Arhiva etichetelor: Regatul Ierusalimului

RECENZIE: Romanul „Misteriosul templier Hugues de Payens”

Romanul descrie foarte multe lucruri despre practicile oculte ale misteriosului templier Hugues de Payens, fondator al ordinului templier. De aceea romanul lui Michael R.Villmont, „Misteriosul templier Hugues de Payens”, din seria „Cavalerii templieri”, a atras atenţia încă de la apariţie, în 2014. Nu numai prin stilul lui specific, ci şi prin subiectul mai mult decât interesant: prima parte a vieţii cunoscutului cavaler Hugues de Payens, unul din fondatorii Ordinului cavalerilor templieri. O viaţă misterioasă, plină de neprevăzut, cu trăirile lui spirituale şi vaste cunoştinţe ezoterice, cu întâmplări aproape magice care i-au marcat viaţa cavalerului francez. De fapt, Michael R. Villmont este cunoscut pentru modul în care abordează subiectele istorice în cărţile sale. Fiindcă „Misteriosul templier Hugues” nu este singura carte cu subiect istoric. Autorul se opreşte, în multe din cărţile sale, asupra unor personaje istorice reale şi evenimente atestate istoric, despre care caută şi descrie aspecte mai puţin cunoscute, învăluite în vechi secrete şi mistere, în ezoterism şi magie. Printr-o translatare logică, naturală a subiectelor peste veacuri, personajele şi evenimentele din evul mediu sunt aduse în atenţia cititorului datorită implicării unor eroi din zilele noastre, care încearcă să desluşească acele vechi secrete şi mistere. Autorul îl cheamă pe cititor să participe sentimental, emotiv, la dezlegarea vechilor mistere şi, de fiecare dată, atât derularea acţiunilor, cât şi rezultatele sunt surprinzătoare, neaşteptate, chiar uimitoare.

În descrierea momentelor dramatice, autorul evită scenele violente, negativiste, tocmai pentru a recrea în cărţile sale,   cursivitatea optimistă a vieţii: binele învinge întotdeauna răul. Acest lucru se întâmplă şi în privinţa cărţii de faţă.

Viaţa cavalerului Hugues de Payens, cu iubirile misterele şi aventurile lui, este descrisă de autor în două cărţi, cea de faţă şi în romanul „Chemarea templului secret”. La prima vedere, romanul „Misteriosul templier Hugues de Payens”, cu subtitlul „Drumul spre Templu”, pare a fi un roman istoric, cum sunt multe alte romane de acest gen, tot mai mult căutate de cititorii francezi şi francofoni. Am spus că pare a fi un roman istoric, dacă privim subiectul şi timpul în care se petrece acţiunea. Este vorba de întâmplări din viaţa cavalerului Hugues de Payens, fondatorul cunoscutului şi misteriosului ordin templier, înfiinţat în anul 1118. Poate şi este roman istoric, descriind momente reale din prima cruciadă. Dar, după ce citeşti primele capitole, te opreşti şi-ţi pui câteva întrebări. Întrebări pe care ţi le-ai fi putut pune citind cu atenţie titlul original al romanului apărut, binenţeles, în limba franceză, „L’Amour et Les mystères du Templier Hugues”, titlu mai mult decât inspirat. Şi este bine să-ţi pui astfel de întrebări, la care, poate, găseşti unele răspunsuri şi în carte. Care ar fi fost viaţa cavalerului Hugues de Payens fără iubire şi mister? Fără dragostea sufletului pereche, fără caracterul imprevizibil al vieţii? Fiindcă iubirea şi neprevăzutul, viitorul imprevizibil sunt două daruri Dumnezeieşti, daruri sufleteşti, spirituale fără de care viaţa nu ar mai fi cea pe care o trăim noi, oamenii. Aşadar, care ar fi viaţa noastră, a oamenilor moderni, nu numai a lui Hugues de Payens, fără iubire şi mister? Dacă tu, cititorule, ţi-ai cunoaşte viitorul, clipă de clipă, ai mai trăi cu aceeaşi ardere sentimentală şi spirituală? Ai mai fi la fel de interesat să trăieşti clipele următoare, dacă ai ştii ce-ţi aduce ziua de mâine? Sau ai fi un robot!? Hugues de Payens a fost un om cu o trăire intensă şi misterioasă, care şi-a trăit preţuit fiecare zi din viaţa lui, cu gândul că el însuşi îşi va putea construi viitorul. A avut planuri de viitor mari pentru vremea lui, dar nu şi-a imaginat că ceea ce va realiza el, va avea consecinţe istorice şi va dăinui secole la rând. Va construi un ordin iniţiatic al cărui spirit devine tot mai pregnant, mai interesant şi misterios pe măsură ce trece timpul. Şi, poate, mai preţios pentru spiritualitate.

Hugues de Payens, fiul unui mic nobil din Champagne, îşi urmează drumul vieţii, la fel ca toţi ceilalţi copii de nobili. De mic devine scutier, iar după vârsta de paisprezece ani, este ridicat la rangul de cavaler, conform ritualului nobiliar şi intră în slujba seniorului său, contele Hugue de Troyes. După anii adolescenţei, se îndrăgosteşte de o castelană, care şi-a pierdut soţul într-o bătălie. Cu dragostea lui curată, Hugues o ajută să depăşească depresia cauzată de pierderea prematură a soţului şi, la rândul ei, se îndrăgosteşte de tânărul cavaler. Tocmai când începeau să-şi trăiască plenar iubirea, se declanşează prima cruciadă, iar Hugues, ca orice cavaler responsabil, pleacă în expediţie, spre Ţara Sfântă. Înainte de plecare, ajutat de oamenii lui, salvează întâmplător de la răpire şi moarte o familie de târgoveţi, respectiv părinţii şi cei doi copii, o fată şi un băiat. Este ultima din faptele bune pe care le-a făcut înainte de plecarea la cruciadă.

În ţinuturile orientale, în drum spre Edessa, Hugues salvează de la moarte un grup de arabi, care se vor dovedi a fi adepţii religiei salbahite, o religie misterioasă, cu ritualuri şi credinţe secrete, ezoterice, desprinsă din gnosticism şi ismailism. Adepţii acestei religii erau apropiaţi de creştini, care i-au apărat împotriva persecuţiilor la care erau supuşi de arabi şi turci. Ca semn de recunoştinţă că au fost salvaţi, salbahiţii îl iniţiază pe Hugues în tainele religiei lor şi-l pregăsesc să devină unul dintre marii iniţiaţi, cu rang înalt în comunitate, rang exprimat simbolic printr-un pumnal cu puteri magice. În baza iniţierii salbahite, Hugues avea dreptul să deţină pumnalul- talisman, încărcat cu puteri misterioase.

Pregătirea ezoterică, misterioasă a cavalerului creştin continuă şi după plecarea acestuia la Ierusalim, unde participă la cucerirea oraşului, în anul 1099. La asediul Ierusalimului, Hugues întâlneşte un tânăr cavaler francez, venit la cruciadă pentru a-l căuta tocmai pe el, Hugues. Care era motivul? Unul misterios, la început, dar pe care Hugues, cu puterile lui ezoterice, îl află şi-l acceptă. Va fi încă un pas pe drumul destinului său, pe care noi, cititorii îl vom afla odată cu Hugues. După cucerirea Ierusalimului, Hugues, protejat de pumnalul magic, se înapoiază în Franţa, împreună cu tânărul cavaler. Acolo, în provincia Champagne, pe Hugues îl aşteptă alte aventuri misterioase şi pericole pe care le depăşeşte cu ajutorul acelor puteri necunoscute.

Pe timpul cruciadei, femeia iubită îl părăseşte pe Hugues, din motive aproape inexplicabile. Pentru el, îndrăgostitul. Tot inexplicabil şi pe neaşteptate, cavalerul îşi găseşte, poate prea curând după despărţire, un suflet pereche şi se căsătoreşte. Sufletul lui pereche este o doamnă la care el nu s-ar fi gândit niciodată. „Încurcate şi neprevăzute sunt căile vieţii”, va constata el.

După iniţierea salbahită, întreaga lui viaţă primeşte o altă semnificaţie, misterioasă, având un scop ascuns. Fără să vrea şi fără să caute aflarea viitorului său, primeşte semne magice tocmai despre viitor, despre ce-i pregăteşte destinul, semne pe care nu le înţelege. Fiindcă este Om. Dar înţelege esenţa acelei perioade din viaţa sa:”Se afla pe drumul spre Templu!” Dar care Templu? Hugues va afla abia peste ani, când va pleca, din nou, la Ierusalim, ca însoţitorul al seniorului său, contele Hugue de Champagne.

Hugues de Payens a fost şi în realitate o personalitate complexă a vremii sale, aspect pe care-l regăsim, explicit şi în roman. Având pregătirea şi cunoştinţele normale, strict necesare oricărui nobil al vremii sale, are o devenire spirituală de excepţie după întâlnirea sa cu ştiinţele şi cultura arabă şi turcă, mai avansate decât cele europene. Dezvoltarea sa spirituală, de cultură generală şi militară, ca şi cea ezoterică, poate fi apreciată şi prin impactul pe care l-a avut personalitatea sa asupra ordinului cavalerilor templieri, ordin militar şi religios. La caracterul militar şi religios al ordinului cavaleresc templier, se adaugă o altă caracteristică, cea iniţiatică, ezoterică, plină de mistere şi secrete orientale, ceea ce a creat nenumărate legende în legătură cu templierii. Peste veacuri, caracterul de organizaţie, de şcoală spirituală şi ezoterică a ordinului iniţiatic templier devin tot mai evidente. Hugues nu poate fi văzut în afara contextului şi al spiritului templier, spirit cu impact până în zilele noastre. Pe de altă parte, devenirea lui spirituală, aşa cum este descrisă în cartea de faţă şi în următoarea, „Chemarea templului secret”, ne face să ne gândim la ceea ce a însemnat şi însemnă, încă, noţiunile de credinţă, religie şi datorie. Cu întreaga lor încărcătură umană şi mistică. Noţiuni care se confundă deseori, în mod superficial, unele cu altele.

Acţiunile romanului „Misteriosul templier Hugues de Payens” sunt descrise în ritm alert, în cuvinte şi expresii de nuanţă arhaică, iar scenele cu încărcătură ezoterică sunt accentuate prin momente de suspans şi mister.

Cartea este uşor de citit, autorul evitând, aşa cum am mai arătat, descrierea scenelor violente sau cele cu impact negativ. Este, dimpotrivă, o carte de dragoste, cu mister, magie şi neprevăzut, aşa cum autorul ne-a obişnuit deja prin celelalte cărţi ale sale, Chemarea Templului secret, Sceptrul cavalerilor ospitalieri, Medalionul ospitalier, Fantomele din Tarragona.

       Romanul este o pagină din istoria Franţei şi a orientului apropiat, misterioasă şi mereu mai interesantă.

Poate fi lecturat pe www.michaelvillmont.eu.

Templu

ÎNFIINŢAREA ORDINULUI CAVALERILOR TEMPLIERI

Înfiinţarea Ordinului Cavalerilor Templieri

                nouă  ipoteză a ritualului de confirmare şi a Edictului Regal (testamentar şi de confirmare a înfiinţării Ordinului cavaleresc)

 De-a lungul vremii, despre înfiinţarea, existenţa şi desfiinţarea Ordinului Cavalerilor Templieri Pauperes Commilitones Christi Templique Solomonici) s-au scris tomuri de lucrări, s-au exprimat nenumărate opinii, ipoteze şi întrebări. Acest lucru s-a datorat nu numai interesului deosebit de  care se bucură ordinul cavalerilor  templieri în rândul istoricilor, dar şi relativ puţinelor documente istorice din epocă, referitoare la  acest ordin cavaleresc.

În zilele noastre putem avea o imagine, destul de conturată, despre acest ordin, pe baza şi a altor dovezi, scrise sau arheologice, adunate de pasionaţii cercetărilor istorice. Dar foarte multe din acţiunile templierilor, din ritualurile lor secrete, religioase şi ezoterice, au rămas necunoscute, sau la stadiul de opinii şi ipoteze. La fel de puţine date atestate sunt  şi  despre înfiinţarea ordinului, despre tezaurul său fabulos, după cum se spune, despre  desfiinţarea ordinului şi dispariţia templierilor din viaţa militară şi religioasă a vremii.

Să ne oprim doar asupra înfiinţării Ordinului Cavalerilor Templieri. Este aproape unanim recunoscut faptul că ordinul a fost înfiinţat în anul 1118, în Ierusalim, de un grup de nouă cavaleri cruciaţi.

Dar am putea răspunde la multele întrebări referitoare la înfiinţarea ordinului? Ca, de exemplu: în care lună a anului a fost confirmată înfiinţarea ordinului templier; s-a desfăşurat un ritual religios, o slujbă religioasă de consacrare a ordinului? După regulile cavalereşti, s-a desfăşurat un ritual de consacrare a membrilor, cavaleri ai ordinului? Ca aspect formal, în ce mod, scris sau verbal, a luat sub autoritatea sa, regele Baldouin II, ordinul templier, de  la înfiinţarea acestuia şi  până la recunoaşterea de către Biserică?

Deşi nu avem date istorice pe baza cărora să răspundem cu o anumită certitudine la aceste întrebări, putem formula o opinie, cu un mare grad de probabilitate. Opinia noastră se bazează atât pe datele istorice generale despre ordinul cavalerilor templieri şi peroanele implicate în înfiinţarea lui, cât şi pe regulile şi cutumele nobiliare din epocă.

Ipoteza pe care o emitem  se referă la împrejurările înfiiţării ordinului şi la  edictul regal de consacrare a acestui ordin. Credem că un asemenea eveniment, cel de anunţare a înfiinţării unui ordin cavaleresc, militar şi religios, s-a făcut printr-o ceremonie, cun un ritual adecvat şi a fost emis un edict regal   pentru recunoaşterea ordinului templier, cel puţin pentru a dovedi Bisericii susţinerea lui în regatul Ierusalimului.

Această opinie am expus-o în lucrarea „Saint Bernard şi ordinele cavalereşti” şi în romanul istoric „Chemarea Templului secret”.

Prezentăm, aici, un extras din lucrare[1].

„O problemă care ne-a preocupat a fost aceea a momentului înfiinţării ordinului, respectiv data formală când a fost confinţită constituirea acestuia. Analizând evenimentele istorice, politice şi militare din anul 1118,  credem că anunţul oficial despre înfiinţarea  ordinului cavalerilor Templului lui Solomon s-a făcut la messa de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în 15 august 1118, la Biserica Sfântului Mormânt. Ipoteza pe care o emitem şi în care credem,  este plauzibilă. Credem că data de 15 august este cea mai probabilă pentru consfinţirea înfiinţării ordinului templier. In primul rând, este data la care a începuit prima cruciadă, care a avut drept consecinţă constituirea Regatului Latin al Ierusalimului şi a Principatelor creştine de Eddesa, Tripoli şi Antiochia. Un eveniment deosebit de important pentru regat şi întreaga creştinătate, comemorarea acestuia fiind pentru cruciaţi exact momentul cel mai bun de consfinţire a existenţei  ordinului. Majoritatea celor nouă cavaleri au fost cruciaţi, ca şi regele, de altfel. În al doilea rând, templierii o venerau şi se închinau Sfintei feciare Maria, considerând-o o adevărată patroană a ordinului.

De asemenea, credem că nici alegerea Bisericii Sfântului Mormânt pentru messa de consfinţire a ordinului, nu a fost întâmplătoare. Pe de o parte, şase din cei nouă cavaleri au fost membrii ai Ordinului Cavalerilor Sfântului Mormânt, înfiinţat de cruciaţi imediat după cucerirea Ierusalimului, în 1099. Pe de altă parte,  membrii noului ordin templier erau ostaşi săraci ai lui Hristos, ceea ce făcea ca messa să aibă loc, în mod natural, la Sfântul Mormânt.

Un alt aspect al ipotezei, este cea a ritualului prin care ordinul a fost confirmat, ritual desfăşurat în cadrul ceremoniei de consacrare a ordinului. Avem în vedere că, regulile scrise şi cutumele nobiliare din Franţa medievală,[2] cereau un înfăptuirea unui anumit ritual[3] pentru ridicarea unui tânăr de origine nobilă la rangul de cavaler. Era o adevărată iniţiere, cu stagiu de pregătire a tânărului candidat la acest rang nobiliar militar, pregătirea psihică şi religioasă şi momentul îndeplinirii efective a ritualului[4].

Cu atât mai mult, înfiinţarea ordinului cavaleresc, militar şi religios, trebuia, în opinia noastră, să fie consfinţită de rege printr-un ritual religios, cu participarea Patriarhului  şi laic nobiliar, similar cu cel de ridicare la rangul de cavaler. Se cunoaşte sprijinul decisiv pe care regele Baldouin II l-a dat lui Hugues de Payens şi celorlalţi opt cavaleri pentru înfiinţarea şi recunoaşterea ordinului templier. A fost implicat ca rege şi ca nobil cavaler în acel proiect militar. Tocmai de aceea credem că regele a condus ritualul de consfinţirea a înfiinţării ordinului templier, ajutat de Patriarhul Garmount, care a dat binecuvântarea sa celor nouă cavaleri templieri. Pentru a confirma şi întări apartenenţa ordinului şi a membrilor săi, creştinătăţii şi ţinuturilor creştine ale regatului Ierusalimului, nu excludem posibilitatea ca regele, prin ritual, să le fi  acordat membrilor ordinului, titlul de nobili cavaleri ai regatului  Ierusalimului. Credem că ar fi putut face acest lucru pentru a încuraja intrarea în ordin şi a altor tineri, fii de nobili săraci din Europa şi din  orient.

În cadrul ritualului, conform regulilor cavalereşti, regele trebuia să rostească o cuvântare de confirmare a înfiinţării ordinului şi de înnobilare a cavalerilor, şi avem convingerea că a făcut acest lucru.

Ne putem face o imagine în privinţa conţinutului cuvântării sale, pornind de la personalitatea lui Baldouin II, satisfacţia deosebită pe care a avut-o pentru  înfiinţarea ordinului cavaleresc, prezenţa înalţilor prelaţi şi a nobililor regatului la acea importantă festivitate. Credem, astfel, că regele a salutat înfiinţarea acestui ordin cavaleresc şi a proclamat existenţa lui pentru vecie, accentuând pe caracterul de stabilitate şi permanenţă a ordinului. Ceea ce templierii ar fi putut înţelege că era un fel de testament. Să nu uităm că la acea dată, 1118,  ordinul templier era văzut în Ierusalim sub autoritatea regelui Baldouin şi a Patriarhului latin al Ierusalimului.

Un alt aspect ar fi existenţa edictului regal de înfiinţare a ordinului templier. Nu am găsit până în prezent vreun document credibil în acest sens, dar nu excludem posibilitatea ca acest edict să fi fost scris pe pergament, pentru confinţirea formală înfiinţării ordinului. Pergament care ar fi putut fi deteriorat sau distrus de-a lungul timpului, sau, poate, rătăcit prin diverse arhive creştine”[5].

Prin aspectele arătate mai sus, credem că, în parte, am răspuns la unele din multele întrebări şi incertitudini ce însoţesc istoria Ordinului Cavalerilor Templieri(Pauperes Commilitones Christi Templique Solomonici).

Ce părere aveţi despre această ipoteză? Este plauzibilă? Aştept cu interes părea dvs. pe  michaelvillmont.eu/blog  ca să dezvoltăm şi alte ipoteze.