Arhiva etichetelor: cărti despre templieri

4d1

Spiritualitate templieră

cartea este în librărie, aici:https://www.setthings.com/ro/e-books/noblete-si-cavalerism-spiritualitate-templiera/

Spiritualitate  templieră[1]

                                                         de Michaël R.Villmont

În cele două secole de existenţă, ordinul cavalerilor templieri, ca entitate organizatorică, dar şi ca o comunitate militaro-religioasă, şi-a organizat şi desfăşurat o vastă, profundă şi complexă doctrină proprie. Bazată pe credinţa creştină, pe  regulile stricte ale doctrinei cisterciene de sorginte augustină şi pe statutul propriu, cunoscut  drept Carta Latina, întocmit de Saint Bernard de Clairvaux[2], doctrina templieră avea o notă distinctă, specifică  în raport cu  doctrinele celorlalte ordine cavalereşti medievale. Acest lucru se datorează mai multor factori, printre care şi preluarea unor teze din religia chatară ( acceptarea sacrificiului suprem, moartea, ca o cale de elevare spirituală spre paradisul divin), a unor aspecte din ştiinţele ezoterice ale vremii, a unor teme  din religia  Bisericii Gnostice şi a unor elemente de ritual din magia orientală.

Toate aceste elemente constitutive ale doctrinei templiere, armonizate într-o adevărată cultură proprie, s-au transformat în scurt timp de la înfiinţarea ordinului, în anul 1118[3], într-o complexă viaţă spirituală şi militară, cunoscută, ca spiritul templier, respectiv un ansamblu de cunoştinţe, credinţe, ritualuri, sentimente şi trăiri personale şi colective. O asemenea viaţă spirituală, complexă şi profundă, pe baza valorilor spirituale creştine şi militaro-nobiliare (o bună educaţie, loialitate, credinţă, vitejie, curaj, nobleţe, compasiune, apărarea celor în nevoie, etc.)  şi pe principiile obedienţei, castităţii  şi sărăciei, nu putea fi trăită decât în evul mediu şi în cadrul comunităţilor templiere.

După desfiinţarea[4] ordinului templier de către Papa Clement V, în anul 1312, el a continuat să existe, în diverse forme: în Scoţia, ca ordin templier; în Franţa, clandestin, în mănăstiri cistercine, o perioadă de timp şi în cadrul masoneriei începând cu secolul 15; în Spania, în cadrul ordinului de Montesa; în Portugalia, în cadrul ordinului lui Cristos, etc. Nobilii care au continuat tradiţiile templiere,  secole la rând, au preluat şi transmis, din generaţie în generaţie, spiritul templier, cu valorile lui intrisece, adaptate la vremurile în care au trăit, până în zilele noastre.

Astăzi, spiritul templier se regăseşte la urmaşii nobililor medievali, ai familiilor  marilor intelectuali, artişti, compozitori, etc. creatori de Frumos, urmaşi care,  discreţi, în cadrul cluburilor (ordinelor) lor, mai puţin cunoscute public, păstrează tradiţia nobleţei spirituale, a adevăratului spirit cavaleresc,  modern, însă păstrătoare a vechilor valori spirituale ale strămoşilor şi părinţilor lor.

Tocmai despre aceşti cavaleri, membrii ai clubului templier original şi, în acelaşi timp,  ai altor ordine nobiliare, am scris mai multe  eseuri, cu gândul că spiritul nobiliar, caracterizat prin buna educaţie, nobleţea spiritului uman, tradiţiile, obiceiurile şi valorile morale ale comunităţilor locale, vor continua să existe, păstrate cu loialitate de oameni dedicaţi. Cavaleri care, prin credinţa, cultura, valorile, obiceiurile, tradiţiile lor seculare, păstrează identitatea  proprie a comunităţilor vechi, locale,  ca formă de păstrare a identităţii naţionale, într-o lume cu pseudovalori, inventate.

Barcelona, 2016-12-02

[1] Cuvânt de prezentare la cartea „Nobleţe şi  cavalerism-spiritualitate templieră”, ed. 2016

[2] Vezi Michael, Riche-Villmont, Saint Bernard de Clairvaux şi ordinele cavalereşti, ed.2015

[3] Michael Riche-Villmont, Chemarea templului secret, ed.2015

[4] Ibidem 1