Arhiva etichetelor: Michael Riche Villmont

1a2

Michael Riche-Villmont. Romanul de dragoste, Romanul istoric, romanul polițist.

Libraria https://www.setthings.com/ro/ebook-author/michael-riche-villmont/
Romanul de dragoste, Romanul istoric, romanul polițist. Cărți pentru toate preferințele (romance, thriller, cavalerism)
Editura „Setthings” a publicat cărțile autorului, în limba română, în format electronic. Editură de mare prestigiu, asigură descărcarea cărților în toate cele trei formate electronice, inclusiv pdf, ceea ce este un mare avantaj pentru cumpărători. Astfel, cărțile pot fi citite pe orice calculator, telefon sau tabletă, fără aplicații speciale. Unele titluri sunt în promotie. Viziteaza editura, chiar acum.

D

Cărți ce au ca subiecte cavalerismul și noblețea

Cărți ce au ca subiecte cavalerismul și noblețea, destinul omului și misterele vieții
* Sceptrul Cavalerilor Ospitalieri, 2014,
Subiectul cărţii îl constituie prima cruciadă creştină şi înfiinţarea ordinului cavalerilor ospitalieri, cunoscut şi sub numele de Cavalerii de Malta. Autorul ne poartă prin timp în Ierusalimul medieval şi ne facilitează pătrunderea în tainele primului ordin cavaleresc religios, Ordinul cavalerilor ospitalieri. Cunoaştem prin intermediul cărţii şi câteva aspecte din viaţa urmaşilor vechilor cavaleri de Malta, prinşi în acţiuni poliţiste pe Coasta de Azur.
* Medalionul Ospitalier, 2014, este continuare a « Sceptrului cavalerilor ospitalieri ».
Cartea descrie evoluţia şi acţiunile ordinului cavalerilor ospitalieri (de Malta) în cursul secolului al 12-lea. În acelaşi timp, participăm alături de urmaşii cavalerilor la noi acţiuni poliţiste în Israel şi pe Coasta de Azur.
* Misteriosul templier Hugues, 2015,
Subiectul cărţii îl constituie viaţa cavalerului Hugues de Payens până la terminarea primei cruciade, respectiv până la înfiinţarea Ordinului cavalerilor templieri, în anul 1118. De asemenea, cartea descrie împrejurările în care cavalerul a fost iniţiat în secretele ezoterismului oriental, etapă premergătoare marii iniţieri templiere. Tototdată, sunt prezentate într-o formă atractivă şi interesantă aventurile cavalereşti, iubirile şi acţiunile nobilului Hugues de Payens.
* Chemarea templului secret, 2016, este un roman în care magia, paranormalul, lumea spiritelor se întâlnesc pentru a ne arăta o faţă necunoscută a templierilor şi a templului lor. Viaţa şi acţiunile cavalerilor sunt prezentate şi din perspectivă spirituală, ezoterică, aşa cum au fost percepute, deseori, în epocă, dar şi în zilele noastre.
Aflăm din carte o parte din marile secrete ale Templului lui Solomon, care au devenit, în timp şi secretele templierilor, secrete regăsite în lumea materială şi cea spirituală. Descrierea celor două planuri, a celor două lumi, cea fizică, materială şi cea spirituală, magică, lumi ce s-au interferat în existenţa apărătorilor templului, ne ajută imaginaţia să pătrundă şi să cunoască enigmele, secretele templierilor.Acţiuni palpitante, întâmplări misterioase, intervenţii ale spiritelor, totul într-o carte de excepţie.
* Saint Bernard de Clairvaux şi Ordinele cavalereşti, 2015. Lucrarea ne ajută să înţelegem marea contribuţie a Sfântului Bernard de Clairvaux la consolidarea şi dezvoltarea Ordinului cistercian, şi prin aceasta, înfluenţa avută asupra unei perioade istorice complexe, cu mari frământări teritoriale, politice, militare, religioase.
Se poate spune, fără a greşi, că valorile cisterciene, preluate ca valori templiere, au devenit, în timp, o adevărată doctrină templieră cu valori spirituale universale. Astfel se explică şi preluarea valorilor şi doctrinei templiere de celelalte ordine cavalereşti menţionate în carte, şi predate lumii de azi ca o valoroasă moştenire, ca bază a templarismului modern.
* Fantomele din Tarragona, 2015, este o carte de dragoste romantică, plină de mister şi paranormal şi ne arată o mică parte din istoria staţiunii turistice Salou, Costa Dorada. În ea ne este descrisă o frumoasă legendă din vechea istorie a Cataloniei, cu efecte în zilele noastre, cu eroi şi fantome, cu tradiţii şi obiceiuri din Catalonia. Este o adevărată carte a provinciei Tarragona.
* Dragoste şi mister la Barcelona, 2016. Este un roman de dragoste, cu elemente de mister şi paranormal, care foloseşte ca motiv o întâmplare poliţistă, de acţiune pentru a descrie iubirea plină de neprevăzut dintre doi tineri spanioli. Cu primele emoţii ale dragostei, cu inerentele supărări şi împăcări, incertitudini şi teama de viitorul comun şi finalul neaşteptat al sacrificiului suprem în numele iubirii. Totul în atmosfera binefăcătoare a spiritului lui Gaudi, spirit care apare atunci când tinerii aveau nev oie de sfatul lui înţelept.
Romanul este o adevărată carte de călătorii, aproape un ghid turistic, care descrie obiective turistice din Barcelona şi Malta şi legende ale acestora: Sagrada Família, La Rambla, La Boqueria, Fântâna magică, La Valletta, cu istoriile lor interesante. Este o carte spaniolă de şi despre viaţa socială, în care acţiunile se desfăşoară pe multiple planuri, ce se întrepătrund, arătând cititorului o modestă descriere a ceea ce înseamnă dragostea, familia, spiritul plin de frumuseţe al catalanilor. Şi o modestă dedicaţie tuturor îndrăgostiţilor

* Miravet, manuscrisul templier, 2016, este un roman scurt, de ficţiune, de dragoste şi acţiune, cu şi despre templieri, despre vechii cavaleri şi legăturile lor spirituale cu cei noi, din zilele noastre.
Un manuscris, un simplu pergament, schimbă destinul multor oameni şi-i conduce spre o lume aparte, plină de mistere şi magie, lumea templierilor. Deşi romanul se bazează pe unele evenimente reale din istoria ordinului templier, chiar inedite, imaginaţia şi ficţiunea l-au ajutat pe autor să prezinte evenimentele şi personajele cărţii într-o formă literară, interesantă şi atractivă. O formă modernă, cu suspans şi întâmplări neaşteptate, uimitoare, la care participă oameni şi spirite. Dar, există spirite, fantome? Se manifestă ele în lumea pământeană?

* Spiritul templier, 2016, un Thriller atractiv, despre răpiri şi mafia drogurilor, cu şi despre spiritele vechilor templieri şi acţiunile poliţiste ale templierilor moderni.
„Spiritul templierului” este o carte emoţionantă, de dragoste şi acţiune poliţistă. O tânără şi un tânăr, care se cunosc în spaţiul virtual, se îndrăgostesc unul de celălalt în împrejurări dramatice. Întâmplările în care sunt implicaţi aduc un posibil răspuns la întreb area dacă există un destin pentru fiecare om, dacă este o predestinare pentru fiecare din noi. Trăiri emoţionante deosebite, suspans şi întâmplări misterioase, la care participă vechii şi noii cavaleri templieri, cu un final surprinzător. Carte de suflet, pe care ţi-o vei aminti mereu, atunci când te vei gândi la Barcelona, sau la litoralul francez, unde se desfăşoară acţiunea.

.

.

Carte

Eseu: Templierii de Monaco – Sărbătoarea Crăciunului, spiritualtate templieră

Autor Michael Riche Villmont
Notă,

Vorbind de principatul de Monaco, majoritatea oamenilor care l-au vizitat sau au aflat amănunte despre micul stat de pe Riviera mediteraneană, apreciază splendorile arhitecturale şi urbanistice, peisajele uluitoare, magnificele porturi cu yahturi luxoase, stilul de viaţă exclusivist al rezidenţilor. Într-un cuvânt, admiră ceea ce a reuşit să devină principatul: paradisul luxului şi al bunăstării, al înţelepciunii şi frumosului, unde omul a prelucrat stânca, transformând-o dintr-o piatră uriaşă, într-o bijuterie plină de viaţă.
Însă, marea bogăţie a principatului este spiritualitatea comunităţii, viaţa spirituală diversificată, complexă şi profundă pe care micile comunităţi locale o trăiesc. Fiindcă locuitorii principatului au o spiritualitate proprie, bazată pe credinţă, pe proprii tradiţii şi mari valori umane, spiritualitate care susţine şi propulsează dezvoltarea vieţii materiale.
De acest lucru m-am convins atunci când am cunoscut una din laturile spiritualităţii comunităţii principatului, cea a nobleţei şi cavalerismului. Principatul are propriile ordine dinastice: Ordre de Saint-Charles, ordin cavaleresc dinastic, înfiinţat prin Ordonanţa din ianuarie 1863, de către Prinţul Charles III de Monaco; Ordre des Grimaldi , infiinţat prin Ordonanţa 1 028, din 18noiembrie 1954; Ordre de la Couronne, înfiinţat prin ordonanţa din 20 iulie 1960. Importanţa deosebită şi prestigiul acestor ordine sunt evidenţiate prin aceea că ele se află sub directa conducere a S.A.S.Prince de Monaco.
Mai există câteva ordine şi medalii care se acordă marilor personalităţi din domeniul cultural, cel al crucii roşii, etc.
Ordinele dinastice din Monaco sunt foarte importante şi scopul înfiinţării lor a fost acela de a încuraja dezvoltarea spirituală specific-locală, de a promova marile virtuţi creştine şi de a recunoaşte şi a recompensa nobleţea spiritului uman, marile personalităţi locale şi străine, cele ale artei, culturii, ştiinţei, a celor dedicaţi carităţii. Sunt recunoscute meritele personalităţile care, prin munca şi exemplul lor, aduc mari servicii Principatului şi umanităţii, fiind aceste ordine ele însele o formă a înaltei spiritualităţi ce se dezvoltă în Principat.
În afară de ordinele cavalereşti proprii, în principat fiinţează şi alte importante ordine cavalereşti, printre care (denumiri uzuale): Ordinul cavalerilor templieri, Ordinul cavalerilor de Malta, Ordinul cavalerilor Sfântului Mărmânt, etc.
Membrii Ordinului cavalerilor templieri ( l’Ordre de Templiers de Jérusalem, OSMTH), Prioratului de Monaco, de exemplu, au o viaţă spirituală impresionantă, prin propriile activităţi specifice cavalereşti, prin deschiderea şi colaborarea internaţională şi participarea la operele de binefacere. Spiritul templier este purtat şi transmis, cu devoţiune, de câţiva oameni devotaţi evoluţiei spirituale. Foarte interesantă este propria bibliotecă, ce cuprinde lucrări editate în franceză, italiană şi engleză, de istoria, dogma, simbolistica şi spiritualitatea templieră.
Dar, despre cavalerii templieri din Principat, vom prezenta mai multe date într-un alt eseu, dedicat acestora, fiindcă prezentul eseu este dedicat spiritului de nobleţe al tuturor ordinelor dinastice şi cavalereşti din Principat profundei lor spiritualităţi, purtătoare ale valorilor umane, spirituale, morale.

*

25 decembrie, o zi frumoasă, însorită, în Principatul de Monaco. O zi cu profundă semnificaţie spirituală pentru cavalerii tuturor ordinelor nobiliare: sărbătoarea Naşterii Mântuitorului, ziua de Crăciun. O zi a credinţei, a spiritului, sărbătorită în Principat cu mare dedicaţie şi, ca în fiecare an, partea artistică, cea intelectuală şi cea cavalerească din comunitatea principatului, şi-au armonizat activităţile şi au colaborat pentru evidenţierea aspectului spiritual, dificil lucru în această lume a comercialului atotstăpânitor. Impresionant mi s-a părut, în acest context, modul cum au sărbătorit Crăciunul cavalerii ordinului Templului din Ierusalim, alături de întreaga comunitate monegască.
*
Pentru templierii ordinului, programul festivităţilor de Crăciun a fost bogat, diversificat şi cu o spiritualitate evidentă, personalizată. Activităţile cavalereşti specifice au început din 23 decembrie, cu o reuniune capitulară dedicată atât solstiţiului de iarnă (21 decembrie), moment când soarele începe parcursul pe traiectoria sa ascendentă, cât şi marii sărbători creştine. Preluând semnificaţiile spirituale ale saturnaliilor romane (17-23 decembrie), ce marcau începutul, un nou an aducător de schimbare şi dezvoltare a naturii şi a spiritului, creştinătatea îi suprapune adevăratul Început al spiritului uman prin naşterea Mântuitorului, Început care a schimbat modul de gândire şi de viaţă al creştinilor.
Acestor profunde semnificaţii spirituale i-a fost dedicată, după cum ne-au arătat, întrunirea festivă a cavalerilor templului credinţei, din Monaco, asociaţi în comanderia St.Michel. Adunarea capitulară, cu excelenta sa deschidere internaţională, desfăşurată în l’Eglise de Saint Paul, a fost prilejul ideal ca Excelenţa Sa G.C şi Excelenţa Sa M.P. să prezinte cavalerilor şi asistenţe, câteva date despre istoria şi semnificaţia Sărbătorii Naşterii Mântuitorului Isus. Şi, de ce nu, au fost momente de rememorare interioară, de către fiecare dintre participanţi, a venirii lui Hristos pe pământ şi a misiunii Lui de a ne scoate din temniţele viciului, prin preluarea păcatului primordial asupra sa. El ne-a arătat calea prin care fiecare dintre noi, un Faust legat prin promisiunea deşertăciunii de Rău şi viciu, rupem lanţurile spirituale ale sclaviei păcatului.
Din expunerile lor, am aflat că istoria interesantă a Crăciunului vine din antichitate, din Babilon, continuată în Grecia antică şi Roma. Anticii au observat că în a doua jumătate a lunii decembrie, ziua începe să se mărească şi natura să renască. Erau zilele ( 17-23 decembrie) de sărbătorire a zeului Saturn, saturnália, cu activităţi festive, care au atras popoare întregi, creând astfel, obiceiuri seculare. Conform credinţei romane precreştine, 25 decembrie era ziua în care s-a născut Soarele. În anul 46 î.Hr., Împăratul Iulius Cezar a instituit calendarul iulian, conform căruia noul an începea în ziua de 1 ianuarie, fiind sărbătorită după obiceiurile din saturnália, alături de naşterea Soarelui.
Mai târziu, după apariţia creştinismului, în anul 221, creştinii din orientul apropiat au sărbătorit data de 25 decembrie ca zi de naştere a Lui Isus, Soarele Creştinătăţii, iar din secolul 14, Biserica a consacrat această sărbătoare importantă.
Pentru templieri, ca ostaşi sărmani ai lui Hristos şi ai templului din Ierusalim, Naşterea Mântuitorului este cu atât mai importantă, pentru că acei vechi cavaleri şi-au dedicat lupta şi viaţa lui Hristos.
Ritualul specific ce a urmat interesantelor prezentări ale semnificaţiilor Crăciunului, s-a dovedit a fi un adevărat spectacol al simbolismului templier, în care armoniile profunde ale cântecelor gregoriene şi ale ariilor din lucrările lui Mozart ( Sonata di chiesa, Requiem, Gloria in excelsis Deo), ca parte integrantă a ritualului, i-au purtat pe cavaleri spre vremurile de profundă credinţă şi glorie a templarismului lui Hugues de Payens şi al lui Saint Bernard de Clairvaux. Momente de pierdere de sine în înalta spiritualitate de dincolo de timp, cea a vituţiilor divine din Templul etern. Momente prin care rareori poţi trece şi care te marchează cu profunzimea şi puritatea lor, care te purifică şi te întăresc pentru a servi Binele şi virtutea. Momente care te fac conştient de privilegiul ce-l ai de a fi parte a cavalerismului şi a nobleţei spirituale. Poate şi recunoscător acelora care au reuşit să consolideze o astfel de asociaţie cavalerească, asociaţie sufletească, spirituală, aici, pe stânca templului lui Hercules.
Adunarea capitulară, ritualul cavaleresc, s-au constituit ca momentul de istorie, dogmă şi spiritualitate templieră în cadrul acestor activităţi dedicate sărbătoririi Crăciunului, ritualul fiind modalitatea de a asigura continuitatea existenţei valorilor spirituale, morale, culturale ale spiritului templier.
Dacă toate adunările capitulare ale acestei splendide asociaţii au o astfel de trăire, atunci spiritul templier şi-a găsit templul ideal pentru rememorarea vechii lui glorii! Pentru că gloria nu le aparţine lor, cavalerilor, ei doar o retrăiesc. Non Nobis Domine…….

*
În această zi frumoasă de 25 decembrie, încă impresionat de atmosfera de o profundă spiritualitate a adunării capitulare, am aşteptat, eu şi Cornelia, ora plecării spre catedrala arhiepiscopală, unde urma să participăm la missa de Crăciun.
Am privit în jur. În salonul elegant, situat lângă recepţia hotelului, toate mesele erau ocupate. Foarte multe persoane au ţinut, probabil, să fie aici, în Principat, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, locul unde spiritul Crăciunului, atât de prezent în vitrine, pe străzi şi clădiri, în privirile şi atitudinea oamenilor, se armonizează cu peisajele splendide, cu eleganţa, distincţia şi prestigiul acestui adevărat paradis.
„Cred că este timpul să plecăm”, a spus Cornelia, privindu-l pe comisiorul care s-a apropiat de noi, având două buchete splendide de trandafiri albi şi care, apoi, ne-a condus la taximetru.
Drumul de la hotelul situat pe malul mării, în zona Larvotto şi până la Cathédrale Notre-Dame-Immaculée, catedrala arhiepiscopală a Principatului de Monaco, situată în Monaco-Ville, l-am parcurs în câteva minute, admirând străzile curate, spaţiile verzi şi multitudinea zonelor pline de flori. Şi vitrinele, aranjate cu gust, care-şi etalau într-un mod atractiv produsele destinate cadourilor.
Catedrala strălucea în lumina soarelui mediteranean, parcă exprimându-şi bucuria de a primi atât de mulţi oameni. Fiindcă, în piaţetă erau foarte multe persoane, care se îndreptau spre scările catedralei. Eleganţa celor care urmau să participe la slujba religioasă de Crăciun, dovedeau încă odată gradul de civilizaţie al comunităţii, amplificat de dorinţa fiecăruia de a-şi etala personalitatea şi rafinamentul. Ca o pată de culoare, dar şi o reflectare a mândriei lor personale, în acea mulţime se vedeau bărbaţi purtători ai mantiilor cavalereşti, uniforme ale cavalerilor crucii roşii, ale cavalerilor crucii albe, ale cavalerilor ordinului Sfântului Mormânt şi ale cavalerilor aparţinând altor ordine. Mergeau spre intrarea în biserică, însoţiţi de soţii şi copii, semn al spiritului lor de familie. Un spirit tradiţional frumos, încurajat de spiritualitatea cavalerească.
Cathédrale Notre Dame Immaculée, cunoscută de comunitatea locală şi sub numele de Saint Nicholas, este o construcţie splendidă, în stilul gotic, cu trei intrări , cu arcade şi rozeta înţelepciunii în partea superioară a intrării principale. Ea a fost construită începând cu anul 1874, pe locul fostei biserici Saint Nicholas şi sfinţită în 1911. Interiorul catedralei este la fel de valoros ca şi exteriorul acesteia, armonizându-se pentru exprimarea atmosferei de pietate, devoţiune, atât de necesară reculegerii pentru primirea spiritului divin, în timpul şi în afara missei. Păşind în acest templu al credinţei, ai impresia că eşti la întâlnire şi cu istoria: aici şi-au găsit somnul de veci mulţii din conducătorii Principatului, printre care şi prinţul Rainier III şi Prinţesa Grace Kelly. Şi, după ce am admirat Marele Altar şi scaunul episcopal din marmură, picturile splendide şi arcadele, am depus câte un buchet de flori la mormântul lor, ca respect pentru ceea ce aceste mari personalităţi reprezintă în istoria principatului.
Atmosfera specifică din biserică ne-a impresionat şi pe noi. Am mai fost de câteva ori la catedrală şi de fiecare dată ne-a impresionat atmosfera de linişte, chemarea nerostită la rugăciune, la întâlnirea cu Divinul. La reflecţie asupra ceea ce suntem şi ceea ce vrem să fim! Asupra a ceea ce lăsăm în urma noastră.

Missa de Crăciun a început cu acordurile divine de la marea orgă a catedralei, ce însoţeau cântul corului copiilor. Un miniconcert care a electrizat asistenţa şi a pregătit-o pentru emoţionanta slujbă religioasă, pe care fiecare din noi am trăit-o ca o expresie a credinţei în Cel care s-a s-acrificat pentru Bine şi Adevăr.
Din locul unde ne aflam, lângă excelenţele lor, templierii, am privit, atât cât am putut, asistenţa, căutând să-i văd pe cei ce purtau mantii cavalereşti. Iar ceea ce am văzut, atitudinea lor, dovedeau ceea ce mă aşteptam să văd: trăirea profundă a ceea ce însemna credinţa creştină. Era, probabil, momentul adevărului.
Apoi, după un timp, nedefinit, când missa s-a terminat, asistenţa a părăsit corpul navei într-o linişte deplină, semn că reculegerea fiecăruia continua. Templierii, probabil din instinct, au ieşit împreună, unul lângă celălalt, cu familiile în mijlocul lor, parcă ocrotindu-le. Semn al unităţii? Al vechii camaraderii? Mai mult ca sigur, ca reflex de apărare a familiei şi a valorilor familiare.

*
Un concert de operă, oriunde în lume, are o atmosferă aparte, specifică, generată de arhitectura şi interiorul construcţiei, cu monumentalele intrări, foaier, sala de spectacole. În acelaşi timp, atmosfera festivă, aristocrată, este generată şi de persoanele participante la concert, eleganţa, rafinamentul şi prestanţa participanţilor şi, nu în ultimul rând, de distincţia, gesturile şi comportamentul lor plin de curtoazie. Toate acestea sunt completate de înalta, subtila spiritualitate a templului muzicii, templu al culturii dată de farmecul unui elitism al spiritului educat, cunoscător al muzicii culte. Cu atât mai mult, Salle Garnier din Monte Carlo etalează atmosfera de elitism, rafinament şi spiritualitate, ca o caracteristică a comunităţii din Principat. Mai ales în acestă perioadă a sărbătorilor de iarnă.
Ultima activitate festivă organizată de cavalerii din Principat, în contextul sărbătorilor Crăciunului, a fost concertul de muzică clasică, ce a avut loc seara, în sala Operei aflată în clădirea cazinoului. Istoria sălii operei din Monte Carlo este interesantă, dar puţin cunoscută.
În anii 1850, Prinţul Charles III de Monaco a iniţiat construirea unui nou cartier, numit Monte Carlo, odată cu liberalizarea jocurilor de noroc. În noul cartier, a hotărât să ridice o contrucţie care să găzduiască jocurile de noroc şi l-a angajat pe arhitectul Charles Garnier, cel care a proiectat şi construit cunoscuta clădire a Operei din Paris, Palatul Garnier.
Adept al stilului Beaux Arts, stil imperial din timpul lui Napoleon III, Garnier a început construcţia clădirii în 1858, fiind finalizată în 1863. În 1870, Prinţul Charles a cerut arhitectului Garnier să amenajeze în incinta construcţiei cazinoului şi o sală pentru concerte, amenajare care a durat nouă ani. Rezultatul a fost uluitor, o sală splendidă în acelaşi stil Beaux Arts.
Ca o coincidenţă interesantă, inagurarea sălii, denumită Salle Garnier, situată în vestul clădirii, a fost făcută, în februarie 1879, cu opereta Le Chevalier Gaston, de compozitorul Robert Planquette.
Aşadar, aici, în Salle Garnier, a avut loc concertul de Crăciun, în program fiind arii din Oratoriul „Creaţia” a lui Haynd, Church Sonatas ale lui Wolfgang Amadeus Mozart şi câteva sonate de G. Verdi şi Beethoven, dedicate acestor zile pline de spiritualitate ale Crăciunului, credinţei şi speranţei. Alese cu grijă pentru a evidenţa spiritul Crăciunului, aşa cum l-au trăit compozitorii vremurilor trecute, piesele muzicale interpretate orchestra operei au reuşit să impresioneze asistenţa, formată, în marea majoritate, din cavaleri şi familiile lor, buni cunoscători ai muzicii clasice. Prestaţia orchestrei a fost, astfel, deosebită, impresionantă prin autenticitatea şi sentimentele transmise publicului.
Concertul a fost şi a rămas în amintirea participanţilor, un moment de valori morale, artă şi cultură de referinţă în viaţa spirituală a cavalerismului templier din Principat.

*
Rememorând acele zile şi activităţile cavalereşti organizate de templierii de Monaco, am realizat faptul că fiecare din aceste activităţi, momente distincte în suita festivităţilor de sărbătorire a Crăciunului, au fost componente ale vieţii lor spirituale, . şi au avut câte un mesaj propriu transmis participanţilor şi nu numai: spiritul templier, templarismul ca un curent spiritual, are o istorie proprie, strâns legată de credinţa creştină şi cu valori morale proprii Iar templierii sunt creatorii şi beneficiarii multora din creaţiile artistice, literare, muzicale, etc. Şi ne-am bucurat că am avut privilegiul de a cunoaşte şi o altă modalitate de manifestare a vieţii spirituale cavalereşti.

Notă:
În orice eseu, ficţiune sau realitate, importat este faptul că spiritul are acele valori şi virtuţi conform nivelului său de evoluţie.

Copyright©2016.Todos los derechos pertenecen al autor Michael Riche-Villmont
Copyright©2016 Toate drepturile apartin autorului Michael Riche Villmont.

B4

Recenzie: Cartea și turismul: Pe Costa Dorada, pe Ruta istorică Melissa Isabela de Salou: Tarragona, Reus, Salou, Cambrils, Tortosa

Librărie, cartea este aici:https://www.amazon.com/Fantomele-Tarragona-Romanian-Michael-Riche-Villmont/dp/1547005297

O istorie  de Michael Riche-Villmont

Discuţiile purtate la simpozioanele internaţionale de turism, mi-au confirmat ceea ce ştiam deja: oamenii caută, pentru vacanţă, nu numai locuri, staţiuni, trasee frumoase, ci şi interesante, reprezentative  pentru pasiunile şi  preocupările lor. În ultimii ani, tot mai mulţi turişti fac voiaje de vacanţă tematice, ceea ce le aduce o mult mai mare satisfacţie decât un sejur obişnuit, de relaxare.

Una din zonele cele mai frumoase şi, în acelaşi timp, cu nenumărate posibilităţi de satisfacere a pasiunilor, inclusiv pasiunea pentru istorie, este provincia Tarragona, cu multele sale perle, printre care şi cele de pe  Costa Dorada şi din  munţii sălbatici.

Foarte mulţi oameni vorbesc despre Costa Dorada, o adevărată salbă de perle turistice, cu peisaje magnifice şi multe posibilităţi de distracţie pentru vacanţe, sau scurte sejururi. Dar, în afară de cei pasionaţi, puţini ştiu că staţiunile şi plaja Costa Dorada ca, de altfel,  întreaga provincie Tarragona, au o bogată istorie, marcată de evenimente care au determinat cursul istoric al Cataloniei şi al întregii Peninsule Iberice.

Rutele istorice din provincia Tarragona se întretaie tocmai datorită acestei istorii bogate în evenimente. Ruta romanică este binecunoscută, deoarece s-au găsit vestigii romane în aproape toate localităţile provinciei, înclusiv staţiunile turistice de pe Costa Dorada (Tarragona, Salou, Reus, Cambrils, Tortosa, etc). Grecii şi romanii au descoperit încă din antichitate importanţa strategică şi economică a provinciei Tarragona, ceea ce explică dezvoltarea  zonei în secolele ce au urmat. Ruta medievală oferă posibilitatea de a cunoaşte şi a vedea locurile unde s-au desfăşurat evenimente istorice importante, ceea ce face ca aceste locuri să fie tot  mai interesante pentru vizitatori.  Printre cele mai interesante locuri sunt  bisericile, catedralele, forturile, castelele şi turnurile de apărare medievale, ridicate, mai ales,  în provincie în perioada războiului de Reconquista şi care, în prezent, au suficiete date de informare puse la dispoziţia turiştilor.

Una din aceste rute, căutată de turişti, este ruta templieră care cuprinde, printre altele şi castelele Monzó,  Lleida, Miravet şi  Tortosa.

Tot mai căutate sunt şi vestigiile medievale din Tarragona, Reus, Salou, Cambrils, Calaffel. Explicaţia este aceea că un punct turistic devine mult mai interesant atunci când afli lucruri neştiute, misterioase din istoria acelui loc. Iar Provincia Tarragona, cu a ei Costa Dorada, are nenumărate stațiuni turistice cu o bogată istorie, cu legende și mistere care se cer cunoscute.

Una din istoriile (devenite legende)  cele mai interesante și mai frumoase, cu tot dramatismul ei, este istoria eroinei Melissa Isabela de Salou și a lui Lopéz, subiect al cunoscutului  roman „Fantomele din Tarragona”. Faptul că se vorbeşte despre apariţiile din zilele noastre, ale eroilor, transformaţi în fantome benefice, face istoria tot mai pasionantă şi destui turişti caută locurile unde se spune că au trăit eroii legendei.

Istoria spune că, pe la mijlocul secolului al 12-lea,  în castelul domeniului Vetéro, situat pe înălţimile deluroase din nordul vechii aşezări Reus, în provincia Tarragona, trăia o familie de hidalgos, Don Rodrigo şi Dona Isolda, împreună cu fiul şi nora lor, Don Eduardo şi  Dona  Silvia. Bucuria vieţii lor era fetiţa Melissa Isabela, fiica lui Don Eduardo şi  Dona  Silvia şi fina contelui de Barcelona, Raman Berenguer IV, conducătorul Catalunyiei. Ca dar de botez, Melissa Isabela a primit domeniul Salou (Salauris).

În plin război de Reconquista, Melissa Isabela, de numai patru ani, a fost răpită de mauri, în împrejurări tragice. Din acel moment, viaţa întregii familii a devenit un coşmar, inclusiv pentru Melissa, care a simţit din plin dramatismul noii ei situaţii: a intrat într-o altă lume decât a ei, cu o altă credinţă, alte valori, alt cămin şi, mai ales, a fost despărţită de părinţi şi de bunici, de locurile atât de dragi ei.

Copilul răpit a fost  dus  în haremul guvernatorului maur din Tortosa, generalul Al Mandur, în Castillo de la Zuda,  unde a încercat să supravieţuiască, trăindu-şi  copilăria alături de ceilalţi copii ai acestuia, în acel ambient atât de străin pentru ea. Şi total necunoscut. Adaptarea la lumea islamică a fost grea, dramatică, iar singura ei legătură cu lumea părinţilor, o lume pierdută, a fost credinţa. Şi, pentru a-şi atenua sentimentele de înstrăinare, rugăciunile le spunea în limba părinţilor ei, catalana. Astfel a reuşit să supravieţuiască, alternând între sentimentele de speranţă că-şi va regăsi libertatea şi cele de depresie, dar niciodată nu a renunţat la credinţă şi la dorinţa de a se reîntoarce la lumea ei, lumea părinţilor şi a  bunicilor ei.

Abia după treisprezece ani, tatăl Melissei, don Eduardo, împreună cu tânărul Lopéz, fiul unei servitoare de la castel, au reuşit să o salveze pe Melissa Isabela din robie.

Ca răzbunare, imediat după eliberarea din robie, Melissa Isabela de Salou a participat la pedepsirea tiranului Al Mandur, apoi la  eliberarea şi la apărarea Castillo de la Zuda, Tortosa, de către armata naşului ei, contele Raman Berenguer IV al Catalunyei. Cunoscând secrete fortăreţei din Tortosa, Melissa a condus armata creştină prin subterane, reuşind cucerirea cetăţii fără pierderi omeneşti. A dovedit un curaj ieşit din comun şi şi-a câştigat statutul de caballeros, luptătoare adevărată.

După regăsirea familiei, din nou, viaţa ei s-a schimbat, începând o perioadă de readaptare la lumea creştină. Şi la condiţiile sociale din provincia Tarragona, aflată în administrarea unui tiran din Tarragona. Locul pe care l-a îndrăgit a fost domeniul Salou, unde bunicul său a ridicat un turn de apărare împotriva piraţilor (turnul, refăcut ulterior, există şi astăzi).

Datorită copilăriei ei tragice, Melissa a urât tirania şi nedreptăţile, fapt care a făcut-o să se implice în apărarea celor nedreptăţiţi şi pedepsirea tiranilor, împreună cu Lopéz, însoţitorul şi protectorul ei. Acţiunile celor doi, Melissa şi Lopéz, i-au transformat în eroi ai populaţiei locale, faptele lor devenind istorii populare. Lupta acestora  pentru apărarea oamenilor sărmani, le-a atras ura autorităţilor, care au hotărât prinderea şi uciderea Melissei Isabela şi a lui Lopéz, lucru ce s-a întâmplat curând, în mijlocul unei păduri.

După dispariţia celor doi eroi, Melissa Isabela şi Lopéz, în provincie au avut loc, de-a lungul secolelor, întâmplări inexplicabile, misterioase, prin care oamenii din Reus, Tarragona, Salou, au fost apăraţi împotriva nedreptăţilor, a tiraniei, a bandelor de tâlhari. Chiar şi regele James I a fost apărat, în Salou, de un atentat pus la cale de duşmanii lui. Cine au fost apărătorii? Două fantome, care apăreau întotdeauna atunci când aveau loc acele  întâmplările misterioase. Iar evenimentele fericite, erau salutate, adesea,  de doi porumbei albi, care participau la bucuria oamenilor. Erau..spiritele Melissei şi Lopéz, eroii fantome din Tarragona.

Eroi reali, eroi imaginari?… Cine poate şti? Important este că istoria lor dramatică, dar frumoasă, plină de speranţă şi optimism, înfrumuseţează viaţa, îmbogăţeşte istoria acestor locuri minunate: Reus, Tarragona, Salou, Tortosa, locuri de pe ruta istorică a provinciei Tarragona, cu bogată cultură şi tradiţii, dar şi cu frumuseţile naturale ale Costa Dorada..

Istoria Melissei Isabela de Salou şi a lui Lopéz, eroi de legendă ai provinciei Tarragona şi nu numai, a cucerit inimile tuturor celor care o cunosc şi a înfrumuseţat istoria bogată a regiunii Tarragona, dezvăluind, în acelaşi timp, o parte din spiritul minunat al locuitorilor iberici. De aceea nu este surprinzător faptul că, de multe ori, turiştilor care vizitează Costa Dorada pe Ruta Templaria: Tarragona, Miravet, Tortosa , Peñíscola , sau Ruta Istorică: Tarragona, Reus, Salou, Cambrils, Tortosa, li se relatează şi istoria legendarilor  Melissa de Salou şi Lopéz. Iar uneori, turiştii norocoşi, sunt salutaţi de doi porumbei albi, printr-un dans, în zbor, al dragostei eterne.

Istoria minunată, interesantă şi emoţionantă  a Melissei Isabela de Salou şi Lopéz, este descrisă  în cartea „Fantomele din Tarragona”, carte publicată în întreaga lume hispanică şi cea francofonă.

boofantasy-1578656_960_720

…Spiritualitate cavalerească… Fragmente din cartea „Cavalerii templieri-Spiritualitate templieră”

Librărie:https://www.setthings.com/ro/e-books/noblete-si-cavalerism-spiritualitate-templiera/

Ziua de 5 ianuarie.  Sărbătoarea Celor Trei Regi, sau  a celor Trei Magi de la Răsărit începe cu slijba religioasă şi se continuă cu La Cabalgata de Reyes Magos (la Cavalcada de Reis Mags d’Orient, în catalană), înscriindu-se în suita sărbătorilor creştine dedicate Naşterii Domnului. Zi de sărbătoare şi pentru comunitatea cavalerească, acea  comunitate spirituală care continuă tradiţiile creştine ale vechilor cavaleri.

Missa aniversală  ţinută la La Basílica dels Sants Màrtirs Just i Pastor, din Cartierul gotic, cu participarea membrilor mai multor ordine cavalereşti, a fost un eveniment de  profundă spiritualitate şi de o spectaculoasă desfăşurare, prin ritualul ei religios  din  atmosfera pioasă degajată de arhitectura celei mai vechi biserici din oraş, de expresivele ţinute ale preoţilor şi cavalerilor participanţi, de eleganţa sobră a celorlaţi participanţi. Un eveniment de trăire interioară, de armonizare a sufletului cu spiritul divin, ce rămâne imprimat în amintirea fiecărui participant, ca un lucru frumos, înălţător.

……………………..

Spiritualitate…Este mai mult decât o noţiune definită în dicţionare. Este acea parte a fiinţei umane care-l defineşte pe om ca atare, Omul şi Umanul: gândirea raţională, logică, totalitatea ideilor sale despre societate, despre lume şi  univers dincolo de ceea ce este material, ansamblul sentimentelor şi trăirilor sale interioare, valorile şi principiile care-i determină atitudinea, viaţa, trările. Şi, înainte de toate, spiritualitatea este credinţa în Divinitate, la care se raportează fiecare om  în atitudinea sa faţă de societate.

Aşadar, omul este o fiinţă spirituală, spiritul fiecăruia are un nivel de conştientizare şi de dezvoltare, mai înalt sau mai redus, în funcţie de el însuşi şi de colectivitatea, societatea în care trăieşte, de timpul istoric şi nivelul de civilizaţie al colectivităţii. Fiindcă, întreaga societate, ca şi fiecare  colectivitatea mai mare sau mai mică, are o spiritualitate proprie a acesteia, compusă  din cultura, ideile, valorile, tradiţiile acesteia, formate în timp, pe baza spiritualităţilor individuale. Iar ea, la rândul ei, influenţează definitorie spiritualitatea individului. Dar evoluţia spirituală a fiecărui om depinde, în principal, de el însuşi, de dorinţa şi preocuparea lui de a cunoaşte lumea subtilă,  misterele şi armonia sferei divine.

Se spune că oamenii cu înaltă spiritualitate, spiritele nobile, sunt „cei aleşi”, fiindcă ei sunt călăuziţi pe drumul cunoaşterii de forţe necunoscute, misterioase pentru oamenii obişnuiţi. Şi, la un moment dat, devin ei înşişi forţe călăuzitoare pentru cei aflaţi la început de drum spiritual. Acest proces cognoscibil se desfăşoară în colectivităţile religioase, filosofice, artistice, culturale,ezoterice, iniţiatice, care reunesc persoane cu preocupări asemănătoare. Este, probabil, cadrul cel mai adecvat învăţării şi dezvoltării spirituale. Consacrat ca atare de-a lungul istoriei civilizaţiei umane.

……………….

Ordinele cavalereşti,  printre cele mai cunoscute, fiind ordinul cavalerilor de Malta, înfiinţat în 1054 ca ordin monahal, ordinul cavalerilor templieri[2], înfiinţat în 1118, ordinul Sfântului Mormânt, înfiinţat în 1099, ordinul cavalerilor teutoni, înfiinţat în 1198 la Acra, etc., erau formate din luptători-cavaleri de origine nobilă,( primul titlu nobiliar fiind cel de cavaler), din sergenţi şi simpli ostaşi. Datorită pierderilor suferite de ordinele cavalereşti în luptele cu musulmanii, cei mai buni luptători erau înnobilaţi de marele maestru, astfel că se asigura caracterul nobiliar al ordinului. Însă luptătorii înnobilaţi erau, în general, analfabeţi, nu aveau educaţia, cultura generală şi pregătirea celor din familiile nobiliare, nu deţineau  cunoştinţe spiritual-religioase, ceea ce a făcut ca ordinele cavalereşti să devină adevărate şcoli  sprirituale.

………………….

La începutul secolului al 18-lea, mişcarea cavalerească renaşte, ca o consecinţă a  noilor curente artistice, culturale, ezoterice sau spirituale, cum ar fi, de exemplu,  Iluminismul. Devine vizibil şi unul din ordinele templiere, ca urmare a publicării Documentului Larmenius. („Povestea începea în anul 1314, când Jacques de Molay, aflat în închisoare, i-ar fi transmis verbal, lui Jean Marc Larmenius, prior de Cipru, ordinul de a se alege un alt mare maestru. Alegerea urma să fie făcută după moartea lui De Molay şi astfel ordinul să-şi continue existenţa. Zece ani mai târziu, acest testament a fost redactat în latină, primind denumirea de Carta Larmenius, sau Carta Transmissionis [3]. ”….. Şi vorbind tot despre templieri, în următoarele secole sunt înfiinţate mai multe ordine templiere, în diferite ţări, formate din oameni obişnuiţi, pasionaţi de ştiinţele oculte, spiritualitate sau acţiune. Fiecare din acestea se autodefinesc, unele pe bună dreptate, ca ordine iniţiatice, cu statute adaptate spiritualităţii vremii. Şi devin adevărate şcoli spirituale, având la bază „Carta Latina”, scrisă de   Saint Bernard de Clairvaux în anii 1127-1128. S-a consfinţit, astfel, înlocuirea caracterului nobiliar şi militar, cu cel popular şi spiritual. Un fapt remarcabil, deoarece noile ordine se preocupă de păstrarea vechilor valori şi virtuţi creştine, a tradiţiilor culturale, a identităţii comunităţilor locale şi naţionale.

Situaţia este valabilă şi în zilele noastre, ordinele cavalereşti devenind adevărate şcoli spirituale.

………………..

Găsim benefic principiul aplicat de multe ordine cavalereşti, mai ales cele tradiţionale, de a invita în ordin numai persoane mature,  cu mari realizări profesionale, care şi-au dovedit valoarea, iar din rândul  tinerilor, invită  numai descendenţi ai cavalerilor, care beneficiază deja de o bună educaţie cavalerească. S-a creat astfel, o adevărată tradiţie, aşa cum era tradiţia vechilor familii nobiliare, pornind de la principiul că prestigiul ordinului depinde de calitatea membrilor săi. De „nobleţea spiritului” fiecăruia din cei dedicaţi istoriei, dogmei şi spiritualităţii cavalereşti, de înalta lor educaţie, de studiile şi pregătirea lor profesională exprimate prin atitudine……………….

Şi totuşi, prin ce se caracterizează şi cum se manifestă un spirit nobil? Opiniile sunt destul de diverse, dar au unele elemente comune. …………………………

Acesta este  este Cavalerul, nobilul cavaler, descris atât de bine de Richard Wagner în operele sale, Parsiefal şi Sigfried.  Ceilalţi, aflaţi pe drumul evoluţiei lor spirituale, sunt paji şi scutieri, oameni demni de respect pentru aplecarea lor către spiritualitate. Şi toţi, paji, scutiri şi cavaleri, sunt onorabila comunitate cavalerească, o elită socială. Iar oamenii obişnuiţi, pentru care spiritualitatea este încă o lume necunoscută şi pe care vor să o prospecteze apelând la şcoala ordinelor cavalereşti, sunt onorabilii sergenţi, luptătorii cu fapta, îndrumaţi de nobilii cavaleri.

……………

Spiritualitatea… Un deziderat pentru tot mai mulţi oameni…………

Dacă încă nu am atins acest nivel de dezvoltare spirituală, suntem hotărâţi să ne pregătim pentru înnobilare? ….Vezi în carte eseul complet https://www.setthings.com/ro/e-books/noblete-si-cavalerism-spiritualitate-templiera/

        Notă: Articol tradus din limba spaniolă

Michaël Riche-Villmont

Barcelona, ianuarie 2017

Copyright ©Toate drepturile aparţin autorului.

 

[1] Wikipedia, Enciclopaedia libre

[2] Michael Riche-Villmont, Chemarea templului secret, ed.2015

[3] Vezi Michael Riche-Villmont, „Saint Bernard de Clairvax şi ordinele cavalereşti”, ed.2015

monte-carlo-908566_960_720

Eseu: Nobleţe şi cavalerism în Monaco

de Michael Riche-Villmont

Vorbind de principatul de Monaco, majoritatea  oamenilor care l-au vizitat sau au aflat amănunte despre micul stat de pe Riviera mediteraneană, apreciază splendorile arhitecturale şi urbanistice, peisajele uluitoare, magnificele porturi cu yahturi luxoase, stilul de viaţă exclusivist al rezidenţilor. Într-un cuvânt, admiră ceea ce a reuşit să devină principatul: paradisul luxului şi al bunăstării, al înţelepciunii şi frumosului, unde omul a prelucrat stânca, transformând-o dintr-o piatră uriaşă, într-o bijuterie plină de viaţă.

Însă, marea bogăţie a principatului este spiritualitatea comunităţii,  viaţa spirituală diversificată, complexă şi profundă  pe care micile comunităţi  locale o trăiesc.  Fiindcă locuitorii principatului au o spiritualitate proprie, bazată pe credinţă, pe  proprii tradiţii şi mari valori umane, spiritualitate care susţine şi propulsează dezvoltarea vieţii materiale.

De acest lucru m-am convins atunci când am cunoscut una din laturile spiritualităţii comunităţii principatului, cea a nobleţei şi cavalerismului. Principatul are propriile ordine dinastice:  Ordre de Saint-Charles, ordin cavaleresc dinastic, înfiinţat prin Ordonanţa  din ianuarie 1863, de către Prinţul Charles III de Monaco; Ordre des Grimaldi , infiinţat prin Ordonanţa  1 028, din  18noiembrie 1954; Ordre de la Couronne, înfiinţat prin ordonanţa  din 20 iulie 1960. Importanţa deosebită şi prestigiul  acestor ordine sunt evidenţiate prin aceea că ele se află sub directa conducere a S.A.S.Prince de Monaco.

Mai există câteva ordine şi medalii care se acordă marilor personalităţi din domeniul cultural, cel al crucii roşii, etc.

Ordinele dinastice din Monaco  sunt foarte importante şi scopul înfiinţării lor a fost acela de a încuraja dezvoltarea spirituală specific-locală, de a promova marile virtuţi creştine şi de a recunoaşte şi a recompensa nobleţea spiritului uman, marile personalităţi locale şi străine, cele ale artei, culturii,  ştiinţei, a celor dedicaţi carităţii. Sunt recunoscute meritele personalităţile care, prin munca şi exemplul lor,  aduc mari servicii Principatului şi umanităţii, fiind aceste ordine  ele însele o formă a înaltei spiritualităţi ce se dezvoltă în Principat.

În afară de ordinele cavalereşti proprii, în principat fiinţează şi alte importante ordine cavalereşti, printre care (denumiri uzuale): Ordinul cavalerilor templieri, Ordinul cavalerilor de Malta, Ordinul cavalerilor Sfântului Mărmânt, etc.

Membrii Ordinului cavalerilor templieri ( l’Ordre de Templiers de Jérusalem, OSMTH), Prioratului de Monaco, de exemplu, au o viaţă spirituală impresionantă, prin propriile activităţi specifice cavalereşti, prin deschiderea şi colaborarea internaţională şi participarea la operele de binefacere. Spiritul templier este purtat şi transmis, cu devoţiune, de câţiva oameni devotaţi evoluţiei spirituale.  Foarte interesantă este propria bibliotecă, ce cuprinde lucrări editate în franceză, italiană şi engleză, de istoria, dogma, simbolistica şi spiritualitatea templieră.

Dar, despre cavalerii templieri din Principat, vom prezenta mai multe date într-un alt eseu,  dedicat acestora, fiindcă prezentul eseu este dedicat spiritului de nobleţe al tuturor ordinelor dinastice şi cavalereşti din Principat profundei lor spiritualităţi, purtătoare ale valorilor umane, spirituale, morale.

 

salou1

În Salou, pe urmele Melissei, legendara eroină din Romanul „Fantomele din Tarragona”

O istorie de Michael Riche-Villmont

Librărie: https://www.setthings.com/ro/e-books/fantomele-din-tarragona/

 

A doua etapă a drumului nostru pe urmele eroilor Melissa şi Lopéz, personaje ale romanului „Fantomele din Tarragona”, ne-a purtat, din Reus, spre Salou.  Un drum scurt, de numai zece kilometri, dar plin de istorie.  Mergând pe şosea, am   admirat, din maşină,  locurile pe unde treceam, cu gândul că, înaintea noastră cu aproape nouă secole, drumul răsuna de zgomotele făcute de mersul cailor contelui de Barcelona, Raymond Berenguer, al seniorului Don Eduardo de Vetéro şi al suitei acestora. Pe acest  drum au mers, dinspre domeniul Vetéro  spre Salou şi înapoi, Melissa de Salou şi  Lopéz, eroii de legendă ai acestor ţinuturi.

Salou, vechea aşezare Salauris, cum era cunoscută în antichitate, are o istorie agitată, la fel ca întreaga provincie Tarragona. Poate tocmai istoria locurilor, care completează frumuseţea naturală a zonei de coastă, a atras, în zilele noastre,  mulţimea de turişti şi a dus la dezvoltarea oraşului. Astăzi, Salou este o staţiune bine cunoscută, oferind turiştilor multiple posibilităţi de recreere, de la cultură, la activităţi sportive, acvatice şi de navigaţie.

Am intrat în oraş pe Carrer de la Ciutat de Reus, o stradă frumoasă, cu palmieri ce despărţeu sensurile de mers şi mărginită de grădini şi case bine întreţinute. Ne place acest oraş ce îmbină armonios stilul vechilor  case, înconjurate de grădini, cu modernismul  blocurilor de locuit şi arhitectura hotelurilor, fiecare personalizat pentru a-şi transmite mesajul turiştilor.

De la intrare, oraşul ne-a impresionat, din nou, cu înfăţişarea lui specific catalană, cu arealul aerisit, plin de verdeaţă şi cu liniştea zonei destinată turismului.

 Oare cum arăta Salou la mijlocul secolului 12, când Melissa şi Lopéz locuiau aici?” şi-a exprimat gândul, cu voce tare,  Cornelia.  Era un mic sat pescăresc, atacat deseori de piraţii mauri, i-am răspuns eu. „Viaţa localnicilor  depindea mult de Tarragona şi de Reus, de unde-şi procurau cele necesare traiului. Locul aparţinea episcopului de Tarragona, fiind parte din întinsa proprietate episcopală.     Iar acum, este un adevărat oraş, apreciat de sutele de mii de turişti, care l-au vizitat.

Fără să ne dăm seama, am ajuns în  faţa hotelului, la care făcusem rezervare. Era acelaşi hotel,  unde au stat doctorul Phillip de Chamont şi prietenii lui, personaje ale aceluiaşi roman,  şi unde a început acţiunea thrillerului. Mai bine zis, a început dezlegarea misterelor vieţii Meliseei de Salou şi a lui Lopéz. Hotel frumos, elegant, el însuşi cu o mare valoare arhitecturală.

Înainte de a intra în mica grădină cu  flori a hotelului, ne-am oprit, eu şi Cornelia, cu privirile spre înaltul cerului senin. Căutam,  abia stăpânindu-ne nerăbdarea, cei doi porumbei, aşa cum obişnuiau să apară fantomele din Tarragona, Melissa şi Lopéz. Porumbeii au  fost văzuţi de nenumărate ori, în apropierea plajei, unde zburau într-un adevărat ritual al dragostei, încântând privirile turiştilor. Iar când era nevoie de ajutorul lor, îşi schimbau înfăţişarea şi săreau în ajutorul celor aflaţi în primejdie. Aşa cum au făcut şi cu secole în urmă, când au apărat pescarii de atacurile piraţilor, sau când l-au apărat pe regele James I,  în 1229, înainte de plecarea armatei lui  în expediţia de cucerire a insulei Mallorca. Aşa cum fac şi în zilele noastre, când salvează pescarii prinşi de furtună în largul mării, după cum se spune prin aceste locuri.

Credeam că-i vedem şi noi acum, aici, dar pe cer erau doar pescăruşi. Dezamăgitor.  Ne-au aşteptat la intrarea în oraş, în urmă cu câteva minute, ne-au  urat bun venit şi au plecat în lumea lor. Spiritele celor doi eroi de legendă vor veni din nou, cu siguranţă, atunci când cred ele că este bine să apară în faţa oamenilor.

Eram convins de acest lucru, pentru că ştiau, desigur, că am venit în aceste locuri, în căutarea spiritelor lor. A fantomelor Melissa şi Lopéz.

Voiam să revedem locurile unde cei doi au trăit, au luptat, au iubit şi, în acelaşi timp, să încercăm să ne imaginăm şi să retrăim atmosfera acelei perioade îndepărtate, făcând abstracţie, pe cât podsibil, de lumea de astăzi.

Şi acest lucru l-am şi făcut, începând din acea seară, după instalarea în hotel.

Primul loc pe care l-am vizitat a fost   Torre Vieja (Turnul vechi). Primul turn de apărare a fost construit de  Seniorul de Vetéro, bunicul Melissei, prin anii 1130, pentru a apăra aşezarea împotriva piraţilor mauri. Patru secole mai târziu, prin anii 1530, Episcopia de Tarragona a ridicat un nou turn de apărare, cel pe care-l priveam, pentru a face faţă atacurilor piraţilor. Aici, lângă turn, ne-am gândit la viaţa pescarilor, nevoiţi să înfrunte natura şi oamenii, pentru a supravieţui şi la ajutorul pe care l-au primit de la eroina-caballero Melissa.

Am încercat să-mi imaginez cum arăta turnul construit de bunicul Melissei, cu zid de apărare şi, desigur, cu mica lui capelă, ca semn al credinţei catalanilor, al spiritualităţii lor.  Poate şi ca mulţumire pentru reîntoarcerea Melissei la familia ei. Privindu-l mi se părea că, de undeva din interiorul turnului, se auzea cântecul medieval  O virgo splendens, cântat de pelerinii care mergeau să se închine la mănăstirea Montserrat. Un cântec de o frumuseţe aparte, plin de tristeţe, dar şi de speranţă, dedicat Sfintei Fecioare.  Era un cântec al locului. Şi am trăit, atunci, un moment de mare respect pentru istoria eroică a acestor locuri, istorie la care a participat şi Melissa de Salou, alături de naşul ei, contele de Barcelona.

De la turn, am plecat la monumentul dedicat regelui James I, un mare rege, care a eliberat insula Mallorca, îmbarcându-şi pe corăbii, o parte din armată, tocmai aici, în portul Salou. Moment în care, fantomele  Melissa şi Lopez  i-au salvat viaţa. Şi ne-am bucurat că localnicii au simţul istoriei locurilor lor, cinstesc eroii şi faptele lor, aşa cum cinstesc faptele regelui prin acest memorial, ridicat în 1965, opera lui Lluis Saumells Panadés şi prin organizarea  festivalului anual Festa del Rei Jaume I El Conqueridor,  în ziua de  7 septembrie.

Poate, nu peste mult timp, va fi organizat un festival dedicat credinţei, dragostei şi loialităţii, eroilor luptei de Reconquista, Melissa şi Lopez, cunoscuţi în întreaga lume hispanică. Festival pentru toţi îndrăgostiţii din peninsulă şi nu numai.

A doua zi, am  vizitat biserica Santa Maria del Mar, un splendid loc de închinăciune şi reculegere, cu o mare încărcătură spirituală. Iniţial a fost o capelă mică, până în secolul 18, când s-a ridicat biserica, sfinţită în toamna anului 1776. Biserica simplă, frumoasă, cu doar câteva picturi murale, avea o atmosferă profundă de linişte, accentuată de cântecul vechi catalan, Mariam matrem, ce se auzea în surdină. L-am simţit ca pe unul din  locurile de păstrare a credinţei, obiceiurilor şi tradiţiilor catalane, loc al permanenţei şi continuităţii spiritului vechilor locuitori.

Plimbarea pe Paseo Jaume I ne-a dat posibilitatea să constatăm modul în care vechiul se îmbină cu modernul, păstrând însă, vizibil, tradiţia, respectându-i şi destinaţia ca staţiune turistică.  Minunatele plaje ale  oraşului: Llevant, cu fuente luminosa, Playa Ponent, Capellanes şi Larga, Playa de Salou, cu umbrelele multicolore, păreau că abia aşteptau turiştii, oferindu-le toate condiţiile de odihnă şi relaxare.

Nu puteam ocoli unul din punctele principale ale trecutului oraşului, portul, acum Club Náutico, ce oferă o imagine de neuitat. La digul ce înainta în mare, o mulţime de bărci de diferite dimensiuni, forme şi modele stau, abia   aşteptând să iese în larg, să plutească spre destinaţii mai îndepărtate sau mai apropiate, dar toate pline de promisiuni, tentaţii, mister şi necunoscut. Fiecare din bărci şi yachturi  poartă spiritul marinăresc, plin de curaj, de tentaţii ale aventurii, necunoscutului şi de stăpânire a forţelor mării. Cu ochii la yachturile din larg, m-am gândit la ceea ce a simţit Richard Wagner când a compus opera  Olandezul zburător,  în 1843,  despre legenda corabiei fantomă.

Ca simbol al puterii dragostei curate şi loiale, subiectul operei  Olandezul zburător are asemănări cu romanul  Fantomele din Tarragona.  Olandezul, căpitanul corabiei fantomă, jură că va face ceea ce nu a făcut nimeni până atunci, va ocoli, cu corabia sa, Capul Bunei Speranţe, orice ar fi. Printr-o înţelegere făcută cu diavolul,   acesta îi promite ajutorul său, în schimb,  Olandezul  este blestemat să navigheze fără oprire, cu escală la fiecare şapte ani. El va fi salvat de blestem prin dragoste,  dacă va întâlni o femeie care să-l iubească  profund. Pe timpul unei furtuni cumplite, corabia fantomă a Olandezului ajunge într-un port, unde întâlneşte o  corabie norvegiană. Căpitanul norvegian îi face cunoştinţă  Olandezului cu fiica sa, care se îndrăgoste de acesta. După ce Olandezul plecă pe mare, fiica îndrăgostită se aruncă în mare şi moare. Sufletul ei întâlneşte astfel sufletul Olandezului şi împreună pleacă spre cer, spre eternitate.

Tot astfel, Melissa şi Lopéz, suflete pereche, au intrat, împreună în eternitate. Şi în legendă, ca şi Olandezul  fantomă.

Două povestiri  frumoase, despre înstrăinare şi  salvarea  sufletului prin dragoste, despre speranţă şi victoria binelui,  valori spirituale de ieri şi de astăzi, spuse la malul mării, în Salou.

Aici, în Salou, privind marea calmă, liniştită, mi-am amintit şi de două poeme romantice ale lui Johann Wolfgang von Goethe, „Marea liniştită” şi   „Voiaj fericit”, puse pe muzică atât de Beethoven, pentru orchestră şi cor, cât şi de Jakob Ludwig Felix Mendelssohn Bartholdy, lucrări muzicale fără text. Armoniile celor două lucrări sunt de-a dreptul magnifice, cu simbolismul lor profund, arătându-ne legătura  dintre sufletul omului şi mare.

Şi, în tim p ce priveam marea, o surpriză fericită: doi porumbei albi zburau împreună deasupra mării, în faţa noastră, jucându-se fericiţi, într-un spectacol frumos pe care ni-l ofereau nouă, călători pe urmele lor, eroi de legendă.

Am simţit aici, la Salou, o stare de bine cum rar mi s-a întâmplat, o stare determinată şi de legenda celor două fantome, Melissa şi Lopéz, pe care o purtam în gând.

Cunoscând legenda Melissei,  o adevărată Ioana D’Arc iberică şi a lui Lopéz, el caballero, am sentimentul că spiritele acestora, materializate în porumbei, veghează asupra oraşului, aducând până în zilele noastre luminile istoriei, cu valorile, cultura şi tradiţiile catalane originale.

Am petrecut câteva zile splendide în această staţiune, urmând ca mai târziu, cu o altă ocazie, să vizităm Port Aventura, renumitul aqua parc de pe Costa Daurada şi alte locuri interesante.

Acum, însă, trebuia să ne continuăm drumul, eu şi Cornelia,  pe urmele Melissei şi a lui Lopéz, în Tortosa. Acolo, în cetatea Tortosa, Melissa şi-a petrecut o importantă etapă a vieţii ei, etapă plină de mistere, multe mistere ale luptei de cucerire a cetăţii de către contele Ramon Berenguer, mistere ale  bogatului tezaur maur, mistere ale căutătorilor de comori din zilele noastre.

Iar dimineaţa, înainte de a pleca spre Tortosa, doi porumbei albi, ne-au salutat cu aripile, în zborul lor etern, spre lumea spiritelor.

 

*

“Fantomele din Tarragona” descrie, într-un stil natural, mai mult decât atractiv,  întâmplări dramatice şi, în acelaşi timp  misterioase, din viaţa unei familii spaniole, în perioada tumultoasă a Reconquista, pliată pe o acţiune poliţistă din zilele noastre.

Un turist francez, pasionat de legenda fantomelor din Tarragona, descoperă şi descrie istoria petrecută cu nouă secole în urmă, a unei fetiţe spaniole, Melissa,  răpită de mauri. Regăsită după mulţi ani, devenită o tânără frumoasă, Melissa  se îndrăgosteşte, dar trece prin alte momente dramatice, participând la  luptele de Reconquista alături de naşul ei, contele de Barcelona Raymond Berenguer şi, în acelaşi timp, apare ca o luptătoare pentru apărarea drepturilor celor săraci şi nedreptăţiţi.

Viaţa acestei fetiţe, Melissa, devenită o frumoasă tânără, este plină de întâmplări paranormale, legături misterioase, inexplicabile între ea şi părinţi. Aventurile ei cavalereşti, cu incredibile consecinţe în zilele noastre, explică de ce legenda şi cartea care o descrie cartea sunt atât de interesante şi atractive.

Cartea este o succesiune de drame, care  ne crează  emoţii greu de controlat. Odată deschisă, nu o mai închizi până la final. Este un roman de dragoste şi de aventuri, o filă din istoria eroică a Cataloniei, cunoscută de tot mai mulţi oameni.  De altfel, acţiunea este structurată pe evenimente istorice şi unele personaje reale, din acea vreme. Locurile descriese în carte sunt obiectivele turistice de excepţie(cetatea Almería, castelul Tortosa, portul Salou,  aşezarea Reus, etc). Dar, înainte de toate, este o carte despre dragoste şi familie, curaj şi onoare,  mari valori morale,  aflate mai presus de  viaţă şi de moarte.

Rămân, totuşi, întrebările: Melissa şi Lopéz au existat în realitate? Romanul se bazează pe fapte reale?  Răspunsul îl putem găsi în spiritul oamenilor acestor ţinuturi.

 

 

Autor     Michael Riche-Villmont

Salou,    iunie 2016

 

salou-14183859_618483214999977_9161541052473626458_n

Salou, Costa Dorada, pe urmele legendei

Librărie: https://www.setthings.com/ro/e-books/fantomele-din-tarragona/

Datorită unei frumoase, dar  dramatice legende, descrisă în romanul “Fantomele din Tarragona”, am descoperit acest oraş deosebit, frumos, cu localnici veseli, amabili şi dedicaţi tradiţiilor. L-am descoperit şi m-am îndrăgostit de el, aşa cum am descoperit şi m-am îndrăgostit de legenta fantomelor din Tarragona, Melissa de Salou şi Lopéz. Doi eroi ai dragostei, ai libertăţii şi ai spiritului catalan.

Salou, este oraşul de pe Costa Dorada cu o dezvoltare uimitoare, în care istoria îşi pune pregnant amprenta asupra prezentului, iar vechea aşezare, cu case tradiţionale, se îmbină armonios cu arhitectura modernă a clădirilor destinate turismului. În acelaşi timp, modernismul arhitectural se integrează organic în mediul original, respectând natura şi oamenii, aşa cum se întâmplă în cazul cunoscutului Port Aventura cu aqualandul tematic şi al portului  Club Náutico.

Respectarea şi cinstirea istoriei locului, o caracteristică a spiritului spaniol, se manifestă în Salou prin spiritualitatea tot mai evident vechilor construcţii, printre care  biserica Santa Maria del Mar, sfinţită  în anul 1776; Torre Vieja (Turnul vechi), turul de apărare cu o istorie de secole.  Primul turn de apărare a fost construit de  Seniorul de Vetéro, bunicul Melissei, prin anii 1130, pentru a apăra aşezarea împotriva piraţilor mauri. Patru secole mai târziu, prin anii 1530, Episcopia de Tarragona a ridicat un nou turn de apărare, cel pe care-l priveam, pentru a face faţă atacurilor piraţilor. Impresionant este mausoleul dedicat regelui Jaime I, care a plecat dina ceste locuri, în anul 1229, în expediţia de cucerire a insulei Mallorca. Numele regelui este purtat şi de Paseo Jaimes I, o splendidă promenată, pe care ajungi şla plajele atât de căutate de turişti: Llevant, cu fuente luminosa, Playa Ponent, Capellanes şi Larga, Playa de Salou, cu umbrelele multicolore, ce abia îşi aşteaptă oaspeţii, oferindu-le toate condiţiile de odihnă şi relaxare  de-a lungul întregului an.

Salou este oraşul în care tradiţiile şi obiceiurile sunt promovate cu respect, festivalurile dedicate anumitor evenimente istorice, sărbători şi profesii fiind ocazii de etalare a ceea ce este mai frumos în comunitatea veche catalană.

Cunoscând legenda Melissei,  o adevărată Ioana D’Arc iberică şi a lui Lopéz, el caballero, am sentimentul că spiritele acestora, materializate în porumbei, veghează asupra oraşului, aducând până în zilele noastre luminile istoriei, cu valorile, cultura şi tradiţiile catalane originale.

*

“Fantomele din Tarragona” descrie, într-un stil natural, mai mult decât atractiv,  întâmplări dramatice şi, în acelaşi timp  misterioase, din viaţa unei familii spaniole, în perioada tumultoasă a Reconquista, pliată pe o acţiune poliţistă din zilele noastre.

Un turist francez, pasionat de legenda fantomelor din Tarragona, descoperă şi descrie istoria petrecută cu nouă secole în urmă, a unei fetiţe spaniole, Melissa,  răpită de mauri. Regăsită după mulţi ani, devenită o tânără frumoasă, Melissa  se îndrăgosteşte, dar trece prin alte momente dramatice, participând la  luptele de Reconquista alături de naşul ei, contele de Barcelona Raymond Berenguer şi, în acelaşi timp, apare ca o luptătoare pentru apărarea drepturilor celor săraci şi nedreptăţiţi.

Viaţa acestei fetiţe, Melissa, devenită o frumoasă tânără, este plină de întâmplări paranormale, legături misterioase, inexplicabile între ea şi părinţi. Aventurile ei cavalereşti, cu incredibile consecinţe în zilele noastre, explică de ce legenda şi cartea care o descrie cartea sunt atât de interesante şi atractive.

Cartea este o succesiune de drame, care  ne crează  emoţii greu de controlat. Odată deschisă, nu o mai închizi până la final. Este un roman de dragoste şi de aventuri, o filă din istoria eroică a Cataloniei, cunoscută de tot mai mulţi oameni.  De altfel, acţiunea este structurată pe evenimente istorice şi unele personaje reale, din acea vreme. Locurile descriese în carte sunt obiectivele turistice de excepţie(cetatea Almería, castelul Tortosa, portul Salou,  aşezarea Reus, etc). Dar, înainte de toate, este o carte despre dragoste şi familie, curaj şi onoare,  mari valori morale,  aflate mai presus de  viaţă şi de moarte.

Rămân, totuşi, întrebările: Melissa şi Lopéz au existat în realitate? Romanul se bazează pe fapte reale?  Răspunsul îl putem găsi în spiritul oamenilor acestor ţinuturi.

 

 

4d1

Spiritualitate templieră

cartea este în librărie, aici:https://www.setthings.com/ro/e-books/noblete-si-cavalerism-spiritualitate-templiera/

Spiritualitate  templieră[1]

                                                         de Michaël R.Villmont

În cele două secole de existenţă, ordinul cavalerilor templieri, ca entitate organizatorică, dar şi ca o comunitate militaro-religioasă, şi-a organizat şi desfăşurat o vastă, profundă şi complexă doctrină proprie. Bazată pe credinţa creştină, pe  regulile stricte ale doctrinei cisterciene de sorginte augustină şi pe statutul propriu, cunoscut  drept Carta Latina, întocmit de Saint Bernard de Clairvaux[2], doctrina templieră avea o notă distinctă, specifică  în raport cu  doctrinele celorlalte ordine cavalereşti medievale. Acest lucru se datorează mai multor factori, printre care şi preluarea unor teze din religia chatară ( acceptarea sacrificiului suprem, moartea, ca o cale de elevare spirituală spre paradisul divin), a unor aspecte din ştiinţele ezoterice ale vremii, a unor teme  din religia  Bisericii Gnostice şi a unor elemente de ritual din magia orientală.

Toate aceste elemente constitutive ale doctrinei templiere, armonizate într-o adevărată cultură proprie, s-au transformat în scurt timp de la înfiinţarea ordinului, în anul 1118[3], într-o complexă viaţă spirituală şi militară, cunoscută, ca spiritul templier, respectiv un ansamblu de cunoştinţe, credinţe, ritualuri, sentimente şi trăiri personale şi colective. O asemenea viaţă spirituală, complexă şi profundă, pe baza valorilor spirituale creştine şi militaro-nobiliare (o bună educaţie, loialitate, credinţă, vitejie, curaj, nobleţe, compasiune, apărarea celor în nevoie, etc.)  şi pe principiile obedienţei, castităţii  şi sărăciei, nu putea fi trăită decât în evul mediu şi în cadrul comunităţilor templiere.

După desfiinţarea[4] ordinului templier de către Papa Clement V, în anul 1312, el a continuat să existe, în diverse forme: în Scoţia, ca ordin templier; în Franţa, clandestin, în mănăstiri cistercine, o perioadă de timp şi în cadrul masoneriei începând cu secolul 15; în Spania, în cadrul ordinului de Montesa; în Portugalia, în cadrul ordinului lui Cristos, etc. Nobilii care au continuat tradiţiile templiere,  secole la rând, au preluat şi transmis, din generaţie în generaţie, spiritul templier, cu valorile lui intrisece, adaptate la vremurile în care au trăit, până în zilele noastre.

Astăzi, spiritul templier se regăseşte la urmaşii nobililor medievali, ai familiilor  marilor intelectuali, artişti, compozitori, etc. creatori de Frumos, urmaşi care,  discreţi, în cadrul cluburilor (ordinelor) lor, mai puţin cunoscute public, păstrează tradiţia nobleţei spirituale, a adevăratului spirit cavaleresc,  modern, însă păstrătoare a vechilor valori spirituale ale strămoşilor şi părinţilor lor.

Tocmai despre aceşti cavaleri, membrii ai clubului templier original şi, în acelaşi timp,  ai altor ordine nobiliare, am scris mai multe  eseuri, cu gândul că spiritul nobiliar, caracterizat prin buna educaţie, nobleţea spiritului uman, tradiţiile, obiceiurile şi valorile morale ale comunităţilor locale, vor continua să existe, păstrate cu loialitate de oameni dedicaţi. Cavaleri care, prin credinţa, cultura, valorile, obiceiurile, tradiţiile lor seculare, păstrează identitatea  proprie a comunităţilor vechi, locale,  ca formă de păstrare a identităţii naţionale, într-o lume cu pseudovalori, inventate.

Barcelona, 2016-12-02

[1] Cuvânt de prezentare la cartea „Nobleţe şi  cavalerism-spiritualitate templieră”, ed. 2016

[2] Vezi Michael, Riche-Villmont, Saint Bernard de Clairvaux şi ordinele cavalereşti, ed.2015

[3] Michael Riche-Villmont, Chemarea templului secret, ed.2015

[4] Ibidem 1

4c11

Eseu: SIMBOLISTICA FURTUNII-Fragment din cartea „Spiritualitate templieră”

Cartea „Spiritualitatea templieră”https://www.setthings.com/ro/e-books/noblete-si-cavalerism-spiritualitate-templiera/

Sau  „Simbolistica furtunii”https://www.setthings.com/ro/e-books/eseu-simbolistica-furtunii-spiritualitate-templiera/

… Barcelona, o zi senină de august, fără nici un semn pe cer, care să prevestească furtuna ce fusese anunţată de serviciile meteorologice.  Doar briza mării se simţea ceva mai tare. Oricum, hotărâsem să nu ieşim în oraş în acea zi. Prânzul l-am luat la reşedinţa noastră, dintr-un motiv    întemeiat: voiam ca prietenii noştrii, veniţi în vizită, să beneficieze de minunatele preparate culinare ale talentatului bucătar Alvarez, expert în gastronomia barceloneză. Ne-am bucurat, eu şi soţia, că amicii noştri, Alberto Garcia de Garentta, din Madrid, Pierre de St.Etienne, din Paris şi Laurent de Gérvémond din Nice, împreună cu soţiile, ne-au onorat invitaţia de a ne vizita câteva zile aici, în Barcelona. …… În această perioadă de început de august, vizita lor era cum nu se poate mai binevenită, fiindcă urma să participăm la festivalul cavaleresc medieval de la Miravet[2], care avea loc la renumitul castel templier de lângă Tarragona.

Ne cunoşteam toţi de mult timp, am participat  deseori,  împreună,  la cele mai cunoscute festivaluri medievale, eu, ca istoric pasionat de ordinele cavalereşti, ei, ca descendenţi ai unor vechi familii, purtători ai tradiţiilor cavalereşti. Ultimul festival la care am participat, la începutul lunii aprilie, a fost cel din Biot, un sat medieval de lângă Nice. Acest festival era,  de fapt, o reconstituire a acelor vremuri, la care participau mii de pasionaţi de istorie.

…………………….

 

După vreo jumătate de oră, de departe, dinspre est, au început să se adune nori, din ce în ce mai negri, grei, de furtună, iar vântul, ce abia adia până atunci, a început şi el să-şi facă simţită prezenţa tot mai tare.

– Se apropie furtuna, a remarcat Garcia Alberto Este  un spectacol interesant.

–  Da, i-am răspuns, din când în când natura vrea să ne arate puterea, cerând mai mult respect din partea noastră, a oamenilor.

…………………….

– Priviţi, a continuat el, ce spectacol.

Era, într-adevăr, un adevărat spectacol. Norii negrii au cuprins tot cerul spre est, învolburându-se, iar fulgerele au început să brăzdeze uriaşa formaţiune întunecată. S-au auzit primele tunete, iar câinii, speriaţi, s-au repezit spre căsuţa lor. Dar nu era întrg spectacolul. Dinspre sud-vest, soarele îşi trimitea razele, luminând apa mării, învolburată deja, sub norii joşi, luminaţi şi ei de razele reflectate de valuri. Lumina reflectată părea a fi formată din sute de aurore boreale, o combinaţie de culoare de la roşu, galben, până la albastru. Apoi, pe măsură ce norii se apropiau de noi, a început ploaia torenţială deasupra mării, o perdea gri închis de apă, ce juca în bătaia vântului, tot mai puternic.

Apoi,  în mişcarea lor haotică, chiar înainte de a ajunge deasupra oraşului, primii nori păreau a fi opriţi de o forţă nevăzută, căreia încercau să-i opună rezistenţă în drumul lor spre vest, peste munte şi oraş. Fulgerele erau mai furioase, brăzdau apa  şi norii, căutând şi ele să învingă forţa care le-a oprit înaintarea. Tunetele, amplificate de apă şi ţărm, erau înfricoşătoare. După câteva minute, încet, norii păreau că renunţă la înaintarea lor spre oraş şi se supun acelei forţe nevăzute, care-i îndruma spre sud, de-a lungul ţărmului, urmaţi de fulgere şi tunete,  în timp ce, cei din urmă, îşi menţineau stăpânirea asupra mării.

Priveam toţi patru uimiţi acel spectacol oferit de furtună, spectacol de lumină, sunet şi mişcare.

– Fantastic, a şoptit Pierre, parizianul, cu ochii aţintiţi spre norii învolburaţi. Înţeleg de ce aveau marinarii atâtea superstiţii despre furtună.

– Nu numai marinarii, i-a răspuns Laurent. Omenirea, de la neştiutorul om primordial şi până astăzi, au creat nenumărate poveşti şi legende despre furtună, i-au atribuit o simbolistică profundă, pe care au integrat-o în credinţele lor. Simbolistica furtunii  o regăsim în spiritualitatea umană în întreaga istorie a umanităţii.

– Ai dreptate, Excelenţă! a fost de acord  Pierre. Furtuna, ca fenomen natural, face parte din mediul nostru, din viaţa noastră. Trebuie să o înţelegem, atât ca fenomen natural, cât şi spiritual, să o acceptăm adaptându-ne manifestărilor ei.

Alberto Garcia a băut din paharul cu brandy, l-a privit pe Pierre şi, cu franceza lui impecabilă, l-a completat:

– De acord cu tine, Pierre. Cred însă că simbolismul acestui fenomen natural este ceva mai complex. Furtuna are profunde semnificaţii mitice, spirituale, religioase, pastorale şi, pot spune, chiar artistice, acestea  fiind, în acelaşi timp şi un mod de exprimare  a simbolismului furtunii. Trebuie să avem în vedere că toate aceste semnificaţii ale fenomenului furtună, simbolismul acestui fenomen natural violent, înfricoşător pentru omul primordial, apoi pentru cel primitiv, sunt o consecinţă a faptului  că el, fenomenul natural cu manifestări complexe, a fost de  neînţeles şi inexplicabil pentru oameni, a generat teamă, până în epoca noastră modernă. Eterna şi omniprezenta teamă faţă de necunoscut, rareori învinsă de curiozitatea omenească fără limite. Şi, în încercarea de a găsi o explicaţie pentru violentul şi necunoscutul fenomen natural, omul a apelat la intuiţia şi experienţa lui de viaţă, ca forme de cunoaştere, de înţelegere a ceea ce se întâmpla în jurul lui. Iar explicaţiile pe care şi le-a dat lui însuşi, au fost, desigur, fantastice, mitice, apoi mistice şi religioase, folosind simbolurile, legendele.

– Interesant, nu mi-am putut reţine remarca.

 

………………………..

Dar cum se explică această luptă continuă între virtute şi viciu? Răspunsul l-a dat Isus………..

Aşa a apărut mitul lui Faust,…………………………..

– Excelenţă, a intervenit Pierre de St.Etienne, tema faustiană este, dacă vrei, tema de reflecţie a fiecăruia dintre cavalerii noştri templieri. Este tema furtunii noastre interioare şi  ar fi de mare actualitate, chiar necesară să o dezvoltăm la conferinţele noastre. Pe mine, unul, m-a captivat ceea ce ne spui.

– De acord cu tine, Pierre,………………………

………………………………………

Vă propun, acum, o analiză a textelor biblice pe baza cărora vom găsi legătura dintre furtună şi ordinul templier, corelaţiile spirituale, alegorice ce se pot face între furtună şi cavalerii templieri.

……………………………….

 

Dar, cel mai ilustrativ exemplu de construcţie a unui lăcaş de cult, care respecta forma bărcii lui Noe, a fost Templul lui Solomon, în Ierusalim, ridicat tot la porunca Domnului, după planurile comunicate de El. Templul avea dublă destinaţie, de păstrare a Chivotului şi de înălţare a rugilor către Dumnezeu. Ruinele Templului se văd şi acum în Ierusalim, unul din zidurile exterioare fiind Zidul Plângerii.

………………………….

 

– Ca o curiozitate, am intervenit eu, din nou, dacă ar fi să credem legendele, numele oraşului nostru, Barcelona, ar avea originea într-o…furtună. O legendă spune că Hercules a plecat, împreună cu Jason şi argonauţii, într-o călătorie pe Mediterana, în căutarea lânii de aur.

…………………..

 

Barcelona, 2016

Autor Michael Riche-Villmont

[1] Vezi Michaël Riche-Villmont, „Dragoste şi mister la Barcelona”, 2015

[2] „ Vezi Michaël Riche-Villmont , Miravet, manuscrisul templier”, 2016