalm ca motto, templierii şi-au exprimat Crezul:”Cred în Dumnezeu, îi închin viaţa mea  şi lupt în numele şi pentru Gloria Lui!” Şi-au declarat credinţa creştină  şi supunerea faţă de Dumnezeu.

Pornind de la faptul că Psalmul ar fi fost făcut de Solomon sau de David, după cum susţin mai mulţi cercetători, o altă semnificaţie ar fi aceea de continuitate a operei spirituale a celor doi regi. Căutarea Luminii şi Adevărului  Lui  Dumnezeu.  Regele David a primit mesajul Domnului pentru construirea Templului, iar fiul lui, regele Solomon,  l-a pus în practică, a ridicat magnificul Templu, care îmbină cele două laturi: cea materială şi cea spirituală. Rugăciunea de glorificare a Domnului întăreşte spiritual luptătorului, al templierului, renăscut în Templul lui Solomon ca nobil cavaler al lui Hristos. El, luptătorul,  apără credinţa creştină nu numai pe câmpul de luptă, ci şi spiritual, începând cu propria sa elevare spirituală.

Putem aprecia ca fiind o importantă semnificaţie a Motto-ului preluat din Psalm şi aceea de mobilizare religioasă, morală şi spirituală a cavalerilor înaintea acţiunilor militare pentru a-şi învinge inamicii. Starea de spirit a luptătorului a fost şi este cea mai important armă a oricărui ostaş în bătălie, care asigură obţinerea victoriei, iar rugăciunea avea tocmai rolul mobilizator în luptă.

Un aspect interesant este şi modul de exprimare a rugăciunilor. Psalmii şi, în general rugăciunile creştine, erau spuse ca poezii rimate, poezii cu rima albă sau cântări. De fapt, mai mult de o treime din aceste rugăciuni erau cantate, uneori şi acompaniate de instrumente rudimentare, de epocă. Este o mare diferenţă între cântec şi cântare. Cântarea, foarte melodioasă,  conţine  în textul său  pilde sau postulate cu o mare încărcătură de înţelepciune. Însăşi noţiunea de Cântare înseamnă  „luminare” sau „înțelepciune”, ceea ce explică de ce Psalmii au fost numiţi şi Cântări.[3]

Aspectul nu  a scăpat atenţiei marilor compozitori care au compus muzică pentru diferiţi Psalmi. Psalmii, ca lucrare muzicală, au o armonie cu totul deosebită prin marea încărcătură spirituală şi muzicalitatea specifică rugăciunilor religioase.

Psalmul 113.9 este o cântare, la fel ca celelalte rugăciuni din Psaltire, cu o melodică   inconfundabilă.

Recitat, scris sau cântat, motto-ul  templier a fost şi rămâne o expresie plină de semnificaţii, de înţelepciune, care a transces timpului şi vremurilor, poate şi datorită simbolismului său complex. 

   Copyright©2015,Toate drepturile aparțin autorului Michael de Riche-Villmont. Varianta de bază în limba franceză         

Cărţi publicate de autorul Michael R.Villmont, cu şi despre templieri, aici:https://www.setthings.com/ro/ebook-author/michael-riche-villmont/

 

 

[1] Catholic Encyclopedia, Psalms

[2] Lea Mazor, 2011, „Cartea Psalmilor”, Berlin

[3] Oxford Dictionary of the Judaic religion,  Oxford University Press