Arhiva etichetelor: roman de dragoste

salou1

În Salou, pe urmele Melissei, legendara eroină din Romanul „Fantomele din Tarragona”

O istorie de Michael Riche-Villmont

Librărie: https://www.setthings.com/ro/e-books/fantomele-din-tarragona/

 

A doua etapă a drumului nostru pe urmele eroilor Melissa şi Lopéz, personaje ale romanului „Fantomele din Tarragona”, ne-a purtat, din Reus, spre Salou.  Un drum scurt, de numai zece kilometri, dar plin de istorie.  Mergând pe şosea, am   admirat, din maşină,  locurile pe unde treceam, cu gândul că, înaintea noastră cu aproape nouă secole, drumul răsuna de zgomotele făcute de mersul cailor contelui de Barcelona, Raymond Berenguer, al seniorului Don Eduardo de Vetéro şi al suitei acestora. Pe acest  drum au mers, dinspre domeniul Vetéro  spre Salou şi înapoi, Melissa de Salou şi  Lopéz, eroii de legendă ai acestor ţinuturi.

Salou, vechea aşezare Salauris, cum era cunoscută în antichitate, are o istorie agitată, la fel ca întreaga provincie Tarragona. Poate tocmai istoria locurilor, care completează frumuseţea naturală a zonei de coastă, a atras, în zilele noastre,  mulţimea de turişti şi a dus la dezvoltarea oraşului. Astăzi, Salou este o staţiune bine cunoscută, oferind turiştilor multiple posibilităţi de recreere, de la cultură, la activităţi sportive, acvatice şi de navigaţie.

Am intrat în oraş pe Carrer de la Ciutat de Reus, o stradă frumoasă, cu palmieri ce despărţeu sensurile de mers şi mărginită de grădini şi case bine întreţinute. Ne place acest oraş ce îmbină armonios stilul vechilor  case, înconjurate de grădini, cu modernismul  blocurilor de locuit şi arhitectura hotelurilor, fiecare personalizat pentru a-şi transmite mesajul turiştilor.

De la intrare, oraşul ne-a impresionat, din nou, cu înfăţişarea lui specific catalană, cu arealul aerisit, plin de verdeaţă şi cu liniştea zonei destinată turismului.

 Oare cum arăta Salou la mijlocul secolului 12, când Melissa şi Lopéz locuiau aici?” şi-a exprimat gândul, cu voce tare,  Cornelia.  Era un mic sat pescăresc, atacat deseori de piraţii mauri, i-am răspuns eu. „Viaţa localnicilor  depindea mult de Tarragona şi de Reus, de unde-şi procurau cele necesare traiului. Locul aparţinea episcopului de Tarragona, fiind parte din întinsa proprietate episcopală.     Iar acum, este un adevărat oraş, apreciat de sutele de mii de turişti, care l-au vizitat.

Fără să ne dăm seama, am ajuns în  faţa hotelului, la care făcusem rezervare. Era acelaşi hotel,  unde au stat doctorul Phillip de Chamont şi prietenii lui, personaje ale aceluiaşi roman,  şi unde a început acţiunea thrillerului. Mai bine zis, a început dezlegarea misterelor vieţii Meliseei de Salou şi a lui Lopéz. Hotel frumos, elegant, el însuşi cu o mare valoare arhitecturală.

Înainte de a intra în mica grădină cu  flori a hotelului, ne-am oprit, eu şi Cornelia, cu privirile spre înaltul cerului senin. Căutam,  abia stăpânindu-ne nerăbdarea, cei doi porumbei, aşa cum obişnuiau să apară fantomele din Tarragona, Melissa şi Lopéz. Porumbeii au  fost văzuţi de nenumărate ori, în apropierea plajei, unde zburau într-un adevărat ritual al dragostei, încântând privirile turiştilor. Iar când era nevoie de ajutorul lor, îşi schimbau înfăţişarea şi săreau în ajutorul celor aflaţi în primejdie. Aşa cum au făcut şi cu secole în urmă, când au apărat pescarii de atacurile piraţilor, sau când l-au apărat pe regele James I,  în 1229, înainte de plecarea armatei lui  în expediţia de cucerire a insulei Mallorca. Aşa cum fac şi în zilele noastre, când salvează pescarii prinşi de furtună în largul mării, după cum se spune prin aceste locuri.

Credeam că-i vedem şi noi acum, aici, dar pe cer erau doar pescăruşi. Dezamăgitor.  Ne-au aşteptat la intrarea în oraş, în urmă cu câteva minute, ne-au  urat bun venit şi au plecat în lumea lor. Spiritele celor doi eroi de legendă vor veni din nou, cu siguranţă, atunci când cred ele că este bine să apară în faţa oamenilor.

Eram convins de acest lucru, pentru că ştiau, desigur, că am venit în aceste locuri, în căutarea spiritelor lor. A fantomelor Melissa şi Lopéz.

Voiam să revedem locurile unde cei doi au trăit, au luptat, au iubit şi, în acelaşi timp, să încercăm să ne imaginăm şi să retrăim atmosfera acelei perioade îndepărtate, făcând abstracţie, pe cât podsibil, de lumea de astăzi.

Şi acest lucru l-am şi făcut, începând din acea seară, după instalarea în hotel.

Primul loc pe care l-am vizitat a fost   Torre Vieja (Turnul vechi). Primul turn de apărare a fost construit de  Seniorul de Vetéro, bunicul Melissei, prin anii 1130, pentru a apăra aşezarea împotriva piraţilor mauri. Patru secole mai târziu, prin anii 1530, Episcopia de Tarragona a ridicat un nou turn de apărare, cel pe care-l priveam, pentru a face faţă atacurilor piraţilor. Aici, lângă turn, ne-am gândit la viaţa pescarilor, nevoiţi să înfrunte natura şi oamenii, pentru a supravieţui şi la ajutorul pe care l-au primit de la eroina-caballero Melissa.

Am încercat să-mi imaginez cum arăta turnul construit de bunicul Melissei, cu zid de apărare şi, desigur, cu mica lui capelă, ca semn al credinţei catalanilor, al spiritualităţii lor.  Poate şi ca mulţumire pentru reîntoarcerea Melissei la familia ei. Privindu-l mi se părea că, de undeva din interiorul turnului, se auzea cântecul medieval  O virgo splendens, cântat de pelerinii care mergeau să se închine la mănăstirea Montserrat. Un cântec de o frumuseţe aparte, plin de tristeţe, dar şi de speranţă, dedicat Sfintei Fecioare.  Era un cântec al locului. Şi am trăit, atunci, un moment de mare respect pentru istoria eroică a acestor locuri, istorie la care a participat şi Melissa de Salou, alături de naşul ei, contele de Barcelona.

De la turn, am plecat la monumentul dedicat regelui James I, un mare rege, care a eliberat insula Mallorca, îmbarcându-şi pe corăbii, o parte din armată, tocmai aici, în portul Salou. Moment în care, fantomele  Melissa şi Lopez  i-au salvat viaţa. Şi ne-am bucurat că localnicii au simţul istoriei locurilor lor, cinstesc eroii şi faptele lor, aşa cum cinstesc faptele regelui prin acest memorial, ridicat în 1965, opera lui Lluis Saumells Panadés şi prin organizarea  festivalului anual Festa del Rei Jaume I El Conqueridor,  în ziua de  7 septembrie.

Poate, nu peste mult timp, va fi organizat un festival dedicat credinţei, dragostei şi loialităţii, eroilor luptei de Reconquista, Melissa şi Lopez, cunoscuţi în întreaga lume hispanică. Festival pentru toţi îndrăgostiţii din peninsulă şi nu numai.

A doua zi, am  vizitat biserica Santa Maria del Mar, un splendid loc de închinăciune şi reculegere, cu o mare încărcătură spirituală. Iniţial a fost o capelă mică, până în secolul 18, când s-a ridicat biserica, sfinţită în toamna anului 1776. Biserica simplă, frumoasă, cu doar câteva picturi murale, avea o atmosferă profundă de linişte, accentuată de cântecul vechi catalan, Mariam matrem, ce se auzea în surdină. L-am simţit ca pe unul din  locurile de păstrare a credinţei, obiceiurilor şi tradiţiilor catalane, loc al permanenţei şi continuităţii spiritului vechilor locuitori.

Plimbarea pe Paseo Jaume I ne-a dat posibilitatea să constatăm modul în care vechiul se îmbină cu modernul, păstrând însă, vizibil, tradiţia, respectându-i şi destinaţia ca staţiune turistică.  Minunatele plaje ale  oraşului: Llevant, cu fuente luminosa, Playa Ponent, Capellanes şi Larga, Playa de Salou, cu umbrelele multicolore, păreau că abia aşteptau turiştii, oferindu-le toate condiţiile de odihnă şi relaxare.

Nu puteam ocoli unul din punctele principale ale trecutului oraşului, portul, acum Club Náutico, ce oferă o imagine de neuitat. La digul ce înainta în mare, o mulţime de bărci de diferite dimensiuni, forme şi modele stau, abia   aşteptând să iese în larg, să plutească spre destinaţii mai îndepărtate sau mai apropiate, dar toate pline de promisiuni, tentaţii, mister şi necunoscut. Fiecare din bărci şi yachturi  poartă spiritul marinăresc, plin de curaj, de tentaţii ale aventurii, necunoscutului şi de stăpânire a forţelor mării. Cu ochii la yachturile din larg, m-am gândit la ceea ce a simţit Richard Wagner când a compus opera  Olandezul zburător,  în 1843,  despre legenda corabiei fantomă.

Ca simbol al puterii dragostei curate şi loiale, subiectul operei  Olandezul zburător are asemănări cu romanul  Fantomele din Tarragona.  Olandezul, căpitanul corabiei fantomă, jură că va face ceea ce nu a făcut nimeni până atunci, va ocoli, cu corabia sa, Capul Bunei Speranţe, orice ar fi. Printr-o înţelegere făcută cu diavolul,   acesta îi promite ajutorul său, în schimb,  Olandezul  este blestemat să navigheze fără oprire, cu escală la fiecare şapte ani. El va fi salvat de blestem prin dragoste,  dacă va întâlni o femeie care să-l iubească  profund. Pe timpul unei furtuni cumplite, corabia fantomă a Olandezului ajunge într-un port, unde întâlneşte o  corabie norvegiană. Căpitanul norvegian îi face cunoştinţă  Olandezului cu fiica sa, care se îndrăgoste de acesta. După ce Olandezul plecă pe mare, fiica îndrăgostită se aruncă în mare şi moare. Sufletul ei întâlneşte astfel sufletul Olandezului şi împreună pleacă spre cer, spre eternitate.

Tot astfel, Melissa şi Lopéz, suflete pereche, au intrat, împreună în eternitate. Şi în legendă, ca şi Olandezul  fantomă.

Două povestiri  frumoase, despre înstrăinare şi  salvarea  sufletului prin dragoste, despre speranţă şi victoria binelui,  valori spirituale de ieri şi de astăzi, spuse la malul mării, în Salou.

Aici, în Salou, privind marea calmă, liniştită, mi-am amintit şi de două poeme romantice ale lui Johann Wolfgang von Goethe, „Marea liniştită” şi   „Voiaj fericit”, puse pe muzică atât de Beethoven, pentru orchestră şi cor, cât şi de Jakob Ludwig Felix Mendelssohn Bartholdy, lucrări muzicale fără text. Armoniile celor două lucrări sunt de-a dreptul magnifice, cu simbolismul lor profund, arătându-ne legătura  dintre sufletul omului şi mare.

Şi, în tim p ce priveam marea, o surpriză fericită: doi porumbei albi zburau împreună deasupra mării, în faţa noastră, jucându-se fericiţi, într-un spectacol frumos pe care ni-l ofereau nouă, călători pe urmele lor, eroi de legendă.

Am simţit aici, la Salou, o stare de bine cum rar mi s-a întâmplat, o stare determinată şi de legenda celor două fantome, Melissa şi Lopéz, pe care o purtam în gând.

Cunoscând legenda Melissei,  o adevărată Ioana D’Arc iberică şi a lui Lopéz, el caballero, am sentimentul că spiritele acestora, materializate în porumbei, veghează asupra oraşului, aducând până în zilele noastre luminile istoriei, cu valorile, cultura şi tradiţiile catalane originale.

Am petrecut câteva zile splendide în această staţiune, urmând ca mai târziu, cu o altă ocazie, să vizităm Port Aventura, renumitul aqua parc de pe Costa Daurada şi alte locuri interesante.

Acum, însă, trebuia să ne continuăm drumul, eu şi Cornelia,  pe urmele Melissei şi a lui Lopéz, în Tortosa. Acolo, în cetatea Tortosa, Melissa şi-a petrecut o importantă etapă a vieţii ei, etapă plină de mistere, multe mistere ale luptei de cucerire a cetăţii de către contele Ramon Berenguer, mistere ale  bogatului tezaur maur, mistere ale căutătorilor de comori din zilele noastre.

Iar dimineaţa, înainte de a pleca spre Tortosa, doi porumbei albi, ne-au salutat cu aripile, în zborul lor etern, spre lumea spiritelor.

 

*

“Fantomele din Tarragona” descrie, într-un stil natural, mai mult decât atractiv,  întâmplări dramatice şi, în acelaşi timp  misterioase, din viaţa unei familii spaniole, în perioada tumultoasă a Reconquista, pliată pe o acţiune poliţistă din zilele noastre.

Un turist francez, pasionat de legenda fantomelor din Tarragona, descoperă şi descrie istoria petrecută cu nouă secole în urmă, a unei fetiţe spaniole, Melissa,  răpită de mauri. Regăsită după mulţi ani, devenită o tânără frumoasă, Melissa  se îndrăgosteşte, dar trece prin alte momente dramatice, participând la  luptele de Reconquista alături de naşul ei, contele de Barcelona Raymond Berenguer şi, în acelaşi timp, apare ca o luptătoare pentru apărarea drepturilor celor săraci şi nedreptăţiţi.

Viaţa acestei fetiţe, Melissa, devenită o frumoasă tânără, este plină de întâmplări paranormale, legături misterioase, inexplicabile între ea şi părinţi. Aventurile ei cavalereşti, cu incredibile consecinţe în zilele noastre, explică de ce legenda şi cartea care o descrie cartea sunt atât de interesante şi atractive.

Cartea este o succesiune de drame, care  ne crează  emoţii greu de controlat. Odată deschisă, nu o mai închizi până la final. Este un roman de dragoste şi de aventuri, o filă din istoria eroică a Cataloniei, cunoscută de tot mai mulţi oameni.  De altfel, acţiunea este structurată pe evenimente istorice şi unele personaje reale, din acea vreme. Locurile descriese în carte sunt obiectivele turistice de excepţie(cetatea Almería, castelul Tortosa, portul Salou,  aşezarea Reus, etc). Dar, înainte de toate, este o carte despre dragoste şi familie, curaj şi onoare,  mari valori morale,  aflate mai presus de  viaţă şi de moarte.

Rămân, totuşi, întrebările: Melissa şi Lopéz au existat în realitate? Romanul se bazează pe fapte reale?  Răspunsul îl putem găsi în spiritul oamenilor acestor ţinuturi.

 

 

Autor     Michael Riche-Villmont

Salou,    iunie 2016

 

bd

Eseu: … Pe urmele eroinei Melissa, în Salou, Costa Dorada… Pe drumul destinului…..

Romanul     „Fantomele din Tarragona”, Autor     Michael Riche-Villmont

Găseşti cartea aici: https://www.setthings.com/ro/e-books/fantomele-din-tarragona/

Un voiaj în locurile unde a trăit eroina legendei catalane, Melissa De Gadara y Salou, este foarte tentant. Să mergi în Tarragona, Reus, Salou, Tortosa, pe renumita Costa Dorada, în locuri cu mare rezonanţă istorică şi renume turistic, este un adevărat vis. Dar un vis realizabil.  Gândul de a pleca pe urmele Melissei,  la Salou, în Spania, pe Costa Dorada, mi-a venit în urma unei discuţii avute cu doi amici. Amici spirituali, de o nobleţe aparte.  Cărora le-a plăcut Melissa, eroina de legendă Melissa de Gadara y Salou, o adevărată Ioana D’Arc catalană. Cu o legendă plină de dramatism, însă de o frumuseţe deplină, descrisă în „Fantomele din Tarragona”, un thriller istoric, cu drame teribile, mistere şi profundă dragoste.

Legenda spune că, pe la mijlocul secolului al 12-lea, fiica unei familii de caballeros hidalgos din ţinutul Reus, Tarrgona,  fina conducătorului Cataloniei, contele Ramon Berenguer IV de Barcelona, a fost răpită de mauri. Avea doar patru ani şi a fost crescută în haremul răpitorului, un general maur, care i-a spus că părinţii ei au murit.În acea perioadă Melissa a trecut prin moment cumplite, fiind obligată să ia viaţa de la început:alte locuri decât castelul iubiţilor ei părinţi şi bunici, noi reguli, noi obiceiuri, o nouă limbă, o nouă credinţă.Cu o urmă de speranţă că îşi va regăsi părinţii, în cer sau pe pământ, a hotărât să-şi păstreze credinţa creştină, spunând noaptea rugăciunile în limba catalană. Şi astfel a rezistat, învăţând în acelaşi timp tot ce trebuia să ştie despre regulile şi credinţa musulmană. Chiar mai mult, a învăţat să lupte, pregătindu-se să-şi cucerească, mai târziu, libertatea.

Dar, la vârsta de aproape şaptespreze ani, tocmai când fusese din nou răpită de alţi mauri pentru răscumpărare,  a fost salvată de tatăl ei.Deşi nu se cunoşteau, au auzit amândoi glasul sângelui, iar revederea a fost, evident, un moment de răscruce în viaţa tinerei Melissa.

Noua perioadă din viaţa Melisei începe prin participarea ei, alături de Contele Ramon de Barcelona, la luptele de Reconquista, eliberând cetatea Tortosa, unde ea a fost ţinută în robie.

Viaţa tinerei va fi o succesiune de drame, lupte şi aventuri, devenind ocrotitoarea oamenilor simpli din provincial Tarragona, ceea ce i-a atras ura a multor duşmani. Faptele ei bune au continuat, susţin locuitorii din zonă şi după moartea Melissei, fiind văzută, ca fantomă sau ca porumbel, în diverse împrejurări grele, când era nevoie de ajutorul ei. Astfel ea a ajuns erou de legend, o legendă din ce în ce mai cunoscută.Iar legenda ei, are o asemănare inexplicabilă cu legenda  San Jorge (lupta Sf. Gheorghe cu balaurul), bine cunoscută de toţi spaniolii.

In acelaşi timp, mulţi oameni o consider ca o adevărată Ioana D’Arc iberică, o eroină medievală, care-i ajută şi astăzi pe cei aflaţi în pericol.

Aşadar, gândul de a pleca la Salou nu mi-a venit întâmplător. Şi nu întâmplător ne-am văzut noi, amicii. Ne-am întâlnit, într-o seară de vineri,  seară frumoasă de început de septembrie, început de toamnă şi în Nice, la noi, deşi acest început de toamnă, era mai mult subiectiv, nu se prea simţea în atmosfera estivală a locului. Stăteam  pe terasa restaurantului  Grand Ettoile, vis-a-vis de Promenade des Anglais, sau Camin deis Anglés, cum o numeau vechii locuitori ai oraşului. Priveam plimbarea acelor oameni fericiţi care, împreună cu familiile sau prietenii, se bucurau de atmosfera liniştită şi perspectiva minunată asupra mării.

Subiectele discuţiei noastre erau diverse, întâlnirea  noastră fiind una din acele bune obiceiuri de a ne petrece timpul liber, puţinul timp liber, împreună cu soţiile sau doar noi băieţii, la un pahar de vin bun. Dar mai ales de a fi noi, cu noi înşine, într-o oază a prieteniei pure, a frăţiei spiritului liber şi deschis artei şi frumosului, spirit  pe care Saint Gérard  ni l-a dat, odată cu nobleţea ospitalieră, cu nouă sute de ani în urmă. Spiritul nobleţei crucii albe.

Deci, discutam despre diverse lucruri şi ne-am reamintit, privind oamenii bucuroşi de atmosfera unei seri minunate, de istoria interesantă a bulevardului. La un moment dat, amicul nostru, Laurent, m-a întrebat dacă am mai fost în Spania, la Salou, locul unde se desfăşoară acţiunea romanului „Fantomele din Tarragona”. Nu am mai fost acolo, nici nu a trecut prea mult timp de la publicarea romanului, dar intenţionam să revăd acea zonă minunată.

„Aţi remarcat că suntem în locul unde a început acţiunea romanului?”, a intervenit şi Antoine. „Suntem chiar la Grand Ettoile, unde doctorul Phillip de Chamont a hotărât să viziteze staţiunea Salou”, a continuat el. „Cum ţi-a venit ideea de a începe romanul cu restaurantul nostru preferat?” „Tocmai pentru că este restaurantul nostru preferat”, i-am răspuns, deşi niciodată nu mi-am pus această întrebare. „Şi, fiindcă m-aţi întrebat despre vizita la Salou, pe Costa Dorada, mă gândesc  să plec chiar în aceste zile, împreună co Cornelie, soţia mea. Doar noi doi!”

Şi, aşa cum am hotărât, peste două zile am urcat în avion cu destinaţia Reus, aeroport situat în apropiere de Tarragona. Fără dragul nostru căţel, Brice care, nu cu mult timp în urmă, a plecat la Domnul.

Era o întâmplare fericită faptul că aeroportul se afla în Reus, fiindcă voiam ca voiajul nostru să înceapă cu acest frumos oraş. Aici, în Reus, au fost botezaţi, în anul 1130, fetiţa Melissa de Gadara y Salou şi Lopéz, eroii legendei din Tarragona.

Cum noi am venit aici pentru Melissa şi Lopez, am renunţat, cu regret, să revizităm acest oraş interesant, locul unde s-a născut marele Antoni Gaudi. Oraş care se poate mândri cu multe edificii ce au devenit, în timp, adevărate monumente ale artei arhitecturii, ale frumosului în habitaclu.

Aşa că, am mers  direct la biserică. Vechea biserică a micii aşezări Reus din 1130, a fost demolată cu veacuri în urmă, pe locul ei fiind, acum, splendida biserică San Juan. Încă de la intrare ne-a învăluit acea atmosferă de înaltă spiritualitate, de linişte şi miros de mosc şi tămâie, atmosferă binecuvântată de divinitate, comună tuturor lăcaşelor de rugăciune, unde ne întâlnim cu Spiritul Sfânt şi cu noi înşine.

Ne-am aşezat pe o bancă, am închis ochii şi ne-am rugat. Ne-am rugat pentru noi şi pentru ceilalţi oameni, pentru toate fiinţele de pe pământ, din apă şi din aer, pentru cei prezenţi şi pentru cei plecaţi la Domnul. Atmosfera pioasă ne-a ajutat să intrăm în starea profundă de pierdere de sine, de apropiere de Domnul, starea în care simţi nevăzutul şi devii parte din misterul Divin. Acolo, ne-a întâmpinat sufletul lui Mozart, care ne-a făcut să plutim pe „Lacrimosa”, un imn al reculegerii, apoi Schubert, cu „Serenada” lui. Am avut un timp lung, timp de rugăciune şi reflecţie profundă, cu sufletele plecate  în templul divin,  la  missa solemnis. O missa cu  armoniile  pure ale muzicii lui Ave Verum Corpus de Mozart , corul îngerilor cu Glory din Mesiah, de Handel, iar când am auzit corul Hallelujah, parcă ne-am trezit din somn. Şi ne-a trebuit un timp ca să ne revenim, ascultând Gloria Gloria in excelsis Deo a lui Beethoven, ce se auzea, în surdină, din difuzoare. Eram într-o atmosferă de o spiritualitate deosebită şi, acolo,  în semiobscuritate, într-un colţ al tavanului navei bisericii, imaginaţia mea a văzut două globuri de lumină, discrete, uşor difuze: „Melissa şi Lopez ne urează Bun venit! Şi ne mulţumesc pentru că nu i-am uitat”, mi-am completat eu, imaginaţia.

Am privit-o pe soţia mea, discret, să nu o deranjez. Şi ea avea ochii îndreptaţi spre tavanul navei, ochi plini de lacrimi. Lacrimi ale bucuriei divine, primită în acel loc binecuvântat. Iar mie mi-a fost dor de Melissa şi Lopéz, pe care i-am dezvăluit lumii, mi-a fost dor de sufletele celor plecaţi la Domnul, de sufletul lui Brice, una din muzele mele. Mi i-am amintit cu dor şi regret, dar şi cu speranţa că undeva, cândva, ne vom întâlni toţi şi vom fi din nou împreună. Pentru eternitate. Speranţa tuturor oamenilor  de a-i întâlni pe cei dragi, acolo, unde merg toţi.

Cu greu ne-am recăpătat starea lucidă, plină de  o linişte cum rar o găseşti. O linişte plină de optimism, care ne mobilizează.

Şi ne-am  bucurat că am venit aici, la biserica din Reus. Am ieşit în stardă şi ne-am oprit câteva momente ca să ne obişnuim cu lumina soarelui de amiază.   „Soarele a obosit, strălucirea luminii şi-a diminuat puterea. A venit toamna! Toamna lui Vivaldi, toamna lui Thaikovsky”, a remarcat soţia, cu o urmă de regret.

Am remarcat şi eu acest lucru, galbenul luminii solare s-a imprimat şi în frunzele pomilor, a arbuştilor. Lumină care se imprimă şi în privirea oamenilor, aducând o anume nostalgie după vara fierbinte, strălucitoare.

Am plecat mai departe, pe drumul nostru spre…Melissa. În timp ce mergeam cu maşina spre Salou, am ascultat Toamna lui Joseph Haynd, cu armoniile ei relaxante. Şi priveam locurile pe unde treceam. O parte din pomii de pe câmp şi din grădinile ce mărgineau şoseaua C-14, ne-au confirmat venirea toamnei, prin culoarea frunzelor, prin  strugurii din vie, ce  aşteptau să fie culeşi.

„Toamnă frumoasă, caldă, cu soare, cel puţin în aceste zile. Pe aici mergeau şi Melissa   şi Lopez, spre Salou, sau înapoi, spre castelul şi domeniul Vetéro „. La acest gând, m-am simţit emoţionat şi am încercat să-mi imaginez cum arătau locurile acestea cu nouă secole în urmă. Fără case moderne, fără şosele asfaltate, fără…fără…

„Aceste locuri erau mai frumoase în acele vremuri, mult mai frumoase, nealterate de om, cu păduri, poieni pline de flori, cu păsări şi animale. Cu oameni care  ocroteau natura, mediul  şi  le respectau”, mi-a răspuns soţia la gândurile nerostite. „Da, aşa este”. Poate de aceea avem nostalgia naturii originale, a mediului natural, pe care nu reuşim, acum,  să-l ocrotim.

Curând, în faţa noastră au apărut primele case din Salou. „Mergem direct la hotel?” am întrebat, cu gândul la traseul pe care vom merge pe urmele Melissei. „Da, la hotel, apoi, dacă eşti de acord, vom  merge la Tarragona, la fostul domeniu Vetéro şi, mai departe, la Tortosa. Ştii, simt că în fiecare din aceste locuri am întâlnire cu o persoană apropiată, dragă.„.”

Fără să-i răspund, am oprit maşina, în afara străzii. „Priveşte!” Şi-a ridicat privirea şi, prin parbriz, în lumina soarelui, am admirat doi porumbei care zburau jucându-se, un dans plin de romantism, de dragoste, cu mişcări pline de tandreţe. „Doamne! Imposibil! Melissa şi Lopéz? Ne urează bun venit, exact ca în scenele din carte?”

Am privit-o cu drag şi i-am luat mâna. „Da, Melissa şi Lopez! Melissa şi Lopez, simboluri  ale dragostei şi loialităţii, simboluri  ale vieţii reale, aşa cum este ea, cu momente grele, dramatice şi clipe fericite, cu durere şi bucurie. Viaţa fiecăruia dintre noi, oamenii!” Toţi devenim, la un moment dat, Melissa sau Lopez, îndrăgostiţi, gata de orice sacrificiu pentru ceea ce iubim, însă şi plini de speranţa fericirii. Unii, deja am ajuns, suntem fericiţi, alţii mergem încă pe urmele Melissei de Salou şi a lui Lopéz, dar pe drumul nostru,  cu speranţa că vom găsi dragostea, fericirea, împlinirea. Pe drumul destinului…..

Aici este cartea despre destinul Melissei:https://www.setthings.com/ro/e-books/fantomele-din-tarragona/

RECENZIE: Dragoste şi mister la Barcelona

         Vezi pagina din librărie:https://www.setthings.com/ro/ebook-author/michael-riche-villmont/

                                              Autor Michael Riche-Villmont

M-a impresionat cartea „Dragoste şi mister la Barcelona”, un Thriller- romance, despre intrigi în lumea marilor afaceri, atentate şi urmăriri la care participă veterani ai legiunii străine. Acţiuni care încep la Sagrada Familia, în Barcelona, unde fantoma lui Gaudi apără dragostea, binele şi frumosul. Este foarte  bun roman  poliţist, de dragoste şi de acţiune, cu mister, suspans şi manifestări paranormale şi de aceea m-am gândit să scriu această recenzie.  O recenzie despre ceea ce simt, despre impresiile mele asupra subiectului  romanului şi nu asupra realizării  lucrării literare.

Pot spune că este un roman de dragoste, cu elemente de mister şi paranormal, care foloseşte ca motiv o întâmplare  poliţistă, de acţiune pentru a descrie  iubirea plină de neprevăzut dintre doi tineri spanioli. Cu primele emoţii ale dragostei, cu inerentele supărări şi împăcări, incertitudini şi teama de viitorul comun şi finalul neaşteptat al sacrificiului suprem în numele iubirii.

La fel de bine pot susţine că „Dragoste şi mister la Barcelona” este un roman de acţiune care îmi arată cât de importantă este dragostea în viaţa omului. Un roman poliţist despre evenimente tragice din viaţa tânărului José Montosa, peste care trece ajutat de sentimentul de iubire pentru Flores.

José Montosa, un tânăr spaniol, plecat din Barcelona împreună cu părinţii, când avea doar cinci ani, emigranţi în Franţa, este o fire arogantă, egoistă, aşa cum l-a determint să fie viaţa lui în lumea marilor afaceri. La fel ca şi pe tatăl său, Javier Montosa, un arhitect de renume. Acea lume cinică, dură l-a pus în situaţii limită, din care a putut ieşii numai cu ajutorul dragostei pentru Flores.

Firma lor de arhitectură a participat la licitarea unei mari lucrări în Insula Malta, alături de alte câteva firme puternice din Europa. Pentru a-i determina să renunţe la licitarea lucrării, unde societatea de arhitectură Javier Montosa era favorită, persoane necunoscute proferează ameninţări cu moartea la adresa tânărului José, dar fără succes. Societatea Montosa câştigă licitaţia şi câteva zeci de milioane de euro. Persoanele necunoscute îşi pun planul în aplicare şi, pe timpul unei deplasări la Barcelona, José este atacat tocmai când studia stilul Gaudi al bisericii Sagrada Família. Este internat în stare gravă în spital, unde este supravegheat de tânăra asistentă Flores Martinez. După câteva zile, José îşi revine din starea de comă şi începe recuperarea. În acelaşi timp, între cei doi începe şi o frumoasă poveste de dragoste, umbrită doar de excesele de egoism şi aroganţă ale lui José. Firea şi educaţia lui îşi spun cuvântul, comportarea faţă de Flores fiind uneori marcată de cinism şi egoism. Flores intuieşte adevărata fire a lui José şi încearcă să-l schimbe, să-i inducă sentimente de empatie şi compasiune faţă de ceilalţi oameni, să-i aducă la suprafaţă latura lui umanitară, bine ascunsă în subconştient. Pentru asta, intuitiv, recurge  la două mijloace infailibile: dragostea ei sinceră, profundă faţă de José şi reînvierea spiritului catalan, prin prezentarea simbolurilor spirituale şi legendele urmabe ale Barcelonei, cunoscutul oraş al dragostei.

Între timp, directorul firmei, Emanuel Gonzales, responsabil cu securitatea firmei, începe o adevărată vânătoare a celor vinovaţi de atentatul asupra lui José, ajutat de câţiva foşti membrii ai legiunii străine franceze, oameni cu mare experienţă în activităţile secrete. Acţiunile lor, care se desfăşoară în Barcelona, Londra şi în Malta, sunt de o maximă intensitate şi aduc la suprafaţă adevăratul interes pentru câştigarea licitaţiei, implicit a efectuării lucrărilor la un complex turistic în apele Insulei Malta. Interes legat de scufundarea unei galere în anii 1400.

Pe măsură ce José Montosa se recuperează medical, dragostea celor doi tineri devine tot mai profundă, dar marcată de neînţelegeri. Tocmai când Flores încerca să afle dacă José poate deveni omul pe care şi-l dorea, se produce un nou atac asupra lui şi, pentru a-i salva viaţa, îl protejează cu propriul corp, primind glontele ce-i era destinat iubitului ei.

În starea gravă, aproape mortală în care acesta se afla, se produc o serie de manifestări misterioase, paranormale, moarte clinică, zborul spre cer, care pe mine m-au uluit. Mă opresc aici cu descrierea subiectelor pentru că ceea ce urmează este de-a dreptul incredibil. Şi nu vreau să dezvălui nimic din ceea ce alţi cititori vor afla ei singuri, cu uimire. Fiindcă vor întâlni şi spiritul lui Gaudi, care va dezvălui secrete din viaţa lui pământeană, secrete ale simbolismului operelor sale nemuritoare.

Şi o menţiune: Romanul este o adevărată carte de călătorii,  aproape un ghid turistic, care descrie obiective turistice şi legende ale acestora din  Barcelona şi Malta. Citind-o, am aflat o descriere a Maltei, momente din istoria insulelor, legendele urmane ale Barcelonei, dar şi câteva din obiectivele ei turistice, Sagrada Família, La Rambla, La Boqueria, Fântâna magică, cu istoriile lor. O carte care trebuie citită înainte de a pleca într-o excursie în acele locuri minunate.

Cred că Dragoste şi mister la Barcelona este mult mai mult decât o carte poliţistă, o carte de dragoste sau de călătorii, fiindcă multe din lucrurile pe care le-am găsit scrise nu sunt întâmplătoare.

Unul din personajele principale este José. Vorbind despre dragoste şi familie, San José (San José de Nazareth, Sfântul Iosif din Nazareth) este patronul Sfintei Familii creştine (Sagrada Família), soţul Feciarei Maria. Simboluri ale Adevăratei familii şi a sacrificiului.

       Nici localizarea acţiunii în Barcelona nu este întâmplătoare, fiind oraşul dragostei şi al familiei. Oraşul cosmopolit care încearcă să-şi menţină, încă, vechile tradiţii, obiceiuri şi valori catalane, spaniole.

Malta, ca loc al acţiunii romanului, are legături istorice cu provincia Catalonia, mai mult de două secole a fost sub influenţa regatului de Aragon şi Catalonia, ca parte a acestuia.

Mi-a plăcut pentru că este o carte spaniolă de şi despre viaţa socială,  în care acţiunile se desfăşoară pe multiple planuri, ce se întrepătrund, arătând cititorului o modestă descriere a ceea ce înseamnă dragostea, familia,  spiritul plin de frumuseţe al  catalanilor. Şi o modestă dedicaţie tuturor îndrăgostiţilor. Eu aş spune că este şi o carte de familie, din care copilul meu află cum ar trebui să fie faţă de mine şi faţă de viitoarea lui  dragoste.

O voi reciti în iarnă, când va fi rece şi va ploua, pentru a-mi aminti de ţinuturile însorite ale Maltei şi Barcelonei. Şi o voi reciti cu aceeaşi plăcere ca şi prima dată.

 

 

Co7

Recenzie romanul Fantomele din Tarragona

  Roman de  Michael Riche-Villmont

https://www.setthings.com/ro/e-books/fantomele-din-tarragona/

„Fantomele din Tarragona” este un Thriller istoric despre căutarea tezaurului eroilor legendari din Tarragona, Melissa şi Lopez, eroi care se manifestă ca spirite, ca fantome şi în zilele noastre.

O carte de mare succes în întreg spaţiul de limbă spaniolă, cu subiect şi acţiuni impresionante, şocante chiar. Mister, paranormal, spirite ce transced timpul şi spaţiul.

Legenda sărbătorii de San Jorge din Catalonia (ziua internaţională a cărţii şi a dragostei) şi legenda Fantomelor din Tarragona au o similitudine surprinzătoare, astfel că romanul este destinat a fi dăruit iubitului de acestă sărbătoare.

Un interesant, atractiv roman de dragoste, poliţist, cu mister şi paranormal, despre istoria staţiunii Salou, a Costa Dorada şi Tarragonei. O prezentare a legendei catalane despre istoria vechilor catalani, cu eroii şi fantomele izvorâte din tradiţii şi obiceiuri vechi şi  care ne îndeamnă să vizităm provincia spaniolă.

M-am gândit să definesc acest roman ca o carte pentru Catalonia, carte pentru Salou şi Tarragona, o carte  despre dragoste şi  mister, o  legendă a  iubirii şi eroismului.  Pentru că, am cunoscut, anii trecuţi, o mică parte din lumea Peninsulei Iberice, plină de farmec şi mister, cu un specific seducător, atractiv şi interesant până la abandonarea propriei realităţi. O lume ce te ispiteşte să-ţi trăieşti viaţa la intensitate maximă, cu sentimente pure şi copleşitoare, clocotitoare. Am regăsit această lume minunată într-o carte ce nu poate fi decât minunată, la fel ca lumea pe care o descrie. Vorbesc despre „Fantomele din Tarragona”, scrisă de Michael Riche-Villmont. O carte  ce ne trimite în peninsula  iberică, învăluindu-ne cu  o urmă fină de parfum romantic, spaniol. Şi de  nostalgie după vremurile cavalerismului catalan, vremuri  când, după drame şi suferinţe, binele învingea întotdeauna, atât în dragoste, cât şi în viaţa socială. Aducând  o rază de optimism din acele vremuri,  cartea, prin subiectul şi acţiunile descrise, ce se desfăşoară alternativ, în zilele cavalerismului medieval şi în zilele noastre, te ajută să înţelegi că viaţa este compusă atât din multe momente dramatice, cât şi din clipe de bucurie. Important este să le trăieşti, pe fiecare, cu intensitatea care să te facă fericit, trecând peste nefericire ajutat tocmai de speranţa şi optimismul pe care le găseşti printre rândurile cărţii.

Eroina, copilul Melissa, îşi pierde lumea creştină, catalană în care trăia, şi trece prin drama unor schimbări radicale, determinate de adaptare la viaţa de copil musulman. Ruptă de familie, de părinţi, este educată în spiritul tradiţiilor şi religiei musulmane. Cum reuşeşte acest copil să-şi păstreze sufletul curat, limba şi credinţa catalană? Neştiind dacă părinţii ei mai trăiesc, dacă va mai fi salvată vreodată, se bazează doar pe instinct şi speranţă pentru a rezista. Şi-a creat două lumi, paralele, cea a copilăriei, dinaintea răpirii şi alta, ulterioară răpirii. Trece, cu gândul şi sufletul, aproape prin dedublare, dintr-o lume în alta, prin stările alternative de pesimism dramatic şi optimism, trăindu-le pe fiecare cu intensităţi diferite, care o ajută să se adapteze şi să supravieţuiască. Momentele dramatice prin care trece Melissa nu sunt doar cele psihice, ci şi cele reale, fizice, care nu o lasă să se desprindă de lumea în care este nevoită să trăiască.

Aş putea spune că romanul este o telenovelă, sau o posibilă telenovelă, dar subiectul şi descrierea lui depăşesc cu mult nivelul siropos, reuşind să te facă se meditezi asupra valorilor care, prin existenţa sau absenţa lor îţi fac viaţa interesantă sau anostă, activă sau statică, pierdută într-o permanentă aşteptare.

Titlul romanului pare derutant atunci când începi să răsfoieşti primele pagini ale cărţii. Te gândeşti la o carte despre fantome, apariţii eterice, reîncarnări, etc…Nici vorbă. După ce începi să citeşti, vezi că este o carte vie, alertă, despre personaje din vremurile de mult apuse ale cavalerismului medieval dar, curios şi din lumea noastră. Iar când termini de citit, laşi cartea lângă tine şi rămâi pe gânduri. Ai la ce să meditezi. La viaţă, viaţa aşa cum a trăit-o Melissa, eroina principală, cu nouă sute de ani în urmă. Dar actuală prin cel puţin câteva aspecte: îndemnurile, învăţămintele, dacă nu, sfaturile pe care eroina ni le trimite, prin timp. Să ai un scop în viaţă, care să te ajute să treci peste necazuri, drame şi neâmpliniri, să te ţină pe linia de plutire, cum se spune. Apoi, să ştii ce este răbdarea şi perseverenţa în realizarea scopului pe care ţi l-ai ales sau impus. Şi, nu în ultimul rând, ar fi cel al încrederii în tine şi în realizarea scopului tău.

Autorul Michael Riche-Villmont ne-a obişnuit cu subiectele pe care le abordează în cărţile sale. Fapte şi evenimente medievale reale, învăluite, totuşi, în mister, ne sunt descrise prin gândirea şi acţiunea unor personaje ale cărţii, eroi din zilele noastre. Astfel, urmările de astăzi ale faptelor şi evenimentelor istorice, sunt descrise în mod natural şi logic, ca şi cum cititorul ar participa direct atât la acele evenimente, cât şi la acţiunile poliţiste din prezent. Cititorul face o călătorie prin timp şi spaţiu nu numai cu gândul, ci şi emoţional, retrăind vechile drame, misterele ce încă le înconjoară. Le retrăieşte şi încearcă să afle secretele bine ascunse în timp, iar cu răbdare, le descoperă el însuşi, uneori pe căi ezoterice, magice şi astfel ajunge la rezultate uimitoare.

În această carte, cititorul cunoaşte atât atmosfera secolului al doisprezecelea din Catalonia, provincia Tarragona, cât şi aspecte din zilele nostre, din aceeaşi provincie. Cele două lumi, cea veche şi cea nouă, devin parte a subiectului unitar, a acţiuninii plină de dramatism şi neprevăzut a cărţii, liantul fiind personajul principal, Melissa de Gadara y Salou.

Viaţa dusă de Melissa prin anii 1130 ş.u. este actuală nu numai prin valorile pe care ni le transmite peste secole, ci şi prin dezvoltarea de către autor a unei acţiuni poliţiste, ce se desfăşoară în zilele noastre şi care ne aduce în atenţie, pot zice în actualitate, experienţa de viaţă a Melissei. Şi observăm, cu uimire, similitudinea trăirilor emoţionale, spirituale de atunci, din vechime şi cele de acum, din zilele noastre, ca reacţie la diferitele întâmplări de viaţă.

Abia după ce meditezi la aceste lucruri, vezi de ce Melissa a devenit, alături de Lopez, personaj de legendă, eroină a dragostei şi a binelui. Poate este prea mult spus, dar nu neadevărat.

Melissa, un copil de nobili catalani din provincia Tarragona, răpită de mauri când avea patru ani, a fost îngrijită şi crescută de soţiile musulmane ale stăpânului maur, în haremul acestuia.

Viaţa ei este o succesiune de drame, care nu iau sfârşit odată cu eliberarea de către tatăl şi tânărul Lopez. Începe o perioadă interesantă, activă din viaţa ei. Participă la eliberarea cetăţilor Almeria şi  Tortosa, la apărarea locuitorilor atacaţi neîncetat de bandele de hoţi. Începe şi o viaţă sentimentală activă, dar dezorientată, neştiind pe cine să aleagă: pe cel care a salvat-o, Lopez, sau pe un alt tânăr, Diego, arogant, bogat, cu tupeu (recunoaştem modelul?). La un moment dat, o altă dramă, a câta oare din viaţa Melissei, îi dă ocazia, sau poate şansa, să facă alegerea bună, găsindu-şi împlinirea.

Dramele prin care trece Melissa, ajutorul pe care-l dă localnicilor de pe domeniile învecinate, îi face pe Melissa şi pe alesul ei, eroi de legendă, acţiunile lor binefăcătoare manifestându-se şi după moartea acestora. Legenda lor a ajuns până la noi şi, potrivit acesteia, cei doi eroi ar fi apărut de-a lungul timpului, de multe ori, ca fantome, ajutându-i pe cei aflaţi în primejdie.

Dar cum ajung dramele din viaţa Melissei în atenţia cititorului? Cu toate detaliile şi întâmplări rupte din magie, ezoterism şi trăiri parapsihologice. Modalitatea găsită de autor este ingenioasă şi mi-a plăcut naturaleţea legăturii. Un tânăr medic francez, împreună cu logodnica şi un grup de prieteni, merg într-un sejur pe Costa Dorada, în staţiune Salou. Aici ei află despre legenda lui San Jorge, care vorbeşte despre salvarea unei prinţese răpită de dragon. Aflăm şi noi, cititorii, cu această ocazie, de unde vine obiceiul catalanilor de a face cadou, în 23 aprilie, Dia de San Jorge, ziua îndrăgostiţilor, un trandafir roşu şi o carte. Aşadar, tânărul francez află în acelaşi timp şi despre legenda fantomelor din Tarragona, Melissa şi Lopez, asupra căreia se documentează temeinic. În final, tânărul francez stabileşte faptul că cei doi eroi au axistat în realitate şi au avut urmaşi. Cine sunt urmaşii eroilor din Tarragona? Aflăm citind romanul, scris într-un ritm alert, dar cu tact şi sentiment. Autorul poartă sentimentele cititorului prin toate stările, de la durere şi revoltă, la înţelegere şi bucurie. De la agonie, la extaz.

Finalul cărţii, neaşteptat, surprinzător, merită toţi laurii. Merită să citeşti cartea şi numai pentru acest final, dacă nu, măcar pentru a cunoaşte o parte din istoria unor obiective turistice de excepţie: Tarragona, Reus, Almeria, Tortosa, Salou. Este uşor de citit, atractivă, are un stil atât de cronică medievală, cât şi de acţiune poliţistă.

Ultima întrebare pe care mi-o pun acum: Melissa şi Lopez au existat în realitate? Cartea se bazează pe fapte reale? Da, vreau să cred că au fost personaje istorice reale. Optez şi votez pentru asta. Iar dacă cineva mă contrazice, să-mi dovedească faptul că sunt o ficţiune. Autorul va fi arbitru, neutru. Deşi, cred că ar fi de partea mea.

Când am închis cartea, m-am gândit că aş putea numi, pe bună dreptate, cartea provinciei Tarragona, iar dacă aş avea o agenţie turistică, aş organiza trasee turistice  la obiectivele a căror istorie o privesc, de acum, altfel. Cu ochi de cunoscător.

Eu am pus cartea în biblotecă, la vedere, să o recitesc şi să o retrăiesc, cât de curând. Atunci când eroii iubirii, Melissa şi Lopez îmi vor lipsi.

Delia Nicolau

RECENZIE: Romanul „Misteriosul templier Hugues de Payens”

Romanul descrie foarte multe lucruri despre practicile oculte ale misteriosului templier Hugues de Payens, fondator al ordinului templier. De aceea romanul lui Michael R.Villmont, „Misteriosul templier Hugues de Payens”, din seria „Cavalerii templieri”, a atras atenţia încă de la apariţie, în 2014. Nu numai prin stilul lui specific, ci şi prin subiectul mai mult decât interesant: prima parte a vieţii cunoscutului cavaler Hugues de Payens, unul din fondatorii Ordinului cavalerilor templieri. O viaţă misterioasă, plină de neprevăzut, cu trăirile lui spirituale şi vaste cunoştinţe ezoterice, cu întâmplări aproape magice care i-au marcat viaţa cavalerului francez. De fapt, Michael R. Villmont este cunoscut pentru modul în care abordează subiectele istorice în cărţile sale. Fiindcă „Misteriosul templier Hugues” nu este singura carte cu subiect istoric. Autorul se opreşte, în multe din cărţile sale, asupra unor personaje istorice reale şi evenimente atestate istoric, despre care caută şi descrie aspecte mai puţin cunoscute, învăluite în vechi secrete şi mistere, în ezoterism şi magie. Printr-o translatare logică, naturală a subiectelor peste veacuri, personajele şi evenimentele din evul mediu sunt aduse în atenţia cititorului datorită implicării unor eroi din zilele noastre, care încearcă să desluşească acele vechi secrete şi mistere. Autorul îl cheamă pe cititor să participe sentimental, emotiv, la dezlegarea vechilor mistere şi, de fiecare dată, atât derularea acţiunilor, cât şi rezultatele sunt surprinzătoare, neaşteptate, chiar uimitoare.

În descrierea momentelor dramatice, autorul evită scenele violente, negativiste, tocmai pentru a recrea în cărţile sale,   cursivitatea optimistă a vieţii: binele învinge întotdeauna răul. Acest lucru se întâmplă şi în privinţa cărţii de faţă.

Viaţa cavalerului Hugues de Payens, cu iubirile misterele şi aventurile lui, este descrisă de autor în două cărţi, cea de faţă şi în romanul „Chemarea templului secret”. La prima vedere, romanul „Misteriosul templier Hugues de Payens”, cu subtitlul „Drumul spre Templu”, pare a fi un roman istoric, cum sunt multe alte romane de acest gen, tot mai mult căutate de cititorii francezi şi francofoni. Am spus că pare a fi un roman istoric, dacă privim subiectul şi timpul în care se petrece acţiunea. Este vorba de întâmplări din viaţa cavalerului Hugues de Payens, fondatorul cunoscutului şi misteriosului ordin templier, înfiinţat în anul 1118. Poate şi este roman istoric, descriind momente reale din prima cruciadă. Dar, după ce citeşti primele capitole, te opreşti şi-ţi pui câteva întrebări. Întrebări pe care ţi le-ai fi putut pune citind cu atenţie titlul original al romanului apărut, binenţeles, în limba franceză, „L’Amour et Les mystères du Templier Hugues”, titlu mai mult decât inspirat. Şi este bine să-ţi pui astfel de întrebări, la care, poate, găseşti unele răspunsuri şi în carte. Care ar fi fost viaţa cavalerului Hugues de Payens fără iubire şi mister? Fără dragostea sufletului pereche, fără caracterul imprevizibil al vieţii? Fiindcă iubirea şi neprevăzutul, viitorul imprevizibil sunt două daruri Dumnezeieşti, daruri sufleteşti, spirituale fără de care viaţa nu ar mai fi cea pe care o trăim noi, oamenii. Aşadar, care ar fi viaţa noastră, a oamenilor moderni, nu numai a lui Hugues de Payens, fără iubire şi mister? Dacă tu, cititorule, ţi-ai cunoaşte viitorul, clipă de clipă, ai mai trăi cu aceeaşi ardere sentimentală şi spirituală? Ai mai fi la fel de interesat să trăieşti clipele următoare, dacă ai ştii ce-ţi aduce ziua de mâine? Sau ai fi un robot!? Hugues de Payens a fost un om cu o trăire intensă şi misterioasă, care şi-a trăit preţuit fiecare zi din viaţa lui, cu gândul că el însuşi îşi va putea construi viitorul. A avut planuri de viitor mari pentru vremea lui, dar nu şi-a imaginat că ceea ce va realiza el, va avea consecinţe istorice şi va dăinui secole la rând. Va construi un ordin iniţiatic al cărui spirit devine tot mai pregnant, mai interesant şi misterios pe măsură ce trece timpul. Şi, poate, mai preţios pentru spiritualitate.

Hugues de Payens, fiul unui mic nobil din Champagne, îşi urmează drumul vieţii, la fel ca toţi ceilalţi copii de nobili. De mic devine scutier, iar după vârsta de paisprezece ani, este ridicat la rangul de cavaler, conform ritualului nobiliar şi intră în slujba seniorului său, contele Hugue de Troyes. După anii adolescenţei, se îndrăgosteşte de o castelană, care şi-a pierdut soţul într-o bătălie. Cu dragostea lui curată, Hugues o ajută să depăşească depresia cauzată de pierderea prematură a soţului şi, la rândul ei, se îndrăgosteşte de tânărul cavaler. Tocmai când începeau să-şi trăiască plenar iubirea, se declanşează prima cruciadă, iar Hugues, ca orice cavaler responsabil, pleacă în expediţie, spre Ţara Sfântă. Înainte de plecare, ajutat de oamenii lui, salvează întâmplător de la răpire şi moarte o familie de târgoveţi, respectiv părinţii şi cei doi copii, o fată şi un băiat. Este ultima din faptele bune pe care le-a făcut înainte de plecarea la cruciadă.

În ţinuturile orientale, în drum spre Edessa, Hugues salvează de la moarte un grup de arabi, care se vor dovedi a fi adepţii religiei salbahite, o religie misterioasă, cu ritualuri şi credinţe secrete, ezoterice, desprinsă din gnosticism şi ismailism. Adepţii acestei religii erau apropiaţi de creştini, care i-au apărat împotriva persecuţiilor la care erau supuşi de arabi şi turci. Ca semn de recunoştinţă că au fost salvaţi, salbahiţii îl iniţiază pe Hugues în tainele religiei lor şi-l pregăsesc să devină unul dintre marii iniţiaţi, cu rang înalt în comunitate, rang exprimat simbolic printr-un pumnal cu puteri magice. În baza iniţierii salbahite, Hugues avea dreptul să deţină pumnalul- talisman, încărcat cu puteri misterioase.

Pregătirea ezoterică, misterioasă a cavalerului creştin continuă şi după plecarea acestuia la Ierusalim, unde participă la cucerirea oraşului, în anul 1099. La asediul Ierusalimului, Hugues întâlneşte un tânăr cavaler francez, venit la cruciadă pentru a-l căuta tocmai pe el, Hugues. Care era motivul? Unul misterios, la început, dar pe care Hugues, cu puterile lui ezoterice, îl află şi-l acceptă. Va fi încă un pas pe drumul destinului său, pe care noi, cititorii îl vom afla odată cu Hugues. După cucerirea Ierusalimului, Hugues, protejat de pumnalul magic, se înapoiază în Franţa, împreună cu tânărul cavaler. Acolo, în provincia Champagne, pe Hugues îl aşteptă alte aventuri misterioase şi pericole pe care le depăşeşte cu ajutorul acelor puteri necunoscute.

Pe timpul cruciadei, femeia iubită îl părăseşte pe Hugues, din motive aproape inexplicabile. Pentru el, îndrăgostitul. Tot inexplicabil şi pe neaşteptate, cavalerul îşi găseşte, poate prea curând după despărţire, un suflet pereche şi se căsătoreşte. Sufletul lui pereche este o doamnă la care el nu s-ar fi gândit niciodată. „Încurcate şi neprevăzute sunt căile vieţii”, va constata el.

După iniţierea salbahită, întreaga lui viaţă primeşte o altă semnificaţie, misterioasă, având un scop ascuns. Fără să vrea şi fără să caute aflarea viitorului său, primeşte semne magice tocmai despre viitor, despre ce-i pregăteşte destinul, semne pe care nu le înţelege. Fiindcă este Om. Dar înţelege esenţa acelei perioade din viaţa sa:”Se afla pe drumul spre Templu!” Dar care Templu? Hugues va afla abia peste ani, când va pleca, din nou, la Ierusalim, ca însoţitorul al seniorului său, contele Hugue de Champagne.

Hugues de Payens a fost şi în realitate o personalitate complexă a vremii sale, aspect pe care-l regăsim, explicit şi în roman. Având pregătirea şi cunoştinţele normale, strict necesare oricărui nobil al vremii sale, are o devenire spirituală de excepţie după întâlnirea sa cu ştiinţele şi cultura arabă şi turcă, mai avansate decât cele europene. Dezvoltarea sa spirituală, de cultură generală şi militară, ca şi cea ezoterică, poate fi apreciată şi prin impactul pe care l-a avut personalitatea sa asupra ordinului cavalerilor templieri, ordin militar şi religios. La caracterul militar şi religios al ordinului cavaleresc templier, se adaugă o altă caracteristică, cea iniţiatică, ezoterică, plină de mistere şi secrete orientale, ceea ce a creat nenumărate legende în legătură cu templierii. Peste veacuri, caracterul de organizaţie, de şcoală spirituală şi ezoterică a ordinului iniţiatic templier devin tot mai evidente. Hugues nu poate fi văzut în afara contextului şi al spiritului templier, spirit cu impact până în zilele noastre. Pe de altă parte, devenirea lui spirituală, aşa cum este descrisă în cartea de faţă şi în următoarea, „Chemarea templului secret”, ne face să ne gândim la ceea ce a însemnat şi însemnă, încă, noţiunile de credinţă, religie şi datorie. Cu întreaga lor încărcătură umană şi mistică. Noţiuni care se confundă deseori, în mod superficial, unele cu altele.

Acţiunile romanului „Misteriosul templier Hugues de Payens” sunt descrise în ritm alert, în cuvinte şi expresii de nuanţă arhaică, iar scenele cu încărcătură ezoterică sunt accentuate prin momente de suspans şi mister.

Cartea este uşor de citit, autorul evitând, aşa cum am mai arătat, descrierea scenelor violente sau cele cu impact negativ. Este, dimpotrivă, o carte de dragoste, cu mister, magie şi neprevăzut, aşa cum autorul ne-a obişnuit deja prin celelalte cărţi ale sale, Chemarea Templului secret, Sceptrul cavalerilor ospitalieri, Medalionul ospitalier, Fantomele din Tarragona.

       Romanul este o pagină din istoria Franţei şi a orientului apropiat, misterioasă şi mereu mai interesantă.

Poate fi lecturat pe www.michaelvillmont.eu.

OPINIE despre romanul „Fantomele din Tarragona”

                                                                                              autor Michael Riche-Villmont

        În căutările mele, prin librăriile on line, pentru descoperirea de noi cărţi interesante, din genul celor poliţiste, de acţiune, am găsit cu surprindere romanul „Fantomele din Tarragona”, al scriitorului Michael Riche-Villmont. Ceea ce m-a incitat să lecturez cartea a fost recenzia acesteia, prezentată pe blog, după care am început să citesc romanul, tot mai plăcut surprins nu numai de conţintul acestuia, ci şi a stilului autorului şi a modalităţii de abordare a suiectului. Viaţa eroilor de legendă catalani din vremurile medievale, Melissa şi Lopez, o succesiune de drame şi momente de dragoste, ne este descrisă prin ochii, gândirea şi trăirea unui medic francez din zilele noastre. Am trăit şi eu emoţiile, temerile, dramele şi bucuriile eroilor, alături de vechea familie de Vetéro, de lângă Tarragona,   descrise de medicul Phillip de Chamont.

Stilul în care sunt descrise momentele dramatice, de mare tensiune, pline de suspans şi, uneori, de magie, nu este violent, negativist, ci îmi sugerează    speranţa în binele învingător, făcându-mă să particip la acţiune ca un adevărat personaj al cărţii. Autorul evită descrierea scenelor violente, sângeroase, ceea ce mi-a făcut lectura plăcută.

Michael Riche-Villmont dovedeşte nu numai o bună cunoaştere a vremurilor medievale, ci şi o analiză subtilă a mentalităţilor din zilele noastre. Am văzut acest lucru din modul în care îmbină  Însă am descoperit o madalitate aparte, specifică autorului de a abordare a subiectului istoric, fapt pe care l-am remarcat, poate şi mai pregnant, şi în unele dintre celelalte romane ale sale: „Sceptrul cavalerilor ospitalieri” şi „Chemarea templului secret”. El pune în oglindă viaţa personajelor din perioada, spun eu romantică, a caballeros hidalgos medievali, cu cea a celor din zilele noastre. Cu descrierea modului de viaţă cu specificul fiecăreia din cele două perioade istorice despărţite de sute de ani, cu mentalitatea şi valorile morale şi spirituale caracteristice vremurilor, lăsându-ne nouă, cititorilor, posibilitatea şi, desigur, opţiunea de a le cunoaşte, înţelege şi accepta. elementele stilului de roman poliţist cu cel de roman istoric.

M-a surprins şi faptul că, folosind ficţiunea, autorul descrie fapte şi evenimente istorice reale, cu personaje reale din istoria medievale, pentru a ne prezenta într-o formă atractivă, plină de suspans şi mister, evenimente cu impact istoric, ezoteric şi spiritual: înfiinţarea ordinului cavalerilor de Malta şi înfiinţarea ordinului cavalerilor templieri. Am aflat din cărţile autorului momente inedite din viaţa fondatorilor acestor ordine cavalereşti, condiţiile în care au apărul ordinele, dar şi momente din viaţa de astăzi a unora din urmaşii cavalerilor fondatori. Stilul romanţat şi ficţiunea m-au făcut să tăiesc acele vremuri şi să cunosc o filă dintr-o altfel de istorie a bravilor locuitori din Spania şi a Franţa.

De aceea sunt bucuros că l-am descoperit pe Michael Riche-Villmont, un autor romantic, dar incitant, care m-a purtat într-o lume a acelor evenimente misterioase. Am călătorit, condus de autor, cu gândul, cu inima şi spiritul şi m-am desprins cu greu de lumea vechilor cavaleri şi castelane, a urmaşilor lor, pentru a scrie aceste gânduri. Lume care m-a cucerit şi mi-o imaginez cu nostalgia unor vremuri de mult apuse.

 D.Marincea