Arhiva etichetelor: spiritualitate templieră

Carte

Eseu: Templierii de Monaco – Sărbătoarea Crăciunului, spiritualtate templieră

Autor Michael Riche Villmont
Notă,

Vorbind de principatul de Monaco, majoritatea oamenilor care l-au vizitat sau au aflat amănunte despre micul stat de pe Riviera mediteraneană, apreciază splendorile arhitecturale şi urbanistice, peisajele uluitoare, magnificele porturi cu yahturi luxoase, stilul de viaţă exclusivist al rezidenţilor. Într-un cuvânt, admiră ceea ce a reuşit să devină principatul: paradisul luxului şi al bunăstării, al înţelepciunii şi frumosului, unde omul a prelucrat stânca, transformând-o dintr-o piatră uriaşă, într-o bijuterie plină de viaţă.
Însă, marea bogăţie a principatului este spiritualitatea comunităţii, viaţa spirituală diversificată, complexă şi profundă pe care micile comunităţi locale o trăiesc. Fiindcă locuitorii principatului au o spiritualitate proprie, bazată pe credinţă, pe proprii tradiţii şi mari valori umane, spiritualitate care susţine şi propulsează dezvoltarea vieţii materiale.
De acest lucru m-am convins atunci când am cunoscut una din laturile spiritualităţii comunităţii principatului, cea a nobleţei şi cavalerismului. Principatul are propriile ordine dinastice: Ordre de Saint-Charles, ordin cavaleresc dinastic, înfiinţat prin Ordonanţa din ianuarie 1863, de către Prinţul Charles III de Monaco; Ordre des Grimaldi , infiinţat prin Ordonanţa 1 028, din 18noiembrie 1954; Ordre de la Couronne, înfiinţat prin ordonanţa din 20 iulie 1960. Importanţa deosebită şi prestigiul acestor ordine sunt evidenţiate prin aceea că ele se află sub directa conducere a S.A.S.Prince de Monaco.
Mai există câteva ordine şi medalii care se acordă marilor personalităţi din domeniul cultural, cel al crucii roşii, etc.
Ordinele dinastice din Monaco sunt foarte importante şi scopul înfiinţării lor a fost acela de a încuraja dezvoltarea spirituală specific-locală, de a promova marile virtuţi creştine şi de a recunoaşte şi a recompensa nobleţea spiritului uman, marile personalităţi locale şi străine, cele ale artei, culturii, ştiinţei, a celor dedicaţi carităţii. Sunt recunoscute meritele personalităţile care, prin munca şi exemplul lor, aduc mari servicii Principatului şi umanităţii, fiind aceste ordine ele însele o formă a înaltei spiritualităţi ce se dezvoltă în Principat.
În afară de ordinele cavalereşti proprii, în principat fiinţează şi alte importante ordine cavalereşti, printre care (denumiri uzuale): Ordinul cavalerilor templieri, Ordinul cavalerilor de Malta, Ordinul cavalerilor Sfântului Mărmânt, etc.
Membrii Ordinului cavalerilor templieri ( l’Ordre de Templiers de Jérusalem, OSMTH), Prioratului de Monaco, de exemplu, au o viaţă spirituală impresionantă, prin propriile activităţi specifice cavalereşti, prin deschiderea şi colaborarea internaţională şi participarea la operele de binefacere. Spiritul templier este purtat şi transmis, cu devoţiune, de câţiva oameni devotaţi evoluţiei spirituale. Foarte interesantă este propria bibliotecă, ce cuprinde lucrări editate în franceză, italiană şi engleză, de istoria, dogma, simbolistica şi spiritualitatea templieră.
Dar, despre cavalerii templieri din Principat, vom prezenta mai multe date într-un alt eseu, dedicat acestora, fiindcă prezentul eseu este dedicat spiritului de nobleţe al tuturor ordinelor dinastice şi cavalereşti din Principat profundei lor spiritualităţi, purtătoare ale valorilor umane, spirituale, morale.

*

25 decembrie, o zi frumoasă, însorită, în Principatul de Monaco. O zi cu profundă semnificaţie spirituală pentru cavalerii tuturor ordinelor nobiliare: sărbătoarea Naşterii Mântuitorului, ziua de Crăciun. O zi a credinţei, a spiritului, sărbătorită în Principat cu mare dedicaţie şi, ca în fiecare an, partea artistică, cea intelectuală şi cea cavalerească din comunitatea principatului, şi-au armonizat activităţile şi au colaborat pentru evidenţierea aspectului spiritual, dificil lucru în această lume a comercialului atotstăpânitor. Impresionant mi s-a părut, în acest context, modul cum au sărbătorit Crăciunul cavalerii ordinului Templului din Ierusalim, alături de întreaga comunitate monegască.
*
Pentru templierii ordinului, programul festivităţilor de Crăciun a fost bogat, diversificat şi cu o spiritualitate evidentă, personalizată. Activităţile cavalereşti specifice au început din 23 decembrie, cu o reuniune capitulară dedicată atât solstiţiului de iarnă (21 decembrie), moment când soarele începe parcursul pe traiectoria sa ascendentă, cât şi marii sărbători creştine. Preluând semnificaţiile spirituale ale saturnaliilor romane (17-23 decembrie), ce marcau începutul, un nou an aducător de schimbare şi dezvoltare a naturii şi a spiritului, creştinătatea îi suprapune adevăratul Început al spiritului uman prin naşterea Mântuitorului, Început care a schimbat modul de gândire şi de viaţă al creştinilor.
Acestor profunde semnificaţii spirituale i-a fost dedicată, după cum ne-au arătat, întrunirea festivă a cavalerilor templului credinţei, din Monaco, asociaţi în comanderia St.Michel. Adunarea capitulară, cu excelenta sa deschidere internaţională, desfăşurată în l’Eglise de Saint Paul, a fost prilejul ideal ca Excelenţa Sa G.C şi Excelenţa Sa M.P. să prezinte cavalerilor şi asistenţe, câteva date despre istoria şi semnificaţia Sărbătorii Naşterii Mântuitorului Isus. Şi, de ce nu, au fost momente de rememorare interioară, de către fiecare dintre participanţi, a venirii lui Hristos pe pământ şi a misiunii Lui de a ne scoate din temniţele viciului, prin preluarea păcatului primordial asupra sa. El ne-a arătat calea prin care fiecare dintre noi, un Faust legat prin promisiunea deşertăciunii de Rău şi viciu, rupem lanţurile spirituale ale sclaviei păcatului.
Din expunerile lor, am aflat că istoria interesantă a Crăciunului vine din antichitate, din Babilon, continuată în Grecia antică şi Roma. Anticii au observat că în a doua jumătate a lunii decembrie, ziua începe să se mărească şi natura să renască. Erau zilele ( 17-23 decembrie) de sărbătorire a zeului Saturn, saturnália, cu activităţi festive, care au atras popoare întregi, creând astfel, obiceiuri seculare. Conform credinţei romane precreştine, 25 decembrie era ziua în care s-a născut Soarele. În anul 46 î.Hr., Împăratul Iulius Cezar a instituit calendarul iulian, conform căruia noul an începea în ziua de 1 ianuarie, fiind sărbătorită după obiceiurile din saturnália, alături de naşterea Soarelui.
Mai târziu, după apariţia creştinismului, în anul 221, creştinii din orientul apropiat au sărbătorit data de 25 decembrie ca zi de naştere a Lui Isus, Soarele Creştinătăţii, iar din secolul 14, Biserica a consacrat această sărbătoare importantă.
Pentru templieri, ca ostaşi sărmani ai lui Hristos şi ai templului din Ierusalim, Naşterea Mântuitorului este cu atât mai importantă, pentru că acei vechi cavaleri şi-au dedicat lupta şi viaţa lui Hristos.
Ritualul specific ce a urmat interesantelor prezentări ale semnificaţiilor Crăciunului, s-a dovedit a fi un adevărat spectacol al simbolismului templier, în care armoniile profunde ale cântecelor gregoriene şi ale ariilor din lucrările lui Mozart ( Sonata di chiesa, Requiem, Gloria in excelsis Deo), ca parte integrantă a ritualului, i-au purtat pe cavaleri spre vremurile de profundă credinţă şi glorie a templarismului lui Hugues de Payens şi al lui Saint Bernard de Clairvaux. Momente de pierdere de sine în înalta spiritualitate de dincolo de timp, cea a vituţiilor divine din Templul etern. Momente prin care rareori poţi trece şi care te marchează cu profunzimea şi puritatea lor, care te purifică şi te întăresc pentru a servi Binele şi virtutea. Momente care te fac conştient de privilegiul ce-l ai de a fi parte a cavalerismului şi a nobleţei spirituale. Poate şi recunoscător acelora care au reuşit să consolideze o astfel de asociaţie cavalerească, asociaţie sufletească, spirituală, aici, pe stânca templului lui Hercules.
Adunarea capitulară, ritualul cavaleresc, s-au constituit ca momentul de istorie, dogmă şi spiritualitate templieră în cadrul acestor activităţi dedicate sărbătoririi Crăciunului, ritualul fiind modalitatea de a asigura continuitatea existenţei valorilor spirituale, morale, culturale ale spiritului templier.
Dacă toate adunările capitulare ale acestei splendide asociaţii au o astfel de trăire, atunci spiritul templier şi-a găsit templul ideal pentru rememorarea vechii lui glorii! Pentru că gloria nu le aparţine lor, cavalerilor, ei doar o retrăiesc. Non Nobis Domine…….

*
În această zi frumoasă de 25 decembrie, încă impresionat de atmosfera de o profundă spiritualitate a adunării capitulare, am aşteptat, eu şi Cornelia, ora plecării spre catedrala arhiepiscopală, unde urma să participăm la missa de Crăciun.
Am privit în jur. În salonul elegant, situat lângă recepţia hotelului, toate mesele erau ocupate. Foarte multe persoane au ţinut, probabil, să fie aici, în Principat, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, locul unde spiritul Crăciunului, atât de prezent în vitrine, pe străzi şi clădiri, în privirile şi atitudinea oamenilor, se armonizează cu peisajele splendide, cu eleganţa, distincţia şi prestigiul acestui adevărat paradis.
„Cred că este timpul să plecăm”, a spus Cornelia, privindu-l pe comisiorul care s-a apropiat de noi, având două buchete splendide de trandafiri albi şi care, apoi, ne-a condus la taximetru.
Drumul de la hotelul situat pe malul mării, în zona Larvotto şi până la Cathédrale Notre-Dame-Immaculée, catedrala arhiepiscopală a Principatului de Monaco, situată în Monaco-Ville, l-am parcurs în câteva minute, admirând străzile curate, spaţiile verzi şi multitudinea zonelor pline de flori. Şi vitrinele, aranjate cu gust, care-şi etalau într-un mod atractiv produsele destinate cadourilor.
Catedrala strălucea în lumina soarelui mediteranean, parcă exprimându-şi bucuria de a primi atât de mulţi oameni. Fiindcă, în piaţetă erau foarte multe persoane, care se îndreptau spre scările catedralei. Eleganţa celor care urmau să participe la slujba religioasă de Crăciun, dovedeau încă odată gradul de civilizaţie al comunităţii, amplificat de dorinţa fiecăruia de a-şi etala personalitatea şi rafinamentul. Ca o pată de culoare, dar şi o reflectare a mândriei lor personale, în acea mulţime se vedeau bărbaţi purtători ai mantiilor cavalereşti, uniforme ale cavalerilor crucii roşii, ale cavalerilor crucii albe, ale cavalerilor ordinului Sfântului Mormânt şi ale cavalerilor aparţinând altor ordine. Mergeau spre intrarea în biserică, însoţiţi de soţii şi copii, semn al spiritului lor de familie. Un spirit tradiţional frumos, încurajat de spiritualitatea cavalerească.
Cathédrale Notre Dame Immaculée, cunoscută de comunitatea locală şi sub numele de Saint Nicholas, este o construcţie splendidă, în stilul gotic, cu trei intrări , cu arcade şi rozeta înţelepciunii în partea superioară a intrării principale. Ea a fost construită începând cu anul 1874, pe locul fostei biserici Saint Nicholas şi sfinţită în 1911. Interiorul catedralei este la fel de valoros ca şi exteriorul acesteia, armonizându-se pentru exprimarea atmosferei de pietate, devoţiune, atât de necesară reculegerii pentru primirea spiritului divin, în timpul şi în afara missei. Păşind în acest templu al credinţei, ai impresia că eşti la întâlnire şi cu istoria: aici şi-au găsit somnul de veci mulţii din conducătorii Principatului, printre care şi prinţul Rainier III şi Prinţesa Grace Kelly. Şi, după ce am admirat Marele Altar şi scaunul episcopal din marmură, picturile splendide şi arcadele, am depus câte un buchet de flori la mormântul lor, ca respect pentru ceea ce aceste mari personalităţi reprezintă în istoria principatului.
Atmosfera specifică din biserică ne-a impresionat şi pe noi. Am mai fost de câteva ori la catedrală şi de fiecare dată ne-a impresionat atmosfera de linişte, chemarea nerostită la rugăciune, la întâlnirea cu Divinul. La reflecţie asupra ceea ce suntem şi ceea ce vrem să fim! Asupra a ceea ce lăsăm în urma noastră.

Missa de Crăciun a început cu acordurile divine de la marea orgă a catedralei, ce însoţeau cântul corului copiilor. Un miniconcert care a electrizat asistenţa şi a pregătit-o pentru emoţionanta slujbă religioasă, pe care fiecare din noi am trăit-o ca o expresie a credinţei în Cel care s-a s-acrificat pentru Bine şi Adevăr.
Din locul unde ne aflam, lângă excelenţele lor, templierii, am privit, atât cât am putut, asistenţa, căutând să-i văd pe cei ce purtau mantii cavalereşti. Iar ceea ce am văzut, atitudinea lor, dovedeau ceea ce mă aşteptam să văd: trăirea profundă a ceea ce însemna credinţa creştină. Era, probabil, momentul adevărului.
Apoi, după un timp, nedefinit, când missa s-a terminat, asistenţa a părăsit corpul navei într-o linişte deplină, semn că reculegerea fiecăruia continua. Templierii, probabil din instinct, au ieşit împreună, unul lângă celălalt, cu familiile în mijlocul lor, parcă ocrotindu-le. Semn al unităţii? Al vechii camaraderii? Mai mult ca sigur, ca reflex de apărare a familiei şi a valorilor familiare.

*
Un concert de operă, oriunde în lume, are o atmosferă aparte, specifică, generată de arhitectura şi interiorul construcţiei, cu monumentalele intrări, foaier, sala de spectacole. În acelaşi timp, atmosfera festivă, aristocrată, este generată şi de persoanele participante la concert, eleganţa, rafinamentul şi prestanţa participanţilor şi, nu în ultimul rând, de distincţia, gesturile şi comportamentul lor plin de curtoazie. Toate acestea sunt completate de înalta, subtila spiritualitate a templului muzicii, templu al culturii dată de farmecul unui elitism al spiritului educat, cunoscător al muzicii culte. Cu atât mai mult, Salle Garnier din Monte Carlo etalează atmosfera de elitism, rafinament şi spiritualitate, ca o caracteristică a comunităţii din Principat. Mai ales în acestă perioadă a sărbătorilor de iarnă.
Ultima activitate festivă organizată de cavalerii din Principat, în contextul sărbătorilor Crăciunului, a fost concertul de muzică clasică, ce a avut loc seara, în sala Operei aflată în clădirea cazinoului. Istoria sălii operei din Monte Carlo este interesantă, dar puţin cunoscută.
În anii 1850, Prinţul Charles III de Monaco a iniţiat construirea unui nou cartier, numit Monte Carlo, odată cu liberalizarea jocurilor de noroc. În noul cartier, a hotărât să ridice o contrucţie care să găzduiască jocurile de noroc şi l-a angajat pe arhitectul Charles Garnier, cel care a proiectat şi construit cunoscuta clădire a Operei din Paris, Palatul Garnier.
Adept al stilului Beaux Arts, stil imperial din timpul lui Napoleon III, Garnier a început construcţia clădirii în 1858, fiind finalizată în 1863. În 1870, Prinţul Charles a cerut arhitectului Garnier să amenajeze în incinta construcţiei cazinoului şi o sală pentru concerte, amenajare care a durat nouă ani. Rezultatul a fost uluitor, o sală splendidă în acelaşi stil Beaux Arts.
Ca o coincidenţă interesantă, inagurarea sălii, denumită Salle Garnier, situată în vestul clădirii, a fost făcută, în februarie 1879, cu opereta Le Chevalier Gaston, de compozitorul Robert Planquette.
Aşadar, aici, în Salle Garnier, a avut loc concertul de Crăciun, în program fiind arii din Oratoriul „Creaţia” a lui Haynd, Church Sonatas ale lui Wolfgang Amadeus Mozart şi câteva sonate de G. Verdi şi Beethoven, dedicate acestor zile pline de spiritualitate ale Crăciunului, credinţei şi speranţei. Alese cu grijă pentru a evidenţa spiritul Crăciunului, aşa cum l-au trăit compozitorii vremurilor trecute, piesele muzicale interpretate orchestra operei au reuşit să impresioneze asistenţa, formată, în marea majoritate, din cavaleri şi familiile lor, buni cunoscători ai muzicii clasice. Prestaţia orchestrei a fost, astfel, deosebită, impresionantă prin autenticitatea şi sentimentele transmise publicului.
Concertul a fost şi a rămas în amintirea participanţilor, un moment de valori morale, artă şi cultură de referinţă în viaţa spirituală a cavalerismului templier din Principat.

*
Rememorând acele zile şi activităţile cavalereşti organizate de templierii de Monaco, am realizat faptul că fiecare din aceste activităţi, momente distincte în suita festivităţilor de sărbătorire a Crăciunului, au fost componente ale vieţii lor spirituale, . şi au avut câte un mesaj propriu transmis participanţilor şi nu numai: spiritul templier, templarismul ca un curent spiritual, are o istorie proprie, strâns legată de credinţa creştină şi cu valori morale proprii Iar templierii sunt creatorii şi beneficiarii multora din creaţiile artistice, literare, muzicale, etc. Şi ne-am bucurat că am avut privilegiul de a cunoaşte şi o altă modalitate de manifestare a vieţii spirituale cavalereşti.

Notă:
În orice eseu, ficţiune sau realitate, importat este faptul că spiritul are acele valori şi virtuţi conform nivelului său de evoluţie.

Copyright©2016.Todos los derechos pertenecen al autor Michael Riche-Villmont
Copyright©2016 Toate drepturile apartin autorului Michael Riche Villmont.

4c11

Eseu: SIMBOLISTICA FURTUNII-Fragment din cartea „Spiritualitate templieră”

Cartea „Spiritualitatea templieră”https://www.setthings.com/ro/e-books/noblete-si-cavalerism-spiritualitate-templiera/

Sau  „Simbolistica furtunii”https://www.setthings.com/ro/e-books/eseu-simbolistica-furtunii-spiritualitate-templiera/

… Barcelona, o zi senină de august, fără nici un semn pe cer, care să prevestească furtuna ce fusese anunţată de serviciile meteorologice.  Doar briza mării se simţea ceva mai tare. Oricum, hotărâsem să nu ieşim în oraş în acea zi. Prânzul l-am luat la reşedinţa noastră, dintr-un motiv    întemeiat: voiam ca prietenii noştrii, veniţi în vizită, să beneficieze de minunatele preparate culinare ale talentatului bucătar Alvarez, expert în gastronomia barceloneză. Ne-am bucurat, eu şi soţia, că amicii noştri, Alberto Garcia de Garentta, din Madrid, Pierre de St.Etienne, din Paris şi Laurent de Gérvémond din Nice, împreună cu soţiile, ne-au onorat invitaţia de a ne vizita câteva zile aici, în Barcelona. …… În această perioadă de început de august, vizita lor era cum nu se poate mai binevenită, fiindcă urma să participăm la festivalul cavaleresc medieval de la Miravet[2], care avea loc la renumitul castel templier de lângă Tarragona.

Ne cunoşteam toţi de mult timp, am participat  deseori,  împreună,  la cele mai cunoscute festivaluri medievale, eu, ca istoric pasionat de ordinele cavalereşti, ei, ca descendenţi ai unor vechi familii, purtători ai tradiţiilor cavalereşti. Ultimul festival la care am participat, la începutul lunii aprilie, a fost cel din Biot, un sat medieval de lângă Nice. Acest festival era,  de fapt, o reconstituire a acelor vremuri, la care participau mii de pasionaţi de istorie.

…………………….

 

După vreo jumătate de oră, de departe, dinspre est, au început să se adune nori, din ce în ce mai negri, grei, de furtună, iar vântul, ce abia adia până atunci, a început şi el să-şi facă simţită prezenţa tot mai tare.

– Se apropie furtuna, a remarcat Garcia Alberto Este  un spectacol interesant.

–  Da, i-am răspuns, din când în când natura vrea să ne arate puterea, cerând mai mult respect din partea noastră, a oamenilor.

…………………….

– Priviţi, a continuat el, ce spectacol.

Era, într-adevăr, un adevărat spectacol. Norii negrii au cuprins tot cerul spre est, învolburându-se, iar fulgerele au început să brăzdeze uriaşa formaţiune întunecată. S-au auzit primele tunete, iar câinii, speriaţi, s-au repezit spre căsuţa lor. Dar nu era întrg spectacolul. Dinspre sud-vest, soarele îşi trimitea razele, luminând apa mării, învolburată deja, sub norii joşi, luminaţi şi ei de razele reflectate de valuri. Lumina reflectată părea a fi formată din sute de aurore boreale, o combinaţie de culoare de la roşu, galben, până la albastru. Apoi, pe măsură ce norii se apropiau de noi, a început ploaia torenţială deasupra mării, o perdea gri închis de apă, ce juca în bătaia vântului, tot mai puternic.

Apoi,  în mişcarea lor haotică, chiar înainte de a ajunge deasupra oraşului, primii nori păreau a fi opriţi de o forţă nevăzută, căreia încercau să-i opună rezistenţă în drumul lor spre vest, peste munte şi oraş. Fulgerele erau mai furioase, brăzdau apa  şi norii, căutând şi ele să învingă forţa care le-a oprit înaintarea. Tunetele, amplificate de apă şi ţărm, erau înfricoşătoare. După câteva minute, încet, norii păreau că renunţă la înaintarea lor spre oraş şi se supun acelei forţe nevăzute, care-i îndruma spre sud, de-a lungul ţărmului, urmaţi de fulgere şi tunete,  în timp ce, cei din urmă, îşi menţineau stăpânirea asupra mării.

Priveam toţi patru uimiţi acel spectacol oferit de furtună, spectacol de lumină, sunet şi mişcare.

– Fantastic, a şoptit Pierre, parizianul, cu ochii aţintiţi spre norii învolburaţi. Înţeleg de ce aveau marinarii atâtea superstiţii despre furtună.

– Nu numai marinarii, i-a răspuns Laurent. Omenirea, de la neştiutorul om primordial şi până astăzi, au creat nenumărate poveşti şi legende despre furtună, i-au atribuit o simbolistică profundă, pe care au integrat-o în credinţele lor. Simbolistica furtunii  o regăsim în spiritualitatea umană în întreaga istorie a umanităţii.

– Ai dreptate, Excelenţă! a fost de acord  Pierre. Furtuna, ca fenomen natural, face parte din mediul nostru, din viaţa noastră. Trebuie să o înţelegem, atât ca fenomen natural, cât şi spiritual, să o acceptăm adaptându-ne manifestărilor ei.

Alberto Garcia a băut din paharul cu brandy, l-a privit pe Pierre şi, cu franceza lui impecabilă, l-a completat:

– De acord cu tine, Pierre. Cred însă că simbolismul acestui fenomen natural este ceva mai complex. Furtuna are profunde semnificaţii mitice, spirituale, religioase, pastorale şi, pot spune, chiar artistice, acestea  fiind, în acelaşi timp şi un mod de exprimare  a simbolismului furtunii. Trebuie să avem în vedere că toate aceste semnificaţii ale fenomenului furtună, simbolismul acestui fenomen natural violent, înfricoşător pentru omul primordial, apoi pentru cel primitiv, sunt o consecinţă a faptului  că el, fenomenul natural cu manifestări complexe, a fost de  neînţeles şi inexplicabil pentru oameni, a generat teamă, până în epoca noastră modernă. Eterna şi omniprezenta teamă faţă de necunoscut, rareori învinsă de curiozitatea omenească fără limite. Şi, în încercarea de a găsi o explicaţie pentru violentul şi necunoscutul fenomen natural, omul a apelat la intuiţia şi experienţa lui de viaţă, ca forme de cunoaştere, de înţelegere a ceea ce se întâmpla în jurul lui. Iar explicaţiile pe care şi le-a dat lui însuşi, au fost, desigur, fantastice, mitice, apoi mistice şi religioase, folosind simbolurile, legendele.

– Interesant, nu mi-am putut reţine remarca.

 

………………………..

Dar cum se explică această luptă continuă între virtute şi viciu? Răspunsul l-a dat Isus………..

Aşa a apărut mitul lui Faust,…………………………..

– Excelenţă, a intervenit Pierre de St.Etienne, tema faustiană este, dacă vrei, tema de reflecţie a fiecăruia dintre cavalerii noştri templieri. Este tema furtunii noastre interioare şi  ar fi de mare actualitate, chiar necesară să o dezvoltăm la conferinţele noastre. Pe mine, unul, m-a captivat ceea ce ne spui.

– De acord cu tine, Pierre,………………………

………………………………………

Vă propun, acum, o analiză a textelor biblice pe baza cărora vom găsi legătura dintre furtună şi ordinul templier, corelaţiile spirituale, alegorice ce se pot face între furtună şi cavalerii templieri.

……………………………….

 

Dar, cel mai ilustrativ exemplu de construcţie a unui lăcaş de cult, care respecta forma bărcii lui Noe, a fost Templul lui Solomon, în Ierusalim, ridicat tot la porunca Domnului, după planurile comunicate de El. Templul avea dublă destinaţie, de păstrare a Chivotului şi de înălţare a rugilor către Dumnezeu. Ruinele Templului se văd şi acum în Ierusalim, unul din zidurile exterioare fiind Zidul Plângerii.

………………………….

 

– Ca o curiozitate, am intervenit eu, din nou, dacă ar fi să credem legendele, numele oraşului nostru, Barcelona, ar avea originea într-o…furtună. O legendă spune că Hercules a plecat, împreună cu Jason şi argonauţii, într-o călătorie pe Mediterana, în căutarea lânii de aur.

…………………..

 

Barcelona, 2016

Autor Michael Riche-Villmont

[1] Vezi Michaël Riche-Villmont, „Dragoste şi mister la Barcelona”, 2015

[2] „ Vezi Michaël Riche-Villmont , Miravet, manuscrisul templier”, 2016