Arhiva etichetelor: Spiritualitate cavalerească

1spirit

Eseu Omul cu înaltă spiritualitate

Omul spiritual
Noblețea spiritului…Omul spiritual…Sunt noțiuni, dar și simboluri!…Simboluri ale unui nivel de evoluție spirituală, a unui mod de gândire, de viață și de atitudine. Frère Gérard l’Hospitalier (călugărul care a înființat ordinul ospitalier în Ierusalim, 1099) obișnuia să spună călugărilor ospitalieri ai Sf. Augustin, după cum au consemnat cronicarii epocii, că este un om spiritual acela care gândește și trăiește în spiritul Domnului, în credința creștină și după regulile credinței. Este cel care nu are grija bunurilor materiale, îngrijindu-se de sănătatea lui spirituală și mântuirea prin Spiritul Sfânt. Este Principiul care a stat și încă stă la baza doctrinei cavalerilor de Malta (denumiți și cavaleri ospitalieri, sau cavaleri ioaniți).
Iar Saint Bernard de Clairvaux (patronul spiritual al ordinului cavalerilor templieri) spunea, în aceeași perioadă, că „singurii adevărați nobili cavaleri creștini sunt cavalerii membri ai ordinelor religioase” (în epocă, cele mai cunoscute erau Ordinulu cavalerilor Sfântului Mormânt, ordinul cavalerilor templieri, ordinul cavalerilor ospitalieri/din1113, ceva mai târziu Ordinul Sf. Lazăr, ordinul cavalerilor teutoni și eroicele ordine cavalerești iberice: Orden de Calatrava, Orden de Alcantara, Orden de Montesa, Ordinul Militar al lui Hristos/Portugalia, ordinul cavaleresc feminin Orden de las Damas de Tortosa, 1149; ordinal cavaleresc feminin Orden de las Damas de la Banda, 1387, etc.)
Ambii călugări, sanctificați mai târziu, aveau dreptate. În epocă, aceste ordine erau de tip religios, militar și aveau un caracter nobiliar. În ordinele menționate și în altele erau primiți ca membrii luptători de origine nobilă (titlul de cavaler fiind primul titlu nobiliar) de cel puțin patru generații, pregătiți și educați în familie după cutumele nobiliare, bazate pe valorile creștine (vezi și cele 10 legi ale lui Moise, ș.a.).
În rândul clasei nobiliare, spiritualitatea se plia, aproape în totalitate, pe credința creștină și regulile nobiliar-cavalerești. Pregătirea militară a copiilor de nobili, ca viitori comandanți se desfășura după codul valorilor cavalerești și știința militară cea mai avansată a timpului lor. În același timp, învățau latina ca limbă oficială a nobilimii și a bisericii și elemente din cele șapte științe/arte liberale, ceea ce le conferea o înaltă pregătire intelectuală. Cu excepțiile inerente. Astfel, clasa nobiliară era promotoarea culturii și civilizației în societatea medievală. În acest context, noblețea ereditară, noblețea sângelui era întărită de noblețea spiritului, fiind, într-un fel și în majoritatea cazurilor, inseparbile. Descendentul unui nobil devenea, prin educația obligatorie, un om spiritual.
*
În epoca modernă, noțiunea de om spiritual, ca și cea de spiritualitate, au o semnificație mult mai largă, dar esența, cadrul moral și spiritual se păstrează, datorită tradițiilor locale și naționale creștine, a valorilor morale și spirituale consolidate și confirmate de istorie în Europa.
În acest domeniu, sociologia ne prezintă câteva concluzii foarte interesante. Societatea se dezvoltă menținând diferențe de educație și instrucție intelectuală între clase și categorii sociale, ceea ce are drept consecințe diferențe de stare materială. În ciuda multor reglementări internaționale, diferențele de educație și instrucție se adâncesc, numărul celor preocupați de educație și autoeducație devenind tot mai mic. Este cunoscut faptul că educație începe în familie, de la vârste fragede și copilul nu este altceva decât oglinda părinților, cu tradițiile familiei, cu reguli și valori locale promovate de familiile lor, generație după generație. Ceea ce învață în primii ani ai copilăriei, copilul, devenit adult, va aplica în întreaga lui viață, indiferent cât de ridicat va fi nivelul instrucției sale intelectuale și profesionale. Cu excepțiile inerente datorită propriei personalități sau ocaziilor conjuncturale. Istoria ne arată nenumărate exemple de oameni de geniu, cu educație și spiritualitate mediocre, ridicați atât din rândul claselor populare, cât și al aristocrației.
In acest context, sustin sociologii, elitele devin tot mai importante, ca exemple pozitive de educație, gândire și atitudine socială, promotoare de valori naționale. Eșecul tragic multiculturalismului inventat și impus confirmă concluziile sociologice.
Elitele, oamenii cu înaltă spiritualitate sunt tocmai oamenii de înaltă educație și instrucție, la care societatea se raportează, considerându-i exemple sociale/ pozitive. Și foarte mulți oameni caută să imite elitele. Cum recunoaștem oamenii spirituali? Sociologii ne ajută să răspundem la întrebare. Omul cu înaltă spiritualitate, apreciat ca parte din categoria socială a elitelor, are o profundă și sinceră credință creștină, ceea ce-l apropie de înalta sferă divină și-l poartă pe calea cunoașterii subtile a lumii de dincolo de materialul grosier. Situat deasupra stresului cotidian, de serviciu și grija zilei de mâine, caută și se înconjoară de tot ce este armonie și frumos, fiind el însuși un om armonios ce trăiește prin spirit. Este, în general, un creator în domeniul lui de activitate, iubește cartea, arta și cultura, armoniile muzicii clasice. Respectă și promovează valorile creștine, tradițiile iberice, sau franceze, etc., tradițiile locale și cele ale familiei sale, având o proprie istorie veche, transmisă în familia sa de sute de ani. O istorie construită și bazată pe noblețea ereditară, pe noblețea spirituală a marilor familii de creatori (marii artiști, prelați, intelectuali,etc.) de la care lumea a primit marile tezaure medievale, de la construcții geniale, la opere de artă și muzicale divine.
Unde-i găsim pe acești oameni, care consideră ca o normalitate trăsăturile spirituale arătate mai sus, apreciați de către ceilalți ca fiind deosebiți? Îi găsim în lumea discretă a nobilimii și a familiilor marilor intelectuali, a înalților prelați, reuniți în asociații exclusiviste, în ordinele cavalerești dinastice sau nobiliare (Ordinul Lânii de aur, Ordinul Jartierei, Ordinul Sf. Michael, Ordinul cavalerilor de Malta, etc). Pot fi întâlniți în marile biblioteci, la vernisaje, la concertele de operă din toate marile orașe iberice, la marile congrese pe diferite teme…Frumoase realizări, un statut de invidiat… Dar puțini știu câtă muncă depun acești oameni pentru a deveni ceea ce sunt, câte sacrificii au făcut și fac pentru a evolua spiritual și ce responsabilitate au față de societate, așa cum au avut strămoșii lor care au făcut istoria națională și au păstrat, alături de Biserică, valorile și credința creștină împotriva invaziilor maure în peninsulă, secole la rând. Iar discreția lor nu este autoizolare, dimpotrivă, au lumea lor, luminată de credință și armonie, de mari realizări profesionale, de invenții și inovații care au făcut viața tuturor oamenilor mai ușoară. Dar, discreția îi apără împotriva mediocrității, a inculturii, a parvenitismului. Și le ajută să fie, în continuare, elite-leaderi spirituali, intelectuali, creatori. Să fie exemple pentru oamenii de bună credință și jaloane spirituale pentru umanitate pe drumul civilizației.
Barcelona, iunie 2018
Michael R. Villmont

boofantasy-1578656_960_720

…Spiritualitate cavalerească… Fragmente din cartea „Cavalerii templieri-Spiritualitate templieră”

Librărie:https://www.setthings.com/ro/e-books/noblete-si-cavalerism-spiritualitate-templiera/

Ziua de 5 ianuarie.  Sărbătoarea Celor Trei Regi, sau  a celor Trei Magi de la Răsărit începe cu slijba religioasă şi se continuă cu La Cabalgata de Reyes Magos (la Cavalcada de Reis Mags d’Orient, în catalană), înscriindu-se în suita sărbătorilor creştine dedicate Naşterii Domnului. Zi de sărbătoare şi pentru comunitatea cavalerească, acea  comunitate spirituală care continuă tradiţiile creştine ale vechilor cavaleri.

Missa aniversală  ţinută la La Basílica dels Sants Màrtirs Just i Pastor, din Cartierul gotic, cu participarea membrilor mai multor ordine cavalereşti, a fost un eveniment de  profundă spiritualitate şi de o spectaculoasă desfăşurare, prin ritualul ei religios  din  atmosfera pioasă degajată de arhitectura celei mai vechi biserici din oraş, de expresivele ţinute ale preoţilor şi cavalerilor participanţi, de eleganţa sobră a celorlaţi participanţi. Un eveniment de trăire interioară, de armonizare a sufletului cu spiritul divin, ce rămâne imprimat în amintirea fiecărui participant, ca un lucru frumos, înălţător.

……………………..

Spiritualitate…Este mai mult decât o noţiune definită în dicţionare. Este acea parte a fiinţei umane care-l defineşte pe om ca atare, Omul şi Umanul: gândirea raţională, logică, totalitatea ideilor sale despre societate, despre lume şi  univers dincolo de ceea ce este material, ansamblul sentimentelor şi trăirilor sale interioare, valorile şi principiile care-i determină atitudinea, viaţa, trările. Şi, înainte de toate, spiritualitatea este credinţa în Divinitate, la care se raportează fiecare om  în atitudinea sa faţă de societate.

Aşadar, omul este o fiinţă spirituală, spiritul fiecăruia are un nivel de conştientizare şi de dezvoltare, mai înalt sau mai redus, în funcţie de el însuşi şi de colectivitatea, societatea în care trăieşte, de timpul istoric şi nivelul de civilizaţie al colectivităţii. Fiindcă, întreaga societate, ca şi fiecare  colectivitatea mai mare sau mai mică, are o spiritualitate proprie a acesteia, compusă  din cultura, ideile, valorile, tradiţiile acesteia, formate în timp, pe baza spiritualităţilor individuale. Iar ea, la rândul ei, influenţează definitorie spiritualitatea individului. Dar evoluţia spirituală a fiecărui om depinde, în principal, de el însuşi, de dorinţa şi preocuparea lui de a cunoaşte lumea subtilă,  misterele şi armonia sferei divine.

Se spune că oamenii cu înaltă spiritualitate, spiritele nobile, sunt „cei aleşi”, fiindcă ei sunt călăuziţi pe drumul cunoaşterii de forţe necunoscute, misterioase pentru oamenii obişnuiţi. Şi, la un moment dat, devin ei înşişi forţe călăuzitoare pentru cei aflaţi la început de drum spiritual. Acest proces cognoscibil se desfăşoară în colectivităţile religioase, filosofice, artistice, culturale,ezoterice, iniţiatice, care reunesc persoane cu preocupări asemănătoare. Este, probabil, cadrul cel mai adecvat învăţării şi dezvoltării spirituale. Consacrat ca atare de-a lungul istoriei civilizaţiei umane.

……………….

Ordinele cavalereşti,  printre cele mai cunoscute, fiind ordinul cavalerilor de Malta, înfiinţat în 1054 ca ordin monahal, ordinul cavalerilor templieri[2], înfiinţat în 1118, ordinul Sfântului Mormânt, înfiinţat în 1099, ordinul cavalerilor teutoni, înfiinţat în 1198 la Acra, etc., erau formate din luptători-cavaleri de origine nobilă,( primul titlu nobiliar fiind cel de cavaler), din sergenţi şi simpli ostaşi. Datorită pierderilor suferite de ordinele cavalereşti în luptele cu musulmanii, cei mai buni luptători erau înnobilaţi de marele maestru, astfel că se asigura caracterul nobiliar al ordinului. Însă luptătorii înnobilaţi erau, în general, analfabeţi, nu aveau educaţia, cultura generală şi pregătirea celor din familiile nobiliare, nu deţineau  cunoştinţe spiritual-religioase, ceea ce a făcut ca ordinele cavalereşti să devină adevărate şcoli  sprirituale.

………………….

La începutul secolului al 18-lea, mişcarea cavalerească renaşte, ca o consecinţă a  noilor curente artistice, culturale, ezoterice sau spirituale, cum ar fi, de exemplu,  Iluminismul. Devine vizibil şi unul din ordinele templiere, ca urmare a publicării Documentului Larmenius. („Povestea începea în anul 1314, când Jacques de Molay, aflat în închisoare, i-ar fi transmis verbal, lui Jean Marc Larmenius, prior de Cipru, ordinul de a se alege un alt mare maestru. Alegerea urma să fie făcută după moartea lui De Molay şi astfel ordinul să-şi continue existenţa. Zece ani mai târziu, acest testament a fost redactat în latină, primind denumirea de Carta Larmenius, sau Carta Transmissionis [3]. ”….. Şi vorbind tot despre templieri, în următoarele secole sunt înfiinţate mai multe ordine templiere, în diferite ţări, formate din oameni obişnuiţi, pasionaţi de ştiinţele oculte, spiritualitate sau acţiune. Fiecare din acestea se autodefinesc, unele pe bună dreptate, ca ordine iniţiatice, cu statute adaptate spiritualităţii vremii. Şi devin adevărate şcoli spirituale, având la bază „Carta Latina”, scrisă de   Saint Bernard de Clairvaux în anii 1127-1128. S-a consfinţit, astfel, înlocuirea caracterului nobiliar şi militar, cu cel popular şi spiritual. Un fapt remarcabil, deoarece noile ordine se preocupă de păstrarea vechilor valori şi virtuţi creştine, a tradiţiilor culturale, a identităţii comunităţilor locale şi naţionale.

Situaţia este valabilă şi în zilele noastre, ordinele cavalereşti devenind adevărate şcoli spirituale.

………………..

Găsim benefic principiul aplicat de multe ordine cavalereşti, mai ales cele tradiţionale, de a invita în ordin numai persoane mature,  cu mari realizări profesionale, care şi-au dovedit valoarea, iar din rândul  tinerilor, invită  numai descendenţi ai cavalerilor, care beneficiază deja de o bună educaţie cavalerească. S-a creat astfel, o adevărată tradiţie, aşa cum era tradiţia vechilor familii nobiliare, pornind de la principiul că prestigiul ordinului depinde de calitatea membrilor săi. De „nobleţea spiritului” fiecăruia din cei dedicaţi istoriei, dogmei şi spiritualităţii cavalereşti, de înalta lor educaţie, de studiile şi pregătirea lor profesională exprimate prin atitudine……………….

Şi totuşi, prin ce se caracterizează şi cum se manifestă un spirit nobil? Opiniile sunt destul de diverse, dar au unele elemente comune. …………………………

Acesta este  este Cavalerul, nobilul cavaler, descris atât de bine de Richard Wagner în operele sale, Parsiefal şi Sigfried.  Ceilalţi, aflaţi pe drumul evoluţiei lor spirituale, sunt paji şi scutieri, oameni demni de respect pentru aplecarea lor către spiritualitate. Şi toţi, paji, scutiri şi cavaleri, sunt onorabila comunitate cavalerească, o elită socială. Iar oamenii obişnuiţi, pentru care spiritualitatea este încă o lume necunoscută şi pe care vor să o prospecteze apelând la şcoala ordinelor cavalereşti, sunt onorabilii sergenţi, luptătorii cu fapta, îndrumaţi de nobilii cavaleri.

……………

Spiritualitatea… Un deziderat pentru tot mai mulţi oameni…………

Dacă încă nu am atins acest nivel de dezvoltare spirituală, suntem hotărâţi să ne pregătim pentru înnobilare? ….Vezi în carte eseul complet https://www.setthings.com/ro/e-books/noblete-si-cavalerism-spiritualitate-templiera/

        Notă: Articol tradus din limba spaniolă

Michaël Riche-Villmont

Barcelona, ianuarie 2017

Copyright ©Toate drepturile aparţin autorului.

 

[1] Wikipedia, Enciclopaedia libre

[2] Michael Riche-Villmont, Chemarea templului secret, ed.2015

[3] Vezi Michael Riche-Villmont, „Saint Bernard de Clairvax şi ordinele cavalereşti”, ed.2015