Arhiva etichetelor: Michael Villmont

5

Fragmente din Eseul Drapelul templier – Simbolistică și spiritualitate,

Spiritualitatea vechilor ordine cavalerești, cele nobiliare, în care membrii acestora credeau cu toată ființa lor, cu noblețea sângelui și a spiritului. Cu noblețe! Pentru că steagul, drapelul de luptă era parte a spiritualității cavalerești și, înțelegând simbolistica drapelului, începi să înțelegi o altă lume, gândirea, trăirea, atitudinea, dedicația unor oameni apaținând altor vremuri, ce formau elita religios-militară a epocii. Elită pe care foarte mulți oameni, în mod simplist încearcă să o imite. Majoritatea oamenilor percep elita epocii ca formată din regii, prinții, marchizii, alți aristocrați. Ei erau, cu adevărat, elita formală, politică, elită strălucitoare, cu valori morale la fel de formale…
………………………..
Încă din anul 1127, călugărul Bernard a sintetizat semnificațile drapelului de luptă și rolul mobilizator al acestuia în menținerea unui moral ridicat al luptătorilor, bazat pe educație, spirit, și valori creștine.
Ca ordin religios, militar și inițiatic, drapelul ordinului cavalerilor templieri avea și are o complexă simbolistică religioasă, militară, spirituală, istorică și ezoterică- unitară. Semnificațiile drapelului nu pot fi separate unele de altele nici măcar teoretic, pentru studiu, deoarece exprimă nivelul de dezvoltare al spiritualității membrilor ordinului în acea etapă istorică, spiritualitate ce se manifestă prin gândire, atitudine și acțiune.
Drapelul alb cu cruce roșie (uneori și cu bandă neagră în partea superioară) simboliza ordinul templier, demnitatea, onoarea, credința membrilor săi. Mai concis, simboliza noblețea cavalerească. De fapt, simbolurile esențiale erau pentru fiecare templier, comandantul (marele maestru, comandorul) și drapelul comanderiei, de aceea fiecare comanderia avea două drapele: unul dreptunghiular, care era mereu în preajma comandantului și unul în formă de flamură (flacără) cu două, trei cozi, ca drapel de luptă și acțiune.
……………………
Referitor la culorile drapelului templier, Beauceant , credem că flamura albă, ca și mantia albă, preluată de la călugării cistercieni ai prelatului Bernard de Clairvaux, reprezenta lumina și puritatea credinței creștine, viața și speranța. Cronicarii epocii spuneau că albul exprima iubirea frățească față de credincioși. Negrul reprezenta păcatul, întunericul necredinței, dar și intransigența față de dușmani pe câmpul de luptă.
Alăturarea celor două culori, alb și negru, ar exprima biruința virtuților asupra păcatului, triumful vieții veșnice și nemurirea spiritului. Este și o reprezentare a dualității pământene Binele și Răul, virtutea și păcatul, ziua și noaptea, Soarele și Luna, a coexistenței și succesiunii permanente, ca într-o simetrie a reperelor valorice morale, spirituale, ezoterice. Regăsim în această alăturare elemente ale religiei gnostice elene, dualismul gnostic al perfecțiunii divine și imperfecțiunea pământeană. Gnosticii vedeau plecarea spiritului din viața pământeană în cea veșnică, divină ca o trezire, ca o eliberare. Poate de aceea templierii luptau fără teamă până la moarte. Ei credeau că spiritul fiecăruia dintre templierii care a căzut în luptă, va deveni în sfera divină „paladin”, gardian al templului divin.
…………………
Semnificația religioasă a drapelului, de o importanță majoră pentru cavaleri, completează și întărește rolul militar al acestuia. La fel ca bannerul religios, drapelul era sfințit, primea binecuvântarea Bisericii în Numele Domnului, ceea ce-i conferea puteri spirituale uriașe, magice, provenite din sfera divină.
……………….
Ezoteric, flamura, steagul este asimilat cu aerul purificator, cu vântul, cu forța furtunii ,cea care mută pietrele din loc. Sub faldurile steagului luptătorii trec peste orice obstacole, bariere materiale, peste rezistența dușmanului, protejați din sfera divină, spre Glorie, gloria eternă. Dar nu pentru ei, luptătorii templieri, ci în numele credinței, în numele Domnului. Non nobis Domine……….
…………………………………

Templu

ÎNFIINŢAREA ORDINULUI CAVALERILOR TEMPLIERI

Înfiinţarea Ordinului Cavalerilor Templieri

                nouă  ipoteză a ritualului de confirmare şi a Edictului Regal (testamentar şi de confirmare a înfiinţării Ordinului cavaleresc)

 De-a lungul vremii, despre înfiinţarea, existenţa şi desfiinţarea Ordinului Cavalerilor Templieri Pauperes Commilitones Christi Templique Solomonici) s-au scris tomuri de lucrări, s-au exprimat nenumărate opinii, ipoteze şi întrebări. Acest lucru s-a datorat nu numai interesului deosebit de  care se bucură ordinul cavalerilor  templieri în rândul istoricilor, dar şi relativ puţinelor documente istorice din epocă, referitoare la  acest ordin cavaleresc.

În zilele noastre putem avea o imagine, destul de conturată, despre acest ordin, pe baza şi a altor dovezi, scrise sau arheologice, adunate de pasionaţii cercetărilor istorice. Dar foarte multe din acţiunile templierilor, din ritualurile lor secrete, religioase şi ezoterice, au rămas necunoscute, sau la stadiul de opinii şi ipoteze. La fel de puţine date atestate sunt  şi  despre înfiinţarea ordinului, despre tezaurul său fabulos, după cum se spune, despre  desfiinţarea ordinului şi dispariţia templierilor din viaţa militară şi religioasă a vremii.

Să ne oprim doar asupra înfiinţării Ordinului Cavalerilor Templieri. Este aproape unanim recunoscut faptul că ordinul a fost înfiinţat în anul 1118, în Ierusalim, de un grup de nouă cavaleri cruciaţi.

Dar am putea răspunde la multele întrebări referitoare la înfiinţarea ordinului? Ca, de exemplu: în care lună a anului a fost confirmată înfiinţarea ordinului templier; s-a desfăşurat un ritual religios, o slujbă religioasă de consacrare a ordinului? După regulile cavalereşti, s-a desfăşurat un ritual de consacrare a membrilor, cavaleri ai ordinului? Ca aspect formal, în ce mod, scris sau verbal, a luat sub autoritatea sa, regele Baldouin II, ordinul templier, de  la înfiinţarea acestuia şi  până la recunoaşterea de către Biserică?

Deşi nu avem date istorice pe baza cărora să răspundem cu o anumită certitudine la aceste întrebări, putem formula o opinie, cu un mare grad de probabilitate. Opinia noastră se bazează atât pe datele istorice generale despre ordinul cavalerilor templieri şi peroanele implicate în înfiinţarea lui, cât şi pe regulile şi cutumele nobiliare din epocă.

Ipoteza pe care o emitem  se referă la împrejurările înfiiţării ordinului şi la  edictul regal de consacrare a acestui ordin. Credem că un asemenea eveniment, cel de anunţare a înfiinţării unui ordin cavaleresc, militar şi religios, s-a făcut printr-o ceremonie, cun un ritual adecvat şi a fost emis un edict regal   pentru recunoaşterea ordinului templier, cel puţin pentru a dovedi Bisericii susţinerea lui în regatul Ierusalimului.

Această opinie am expus-o în lucrarea „Saint Bernard şi ordinele cavalereşti” şi în romanul istoric „Chemarea Templului secret”.

Prezentăm, aici, un extras din lucrare[1].

„O problemă care ne-a preocupat a fost aceea a momentului înfiinţării ordinului, respectiv data formală când a fost confinţită constituirea acestuia. Analizând evenimentele istorice, politice şi militare din anul 1118,  credem că anunţul oficial despre înfiinţarea  ordinului cavalerilor Templului lui Solomon s-a făcut la messa de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în 15 august 1118, la Biserica Sfântului Mormânt. Ipoteza pe care o emitem şi în care credem,  este plauzibilă. Credem că data de 15 august este cea mai probabilă pentru consfinţirea înfiinţării ordinului templier. In primul rând, este data la care a începuit prima cruciadă, care a avut drept consecinţă constituirea Regatului Latin al Ierusalimului şi a Principatelor creştine de Eddesa, Tripoli şi Antiochia. Un eveniment deosebit de important pentru regat şi întreaga creştinătate, comemorarea acestuia fiind pentru cruciaţi exact momentul cel mai bun de consfinţire a existenţei  ordinului. Majoritatea celor nouă cavaleri au fost cruciaţi, ca şi regele, de altfel. În al doilea rând, templierii o venerau şi se închinau Sfintei feciare Maria, considerând-o o adevărată patroană a ordinului.

De asemenea, credem că nici alegerea Bisericii Sfântului Mormânt pentru messa de consfinţire a ordinului, nu a fost întâmplătoare. Pe de o parte, şase din cei nouă cavaleri au fost membrii ai Ordinului Cavalerilor Sfântului Mormânt, înfiinţat de cruciaţi imediat după cucerirea Ierusalimului, în 1099. Pe de altă parte,  membrii noului ordin templier erau ostaşi săraci ai lui Hristos, ceea ce făcea ca messa să aibă loc, în mod natural, la Sfântul Mormânt.

Un alt aspect al ipotezei, este cea a ritualului prin care ordinul a fost confirmat, ritual desfăşurat în cadrul ceremoniei de consacrare a ordinului. Avem în vedere că, regulile scrise şi cutumele nobiliare din Franţa medievală,[2] cereau un înfăptuirea unui anumit ritual[3] pentru ridicarea unui tânăr de origine nobilă la rangul de cavaler. Era o adevărată iniţiere, cu stagiu de pregătire a tânărului candidat la acest rang nobiliar militar, pregătirea psihică şi religioasă şi momentul îndeplinirii efective a ritualului[4].

Cu atât mai mult, înfiinţarea ordinului cavaleresc, militar şi religios, trebuia, în opinia noastră, să fie consfinţită de rege printr-un ritual religios, cu participarea Patriarhului  şi laic nobiliar, similar cu cel de ridicare la rangul de cavaler. Se cunoaşte sprijinul decisiv pe care regele Baldouin II l-a dat lui Hugues de Payens şi celorlalţi opt cavaleri pentru înfiinţarea şi recunoaşterea ordinului templier. A fost implicat ca rege şi ca nobil cavaler în acel proiect militar. Tocmai de aceea credem că regele a condus ritualul de consfinţirea a înfiinţării ordinului templier, ajutat de Patriarhul Garmount, care a dat binecuvântarea sa celor nouă cavaleri templieri. Pentru a confirma şi întări apartenenţa ordinului şi a membrilor săi, creştinătăţii şi ţinuturilor creştine ale regatului Ierusalimului, nu excludem posibilitatea ca regele, prin ritual, să le fi  acordat membrilor ordinului, titlul de nobili cavaleri ai regatului  Ierusalimului. Credem că ar fi putut face acest lucru pentru a încuraja intrarea în ordin şi a altor tineri, fii de nobili săraci din Europa şi din  orient.

În cadrul ritualului, conform regulilor cavalereşti, regele trebuia să rostească o cuvântare de confirmare a înfiinţării ordinului şi de înnobilare a cavalerilor, şi avem convingerea că a făcut acest lucru.

Ne putem face o imagine în privinţa conţinutului cuvântării sale, pornind de la personalitatea lui Baldouin II, satisfacţia deosebită pe care a avut-o pentru  înfiinţarea ordinului cavaleresc, prezenţa înalţilor prelaţi şi a nobililor regatului la acea importantă festivitate. Credem, astfel, că regele a salutat înfiinţarea acestui ordin cavaleresc şi a proclamat existenţa lui pentru vecie, accentuând pe caracterul de stabilitate şi permanenţă a ordinului. Ceea ce templierii ar fi putut înţelege că era un fel de testament. Să nu uităm că la acea dată, 1118,  ordinul templier era văzut în Ierusalim sub autoritatea regelui Baldouin şi a Patriarhului latin al Ierusalimului.

Un alt aspect ar fi existenţa edictului regal de înfiinţare a ordinului templier. Nu am găsit până în prezent vreun document credibil în acest sens, dar nu excludem posibilitatea ca acest edict să fi fost scris pe pergament, pentru confinţirea formală înfiinţării ordinului. Pergament care ar fi putut fi deteriorat sau distrus de-a lungul timpului, sau, poate, rătăcit prin diverse arhive creştine”[5].

Prin aspectele arătate mai sus, credem că, în parte, am răspuns la unele din multele întrebări şi incertitudini ce însoţesc istoria Ordinului Cavalerilor Templieri(Pauperes Commilitones Christi Templique Solomonici).

Ce părere aveţi despre această ipoteză? Este plauzibilă? Aştept cu interes părea dvs. pe  michaelvillmont.eu/blog  ca să dezvoltăm şi alte ipoteze.