Arhiva etichetelor: roman de dragoste şi acţiune

coperta medal1

Recenzie: Medalionul ospitalier

Autor Michael Riche-Villmont

„Medalionul ospitalier” este un roman istoric şi, în acelaşi timp, un roman poliţist, avînd ca subiect acţiunile militare specifice cavalerilor ospitalieri ai ordinului de Malta, desfăşurate de-a lungul secolului al XII-lea, cu urmări până în zilele noastre. Este, aşadar, un bun Thriller cu şi despre cavalerii ospitalieri de Malta.
Fiind interesat de ordinele cavalereşti, cele de ieri şi cele de astăzi, nu puteam pierde ocazia de a citi această carte. Cu atât mai mult, cu cât este o continuare a romanului „Sceptrul cavalerilor ospitalieri”, care descrie împrejurările în care ordinul ospitalier a fost înfiinţat de Sfântul Gerard. Subiectul romanului „Medalionul ospitalier”, la fel ca şi al cărţii precedente, îl constituie acţiunile membrilor familiei De Chamont, din Provence, ce se desfăşoară pe două planuri temporale: în trecut, prin participarea cavalerilor de Chamont la activităţile Ordinului cavalerilor ospitalieri, în secolul al doisprezecelea şi în prezent, prin implicarea urmaşilor acestora într-o acţiune poliţistă, legată tot de cavalerism. Cele două planuri temporale se întrepătrund, transced timpul şi spaţiul şi prezintă continuitatea, prin veacuri, a unei familii provensale, bazată pe puternice legături sentimentale între generaţii, pe tradiţie şi înalte valori morale, aşa cum le-au păstrat cavalerii de Malta. Este o saga a familiei de Chamont, a cărei istorie este strâns legată de momentele importante din istoria cavalerilor ospitalieri, la care vechii cavaleri de Chamont au participat semnificativ.
Prin localizarea în timp şi spaţiul geografic a momentelor din trecutului acestei familii, romanul încearcă să fie o cronică a ordinului cavalerilor ospitalieri, pe parcursul a aproape un secol, din anul 1124 şi până în anul 1187. Astfel, este descrisă evoluţia ordinului şi participarea cavalerilor ospitalieri (cavalerii Ioaniţi), la principalele evenimente militare şi politice din Regatul Ierusalimului, până la cucerirea acestuia de către turcii sarazini.
Evenimentele importante la care au participat cavalerii ospitalieri ospitalieri, sau ioaniţi, cum mai erau numiţi, sunt prezentate în atmosfera specifică evului mediu, cu fapte eroice cavalereşti şi cu aspecte din viaţa personală a cavalerilor vremii, ajutându-ne să înţelegem o parte a modului de viaţă din acea perioadă.
La fel şi evenimentele ce sunt localizate în prezent, acţiunea poliţiei de prindere a unor jefuitori de artefacte, în care a fost implicat, fără voia sa, unul din urmaşii vechilor cavaleri, sunt detaliate cu aspecte din viaţa personală, cu obiceiuri şi tradiţii specifice zonei, făcând cartea interesantă, atractivă.
Am remarcat de nenumărate ori, cu satisfacţie, faptul că romanul este o adevărată cronică a celor mai importante evenimente istorico-militare ce au avut loc în secolul XII, în Regatul Latin al Ierusalimului şi în comitatele creştine din Orientul Apropiat: Comitarul de Edessa, Comitatul de Tripoli, Principatul de Antiochia. Evenimente ce sunt văzute cu ochi de cavaler şi analizate prin prisma marilor maeştri ai ordinului ospitalier. Descrierea evenimentelor este făcută în ordinea cronologică a desfăşurării lor, căutând, în acelaşi timp, să arate şi legăturile cauzale dintre ele. Citind cartea, am participat, alături de cavalerii ospitalieri la bătălia de la Ascalon (1153), Lupta de la Cresson (1187), Bătălia de la Hattin (mai 1187), căderea Ierusalimului (1187) şi am văzut eroismul, curajul şi sacrificiul făcut de generaţii întregi de cavaleri medievalii. Fiindcă, la aceste lupte, au participat cavalerii tuturor ordinelor nobiliare ale vremii, alături de armata regală.
Autorul face descrierea acelor evenimente militare aşa cum au fost ele văzute şi înţelese de dr. Phillip de Chamont, descendent al unuia din fondatorii ordinului ospitalier. Dornic să afle trecutul familiei acesta pleacă într-o vizită în Israel, pe urmele înaintaşilor săi şi trece prin toate locurile unde aceştia au trăit, luptat şi iubit. Deoarece cavalerii medievali au trăit la fel ca oricare alt nobil al timpului său, cunoscând sentimentele de dragoste, de iubire şi dor faţă de soţiile lor şi faţă de cei apropiaţi. Din acest punct de vederea, cartea este un adevărat roman de dragoste şi avem posibilitatea să cunoaştem modul în care şi-au arătat ei dragostea faţă de fiinţele iubite, atât acei cavalerii din vechime, cât şi cei din zilele noastre. Aflăm, de asemenea şi lucruri interesante despre obiceiurile vechi de nuntă, sau, de exemplu, despre obiceiuri provensale ocazionate de sărbătorile de iarnă.
Aş putea, de asemenea, descrie cartea ca un adevărat ghid turistic, autorul purtându-ne într-un circuit turistic prin Ţara Sfântă. Ne sunt descrise vechile locuri unde s-au sacrificat cavalerii medievali: Ierusalim, Ascalon, Tiberias, Hattin, etc., aşa cum au fost aşezările în acea vreme şi cum devenit ele în zilele noastre, moderne, frumoase, în plină dezvoltare, purtătoare a unei istorii de invidiat. Istorie veche, tumultoasă şi, în acelaşi timp, eroică, marcată de valori spirituale cum nu găseşti în nici un alt loc din lume. Valori care, prin credinţa creştină, ne-au marcat viaţa permanent, chiar şi în zilele noastre.
Îmbinând ficţiunea cu date reale, atestate istoric, autorul ne ajută să înţelegem istoria cavalerismului, cu luminile şi umbrele sale, ceea ce ne ajută să întrevedem viitorul cavalerismului modern.

Cartea este scrisă într-un stil  cursiv, momentele de tensiune şi cele relaxante făcând-o atractivă, mai mult decât interesantă atât pentru pasionaţii de acţiune, cât şi pentru iubitorii stilului romantic.

 

 

Co7

Recenzie romanul Fantomele din Tarragona

  Roman de  Michael Riche-Villmont

https://www.setthings.com/ro/e-books/fantomele-din-tarragona/

„Fantomele din Tarragona” este un Thriller istoric despre căutarea tezaurului eroilor legendari din Tarragona, Melissa şi Lopez, eroi care se manifestă ca spirite, ca fantome şi în zilele noastre.

O carte de mare succes în întreg spaţiul de limbă spaniolă, cu subiect şi acţiuni impresionante, şocante chiar. Mister, paranormal, spirite ce transced timpul şi spaţiul.

Legenda sărbătorii de San Jorge din Catalonia (ziua internaţională a cărţii şi a dragostei) şi legenda Fantomelor din Tarragona au o similitudine surprinzătoare, astfel că romanul este destinat a fi dăruit iubitului de acestă sărbătoare.

Un interesant, atractiv roman de dragoste, poliţist, cu mister şi paranormal, despre istoria staţiunii Salou, a Costa Dorada şi Tarragonei. O prezentare a legendei catalane despre istoria vechilor catalani, cu eroii şi fantomele izvorâte din tradiţii şi obiceiuri vechi şi  care ne îndeamnă să vizităm provincia spaniolă.

M-am gândit să definesc acest roman ca o carte pentru Catalonia, carte pentru Salou şi Tarragona, o carte  despre dragoste şi  mister, o  legendă a  iubirii şi eroismului.  Pentru că, am cunoscut, anii trecuţi, o mică parte din lumea Peninsulei Iberice, plină de farmec şi mister, cu un specific seducător, atractiv şi interesant până la abandonarea propriei realităţi. O lume ce te ispiteşte să-ţi trăieşti viaţa la intensitate maximă, cu sentimente pure şi copleşitoare, clocotitoare. Am regăsit această lume minunată într-o carte ce nu poate fi decât minunată, la fel ca lumea pe care o descrie. Vorbesc despre „Fantomele din Tarragona”, scrisă de Michael Riche-Villmont. O carte  ce ne trimite în peninsula  iberică, învăluindu-ne cu  o urmă fină de parfum romantic, spaniol. Şi de  nostalgie după vremurile cavalerismului catalan, vremuri  când, după drame şi suferinţe, binele învingea întotdeauna, atât în dragoste, cât şi în viaţa socială. Aducând  o rază de optimism din acele vremuri,  cartea, prin subiectul şi acţiunile descrise, ce se desfăşoară alternativ, în zilele cavalerismului medieval şi în zilele noastre, te ajută să înţelegi că viaţa este compusă atât din multe momente dramatice, cât şi din clipe de bucurie. Important este să le trăieşti, pe fiecare, cu intensitatea care să te facă fericit, trecând peste nefericire ajutat tocmai de speranţa şi optimismul pe care le găseşti printre rândurile cărţii.

Eroina, copilul Melissa, îşi pierde lumea creştină, catalană în care trăia, şi trece prin drama unor schimbări radicale, determinate de adaptare la viaţa de copil musulman. Ruptă de familie, de părinţi, este educată în spiritul tradiţiilor şi religiei musulmane. Cum reuşeşte acest copil să-şi păstreze sufletul curat, limba şi credinţa catalană? Neştiind dacă părinţii ei mai trăiesc, dacă va mai fi salvată vreodată, se bazează doar pe instinct şi speranţă pentru a rezista. Şi-a creat două lumi, paralele, cea a copilăriei, dinaintea răpirii şi alta, ulterioară răpirii. Trece, cu gândul şi sufletul, aproape prin dedublare, dintr-o lume în alta, prin stările alternative de pesimism dramatic şi optimism, trăindu-le pe fiecare cu intensităţi diferite, care o ajută să se adapteze şi să supravieţuiască. Momentele dramatice prin care trece Melissa nu sunt doar cele psihice, ci şi cele reale, fizice, care nu o lasă să se desprindă de lumea în care este nevoită să trăiască.

Aş putea spune că romanul este o telenovelă, sau o posibilă telenovelă, dar subiectul şi descrierea lui depăşesc cu mult nivelul siropos, reuşind să te facă se meditezi asupra valorilor care, prin existenţa sau absenţa lor îţi fac viaţa interesantă sau anostă, activă sau statică, pierdută într-o permanentă aşteptare.

Titlul romanului pare derutant atunci când începi să răsfoieşti primele pagini ale cărţii. Te gândeşti la o carte despre fantome, apariţii eterice, reîncarnări, etc…Nici vorbă. După ce începi să citeşti, vezi că este o carte vie, alertă, despre personaje din vremurile de mult apuse ale cavalerismului medieval dar, curios şi din lumea noastră. Iar când termini de citit, laşi cartea lângă tine şi rămâi pe gânduri. Ai la ce să meditezi. La viaţă, viaţa aşa cum a trăit-o Melissa, eroina principală, cu nouă sute de ani în urmă. Dar actuală prin cel puţin câteva aspecte: îndemnurile, învăţămintele, dacă nu, sfaturile pe care eroina ni le trimite, prin timp. Să ai un scop în viaţă, care să te ajute să treci peste necazuri, drame şi neâmpliniri, să te ţină pe linia de plutire, cum se spune. Apoi, să ştii ce este răbdarea şi perseverenţa în realizarea scopului pe care ţi l-ai ales sau impus. Şi, nu în ultimul rând, ar fi cel al încrederii în tine şi în realizarea scopului tău.

Autorul Michael Riche-Villmont ne-a obişnuit cu subiectele pe care le abordează în cărţile sale. Fapte şi evenimente medievale reale, învăluite, totuşi, în mister, ne sunt descrise prin gândirea şi acţiunea unor personaje ale cărţii, eroi din zilele noastre. Astfel, urmările de astăzi ale faptelor şi evenimentelor istorice, sunt descrise în mod natural şi logic, ca şi cum cititorul ar participa direct atât la acele evenimente, cât şi la acţiunile poliţiste din prezent. Cititorul face o călătorie prin timp şi spaţiu nu numai cu gândul, ci şi emoţional, retrăind vechile drame, misterele ce încă le înconjoară. Le retrăieşte şi încearcă să afle secretele bine ascunse în timp, iar cu răbdare, le descoperă el însuşi, uneori pe căi ezoterice, magice şi astfel ajunge la rezultate uimitoare.

În această carte, cititorul cunoaşte atât atmosfera secolului al doisprezecelea din Catalonia, provincia Tarragona, cât şi aspecte din zilele nostre, din aceeaşi provincie. Cele două lumi, cea veche şi cea nouă, devin parte a subiectului unitar, a acţiuninii plină de dramatism şi neprevăzut a cărţii, liantul fiind personajul principal, Melissa de Gadara y Salou.

Viaţa dusă de Melissa prin anii 1130 ş.u. este actuală nu numai prin valorile pe care ni le transmite peste secole, ci şi prin dezvoltarea de către autor a unei acţiuni poliţiste, ce se desfăşoară în zilele noastre şi care ne aduce în atenţie, pot zice în actualitate, experienţa de viaţă a Melissei. Şi observăm, cu uimire, similitudinea trăirilor emoţionale, spirituale de atunci, din vechime şi cele de acum, din zilele noastre, ca reacţie la diferitele întâmplări de viaţă.

Abia după ce meditezi la aceste lucruri, vezi de ce Melissa a devenit, alături de Lopez, personaj de legendă, eroină a dragostei şi a binelui. Poate este prea mult spus, dar nu neadevărat.

Melissa, un copil de nobili catalani din provincia Tarragona, răpită de mauri când avea patru ani, a fost îngrijită şi crescută de soţiile musulmane ale stăpânului maur, în haremul acestuia.

Viaţa ei este o succesiune de drame, care nu iau sfârşit odată cu eliberarea de către tatăl şi tânărul Lopez. Începe o perioadă interesantă, activă din viaţa ei. Participă la eliberarea cetăţilor Almeria şi  Tortosa, la apărarea locuitorilor atacaţi neîncetat de bandele de hoţi. Începe şi o viaţă sentimentală activă, dar dezorientată, neştiind pe cine să aleagă: pe cel care a salvat-o, Lopez, sau pe un alt tânăr, Diego, arogant, bogat, cu tupeu (recunoaştem modelul?). La un moment dat, o altă dramă, a câta oare din viaţa Melissei, îi dă ocazia, sau poate şansa, să facă alegerea bună, găsindu-şi împlinirea.

Dramele prin care trece Melissa, ajutorul pe care-l dă localnicilor de pe domeniile învecinate, îi face pe Melissa şi pe alesul ei, eroi de legendă, acţiunile lor binefăcătoare manifestându-se şi după moartea acestora. Legenda lor a ajuns până la noi şi, potrivit acesteia, cei doi eroi ar fi apărut de-a lungul timpului, de multe ori, ca fantome, ajutându-i pe cei aflaţi în primejdie.

Dar cum ajung dramele din viaţa Melissei în atenţia cititorului? Cu toate detaliile şi întâmplări rupte din magie, ezoterism şi trăiri parapsihologice. Modalitatea găsită de autor este ingenioasă şi mi-a plăcut naturaleţea legăturii. Un tânăr medic francez, împreună cu logodnica şi un grup de prieteni, merg într-un sejur pe Costa Dorada, în staţiune Salou. Aici ei află despre legenda lui San Jorge, care vorbeşte despre salvarea unei prinţese răpită de dragon. Aflăm şi noi, cititorii, cu această ocazie, de unde vine obiceiul catalanilor de a face cadou, în 23 aprilie, Dia de San Jorge, ziua îndrăgostiţilor, un trandafir roşu şi o carte. Aşadar, tânărul francez află în acelaşi timp şi despre legenda fantomelor din Tarragona, Melissa şi Lopez, asupra căreia se documentează temeinic. În final, tânărul francez stabileşte faptul că cei doi eroi au axistat în realitate şi au avut urmaşi. Cine sunt urmaşii eroilor din Tarragona? Aflăm citind romanul, scris într-un ritm alert, dar cu tact şi sentiment. Autorul poartă sentimentele cititorului prin toate stările, de la durere şi revoltă, la înţelegere şi bucurie. De la agonie, la extaz.

Finalul cărţii, neaşteptat, surprinzător, merită toţi laurii. Merită să citeşti cartea şi numai pentru acest final, dacă nu, măcar pentru a cunoaşte o parte din istoria unor obiective turistice de excepţie: Tarragona, Reus, Almeria, Tortosa, Salou. Este uşor de citit, atractivă, are un stil atât de cronică medievală, cât şi de acţiune poliţistă.

Ultima întrebare pe care mi-o pun acum: Melissa şi Lopez au existat în realitate? Cartea se bazează pe fapte reale? Da, vreau să cred că au fost personaje istorice reale. Optez şi votez pentru asta. Iar dacă cineva mă contrazice, să-mi dovedească faptul că sunt o ficţiune. Autorul va fi arbitru, neutru. Deşi, cred că ar fi de partea mea.

Când am închis cartea, m-am gândit că aş putea numi, pe bună dreptate, cartea provinciei Tarragona, iar dacă aş avea o agenţie turistică, aş organiza trasee turistice  la obiectivele a căror istorie o privesc, de acum, altfel. Cu ochi de cunoscător.

Eu am pus cartea în biblotecă, la vedere, să o recitesc şi să o retrăiesc, cât de curând. Atunci când eroii iubirii, Melissa şi Lopez îmi vor lipsi.

Delia N., Cluj