Arhiva etichetelor: Fantomele din Tarragona

B4

Recenzie: Cartea și turismul: Pe Costa Dorada, pe Ruta istorică Melissa Isabela de Salou: Tarragona, Reus, Salou, Cambrils, Tortosa

Librărie, cartea este aici:https://www.amazon.com/Fantomele-Tarragona-Romanian-Michael-Riche-Villmont/dp/1547005297

O istorie  de Michael Riche-Villmont

Discuţiile purtate la simpozioanele internaţionale de turism, mi-au confirmat ceea ce ştiam deja: oamenii caută, pentru vacanţă, nu numai locuri, staţiuni, trasee frumoase, ci şi interesante, reprezentative  pentru pasiunile şi  preocupările lor. În ultimii ani, tot mai mulţi turişti fac voiaje de vacanţă tematice, ceea ce le aduce o mult mai mare satisfacţie decât un sejur obişnuit, de relaxare.

Una din zonele cele mai frumoase şi, în acelaşi timp, cu nenumărate posibilităţi de satisfacere a pasiunilor, inclusiv pasiunea pentru istorie, este provincia Tarragona, cu multele sale perle, printre care şi cele de pe  Costa Dorada şi din  munţii sălbatici.

Foarte mulţi oameni vorbesc despre Costa Dorada, o adevărată salbă de perle turistice, cu peisaje magnifice şi multe posibilităţi de distracţie pentru vacanţe, sau scurte sejururi. Dar, în afară de cei pasionaţi, puţini ştiu că staţiunile şi plaja Costa Dorada ca, de altfel,  întreaga provincie Tarragona, au o bogată istorie, marcată de evenimente care au determinat cursul istoric al Cataloniei şi al întregii Peninsule Iberice.

Rutele istorice din provincia Tarragona se întretaie tocmai datorită acestei istorii bogate în evenimente. Ruta romanică este binecunoscută, deoarece s-au găsit vestigii romane în aproape toate localităţile provinciei, înclusiv staţiunile turistice de pe Costa Dorada (Tarragona, Salou, Reus, Cambrils, Tortosa, etc). Grecii şi romanii au descoperit încă din antichitate importanţa strategică şi economică a provinciei Tarragona, ceea ce explică dezvoltarea  zonei în secolele ce au urmat. Ruta medievală oferă posibilitatea de a cunoaşte şi a vedea locurile unde s-au desfăşurat evenimente istorice importante, ceea ce face ca aceste locuri să fie tot  mai interesante pentru vizitatori.  Printre cele mai interesante locuri sunt  bisericile, catedralele, forturile, castelele şi turnurile de apărare medievale, ridicate, mai ales,  în provincie în perioada războiului de Reconquista şi care, în prezent, au suficiete date de informare puse la dispoziţia turiştilor.

Una din aceste rute, căutată de turişti, este ruta templieră care cuprinde, printre altele şi castelele Monzó,  Lleida, Miravet şi  Tortosa.

Tot mai căutate sunt şi vestigiile medievale din Tarragona, Reus, Salou, Cambrils, Calaffel. Explicaţia este aceea că un punct turistic devine mult mai interesant atunci când afli lucruri neştiute, misterioase din istoria acelui loc. Iar Provincia Tarragona, cu a ei Costa Dorada, are nenumărate stațiuni turistice cu o bogată istorie, cu legende și mistere care se cer cunoscute.

Una din istoriile (devenite legende)  cele mai interesante și mai frumoase, cu tot dramatismul ei, este istoria eroinei Melissa Isabela de Salou și a lui Lopéz, subiect al cunoscutului  roman „Fantomele din Tarragona”. Faptul că se vorbeşte despre apariţiile din zilele noastre, ale eroilor, transformaţi în fantome benefice, face istoria tot mai pasionantă şi destui turişti caută locurile unde se spune că au trăit eroii legendei.

Istoria spune că, pe la mijlocul secolului al 12-lea,  în castelul domeniului Vetéro, situat pe înălţimile deluroase din nordul vechii aşezări Reus, în provincia Tarragona, trăia o familie de hidalgos, Don Rodrigo şi Dona Isolda, împreună cu fiul şi nora lor, Don Eduardo şi  Dona  Silvia. Bucuria vieţii lor era fetiţa Melissa Isabela, fiica lui Don Eduardo şi  Dona  Silvia şi fina contelui de Barcelona, Raman Berenguer IV, conducătorul Catalunyiei. Ca dar de botez, Melissa Isabela a primit domeniul Salou (Salauris).

În plin război de Reconquista, Melissa Isabela, de numai patru ani, a fost răpită de mauri, în împrejurări tragice. Din acel moment, viaţa întregii familii a devenit un coşmar, inclusiv pentru Melissa, care a simţit din plin dramatismul noii ei situaţii: a intrat într-o altă lume decât a ei, cu o altă credinţă, alte valori, alt cămin şi, mai ales, a fost despărţită de părinţi şi de bunici, de locurile atât de dragi ei.

Copilul răpit a fost  dus  în haremul guvernatorului maur din Tortosa, generalul Al Mandur, în Castillo de la Zuda,  unde a încercat să supravieţuiască, trăindu-şi  copilăria alături de ceilalţi copii ai acestuia, în acel ambient atât de străin pentru ea. Şi total necunoscut. Adaptarea la lumea islamică a fost grea, dramatică, iar singura ei legătură cu lumea părinţilor, o lume pierdută, a fost credinţa. Şi, pentru a-şi atenua sentimentele de înstrăinare, rugăciunile le spunea în limba părinţilor ei, catalana. Astfel a reuşit să supravieţuiască, alternând între sentimentele de speranţă că-şi va regăsi libertatea şi cele de depresie, dar niciodată nu a renunţat la credinţă şi la dorinţa de a se reîntoarce la lumea ei, lumea părinţilor şi a  bunicilor ei.

Abia după treisprezece ani, tatăl Melissei, don Eduardo, împreună cu tânărul Lopéz, fiul unei servitoare de la castel, au reuşit să o salveze pe Melissa Isabela din robie.

Ca răzbunare, imediat după eliberarea din robie, Melissa Isabela de Salou a participat la pedepsirea tiranului Al Mandur, apoi la  eliberarea şi la apărarea Castillo de la Zuda, Tortosa, de către armata naşului ei, contele Raman Berenguer IV al Catalunyei. Cunoscând secrete fortăreţei din Tortosa, Melissa a condus armata creştină prin subterane, reuşind cucerirea cetăţii fără pierderi omeneşti. A dovedit un curaj ieşit din comun şi şi-a câştigat statutul de caballeros, luptătoare adevărată.

După regăsirea familiei, din nou, viaţa ei s-a schimbat, începând o perioadă de readaptare la lumea creştină. Şi la condiţiile sociale din provincia Tarragona, aflată în administrarea unui tiran din Tarragona. Locul pe care l-a îndrăgit a fost domeniul Salou, unde bunicul său a ridicat un turn de apărare împotriva piraţilor (turnul, refăcut ulterior, există şi astăzi).

Datorită copilăriei ei tragice, Melissa a urât tirania şi nedreptăţile, fapt care a făcut-o să se implice în apărarea celor nedreptăţiţi şi pedepsirea tiranilor, împreună cu Lopéz, însoţitorul şi protectorul ei. Acţiunile celor doi, Melissa şi Lopéz, i-au transformat în eroi ai populaţiei locale, faptele lor devenind istorii populare. Lupta acestora  pentru apărarea oamenilor sărmani, le-a atras ura autorităţilor, care au hotărât prinderea şi uciderea Melissei Isabela şi a lui Lopéz, lucru ce s-a întâmplat curând, în mijlocul unei păduri.

După dispariţia celor doi eroi, Melissa Isabela şi Lopéz, în provincie au avut loc, de-a lungul secolelor, întâmplări inexplicabile, misterioase, prin care oamenii din Reus, Tarragona, Salou, au fost apăraţi împotriva nedreptăţilor, a tiraniei, a bandelor de tâlhari. Chiar şi regele James I a fost apărat, în Salou, de un atentat pus la cale de duşmanii lui. Cine au fost apărătorii? Două fantome, care apăreau întotdeauna atunci când aveau loc acele  întâmplările misterioase. Iar evenimentele fericite, erau salutate, adesea,  de doi porumbei albi, care participau la bucuria oamenilor. Erau..spiritele Melissei şi Lopéz, eroii fantome din Tarragona.

Eroi reali, eroi imaginari?… Cine poate şti? Important este că istoria lor dramatică, dar frumoasă, plină de speranţă şi optimism, înfrumuseţează viaţa, îmbogăţeşte istoria acestor locuri minunate: Reus, Tarragona, Salou, Tortosa, locuri de pe ruta istorică a provinciei Tarragona, cu bogată cultură şi tradiţii, dar şi cu frumuseţile naturale ale Costa Dorada..

Istoria Melissei Isabela de Salou şi a lui Lopéz, eroi de legendă ai provinciei Tarragona şi nu numai, a cucerit inimile tuturor celor care o cunosc şi a înfrumuseţat istoria bogată a regiunii Tarragona, dezvăluind, în acelaşi timp, o parte din spiritul minunat al locuitorilor iberici. De aceea nu este surprinzător faptul că, de multe ori, turiştilor care vizitează Costa Dorada pe Ruta Templaria: Tarragona, Miravet, Tortosa , Peñíscola , sau Ruta Istorică: Tarragona, Reus, Salou, Cambrils, Tortosa, li se relatează şi istoria legendarilor  Melissa de Salou şi Lopéz. Iar uneori, turiştii norocoşi, sunt salutaţi de doi porumbei albi, printr-un dans, în zbor, al dragostei eterne.

Istoria minunată, interesantă şi emoţionantă  a Melissei Isabela de Salou şi Lopéz, este descrisă  în cartea „Fantomele din Tarragona”, carte publicată în întreaga lume hispanică şi cea francofonă.

B1

RECENZIE: Animalele, personaje în cărţile lui Michael Riche Villmont

Inspirată de loialitatea  animalelor faţă de om, descrisă în cărţile lui Michael Riche-Villmont, m-am gândit să fac o scurtă recenzie pe această temă, o temă de suflet pentru milioane de oameni sensibili, educaţi, cu inima mare. O recenzie tematică, a unora din cărţile lui Michael R. Villmont care, aproape în toate lucrările sale, ne sensibilizează cu descrierea prietenilor necuvântători.

Unii  spun că o casă din care lipsesc copiii şi animăluţe, este o casă aproape pustie fără veselia şi drăgălăşenia  acestor fiinţe nevinovate, ce ne însufleţesc şi înfrumuseţează existenţa. Tocmai în această viaţă tumultoasă, stresantă. Alţii, spun că animăluţele sunt un adevărat medicament împotriva stresului şi  a depresiei. Poate au dreptate şi unii şi alţii. Se mai spune că, în timp ce copiii cresc şi pornesc pe drumul lor, animăluţele rămân veşnic nişte copii ataşaţi şi loiali prietenului lor, Omul. Acest lucru îl cred şi eu. Şi-l crede şi Michael R. Villmont, lucru evident când îi citeşti cărţile. Fiindcă romanele lui sunt însufleţite şi de personajele animale, descrise în ipostaze şi scene impresionante prin sentimentele emoţionante, trăirile intense pe care ni le induc. Şi prin valorile spirituale asupra cărora ne determină să medităm: iubire necondiţionată, loialitate şi recunoştinţă, compasiune. Dar ajunge doar să medităm la acest lucru, fără a lua lângă noi un animăluţ?

Aş mai face o menţiune: animalele personaje ale  cărţilor lui Michaël R. Villmont nu sunt o ficţiune. Autorul,  după cum a mărturisit el însuşi, a descris personajele inspirându-se din viaţa reală şi luând ca modele propriile animăluţe (Brice, Lilá, Boby, Chica, Geky), sau animalele unor prieteni (caii), inclusiv psihologia, comportamentul şi atitudinile acestora, pline de dragoste, veselie, loialitate.

Încep cu romanul „Sceptrul cavalerilor ospitalieri”, o carte despre viaţa şi valorile cavalereşti din evul mediu şi cele de  astăzi, din vremurile noastre, puse în oglindă. Valori care ne sunt                                                                                                           evidenţiate prin personajele principale, oameni şi animale. Tânărul Phillip de Chamont, descenentul unei vechi familii   nobiliare franceze, determinat de o tentativă de  furt a sceptrului ospitalier, din vechiul lor castel,   începe să scrie o carte despre istoria familliei sale.

Tânărul, medic în Nice, ne este descris ca o întruchipare modernă a cavalerului medieval, corect, curajos şi loial. Ca şi cavalerii medievali, este eroul unor acţiuni periculoase, în varianta poliţistă, situaţii în care se evidenţiază acele calităţi şi valori spirituale, transmise din generaţie în generaţie. Mi se pare că una din valorile uitate deseori, ne este adusă în atenţie: familia, unită prin tradiţii şi dragoste, prin respect şi buna educaţie. Putem spune că este o familie normală, sau aşa ar trebui să fie o familie normală. Şi totuşi, lipseşte  un element de înfumuseţare a relaţiilor familiare, care să completeze procesul de transformare şi  consolidare a   casei într-un adevărat cămin. Aşa este, lipseşte animăluţul, eternul copil. Fapt remediat prin adoptarea unui căţeluş, scenă care ne emoţionează.

Astfel, viaţa liniştită, fericită a tânărului Phillip, lângă logodnica şi părinţii săi, este înfrumuseţată de apariţia, în căminul lor a micului Brice, un foxterier cu păr sârmos, vesel, jucăuş, cu o personalitate puternică şi inteligenţă deosebită, specifică rasei lor, şi câinilor, în general. Gesturile, atitudine şi comportamentul micului, orgoliosului şi jucăuşului Brice înfumuseţează nu numai viaţa personajelor, ci şi atmosfera relaxantă a cărţii, prin diversele scenele descrise cu tact şi emoţie. La care cititorul participă din plin.

Phillip de Chamont, profund preocupat de  documentarea sa despre istoria familiei, primeşte ajutor, pe căi misterioase,  extrasenzoriale, care transced timpul şi ajunge să cunoască bine viaţa de zi cu zi a strămoşilor săi, seniori locali şi cavaleri ospitalieri. Descoperă chiar, cu surprindere, că şi micul Brice are percepţii extrasenzoriale, transmiţându-le gândurile sale.

Pe lângă amănunte neştiute din istoria misteriosului ordin al ospitalierilor ioaniţi, Phillip cunoaşte, chiar trăieşte şi, apoi, descrie, scene din bătălii şi din viaţa domestică a strămoşilor săi cavaleri. Într-una din lupte, strămoşul său, Simon, înconjurat de corsari, rănit grav, este salvat de credinciosul şi loialul său…cal, Aris. Este o altă scenă emoţionantă, despre animalul care-i salvează viaţa prietenului său, omul.

Autorul  descrie coincidenţe şi o similitudine surprinzătoare între personajele din evul mediu şi cele din zilele noastre, fapt pentru care nu poţi să nu te întrebi dacă, peste secole, nu sunt aceleaşi suflete, în alte corpuri.

Finalul surprinzător, neaşteptat al romanului îţi aduce momente de reflexie asupra vieţii, determinate şi de… aţi ghicit, micul Brice, exponent al tuturor animăluţelor.

           Acasă luminile erau aprinse, semn că nimeni nu se culcase. Erau aşteptaţi. Din interiorul casei, s-a auzit un lătrat alintat, zglobiu, de nerăbare şi bucurie. Era Brice, sufletul casei, care aşepta ca Yvette să-i deschidă uşa de la intrare, să-şi întâmpine prietenii dragi. Să-i facă şi pe ei, fericiţi.”

Continuarea istoriei familiei de Chamont, o adevărată saga, o găsim în romanul „Medalionul ospitalier”.

 Romanul descrie familia de Chamont, descendenţii primului senior de Chamont, nobilul cavaler Simon, de-a lungul a peste şaptezeci de ani, aproape întreg secolul al XII-lea. Un subiect foarte atractiv, aceştia fiind  participanţi activi la evenimentele vremii în Regatul Ierusalimului. Viaţa strămoşilor cavaleri  este descrisă de tânărul Phillip de Chamont care, pe timpul unui sejur în Ierusalim, împreună cu logodnica sa, găsesc Medalionul ospitalier, prima medalie a renumitului ordin, devenit, mai târziu, ordinul de Malta. Ne emoţionează scene din viaţa fiecărei generaţii a familiei de Chamont, pline de neprevăzut, mister şi ezoterism. Cunoaştem modul de viaţă din acea vreme, cu dragoste, bucurie şi durere, cu nenumărate împrejurări dramatice de viaţă şi de maorte.

Moartea naturală a calului Aris produce o schimbare radicală în viaţa pritenului său, Simon, căruia i-a salvat viaţa.  Cuvintele unuia dintre personajele cărţii, pline de înţelepciune, sunt menite să aducă o alinare celor care pierd o fiinţă apropiată, om sau animal.

„…  Sufletul lui Aris va fi, cu siguranţă, în preajma lui Simon şi-l va ocroti întotdeauna, iar amintirea lui se va transforma, în timp, din durere, în dor mistuitor, apoi în regret şi tristeţe. Şi în dor, fiindcă, peste ani, cândva, vor fi împreună, pentru eternitat, pe câmpia Împărăţiei Divine!Toţi, oamenii şi prietenii lor, credincioasele animal!”

Sunt toate, dragostea, naşterea, moartea, momente inerente din cursul implacabil al vieţii, pe care le trecem cu înţelepciune. Ştiu, este uşor de spus, dar acesta este adevărul. Oricât am întârzia, sufletul animăluţelor noastre ne va aştepta şi vom fi împreună o eternitate!

Romanul, citit cu emoţie şi, uneori, cu tristeţe, are un final neaşteptat, emoţionant, animat de… micul Brice.

Michael Riche Villmont nu se dezminte nici în „Fantomele din Tarragona”, roman de aceeaşi factură, de dragoste şi acţiune, în care acţiunea se desfăşoară în două planuri temporale: în trecut şi în prezent. Localizare temporală care, prin descrierea cursivă, în succesiunea logică şi istorică a evenimentelor şi întâmplărilor, apare naturală, într-o manieră simplă şi atractivă.

Tarragona, provincia spaniolă de pe malul mării Mediterane, pe Costa Dorada, are o istorie zbuciumată, ca întreaga Peninsulă Iberică. Stăpânită secole la rând de Imperiul arabilor mauri, este locul unde s-au petrecut întâmplări pline de dramatism, de dragoste şi eroism. O astfel de întâmplare o regăsim descrisă în romanul „Fantomele din Tarragona”, a cărei eroină este copilul Melissa de Gatára y Salou, răpită de mauri. Salvată abia la vârsta adolescenţei, de părinţii ei şi de tânărul Lopéz, participă, împreună cu acesta, la luptele pentru eliberarea unor locuri cu încărcătură istorică deosebită, Almería şi Tortósa. Datorită implicării celor doi tineri în acţiuni de apărare a localnicilor, devin eroii unor legende răspândite în întreaga provincie. Acest lucru atrage ura Principelui oriental, care trimite mercenari să-i ucidă pe cei mai iubiţi eroi populari, lucru care  se şi întâmplă. Grav răniţi, înainte de a trece în altă lume, eroii sunt ajutaţi de cei doi cai ai lor, Mia şi Ébo, care-şi riscă viaţa pentru apărarea pietenilor şi stăpânilor lor.

„… Înţelegându-se din priviri, cei doi cai, Mia şi Ébo, s-au aşezat de o parte şi de alta a stăpânilor lor, aşteptând venirea lupilor, cu un tremurat nervos al corpului. Veniţi în haită, vreo cincispreze lupi  au încercuit prada şi au atacat toţi odată, fără teamă. Mia şi Ébo, nervoşi, incitaţi de lupi, au răspuns atacului acestora cu lovituri mortale date cu picioarele. După care, au prins cu dinţii, sfâşiind fiecare lup care se apropia de stăpânii lor. Doi lupi au sărit pe Ébo, muşcânu-l de crupă, dar Mia i-a sfâşiat. Cu urlete de durere, cei câţiva lupi scăpaţi de loviturile şi muşcăturile cailor,  s-au îndepărtat, şchiopătând şi ei.

…….     Mia, sforăind, s-a apropiat de Ébo şi a scos un nechezat care i-a asurzit pe cei din apropiere. Era strigătul ei de durere şi disperare. Poate şi de dragoste pentru partenerul ei, camaradul de joacă şi de luptă. Sau chemarea la viaţă!…”

Fantomele din Tarragona este o carte în care personajele, oameni şi animale, îl fac pe cititor să treacă prin mari emoţii, dar nu într-un mod simplist, ci unul plin de întrebări. Întrebări despre familie şi dragostea familiară, despre perseverenţă, curaj şi loialitate, despre loialitatea animalelor faţă de prietenii lor oamenii, despre grija oamenilor faţă de animale, la care cititorul este nevoit să-şi afle singur răspunsurile. Majoritatea răspunsurilor deja le ştie, doar că nu şi le-a exprimat, poate,  până acum.

         „ Miravet, misterul manuscrisului”, un roman despre oameni şi spirite, despre vechii cavaleri şi urmaşii lor din zilele noastre, ale căror legături spirituale, misterioase sfidează timpul. Despre modul în care un manuscris, vechi de secole, îţi poate schimba viaţa. De acest lucru s-a convins şi profesorul Ernesto de Colla, de la Universitatea din Barcelona căruia, un vechi manuscris templier, i-a deschis o nouă perspectivă asupra vieţii. Şi asupra dragostei, fapt ce l-a găsit complet nepregătit. În acest context, cea care-i ghiceşte şi dezvăluie caracterul, este…căţeluşa Lilá. Iubitorul câine aduce cititorilor o întrebare existenţială. Este posibilă reîncarnarea animalelor şi întoarcerea lor la oamenii care le-au iubit şi au rămas îndureraţi de plecarea acestora în altă lume? Unele persoane susţin că animăluţele lor s-au reîntors la ei, în împrejurări inexplicabile,  după o perioadă de timp, sub o altă înfăţişare, dar cu exact aceleaşi ticuri, atitudini şi semne fizice exterioare. Lilá ar fi un astfel de exemplu. Dar cine poate ştii adevărul de dincolo de noi?

Cărțile autorului Michael R. Villmont, fiecare din ele – un adevărat  cămin spiritual pentru cititor, exprimă bucuria de a trăi, sunt pline de viață și veselie și datorită personajelor animale care, prin sentimentele lor față de oameni, descrise cu farmec și dragoste de către autor, înfrumusețează și trăirile cititorului, iubitor sau nu de animale. Și îi  schimbă atitudinea față de acestea, față de sufletele lor nevinovate. Nu animalele sunt rele și agresive, ci unii oameni, pentru că ei, prin comportamentul lor, le accentuează și provoacă aceste instincte primare. Să nu uităm că oamenii bine educați, oamenii buni, iubesc animalele, le respectă și le protejează. Așa cum și animăluțele iubesc oamenii și-i fac mai buni, mai responsabili. Și le îmbunătățesc sănătatea psihică, alungând singurătatea, stresul și depresia De aceea le găsesc, la fel ca și ceilalți oameni,  atât de necesare pentru înfrumusețarea spiritului omenesc. Și-i mulțumesc autorului Michael R.Villmont pentru că menține deschise porțile spre iubire. Iubirea față de oameni și animale.

Madrid, oct.2016

salou1

În Salou, pe urmele Melissei, legendara eroină din Romanul „Fantomele din Tarragona”

O istorie de Michael Riche-Villmont

Librărie: https://www.setthings.com/ro/e-books/fantomele-din-tarragona/

 

A doua etapă a drumului nostru pe urmele eroilor Melissa şi Lopéz, personaje ale romanului „Fantomele din Tarragona”, ne-a purtat, din Reus, spre Salou.  Un drum scurt, de numai zece kilometri, dar plin de istorie.  Mergând pe şosea, am   admirat, din maşină,  locurile pe unde treceam, cu gândul că, înaintea noastră cu aproape nouă secole, drumul răsuna de zgomotele făcute de mersul cailor contelui de Barcelona, Raymond Berenguer, al seniorului Don Eduardo de Vetéro şi al suitei acestora. Pe acest  drum au mers, dinspre domeniul Vetéro  spre Salou şi înapoi, Melissa de Salou şi  Lopéz, eroii de legendă ai acestor ţinuturi.

Salou, vechea aşezare Salauris, cum era cunoscută în antichitate, are o istorie agitată, la fel ca întreaga provincie Tarragona. Poate tocmai istoria locurilor, care completează frumuseţea naturală a zonei de coastă, a atras, în zilele noastre,  mulţimea de turişti şi a dus la dezvoltarea oraşului. Astăzi, Salou este o staţiune bine cunoscută, oferind turiştilor multiple posibilităţi de recreere, de la cultură, la activităţi sportive, acvatice şi de navigaţie.

Am intrat în oraş pe Carrer de la Ciutat de Reus, o stradă frumoasă, cu palmieri ce despărţeu sensurile de mers şi mărginită de grădini şi case bine întreţinute. Ne place acest oraş ce îmbină armonios stilul vechilor  case, înconjurate de grădini, cu modernismul  blocurilor de locuit şi arhitectura hotelurilor, fiecare personalizat pentru a-şi transmite mesajul turiştilor.

De la intrare, oraşul ne-a impresionat, din nou, cu înfăţişarea lui specific catalană, cu arealul aerisit, plin de verdeaţă şi cu liniştea zonei destinată turismului.

 Oare cum arăta Salou la mijlocul secolului 12, când Melissa şi Lopéz locuiau aici?” şi-a exprimat gândul, cu voce tare,  Cornelia.  Era un mic sat pescăresc, atacat deseori de piraţii mauri, i-am răspuns eu. „Viaţa localnicilor  depindea mult de Tarragona şi de Reus, de unde-şi procurau cele necesare traiului. Locul aparţinea episcopului de Tarragona, fiind parte din întinsa proprietate episcopală.     Iar acum, este un adevărat oraş, apreciat de sutele de mii de turişti, care l-au vizitat.

Fără să ne dăm seama, am ajuns în  faţa hotelului, la care făcusem rezervare. Era acelaşi hotel,  unde au stat doctorul Phillip de Chamont şi prietenii lui, personaje ale aceluiaşi roman,  şi unde a început acţiunea thrillerului. Mai bine zis, a început dezlegarea misterelor vieţii Meliseei de Salou şi a lui Lopéz. Hotel frumos, elegant, el însuşi cu o mare valoare arhitecturală.

Înainte de a intra în mica grădină cu  flori a hotelului, ne-am oprit, eu şi Cornelia, cu privirile spre înaltul cerului senin. Căutam,  abia stăpânindu-ne nerăbdarea, cei doi porumbei, aşa cum obişnuiau să apară fantomele din Tarragona, Melissa şi Lopéz. Porumbeii au  fost văzuţi de nenumărate ori, în apropierea plajei, unde zburau într-un adevărat ritual al dragostei, încântând privirile turiştilor. Iar când era nevoie de ajutorul lor, îşi schimbau înfăţişarea şi săreau în ajutorul celor aflaţi în primejdie. Aşa cum au făcut şi cu secole în urmă, când au apărat pescarii de atacurile piraţilor, sau când l-au apărat pe regele James I,  în 1229, înainte de plecarea armatei lui  în expediţia de cucerire a insulei Mallorca. Aşa cum fac şi în zilele noastre, când salvează pescarii prinşi de furtună în largul mării, după cum se spune prin aceste locuri.

Credeam că-i vedem şi noi acum, aici, dar pe cer erau doar pescăruşi. Dezamăgitor.  Ne-au aşteptat la intrarea în oraş, în urmă cu câteva minute, ne-au  urat bun venit şi au plecat în lumea lor. Spiritele celor doi eroi de legendă vor veni din nou, cu siguranţă, atunci când cred ele că este bine să apară în faţa oamenilor.

Eram convins de acest lucru, pentru că ştiau, desigur, că am venit în aceste locuri, în căutarea spiritelor lor. A fantomelor Melissa şi Lopéz.

Voiam să revedem locurile unde cei doi au trăit, au luptat, au iubit şi, în acelaşi timp, să încercăm să ne imaginăm şi să retrăim atmosfera acelei perioade îndepărtate, făcând abstracţie, pe cât podsibil, de lumea de astăzi.

Şi acest lucru l-am şi făcut, începând din acea seară, după instalarea în hotel.

Primul loc pe care l-am vizitat a fost   Torre Vieja (Turnul vechi). Primul turn de apărare a fost construit de  Seniorul de Vetéro, bunicul Melissei, prin anii 1130, pentru a apăra aşezarea împotriva piraţilor mauri. Patru secole mai târziu, prin anii 1530, Episcopia de Tarragona a ridicat un nou turn de apărare, cel pe care-l priveam, pentru a face faţă atacurilor piraţilor. Aici, lângă turn, ne-am gândit la viaţa pescarilor, nevoiţi să înfrunte natura şi oamenii, pentru a supravieţui şi la ajutorul pe care l-au primit de la eroina-caballero Melissa.

Am încercat să-mi imaginez cum arăta turnul construit de bunicul Melissei, cu zid de apărare şi, desigur, cu mica lui capelă, ca semn al credinţei catalanilor, al spiritualităţii lor.  Poate şi ca mulţumire pentru reîntoarcerea Melissei la familia ei. Privindu-l mi se părea că, de undeva din interiorul turnului, se auzea cântecul medieval  O virgo splendens, cântat de pelerinii care mergeau să se închine la mănăstirea Montserrat. Un cântec de o frumuseţe aparte, plin de tristeţe, dar şi de speranţă, dedicat Sfintei Fecioare.  Era un cântec al locului. Şi am trăit, atunci, un moment de mare respect pentru istoria eroică a acestor locuri, istorie la care a participat şi Melissa de Salou, alături de naşul ei, contele de Barcelona.

De la turn, am plecat la monumentul dedicat regelui James I, un mare rege, care a eliberat insula Mallorca, îmbarcându-şi pe corăbii, o parte din armată, tocmai aici, în portul Salou. Moment în care, fantomele  Melissa şi Lopez  i-au salvat viaţa. Şi ne-am bucurat că localnicii au simţul istoriei locurilor lor, cinstesc eroii şi faptele lor, aşa cum cinstesc faptele regelui prin acest memorial, ridicat în 1965, opera lui Lluis Saumells Panadés şi prin organizarea  festivalului anual Festa del Rei Jaume I El Conqueridor,  în ziua de  7 septembrie.

Poate, nu peste mult timp, va fi organizat un festival dedicat credinţei, dragostei şi loialităţii, eroilor luptei de Reconquista, Melissa şi Lopez, cunoscuţi în întreaga lume hispanică. Festival pentru toţi îndrăgostiţii din peninsulă şi nu numai.

A doua zi, am  vizitat biserica Santa Maria del Mar, un splendid loc de închinăciune şi reculegere, cu o mare încărcătură spirituală. Iniţial a fost o capelă mică, până în secolul 18, când s-a ridicat biserica, sfinţită în toamna anului 1776. Biserica simplă, frumoasă, cu doar câteva picturi murale, avea o atmosferă profundă de linişte, accentuată de cântecul vechi catalan, Mariam matrem, ce se auzea în surdină. L-am simţit ca pe unul din  locurile de păstrare a credinţei, obiceiurilor şi tradiţiilor catalane, loc al permanenţei şi continuităţii spiritului vechilor locuitori.

Plimbarea pe Paseo Jaume I ne-a dat posibilitatea să constatăm modul în care vechiul se îmbină cu modernul, păstrând însă, vizibil, tradiţia, respectându-i şi destinaţia ca staţiune turistică.  Minunatele plaje ale  oraşului: Llevant, cu fuente luminosa, Playa Ponent, Capellanes şi Larga, Playa de Salou, cu umbrelele multicolore, păreau că abia aşteptau turiştii, oferindu-le toate condiţiile de odihnă şi relaxare.

Nu puteam ocoli unul din punctele principale ale trecutului oraşului, portul, acum Club Náutico, ce oferă o imagine de neuitat. La digul ce înainta în mare, o mulţime de bărci de diferite dimensiuni, forme şi modele stau, abia   aşteptând să iese în larg, să plutească spre destinaţii mai îndepărtate sau mai apropiate, dar toate pline de promisiuni, tentaţii, mister şi necunoscut. Fiecare din bărci şi yachturi  poartă spiritul marinăresc, plin de curaj, de tentaţii ale aventurii, necunoscutului şi de stăpânire a forţelor mării. Cu ochii la yachturile din larg, m-am gândit la ceea ce a simţit Richard Wagner când a compus opera  Olandezul zburător,  în 1843,  despre legenda corabiei fantomă.

Ca simbol al puterii dragostei curate şi loiale, subiectul operei  Olandezul zburător are asemănări cu romanul  Fantomele din Tarragona.  Olandezul, căpitanul corabiei fantomă, jură că va face ceea ce nu a făcut nimeni până atunci, va ocoli, cu corabia sa, Capul Bunei Speranţe, orice ar fi. Printr-o înţelegere făcută cu diavolul,   acesta îi promite ajutorul său, în schimb,  Olandezul  este blestemat să navigheze fără oprire, cu escală la fiecare şapte ani. El va fi salvat de blestem prin dragoste,  dacă va întâlni o femeie care să-l iubească  profund. Pe timpul unei furtuni cumplite, corabia fantomă a Olandezului ajunge într-un port, unde întâlneşte o  corabie norvegiană. Căpitanul norvegian îi face cunoştinţă  Olandezului cu fiica sa, care se îndrăgoste de acesta. După ce Olandezul plecă pe mare, fiica îndrăgostită se aruncă în mare şi moare. Sufletul ei întâlneşte astfel sufletul Olandezului şi împreună pleacă spre cer, spre eternitate.

Tot astfel, Melissa şi Lopéz, suflete pereche, au intrat, împreună în eternitate. Şi în legendă, ca şi Olandezul  fantomă.

Două povestiri  frumoase, despre înstrăinare şi  salvarea  sufletului prin dragoste, despre speranţă şi victoria binelui,  valori spirituale de ieri şi de astăzi, spuse la malul mării, în Salou.

Aici, în Salou, privind marea calmă, liniştită, mi-am amintit şi de două poeme romantice ale lui Johann Wolfgang von Goethe, „Marea liniştită” şi   „Voiaj fericit”, puse pe muzică atât de Beethoven, pentru orchestră şi cor, cât şi de Jakob Ludwig Felix Mendelssohn Bartholdy, lucrări muzicale fără text. Armoniile celor două lucrări sunt de-a dreptul magnifice, cu simbolismul lor profund, arătându-ne legătura  dintre sufletul omului şi mare.

Şi, în tim p ce priveam marea, o surpriză fericită: doi porumbei albi zburau împreună deasupra mării, în faţa noastră, jucându-se fericiţi, într-un spectacol frumos pe care ni-l ofereau nouă, călători pe urmele lor, eroi de legendă.

Am simţit aici, la Salou, o stare de bine cum rar mi s-a întâmplat, o stare determinată şi de legenda celor două fantome, Melissa şi Lopéz, pe care o purtam în gând.

Cunoscând legenda Melissei,  o adevărată Ioana D’Arc iberică şi a lui Lopéz, el caballero, am sentimentul că spiritele acestora, materializate în porumbei, veghează asupra oraşului, aducând până în zilele noastre luminile istoriei, cu valorile, cultura şi tradiţiile catalane originale.

Am petrecut câteva zile splendide în această staţiune, urmând ca mai târziu, cu o altă ocazie, să vizităm Port Aventura, renumitul aqua parc de pe Costa Daurada şi alte locuri interesante.

Acum, însă, trebuia să ne continuăm drumul, eu şi Cornelia,  pe urmele Melissei şi a lui Lopéz, în Tortosa. Acolo, în cetatea Tortosa, Melissa şi-a petrecut o importantă etapă a vieţii ei, etapă plină de mistere, multe mistere ale luptei de cucerire a cetăţii de către contele Ramon Berenguer, mistere ale  bogatului tezaur maur, mistere ale căutătorilor de comori din zilele noastre.

Iar dimineaţa, înainte de a pleca spre Tortosa, doi porumbei albi, ne-au salutat cu aripile, în zborul lor etern, spre lumea spiritelor.

 

*

“Fantomele din Tarragona” descrie, într-un stil natural, mai mult decât atractiv,  întâmplări dramatice şi, în acelaşi timp  misterioase, din viaţa unei familii spaniole, în perioada tumultoasă a Reconquista, pliată pe o acţiune poliţistă din zilele noastre.

Un turist francez, pasionat de legenda fantomelor din Tarragona, descoperă şi descrie istoria petrecută cu nouă secole în urmă, a unei fetiţe spaniole, Melissa,  răpită de mauri. Regăsită după mulţi ani, devenită o tânără frumoasă, Melissa  se îndrăgosteşte, dar trece prin alte momente dramatice, participând la  luptele de Reconquista alături de naşul ei, contele de Barcelona Raymond Berenguer şi, în acelaşi timp, apare ca o luptătoare pentru apărarea drepturilor celor săraci şi nedreptăţiţi.

Viaţa acestei fetiţe, Melissa, devenită o frumoasă tânără, este plină de întâmplări paranormale, legături misterioase, inexplicabile între ea şi părinţi. Aventurile ei cavalereşti, cu incredibile consecinţe în zilele noastre, explică de ce legenda şi cartea care o descrie cartea sunt atât de interesante şi atractive.

Cartea este o succesiune de drame, care  ne crează  emoţii greu de controlat. Odată deschisă, nu o mai închizi până la final. Este un roman de dragoste şi de aventuri, o filă din istoria eroică a Cataloniei, cunoscută de tot mai mulţi oameni.  De altfel, acţiunea este structurată pe evenimente istorice şi unele personaje reale, din acea vreme. Locurile descriese în carte sunt obiectivele turistice de excepţie(cetatea Almería, castelul Tortosa, portul Salou,  aşezarea Reus, etc). Dar, înainte de toate, este o carte despre dragoste şi familie, curaj şi onoare,  mari valori morale,  aflate mai presus de  viaţă şi de moarte.

Rămân, totuşi, întrebările: Melissa şi Lopéz au existat în realitate? Romanul se bazează pe fapte reale?  Răspunsul îl putem găsi în spiritul oamenilor acestor ţinuturi.

 

 

Autor     Michael Riche-Villmont

Salou,    iunie 2016

 

salou-14183859_618483214999977_9161541052473626458_n

Salou, Costa Dorada, pe urmele legendei

Librărie: https://www.setthings.com/ro/e-books/fantomele-din-tarragona/

Datorită unei frumoase, dar  dramatice legende, descrisă în romanul “Fantomele din Tarragona”, am descoperit acest oraş deosebit, frumos, cu localnici veseli, amabili şi dedicaţi tradiţiilor. L-am descoperit şi m-am îndrăgostit de el, aşa cum am descoperit şi m-am îndrăgostit de legenta fantomelor din Tarragona, Melissa de Salou şi Lopéz. Doi eroi ai dragostei, ai libertăţii şi ai spiritului catalan.

Salou, este oraşul de pe Costa Dorada cu o dezvoltare uimitoare, în care istoria îşi pune pregnant amprenta asupra prezentului, iar vechea aşezare, cu case tradiţionale, se îmbină armonios cu arhitectura modernă a clădirilor destinate turismului. În acelaşi timp, modernismul arhitectural se integrează organic în mediul original, respectând natura şi oamenii, aşa cum se întâmplă în cazul cunoscutului Port Aventura cu aqualandul tematic şi al portului  Club Náutico.

Respectarea şi cinstirea istoriei locului, o caracteristică a spiritului spaniol, se manifestă în Salou prin spiritualitatea tot mai evident vechilor construcţii, printre care  biserica Santa Maria del Mar, sfinţită  în anul 1776; Torre Vieja (Turnul vechi), turul de apărare cu o istorie de secole.  Primul turn de apărare a fost construit de  Seniorul de Vetéro, bunicul Melissei, prin anii 1130, pentru a apăra aşezarea împotriva piraţilor mauri. Patru secole mai târziu, prin anii 1530, Episcopia de Tarragona a ridicat un nou turn de apărare, cel pe care-l priveam, pentru a face faţă atacurilor piraţilor. Impresionant este mausoleul dedicat regelui Jaime I, care a plecat dina ceste locuri, în anul 1229, în expediţia de cucerire a insulei Mallorca. Numele regelui este purtat şi de Paseo Jaimes I, o splendidă promenată, pe care ajungi şla plajele atât de căutate de turişti: Llevant, cu fuente luminosa, Playa Ponent, Capellanes şi Larga, Playa de Salou, cu umbrelele multicolore, ce abia îşi aşteaptă oaspeţii, oferindu-le toate condiţiile de odihnă şi relaxare  de-a lungul întregului an.

Salou este oraşul în care tradiţiile şi obiceiurile sunt promovate cu respect, festivalurile dedicate anumitor evenimente istorice, sărbători şi profesii fiind ocazii de etalare a ceea ce este mai frumos în comunitatea veche catalană.

Cunoscând legenda Melissei,  o adevărată Ioana D’Arc iberică şi a lui Lopéz, el caballero, am sentimentul că spiritele acestora, materializate în porumbei, veghează asupra oraşului, aducând până în zilele noastre luminile istoriei, cu valorile, cultura şi tradiţiile catalane originale.

*

“Fantomele din Tarragona” descrie, într-un stil natural, mai mult decât atractiv,  întâmplări dramatice şi, în acelaşi timp  misterioase, din viaţa unei familii spaniole, în perioada tumultoasă a Reconquista, pliată pe o acţiune poliţistă din zilele noastre.

Un turist francez, pasionat de legenda fantomelor din Tarragona, descoperă şi descrie istoria petrecută cu nouă secole în urmă, a unei fetiţe spaniole, Melissa,  răpită de mauri. Regăsită după mulţi ani, devenită o tânără frumoasă, Melissa  se îndrăgosteşte, dar trece prin alte momente dramatice, participând la  luptele de Reconquista alături de naşul ei, contele de Barcelona Raymond Berenguer şi, în acelaşi timp, apare ca o luptătoare pentru apărarea drepturilor celor săraci şi nedreptăţiţi.

Viaţa acestei fetiţe, Melissa, devenită o frumoasă tânără, este plină de întâmplări paranormale, legături misterioase, inexplicabile între ea şi părinţi. Aventurile ei cavalereşti, cu incredibile consecinţe în zilele noastre, explică de ce legenda şi cartea care o descrie cartea sunt atât de interesante şi atractive.

Cartea este o succesiune de drame, care  ne crează  emoţii greu de controlat. Odată deschisă, nu o mai închizi până la final. Este un roman de dragoste şi de aventuri, o filă din istoria eroică a Cataloniei, cunoscută de tot mai mulţi oameni.  De altfel, acţiunea este structurată pe evenimente istorice şi unele personaje reale, din acea vreme. Locurile descriese în carte sunt obiectivele turistice de excepţie(cetatea Almería, castelul Tortosa, portul Salou,  aşezarea Reus, etc). Dar, înainte de toate, este o carte despre dragoste şi familie, curaj şi onoare,  mari valori morale,  aflate mai presus de  viaţă şi de moarte.

Rămân, totuşi, întrebările: Melissa şi Lopéz au existat în realitate? Romanul se bazează pe fapte reale?  Răspunsul îl putem găsi în spiritul oamenilor acestor ţinuturi.

 

 

bookcoffee-1242653_960_720

Sănătatea şi lectura . Romanul “ Fantomele din Tarragona”

Zi frumoasă de vară aici, în Barcelona. Frumoasă, însorită, de vacanţă. Am deschis televizorul pentru ştirile de diminează şi observ, deloc surprins, că mass media abundă cu ştiri despre efectele stresului şi depresiei.    Şi, trebuie să recunoaştem că, într-o formă sau alta, fiecare din noi avem momente stresante aproape zilnic, momente pe care le depăşim mai greu, sau mai uşor. Este un lucru, din păcate, real: stresul, depresia,  fac parte din viaţa noastră şi ne influenţează comportamentul, atitudinea şi gândirea. Nu de  puţine ori, stresul şi depresia au urmări grave, ajungându-se la întâmplări de neimaginat.

De aceea, diminuarea conştientă a stresului, ca preamabul al depresiei, a devenit o necesitate a zilelor noastre, necesitate inclusă în ceea ce numim “un stil de viaţă sănătos”. Sau, mai mult, evitarea, diminuarea stresului devine o componentă a educaţiei. Dar putem evita, sau depăşi stresul? Cum reuşim acest lucru? Este greu de spus şi, mai greu, de făcut.

Gândindu-mă la acest lucru, mi-am amintit de o mare personalitate medicală. Doctorul John Goldsmith, bine cunoscut psiholog, a fost printre primii cercetători care au demonstrat, pe baze ştiinţifice, rolul curativ al lecturii în tratarea stresului şi a depresiei. La fel ca în cazul tratamentului prin muzică, meloterapia-ascultarea unor opera musicale relaxante,  şi cititul unor cărţi bune, relaxante, optimiste, are efecte benefice, curative, îndepărtând gândurile negre, stresul şi îmbunătăţeşte  starea  depresivă. Unii cercetători susţin chiar că cititul unei cărţi beletristice este mai eficient decât ascultarea unei lucrări musicale. În timp ce muzica relaxantă te aduce în stare de somnolenţă, textul unei cărţi te poartă, cu imaginaţia, într-o altă lume, a binelui, a fericirii. Îţi arată o lume unde poţi ajunge şi tu, cititorule, dacă reuşeşti să găseşti calea spre acea lume.

Oricum, concluzia tuturor cercetătorilor este aceea că pentru a diminua stresul, este indicat să practicăm cât mai multe activităţi de divertisment şi sportive. Participarea la jocurile de societate, cititul, ascultarea unor piese de teatru sau piese muzicale relaxante, satisfacerea unor pasiuni ca filatelia, colecţionarea de diferite obiecte, cântatul, picture, etc. sunt modalitaţi care, practicate cât mai des cu putinţă, pot diminua strecul cu până la 75%.

Însă aceste modalităţi de relaxare, practicate la întâmplare, nu au întotdeauna efecte benefice, dimpotrivă, pot duce la accentuarea stresului şi a depresiei. Muzica zgomotoasă, flash-uri luminoase din timpul unor spectacole, accentuează starea de stress, supun organismul, gândirea conştientă şi, mai ales, subconştientul, unui stres suplimentar, chiar dacă pe moment ar părea că sunt benefice. De asemenea, unele pasiuni pot evolua negative şi duc la dependenţă, cum ar fi  jocurile de noroc, alcool, tutun sau droguri.

De aceea, în cazul stresului accentuat sau al depresiei, este recomandat ajutorul medicului psihiatru, care poate ajuta persoana în cauză să-şi descopere preferinţele, pasiunile şi să şi le dezvolte ca modalităţi de contracarare a stresului. Un program care să îmbine munca, activitatea profesională, viaţa familiară, cu modalităţi eficiente, benefice, civilizate de combatere a stresului, duc la crearea unui stil de viaţă sănătos. Este tocmai ceeea ce urmărim fiecare din noi, să trăim sănătos, frumos, să avem o viaţă de familie şi profesională frumoasă, fericită.

Revenind la lectură, lectura organizată,  cred că este una din modalităţile cele mai importante pentru formarea unui stil de viaţă sănătos şi civilizat.

În primul rând, lectura organizată stă la baza instrucţiei, a formării profesionale, a specializării şi perfecţionării în domeniile de nişă.În al doilea rând, lectura organizată ne ajută la formarea unei culturi generale indispensabilă în societatea modernă. Dar, înainte de toate, lectura organizată, practicată din primii ani de şcoală, prefigurează viitoarea personalitate a copilului, nivelul lui de educaţie, gradul lui de civilizaţie şi, de ce nu, a poziţiei sale în societate.

Educaţia pe care o primeşte copilul în familie, în şcoală, prin lectură,etc., duce la integrarea lui în societate prin intermediul primelor grupuri de prieteni, bine educaţi,  sau rămaşi la  nivelul străzii. Nivelul educaţiei îl ajută pe copil, devenit tânăr, apoi adult, să se integreze într-un anturaj periferic,  mediu,sau elitist,  ceea ce semnifică tocmai poziţia lui socială. Educaţia, sau lipsa educaţiei, duce la discriminare, marginalizare, unde stările stresante, conflictuale se rezolvă prin violenţă şi infracţionalitate.

Un om bine  educat îşi va educa, la rândul său, copiii, care vor şti cum ducă o viaţă sănătoasă, cum să reacţioneze la provocările vieţii. Sunt multe exemple de personalităţi importante ale ştiinţei, ale lumii  artistice, culturale, literare, care provin dein familii sărace, dar au devenit elite datorită şcolii şi a cărţilor. Se spune, ca un  mare adevăr, că fiecare carte este un univers de cunoaştere. Eu aş spune că fiecare carte are o nobleţe a ei, nobleţe care se transmite cititorului. Aşa cum cum fiecare bloc de marmură ascunde o capodoperă, aşteptând doar ca artistul să o scoată la lumină, tot aşa, fiecare carte conţine o părticică din capodopera cunoaşterii, aşteptând doar ca cititorul să o descopere, să o asimileze şi să-i folosească puterea.Iar atunci când omul este conştient de puterea cunoaşterii, a educaţiei, poate evita şi învinge cu uşurinţă orice manifestări ale stresului, având deschisă calea spre bucurie, spre fericire şi împlinire.

Cititul, învăţatul, mai ales la persoanele de vârsta a doua şi a treia, pot preveni şi alte boli, cum ar fi Alzheimer, după cum susţin tot mai mulţi cercetători din domeniul sănătăţii.

Aşadar, lectura este  nu numai un aspect esenţial al vieţii sănătoase, ci şi al educaţiei, bunăstării, împlinirii. Să citim cât mai mult, să citim cărţi bune, săfim sănătoşi şi să  ne autoeducăm prin lectură, indiferent ce vârstă avem.

Atunci când am scris Romanul “Fantomele din Tarragona “, una din cele mai cumpărate cărţi ale mele, am avut în minte şi legătura dintre lectură şi sănătate, dintre cărţi şi educaţie. Am intenţionat  să scriu o carte optimistă, care să-l poarte pe cititor de la dramele teribile ale unui copil răpit de mauri, la momentele regăsirii cu părnţii săi, la împlinirea, deficilă la început, prin dragoste şi prietenie. Am vrut să arăt, prin intermediul personajelor cărţii, puterea dragostei dintre copii şi părinţi, puterea speranţei, puterea credinţei în Domnul şi a rugăciunii. Romanul este o carte a timpurilor noastre, în care se întrepătrund evenimente din secolul 12 cu cele de astăzi, întâmplări misterioase, cu oameni şi fantome. Dar este şi o carte de actualitate, o carte profundă, mai mult decât atractivă, o carte pozitivă, care îl poartă pe cititor în universul altor lumi şi vremuri, în Spania,  pe Costa Dorada, făcându-l să uite de greutăţile vieţii, de stress şi necazuri.   Este o carte cu personaje pe care le iubeşti şi pe care nu le uiţi niciodată, o carte pe care o vei reciti cu bucurie şi o vei da şi copiilor tăi, fiindcă au multe lucruri de învăţat de la Melissa de Salou, personaj devenit eroină de legendă.

                                                   Michael Riche-Villmont, Barcelona, august 2016.

Găseşti cartea aici: https://www.setthings.com/ro/e-books/fantomele-din-tarragona/

bd

Eseu: … Pe urmele eroinei Melissa, în Salou, Costa Dorada… Pe drumul destinului…..

Romanul     „Fantomele din Tarragona”, Autor     Michael Riche-Villmont

Găseşti cartea aici: https://www.setthings.com/ro/e-books/fantomele-din-tarragona/

Un voiaj în locurile unde a trăit eroina legendei catalane, Melissa De Gadara y Salou, este foarte tentant. Să mergi în Tarragona, Reus, Salou, Tortosa, pe renumita Costa Dorada, în locuri cu mare rezonanţă istorică şi renume turistic, este un adevărat vis. Dar un vis realizabil.  Gândul de a pleca pe urmele Melissei,  la Salou, în Spania, pe Costa Dorada, mi-a venit în urma unei discuţii avute cu doi amici. Amici spirituali, de o nobleţe aparte.  Cărora le-a plăcut Melissa, eroina de legendă Melissa de Gadara y Salou, o adevărată Ioana D’Arc catalană. Cu o legendă plină de dramatism, însă de o frumuseţe deplină, descrisă în „Fantomele din Tarragona”, un thriller istoric, cu drame teribile, mistere şi profundă dragoste.

Legenda spune că, pe la mijlocul secolului al 12-lea, fiica unei familii de caballeros hidalgos din ţinutul Reus, Tarrgona,  fina conducătorului Cataloniei, contele Ramon Berenguer IV de Barcelona, a fost răpită de mauri. Avea doar patru ani şi a fost crescută în haremul răpitorului, un general maur, care i-a spus că părinţii ei au murit.În acea perioadă Melissa a trecut prin moment cumplite, fiind obligată să ia viaţa de la început:alte locuri decât castelul iubiţilor ei părinţi şi bunici, noi reguli, noi obiceiuri, o nouă limbă, o nouă credinţă.Cu o urmă de speranţă că îşi va regăsi părinţii, în cer sau pe pământ, a hotărât să-şi păstreze credinţa creştină, spunând noaptea rugăciunile în limba catalană. Şi astfel a rezistat, învăţând în acelaşi timp tot ce trebuia să ştie despre regulile şi credinţa musulmană. Chiar mai mult, a învăţat să lupte, pregătindu-se să-şi cucerească, mai târziu, libertatea.

Dar, la vârsta de aproape şaptespreze ani, tocmai când fusese din nou răpită de alţi mauri pentru răscumpărare,  a fost salvată de tatăl ei.Deşi nu se cunoşteau, au auzit amândoi glasul sângelui, iar revederea a fost, evident, un moment de răscruce în viaţa tinerei Melissa.

Noua perioadă din viaţa Melisei începe prin participarea ei, alături de Contele Ramon de Barcelona, la luptele de Reconquista, eliberând cetatea Tortosa, unde ea a fost ţinută în robie.

Viaţa tinerei va fi o succesiune de drame, lupte şi aventuri, devenind ocrotitoarea oamenilor simpli din provincial Tarragona, ceea ce i-a atras ura a multor duşmani. Faptele ei bune au continuat, susţin locuitorii din zonă şi după moartea Melissei, fiind văzută, ca fantomă sau ca porumbel, în diverse împrejurări grele, când era nevoie de ajutorul ei. Astfel ea a ajuns erou de legend, o legendă din ce în ce mai cunoscută.Iar legenda ei, are o asemănare inexplicabilă cu legenda  San Jorge (lupta Sf. Gheorghe cu balaurul), bine cunoscută de toţi spaniolii.

In acelaşi timp, mulţi oameni o consider ca o adevărată Ioana D’Arc iberică, o eroină medievală, care-i ajută şi astăzi pe cei aflaţi în pericol.

Aşadar, gândul de a pleca la Salou nu mi-a venit întâmplător. Şi nu întâmplător ne-am văzut noi, amicii. Ne-am întâlnit, într-o seară de vineri,  seară frumoasă de început de septembrie, început de toamnă şi în Nice, la noi, deşi acest început de toamnă, era mai mult subiectiv, nu se prea simţea în atmosfera estivală a locului. Stăteam  pe terasa restaurantului  Grand Ettoile, vis-a-vis de Promenade des Anglais, sau Camin deis Anglés, cum o numeau vechii locuitori ai oraşului. Priveam plimbarea acelor oameni fericiţi care, împreună cu familiile sau prietenii, se bucurau de atmosfera liniştită şi perspectiva minunată asupra mării.

Subiectele discuţiei noastre erau diverse, întâlnirea  noastră fiind una din acele bune obiceiuri de a ne petrece timpul liber, puţinul timp liber, împreună cu soţiile sau doar noi băieţii, la un pahar de vin bun. Dar mai ales de a fi noi, cu noi înşine, într-o oază a prieteniei pure, a frăţiei spiritului liber şi deschis artei şi frumosului, spirit  pe care Saint Gérard  ni l-a dat, odată cu nobleţea ospitalieră, cu nouă sute de ani în urmă. Spiritul nobleţei crucii albe.

Deci, discutam despre diverse lucruri şi ne-am reamintit, privind oamenii bucuroşi de atmosfera unei seri minunate, de istoria interesantă a bulevardului. La un moment dat, amicul nostru, Laurent, m-a întrebat dacă am mai fost în Spania, la Salou, locul unde se desfăşoară acţiunea romanului „Fantomele din Tarragona”. Nu am mai fost acolo, nici nu a trecut prea mult timp de la publicarea romanului, dar intenţionam să revăd acea zonă minunată.

„Aţi remarcat că suntem în locul unde a început acţiunea romanului?”, a intervenit şi Antoine. „Suntem chiar la Grand Ettoile, unde doctorul Phillip de Chamont a hotărât să viziteze staţiunea Salou”, a continuat el. „Cum ţi-a venit ideea de a începe romanul cu restaurantul nostru preferat?” „Tocmai pentru că este restaurantul nostru preferat”, i-am răspuns, deşi niciodată nu mi-am pus această întrebare. „Şi, fiindcă m-aţi întrebat despre vizita la Salou, pe Costa Dorada, mă gândesc  să plec chiar în aceste zile, împreună co Cornelie, soţia mea. Doar noi doi!”

Şi, aşa cum am hotărât, peste două zile am urcat în avion cu destinaţia Reus, aeroport situat în apropiere de Tarragona. Fără dragul nostru căţel, Brice care, nu cu mult timp în urmă, a plecat la Domnul.

Era o întâmplare fericită faptul că aeroportul se afla în Reus, fiindcă voiam ca voiajul nostru să înceapă cu acest frumos oraş. Aici, în Reus, au fost botezaţi, în anul 1130, fetiţa Melissa de Gadara y Salou şi Lopéz, eroii legendei din Tarragona.

Cum noi am venit aici pentru Melissa şi Lopez, am renunţat, cu regret, să revizităm acest oraş interesant, locul unde s-a născut marele Antoni Gaudi. Oraş care se poate mândri cu multe edificii ce au devenit, în timp, adevărate monumente ale artei arhitecturii, ale frumosului în habitaclu.

Aşa că, am mers  direct la biserică. Vechea biserică a micii aşezări Reus din 1130, a fost demolată cu veacuri în urmă, pe locul ei fiind, acum, splendida biserică San Juan. Încă de la intrare ne-a învăluit acea atmosferă de înaltă spiritualitate, de linişte şi miros de mosc şi tămâie, atmosferă binecuvântată de divinitate, comună tuturor lăcaşelor de rugăciune, unde ne întâlnim cu Spiritul Sfânt şi cu noi înşine.

Ne-am aşezat pe o bancă, am închis ochii şi ne-am rugat. Ne-am rugat pentru noi şi pentru ceilalţi oameni, pentru toate fiinţele de pe pământ, din apă şi din aer, pentru cei prezenţi şi pentru cei plecaţi la Domnul. Atmosfera pioasă ne-a ajutat să intrăm în starea profundă de pierdere de sine, de apropiere de Domnul, starea în care simţi nevăzutul şi devii parte din misterul Divin. Acolo, ne-a întâmpinat sufletul lui Mozart, care ne-a făcut să plutim pe „Lacrimosa”, un imn al reculegerii, apoi Schubert, cu „Serenada” lui. Am avut un timp lung, timp de rugăciune şi reflecţie profundă, cu sufletele plecate  în templul divin,  la  missa solemnis. O missa cu  armoniile  pure ale muzicii lui Ave Verum Corpus de Mozart , corul îngerilor cu Glory din Mesiah, de Handel, iar când am auzit corul Hallelujah, parcă ne-am trezit din somn. Şi ne-a trebuit un timp ca să ne revenim, ascultând Gloria Gloria in excelsis Deo a lui Beethoven, ce se auzea, în surdină, din difuzoare. Eram într-o atmosferă de o spiritualitate deosebită şi, acolo,  în semiobscuritate, într-un colţ al tavanului navei bisericii, imaginaţia mea a văzut două globuri de lumină, discrete, uşor difuze: „Melissa şi Lopez ne urează Bun venit! Şi ne mulţumesc pentru că nu i-am uitat”, mi-am completat eu, imaginaţia.

Am privit-o pe soţia mea, discret, să nu o deranjez. Şi ea avea ochii îndreptaţi spre tavanul navei, ochi plini de lacrimi. Lacrimi ale bucuriei divine, primită în acel loc binecuvântat. Iar mie mi-a fost dor de Melissa şi Lopéz, pe care i-am dezvăluit lumii, mi-a fost dor de sufletele celor plecaţi la Domnul, de sufletul lui Brice, una din muzele mele. Mi i-am amintit cu dor şi regret, dar şi cu speranţa că undeva, cândva, ne vom întâlni toţi şi vom fi din nou împreună. Pentru eternitate. Speranţa tuturor oamenilor  de a-i întâlni pe cei dragi, acolo, unde merg toţi.

Cu greu ne-am recăpătat starea lucidă, plină de  o linişte cum rar o găseşti. O linişte plină de optimism, care ne mobilizează.

Şi ne-am  bucurat că am venit aici, la biserica din Reus. Am ieşit în stardă şi ne-am oprit câteva momente ca să ne obişnuim cu lumina soarelui de amiază.   „Soarele a obosit, strălucirea luminii şi-a diminuat puterea. A venit toamna! Toamna lui Vivaldi, toamna lui Thaikovsky”, a remarcat soţia, cu o urmă de regret.

Am remarcat şi eu acest lucru, galbenul luminii solare s-a imprimat şi în frunzele pomilor, a arbuştilor. Lumină care se imprimă şi în privirea oamenilor, aducând o anume nostalgie după vara fierbinte, strălucitoare.

Am plecat mai departe, pe drumul nostru spre…Melissa. În timp ce mergeam cu maşina spre Salou, am ascultat Toamna lui Joseph Haynd, cu armoniile ei relaxante. Şi priveam locurile pe unde treceam. O parte din pomii de pe câmp şi din grădinile ce mărgineau şoseaua C-14, ne-au confirmat venirea toamnei, prin culoarea frunzelor, prin  strugurii din vie, ce  aşteptau să fie culeşi.

„Toamnă frumoasă, caldă, cu soare, cel puţin în aceste zile. Pe aici mergeau şi Melissa   şi Lopez, spre Salou, sau înapoi, spre castelul şi domeniul Vetéro „. La acest gând, m-am simţit emoţionat şi am încercat să-mi imaginez cum arătau locurile acestea cu nouă secole în urmă. Fără case moderne, fără şosele asfaltate, fără…fără…

„Aceste locuri erau mai frumoase în acele vremuri, mult mai frumoase, nealterate de om, cu păduri, poieni pline de flori, cu păsări şi animale. Cu oameni care  ocroteau natura, mediul  şi  le respectau”, mi-a răspuns soţia la gândurile nerostite. „Da, aşa este”. Poate de aceea avem nostalgia naturii originale, a mediului natural, pe care nu reuşim, acum,  să-l ocrotim.

Curând, în faţa noastră au apărut primele case din Salou. „Mergem direct la hotel?” am întrebat, cu gândul la traseul pe care vom merge pe urmele Melissei. „Da, la hotel, apoi, dacă eşti de acord, vom  merge la Tarragona, la fostul domeniu Vetéro şi, mai departe, la Tortosa. Ştii, simt că în fiecare din aceste locuri am întâlnire cu o persoană apropiată, dragă.„.”

Fără să-i răspund, am oprit maşina, în afara străzii. „Priveşte!” Şi-a ridicat privirea şi, prin parbriz, în lumina soarelui, am admirat doi porumbei care zburau jucându-se, un dans plin de romantism, de dragoste, cu mişcări pline de tandreţe. „Doamne! Imposibil! Melissa şi Lopéz? Ne urează bun venit, exact ca în scenele din carte?”

Am privit-o cu drag şi i-am luat mâna. „Da, Melissa şi Lopez! Melissa şi Lopez, simboluri  ale dragostei şi loialităţii, simboluri  ale vieţii reale, aşa cum este ea, cu momente grele, dramatice şi clipe fericite, cu durere şi bucurie. Viaţa fiecăruia dintre noi, oamenii!” Toţi devenim, la un moment dat, Melissa sau Lopez, îndrăgostiţi, gata de orice sacrificiu pentru ceea ce iubim, însă şi plini de speranţa fericirii. Unii, deja am ajuns, suntem fericiţi, alţii mergem încă pe urmele Melissei de Salou şi a lui Lopéz, dar pe drumul nostru,  cu speranţa că vom găsi dragostea, fericirea, împlinirea. Pe drumul destinului…..

Aici este cartea despre destinul Melissei:https://www.setthings.com/ro/e-books/fantomele-din-tarragona/

a11

Istoria (Legenda) Melissei Isabela de Salou

Vezi pagina din librărie: https://www.setthings.com/ro/ebook-author/michael-riche-villmont/

„Fantomele din Tarragona”, Thriller (romance- policier) – Una din cele mai dramatice, profunde, dar frumoase legende spaniole, este  legenda Melisei de Gadara y Salou.

Legenda spune că, pe la mijlocul secolului al 12-lea, fiica unei familii de caballeros hidalgos din ţinutul Reus, Tarrgona,  fina conducătorului Cataloniei, contele Ramon Berenguer IV de Barcelona, a fost răpită de mauri. Avea doar patru ani şi a fost crescută în haremul răpitorului, un general maur, care i-a spus că părinţii ei au murit.În acea perioadă Melissa a trecut prin moment cumplite, fiind obligată să ia viaţa de la început:alte locuri decât castelul iubiţilor ei părinţi şi bunici, noi reguli, noi obiceiuri, o nouă limbă, o nouă credinţă.Cu o urmă de speranţă că îşi va regăsi părinţii, în cer sau pe pământ, a hotărât să-şi păstreze credinţa creştină, spunând noaptea rugăciunile în limba catalană. Şi astfel a rezistat, învăţând în acelaşi timp tot ce trebuia să ştie despre regulile şi credinţa musulmană. Chiar mai mult, a învăţat să lupte, pregătindu-se să-şi cucerească, mai târziu, libertatea.

Dar, la vârsta de aproape şaptespreze ani, tocmai când fusese din nou răpită de alţi mauri pentru răscumpărare,  a fost salvată de tatăl ei.Deşi nu se cunoşteau, au auzit amândoi glasul sângelui, iar revederea a fost, evident, un moment de răscruce în viaţa tinerei Melissa.

Noua perioadă din viaţa Melisei începe prin participarea ei, alături de Contele Ramon de Barcelona, la luptele de Reconquista, eliberând cetatea Tortosa, unde ea a fost ţinută în robie.

Viaţa tinerei va fi o succesiune de drame, lupte şi aventuri, devenind ocrotitoarea oamenilor simpli din provincial Tarragona, ceea ce i-a atras ura a multor duşmani. Faptele ei bune au continuat, susţin locuitorii din zonă şi după moartea Melissei, fiind văzută, ca fantomă sau ca porumbel, în diverse împrejurări grele, când era nevoie de ajutorul ei. Astfel ea a ajuns erou de legend, o legendă din ce în ce mai cunoscută.Iar legenda ei, are o asemănare inexplicabilă cu legenda  San Jorge (lupta Sf. Gheorghe cu balaurul), bine cunoscută de toţi spaniolii.

In acelaşi timp, mulţi oameni o consider ca o adevărată Ioana D’Arc iberică, o eroină medieval care ajută şi astăzi pe cei aflaţi în pericol.

Istoria  detaliată a misterelor vieţii Melissei de Salou, inclusiv despre urmaşii ei până în zilele noastre,  este descrisă  în romanul  “Fantomele din Tarragona”,un thriller istoric, cu dramatism, mistere şi paranormal.

 

M

RECENZIE: Personajele animale în romanele autorului Michaël Riche-Villmont

 

 

Inspirat de multele articole apărute aici, în Spania, despre cărţi şi animale, m-am gândit să fac o scurtă recenzie pe această temă, de suflet şi pentru oameni cu suflet sensibil. Recenzie tematică a unora din cărţile lui Michaël Riche Villmont care, aproape în toate lucrările sale, ne sensibilizează cu descrierea prietenilor necuvântători.
Unii spun că o casă fără copii sau animăluţe, este o casă aproape pustie, fără veselia şi drăgălăşenia acestor fiinţe nevinovate, care ne însufleţesc şi înfrumuseţează existenţa. În această viaţă tumultoasă, stresantă. Alţii, spun că animăluţele sunt un adevărat medicament împotriva stresului, chiar a depresiei. Poate au dreptate şi unii şi alţii. Se mai spune că, în timp ce copiii cresc şi pornesc pe drumul lor, animăluţele rămân veşnic nişte copii ataşaţi şi loiali prietenului lor, Omul. Acest lucru îl cred şi eu. Şi-l crede şi Michaël Riche Villmont, lucru evident când îi citeşti cărţile. Fiindcă romanele lui sunt însufleţite şi de personajele animale, descrise în ipostaze şi scene impresionante prin sentimentele emoţionante, trăirile intense pe care ni le induc. Şi prin valorile spirituale asupra cărora ne determină să medităm: iubire necondiţionată, loialitate şi recunoştinţă, compasiune. Dar ajunge doar să medităm?
Aş începe cu romanul „Sceptrul cavalerilor ospitalieri”, o carte despre viaţa şi valorile cavalereşti din evul mediu şi cele de astăzi, din vremurile noastre. Valori care ne sunt evidenţiate prin personajele principale, oameni şi animale. Tânărul Phillip de Chamont, descenentul unei vechi familii nobiliare franceze, determinat de o tentativă de furt a sceptrului ospitalier, păstrat în vechiul lor castel, începe să scrie o carte despre istoria familliei sale.
Tânărul, medic în Nice, ne este descris ca o întruchipare modernă a cavalerului medieval, corect, curajos şi loial. Ca şi cavalerii medievali, este eroul unor acţiuni periculoase, în varianta poliţistă, situaţii în care se evidenţiază acele calităţi şi valori spirituale, transmise din generaţie în generaţie. Mi se pare că una din valorile uitate deseori, ne este adusă în atenţie: familia, unită prin tradiţii şi dragoste, prin respect şi buna educaţie. Putem spune că este o familie normală, sau aşa ar trebui să fie o familie normală. Şi totuşi, lipseşte un element de înfumuseţare a relaţiilor familiare, care să completeze procesul de transformare şi consolidare a casei în cămin. Aşa este, lipseşte animăluţul, eternul copil. Fapt remediat prin adoptarea unui căţeluş, scenă care ne emoţionează.
Astfel, viaţa liniştită, fericită a tânărului Phillip, lângă logodnica şi părinţii săi, este înfrumuseţată de apariţia, în căminul lor a micului Brice, un foxterier cu păr sârmos, vesel, jucăuş, cu o personalitate puternică şi inteligenţă deosebită, specifică rasei lor şi câinilor, în general. Gesturile, atitudine şi comportamentul micului, orgoliosului şi jucăuşului Brice înfumuseţează nu numai viaţa personajelor, ci şi atmosfera relaxantă a cărţii, prin diversele scenele descrise cu tact şi emoţie. La care cititorul participă din plin.
Phillip de Chamont, profund preocupat de documentarea sa despre istoria familiei, primeşte ajutor, pe căi misterioase, extrasenzoriale, care transced timpul şi ajunge să cunoască bine viaţa de zi cu zi a strămoşilor săi, seniori locali şi cavaleri ospitalieri. Descoperă chiar, cu surprindere că şi micul Brice are percepţii extrasenzoriale, transmiţându-le chiar gândurile sale.
Pe lângă amănunte neştiute din istoria misteriosului ordin al ospitalierilor ioaniţi, Phillip cunoaşte, chiar trăieşte şi, apoi, descrie, scene din bătălii şi din viaţa domestică a strămoşilor săi cavaleri. Într-una din lupte, strămoşul său, Simon, înconjurat de corsari, rănit grav, este salvat de credinciosul şi loialul său…cal, Aris. Este o altă scenă emiţionantă, despre animalul care-i salvează viaţa prietenului său, omul.
Autorul descrie coincidenţe şi o similitudine surprinzătoare între personajele din evul mediu şi cele din zilele noastre, fapt pentru care nu poţi să nu te întrebi dacă, peste secole, nu sunt aceleaşi suflete, în alte corpuri.
Finalul surprinzător, neaşteptat al romanului îţi aduce momente de reflexie asupra vieţii, determinate şi de… aţi ghicit, micul Brice, exponent al tuturor animăluţelor.
“ Acasă luminile erau aprinse, semn că nimeni nu se culcase. Erau aşteptaţi. Din interiorul casei, s-a auzit un lătrat alintat, zglobiu, de nerăbare şi bucurie. Era Brice, sufletul casei, care aşepta ca Yvette să-i deschidă uşa de la intrare, să-şi întâmpine prietenii dragi. Să-i facă şi pe ei, fericiţi.”
Continuarea istoriei familiei de Chamont, o adevărată saga, o găsim în romanul „Medalionul ospitalier”.
Romanul descrie familia de Chamont, descendenţii primului senior de Chamont, nobilul cavaler Simon, de-a lungul a peste şaptezeci de ani, aproape întreg secolul al XII-lea, participanţi activi la evenimentele vremii în Regatul Ierusalimului. Viaţa acestora este descrisă de tânărul Phillip de Chamont care, pe timpul unui sejur în Ierusalim, împreună cu logodnica, găseşte Medalionul ospitalier, prima medalie a renumitului ordin, devenit, mai târziu, ordinul de Malta. Ne emoţionează scene din viaţa fiecărei generaţii a familiei de Chamont, pline de neprevăzut, mister şi ezoterism. Cunoaştem modul de viaţă din acea vreme, de dragoste, bucurie şi durere, de viaţă şi de maorte.
Moartea naturală a calului Aris produce o schimbare radicală în viaţa pritenului său, Simon, căruia i-a salvat viaţa. Cuvintele unuia dintre personajele cărţii, pline de înţelepciune, sunt menite să aducă o alinare celor care pierd o fiinţă apropiată, om sau animal.
„… Sufletul lui Aris va fi, cu siguranţă, în preajma lui Simon şi-l va ocroti întotdeauna, iar amintirea lui se va transforma, în timp, din durere, în dor mistuitor, apoi în regret şi tristeţe. Şi în dor, fiindcă, peste ani, cândva, vor fi împreună, pentru eternitat, pe câmpia împărăţiei Divine!Toţi, oamenii şi prietenii lor, credincioasele animal!”
Sunt toate, dragostea, naşterea, moartea, momente inerente din cursul implacabil al vieţii, pe care le trecem cu înţelepciune. Ştiu, este uşor de spus, dar acesta este adevărul. Oricât am întârzia, sufletul animăluţelor noastre ne va aştepta şi vom fi împreună o eternitate!
Romanul, citit cu emoţie şi, uneori, cu tristeţe, are un final neaşteptat, emoţionant, animat de… micul Brice.
Michaël Riche Villmont nu se dezminte nici în „Fantomele din Tarragona”, roman de aceeaşi factură, de dragoste şi acţiune, în care acţiunea se desfăşoară în două palnuri temporale: în trecut şi în prezent. Localizare temporală care, prin descrierea cursivă, în succesiunea logică şi istorică a evenimentelor şi întâmplărilor, apare naturală, într-o manieră simplă şi atractivă.
Tarragona, provincia spaniolă de pe malul mării Mediterane, pe Costa Dorada, are o istorie zbuciumată, ca întreaga Peninsulă Iberică. Stăpânită secole la rând de Imperiul Almohad, al arabilor mauri, este locul unde s-au petrecut întâmplări pline de dramatism, de dragoste şi eroism. O astfel de întâmplare o regăsim descrisă în romanul Fantomele din Tarragona, a cărei eroină este copilul Melissa de Gatara, răpită de mauri. Salvată abia la vârsta adolescenţei, de părinţii ei şi de tânărul Lopez, participă, âmpreună cu acesta, la luptele pentru eliberarea unor loc cu încărcătură istorică deosebită, Almeria şi Tortosa. Datorită implicării celor doi tineri în acţiuni de apărare a localnicilor, devin eroii unor legende răspândite în întreaga provincie. Acest lucru atrage ura Principelui oriental, care trimite mercenari să-i ucidă pe cei mai iubiţi eroi populari, lucru care se şi întâmplă. Grav răniţi, înainte de a trece în altă lume, eroii sunt salvaţi de cei doi cai ai lor, Mia şi Ebo, care-şi riscă viaţa pentru apărarea pietenilor şi stăpânilor lor.
„... Înţelegându-se din priviri, cei doi cai, Mia şi Ebo s-au aşezat de o parte şi de alta a stăpânilor lor, aşteptând venirea lupilor cu un tremurat nervos al corpului. Veniţi în haită, vreo cincispreze lupi au încercuit prada şi au atacat toţi odată, fără teamă. Mia şi Ebo, nervoşi, incitaţi de lupi, au răspuns atacului acestora cu lovituri mortale date cu picioarele. După care, au prins cu dinţii, sfâşiind fiecare lup care se apropia de stăpânii lor. Doi lupi au sărit pe Ebo, muşcânu-l de crupă, dar Mia i-a sfâşiat. Cu urlete de durere, cei câţiva lupi scăpaţi de loviturile şi muşcăturile cailor s-au îndepărtat, şchiopătând şi ei.
……. Mia, sforăind, s-a apropiat de el şi a scos un nechezat care i-a asurzit pe cei din apropiere. Era strigătul ei de durere şi disperare. Poate şi de dragoste pentru partenerul ei, camaradul de joacă şi de luptă. Sau chemarea la viaţă!…”
„Fantomele din Tarragona” este o carte în care personajele, oameni şi animale, îl fac pe cititor să treacă prin mari emoţii, dar nu într-un mod simplist, ci unul plin de întrebări. Întrebări despre familie şi dragostea familiară, despre perseverenţă, curaj şi loialitate, despre loialitatea animalelor faţă de prietenii lor oamenii, despre grija oamenilor faţă de animale, la care cititorul este nevoit să-şi afle singur răspunsurile. Majoritatea răspunsurilor deja le ştie, doar că nu şi le-a exprimat până acum.

Mai multe despre aceste cărţi pe Facebook Michael Riche-Villmont (Ecrivain), sau www.www.michaelvillmont.eu

OPINIE despre romanul „Fantomele din Tarragona”

                                                                                              autor Michael Riche-Villmont

        În căutările mele, prin librăriile on line, pentru descoperirea de noi cărţi interesante, din genul celor poliţiste, de acţiune, am găsit cu surprindere romanul „Fantomele din Tarragona”, al scriitorului Michael Riche-Villmont. Ceea ce m-a incitat să lecturez cartea a fost recenzia acesteia, prezentată pe blog, după care am început să citesc romanul, tot mai plăcut surprins nu numai de conţintul acestuia, ci şi a stilului autorului şi a modalităţii de abordare a suiectului. Viaţa eroilor de legendă catalani din vremurile medievale, Melissa şi Lopez, o succesiune de drame şi momente de dragoste, ne este descrisă prin ochii, gândirea şi trăirea unui medic francez din zilele noastre. Am trăit şi eu emoţiile, temerile, dramele şi bucuriile eroilor, alături de vechea familie de Vetéro, de lângă Tarragona,   descrise de medicul Phillip de Chamont.

Stilul în care sunt descrise momentele dramatice, de mare tensiune, pline de suspans şi, uneori, de magie, nu este violent, negativist, ci îmi sugerează    speranţa în binele învingător, făcându-mă să particip la acţiune ca un adevărat personaj al cărţii. Autorul evită descrierea scenelor violente, sângeroase, ceea ce mi-a făcut lectura plăcută.

Michael Riche-Villmont dovedeşte nu numai o bună cunoaştere a vremurilor medievale, ci şi o analiză subtilă a mentalităţilor din zilele noastre. Am văzut acest lucru din modul în care îmbină  Însă am descoperit o madalitate aparte, specifică autorului de a abordare a subiectului istoric, fapt pe care l-am remarcat, poate şi mai pregnant, şi în unele dintre celelalte romane ale sale: „Sceptrul cavalerilor ospitalieri” şi „Chemarea templului secret”. El pune în oglindă viaţa personajelor din perioada, spun eu romantică, a caballeros hidalgos medievali, cu cea a celor din zilele noastre. Cu descrierea modului de viaţă cu specificul fiecăreia din cele două perioade istorice despărţite de sute de ani, cu mentalitatea şi valorile morale şi spirituale caracteristice vremurilor, lăsându-ne nouă, cititorilor, posibilitatea şi, desigur, opţiunea de a le cunoaşte, înţelege şi accepta. elementele stilului de roman poliţist cu cel de roman istoric.

M-a surprins şi faptul că, folosind ficţiunea, autorul descrie fapte şi evenimente istorice reale, cu personaje reale din istoria medievale, pentru a ne prezenta într-o formă atractivă, plină de suspans şi mister, evenimente cu impact istoric, ezoteric şi spiritual: înfiinţarea ordinului cavalerilor de Malta şi înfiinţarea ordinului cavalerilor templieri. Am aflat din cărţile autorului momente inedite din viaţa fondatorilor acestor ordine cavalereşti, condiţiile în care au apărul ordinele, dar şi momente din viaţa de astăzi a unora din urmaşii cavalerilor fondatori. Stilul romanţat şi ficţiunea m-au făcut să tăiesc acele vremuri şi să cunosc o filă dintr-o altfel de istorie a bravilor locuitori din Spania şi a Franţa.

De aceea sunt bucuros că l-am descoperit pe Michael Riche-Villmont, un autor romantic, dar incitant, care m-a purtat într-o lume a acelor evenimente misterioase. Am călătorit, condus de autor, cu gândul, cu inima şi spiritul şi m-am desprins cu greu de lumea vechilor cavaleri şi castelane, a urmaşilor lor, pentru a scrie aceste gânduri. Lume care m-a cucerit şi mi-o imaginez cu nostalgia unor vremuri de mult apuse.

 D.Marincea

 

Sărbătorim Ziua Cărţii, în aprilie

 În ziua de  Sfântul Gheorghe, este şi Sărbătoarea Cartii.  În 23 aprilie este sărbătoarea Sfântul Gheorghe, Fiesta de San Jorge, care are o semnificaţie deosebită în Spania. Legenda spune că fiica unui rege din Capadochia a fost răpită de un dragon. După nenumărate încercări de a o salva, părinţii prinţesei apelează la tânărul Jorge, un brav caballero, singurul capabil să-l învingă pe răpitor. Acesta pleacă în căutarea dragonului şi-l învinge în luptă. Sângele dragonului începe să curgă în urma rănilor primite şi, ajuns pe pământ, se transformă în trandafiri roşii.

Înspiraţi de legendă, în această zi, în Spania bărbaţii oferă doamnelor câte un trandafir roşu şi doamnele oferă bărbaţilor câte o CARTE. De unde vine acest obicei?

În 22 aprilie a murit marele scriitor spaniol Miguel de Cervantes, înmormântat în 23 aprilie. Tot în 23 aprilie a murit şi W. Shakespeare. Un alt scriitor spaniol, Inca Garcilaso (sursă Wikipedia) a murit în aceeaşi zi de 23 aprilie. Începând din anul 1929, ziua de 23 aprile este considerată oficial ZI A CARTII. Este ziua în care se desfăşoară mari acţiuni culturale legate de carte.

Acest obicei, la care participă extrem de mulţi turişti, este subiectul cărţii FANTOMELE DIN TARRAGONA, de Michael Riche Villmont, a cărei recenzie a fost găzduită de un alt blog. Acţiunea cărţii are ca punct de plecare tocmai această sărbătoare, acţiune care descrie o altă legendă (Melissa şi Lopez) despre răpirea copilului Melissa şi salvarea ei miraculoasă. Cartea are toate şansele să devină Cartea anului în Tarragona. O întrepătrundere de fapte şi acţiuni ce se desfăşoară atât în evul mediu cavaleresc, dar şi în zilele noastre, ca acţiune poliţistă, au ca locaţie câteva destianţii turistice de excepţie: Tarragona, Salou, Reus, Tortosa. Cititorul află date inedite din istoria acestor locuri, ceea ce amplifică farmecul zonei şi priveşti Costa Dorada cu alţi ochi. Ochi de cunoscător. Disponibilă pe www.librariascriitorilor.ro

Chiar ne interesează părerea ta despre Ziua Cărţii şi celelalte articole de pe blog. Oricât de scurtă este exprimarea, fiindcă este părerea unui cititor. Pentru el scriem.