Arhiva categoriei: Recenzii

B4

Recenzie: Cartea și turismul: Pe Costa Dorada, pe Ruta istorică Melissa Isabela de Salou: Tarragona, Reus, Salou, Cambrils, Tortosa

Librărie, cartea este aici:https://www.amazon.com/Fantomele-Tarragona-Romanian-Michael-Riche-Villmont/dp/1547005297

O istorie  de Michael Riche-Villmont

Discuţiile purtate la simpozioanele internaţionale de turism, mi-au confirmat ceea ce ştiam deja: oamenii caută, pentru vacanţă, nu numai locuri, staţiuni, trasee frumoase, ci şi interesante, reprezentative  pentru pasiunile şi  preocupările lor. În ultimii ani, tot mai mulţi turişti fac voiaje de vacanţă tematice, ceea ce le aduce o mult mai mare satisfacţie decât un sejur obişnuit, de relaxare.

Una din zonele cele mai frumoase şi, în acelaşi timp, cu nenumărate posibilităţi de satisfacere a pasiunilor, inclusiv pasiunea pentru istorie, este provincia Tarragona, cu multele sale perle, printre care şi cele de pe  Costa Dorada şi din  munţii sălbatici.

Foarte mulţi oameni vorbesc despre Costa Dorada, o adevărată salbă de perle turistice, cu peisaje magnifice şi multe posibilităţi de distracţie pentru vacanţe, sau scurte sejururi. Dar, în afară de cei pasionaţi, puţini ştiu că staţiunile şi plaja Costa Dorada ca, de altfel,  întreaga provincie Tarragona, au o bogată istorie, marcată de evenimente care au determinat cursul istoric al Cataloniei şi al întregii Peninsule Iberice.

Rutele istorice din provincia Tarragona se întretaie tocmai datorită acestei istorii bogate în evenimente. Ruta romanică este binecunoscută, deoarece s-au găsit vestigii romane în aproape toate localităţile provinciei, înclusiv staţiunile turistice de pe Costa Dorada (Tarragona, Salou, Reus, Cambrils, Tortosa, etc). Grecii şi romanii au descoperit încă din antichitate importanţa strategică şi economică a provinciei Tarragona, ceea ce explică dezvoltarea  zonei în secolele ce au urmat. Ruta medievală oferă posibilitatea de a cunoaşte şi a vedea locurile unde s-au desfăşurat evenimente istorice importante, ceea ce face ca aceste locuri să fie tot  mai interesante pentru vizitatori.  Printre cele mai interesante locuri sunt  bisericile, catedralele, forturile, castelele şi turnurile de apărare medievale, ridicate, mai ales,  în provincie în perioada războiului de Reconquista şi care, în prezent, au suficiete date de informare puse la dispoziţia turiştilor.

Una din aceste rute, căutată de turişti, este ruta templieră care cuprinde, printre altele şi castelele Monzó,  Lleida, Miravet şi  Tortosa.

Tot mai căutate sunt şi vestigiile medievale din Tarragona, Reus, Salou, Cambrils, Calaffel. Explicaţia este aceea că un punct turistic devine mult mai interesant atunci când afli lucruri neştiute, misterioase din istoria acelui loc. Iar Provincia Tarragona, cu a ei Costa Dorada, are nenumărate stațiuni turistice cu o bogată istorie, cu legende și mistere care se cer cunoscute.

Una din istoriile (devenite legende)  cele mai interesante și mai frumoase, cu tot dramatismul ei, este istoria eroinei Melissa Isabela de Salou și a lui Lopéz, subiect al cunoscutului  roman „Fantomele din Tarragona”. Faptul că se vorbeşte despre apariţiile din zilele noastre, ale eroilor, transformaţi în fantome benefice, face istoria tot mai pasionantă şi destui turişti caută locurile unde se spune că au trăit eroii legendei.

Istoria spune că, pe la mijlocul secolului al 12-lea,  în castelul domeniului Vetéro, situat pe înălţimile deluroase din nordul vechii aşezări Reus, în provincia Tarragona, trăia o familie de hidalgos, Don Rodrigo şi Dona Isolda, împreună cu fiul şi nora lor, Don Eduardo şi  Dona  Silvia. Bucuria vieţii lor era fetiţa Melissa Isabela, fiica lui Don Eduardo şi  Dona  Silvia şi fina contelui de Barcelona, Raman Berenguer IV, conducătorul Catalunyiei. Ca dar de botez, Melissa Isabela a primit domeniul Salou (Salauris).

În plin război de Reconquista, Melissa Isabela, de numai patru ani, a fost răpită de mauri, în împrejurări tragice. Din acel moment, viaţa întregii familii a devenit un coşmar, inclusiv pentru Melissa, care a simţit din plin dramatismul noii ei situaţii: a intrat într-o altă lume decât a ei, cu o altă credinţă, alte valori, alt cămin şi, mai ales, a fost despărţită de părinţi şi de bunici, de locurile atât de dragi ei.

Copilul răpit a fost  dus  în haremul guvernatorului maur din Tortosa, generalul Al Mandur, în Castillo de la Zuda,  unde a încercat să supravieţuiască, trăindu-şi  copilăria alături de ceilalţi copii ai acestuia, în acel ambient atât de străin pentru ea. Şi total necunoscut. Adaptarea la lumea islamică a fost grea, dramatică, iar singura ei legătură cu lumea părinţilor, o lume pierdută, a fost credinţa. Şi, pentru a-şi atenua sentimentele de înstrăinare, rugăciunile le spunea în limba părinţilor ei, catalana. Astfel a reuşit să supravieţuiască, alternând între sentimentele de speranţă că-şi va regăsi libertatea şi cele de depresie, dar niciodată nu a renunţat la credinţă şi la dorinţa de a se reîntoarce la lumea ei, lumea părinţilor şi a  bunicilor ei.

Abia după treisprezece ani, tatăl Melissei, don Eduardo, împreună cu tânărul Lopéz, fiul unei servitoare de la castel, au reuşit să o salveze pe Melissa Isabela din robie.

Ca răzbunare, imediat după eliberarea din robie, Melissa Isabela de Salou a participat la pedepsirea tiranului Al Mandur, apoi la  eliberarea şi la apărarea Castillo de la Zuda, Tortosa, de către armata naşului ei, contele Raman Berenguer IV al Catalunyei. Cunoscând secrete fortăreţei din Tortosa, Melissa a condus armata creştină prin subterane, reuşind cucerirea cetăţii fără pierderi omeneşti. A dovedit un curaj ieşit din comun şi şi-a câştigat statutul de caballeros, luptătoare adevărată.

După regăsirea familiei, din nou, viaţa ei s-a schimbat, începând o perioadă de readaptare la lumea creştină. Şi la condiţiile sociale din provincia Tarragona, aflată în administrarea unui tiran din Tarragona. Locul pe care l-a îndrăgit a fost domeniul Salou, unde bunicul său a ridicat un turn de apărare împotriva piraţilor (turnul, refăcut ulterior, există şi astăzi).

Datorită copilăriei ei tragice, Melissa a urât tirania şi nedreptăţile, fapt care a făcut-o să se implice în apărarea celor nedreptăţiţi şi pedepsirea tiranilor, împreună cu Lopéz, însoţitorul şi protectorul ei. Acţiunile celor doi, Melissa şi Lopéz, i-au transformat în eroi ai populaţiei locale, faptele lor devenind istorii populare. Lupta acestora  pentru apărarea oamenilor sărmani, le-a atras ura autorităţilor, care au hotărât prinderea şi uciderea Melissei Isabela şi a lui Lopéz, lucru ce s-a întâmplat curând, în mijlocul unei păduri.

După dispariţia celor doi eroi, Melissa Isabela şi Lopéz, în provincie au avut loc, de-a lungul secolelor, întâmplări inexplicabile, misterioase, prin care oamenii din Reus, Tarragona, Salou, au fost apăraţi împotriva nedreptăţilor, a tiraniei, a bandelor de tâlhari. Chiar şi regele James I a fost apărat, în Salou, de un atentat pus la cale de duşmanii lui. Cine au fost apărătorii? Două fantome, care apăreau întotdeauna atunci când aveau loc acele  întâmplările misterioase. Iar evenimentele fericite, erau salutate, adesea,  de doi porumbei albi, care participau la bucuria oamenilor. Erau..spiritele Melissei şi Lopéz, eroii fantome din Tarragona.

Eroi reali, eroi imaginari?… Cine poate şti? Important este că istoria lor dramatică, dar frumoasă, plină de speranţă şi optimism, înfrumuseţează viaţa, îmbogăţeşte istoria acestor locuri minunate: Reus, Tarragona, Salou, Tortosa, locuri de pe ruta istorică a provinciei Tarragona, cu bogată cultură şi tradiţii, dar şi cu frumuseţile naturale ale Costa Dorada..

Istoria Melissei Isabela de Salou şi a lui Lopéz, eroi de legendă ai provinciei Tarragona şi nu numai, a cucerit inimile tuturor celor care o cunosc şi a înfrumuseţat istoria bogată a regiunii Tarragona, dezvăluind, în acelaşi timp, o parte din spiritul minunat al locuitorilor iberici. De aceea nu este surprinzător faptul că, de multe ori, turiştilor care vizitează Costa Dorada pe Ruta Templaria: Tarragona, Miravet, Tortosa , Peñíscola , sau Ruta Istorică: Tarragona, Reus, Salou, Cambrils, Tortosa, li se relatează şi istoria legendarilor  Melissa de Salou şi Lopéz. Iar uneori, turiştii norocoşi, sunt salutaţi de doi porumbei albi, printr-un dans, în zbor, al dragostei eterne.

Istoria minunată, interesantă şi emoţionantă  a Melissei Isabela de Salou şi Lopéz, este descrisă  în cartea „Fantomele din Tarragona”, carte publicată în întreaga lume hispanică şi cea francofonă.

B1

RECENZIE: Animalele, personaje în cărţile lui Michael Riche Villmont

Inspirată de loialitatea  animalelor faţă de om, descrisă în cărţile lui Michael Riche-Villmont, m-am gândit să fac o scurtă recenzie pe această temă, o temă de suflet pentru milioane de oameni sensibili, educaţi, cu inima mare. O recenzie tematică, a unora din cărţile lui Michael R. Villmont care, aproape în toate lucrările sale, ne sensibilizează cu descrierea prietenilor necuvântători.

Unii  spun că o casă din care lipsesc copiii şi animăluţe, este o casă aproape pustie fără veselia şi drăgălăşenia  acestor fiinţe nevinovate, ce ne însufleţesc şi înfrumuseţează existenţa. Tocmai în această viaţă tumultoasă, stresantă. Alţii, spun că animăluţele sunt un adevărat medicament împotriva stresului şi  a depresiei. Poate au dreptate şi unii şi alţii. Se mai spune că, în timp ce copiii cresc şi pornesc pe drumul lor, animăluţele rămân veşnic nişte copii ataşaţi şi loiali prietenului lor, Omul. Acest lucru îl cred şi eu. Şi-l crede şi Michael R. Villmont, lucru evident când îi citeşti cărţile. Fiindcă romanele lui sunt însufleţite şi de personajele animale, descrise în ipostaze şi scene impresionante prin sentimentele emoţionante, trăirile intense pe care ni le induc. Şi prin valorile spirituale asupra cărora ne determină să medităm: iubire necondiţionată, loialitate şi recunoştinţă, compasiune. Dar ajunge doar să medităm la acest lucru, fără a lua lângă noi un animăluţ?

Aş mai face o menţiune: animalele personaje ale  cărţilor lui Michaël R. Villmont nu sunt o ficţiune. Autorul,  după cum a mărturisit el însuşi, a descris personajele inspirându-se din viaţa reală şi luând ca modele propriile animăluţe (Brice, Lilá, Boby, Chica, Geky), sau animalele unor prieteni (caii), inclusiv psihologia, comportamentul şi atitudinile acestora, pline de dragoste, veselie, loialitate.

Încep cu romanul „Sceptrul cavalerilor ospitalieri”, o carte despre viaţa şi valorile cavalereşti din evul mediu şi cele de  astăzi, din vremurile noastre, puse în oglindă. Valori care ne sunt                                                                                                           evidenţiate prin personajele principale, oameni şi animale. Tânărul Phillip de Chamont, descenentul unei vechi familii   nobiliare franceze, determinat de o tentativă de  furt a sceptrului ospitalier, din vechiul lor castel,   începe să scrie o carte despre istoria familliei sale.

Tânărul, medic în Nice, ne este descris ca o întruchipare modernă a cavalerului medieval, corect, curajos şi loial. Ca şi cavalerii medievali, este eroul unor acţiuni periculoase, în varianta poliţistă, situaţii în care se evidenţiază acele calităţi şi valori spirituale, transmise din generaţie în generaţie. Mi se pare că una din valorile uitate deseori, ne este adusă în atenţie: familia, unită prin tradiţii şi dragoste, prin respect şi buna educaţie. Putem spune că este o familie normală, sau aşa ar trebui să fie o familie normală. Şi totuşi, lipseşte  un element de înfumuseţare a relaţiilor familiare, care să completeze procesul de transformare şi  consolidare a   casei într-un adevărat cămin. Aşa este, lipseşte animăluţul, eternul copil. Fapt remediat prin adoptarea unui căţeluş, scenă care ne emoţionează.

Astfel, viaţa liniştită, fericită a tânărului Phillip, lângă logodnica şi părinţii săi, este înfrumuseţată de apariţia, în căminul lor a micului Brice, un foxterier cu păr sârmos, vesel, jucăuş, cu o personalitate puternică şi inteligenţă deosebită, specifică rasei lor, şi câinilor, în general. Gesturile, atitudine şi comportamentul micului, orgoliosului şi jucăuşului Brice înfumuseţează nu numai viaţa personajelor, ci şi atmosfera relaxantă a cărţii, prin diversele scenele descrise cu tact şi emoţie. La care cititorul participă din plin.

Phillip de Chamont, profund preocupat de  documentarea sa despre istoria familiei, primeşte ajutor, pe căi misterioase,  extrasenzoriale, care transced timpul şi ajunge să cunoască bine viaţa de zi cu zi a strămoşilor săi, seniori locali şi cavaleri ospitalieri. Descoperă chiar, cu surprindere, că şi micul Brice are percepţii extrasenzoriale, transmiţându-le gândurile sale.

Pe lângă amănunte neştiute din istoria misteriosului ordin al ospitalierilor ioaniţi, Phillip cunoaşte, chiar trăieşte şi, apoi, descrie, scene din bătălii şi din viaţa domestică a strămoşilor săi cavaleri. Într-una din lupte, strămoşul său, Simon, înconjurat de corsari, rănit grav, este salvat de credinciosul şi loialul său…cal, Aris. Este o altă scenă emoţionantă, despre animalul care-i salvează viaţa prietenului său, omul.

Autorul  descrie coincidenţe şi o similitudine surprinzătoare între personajele din evul mediu şi cele din zilele noastre, fapt pentru care nu poţi să nu te întrebi dacă, peste secole, nu sunt aceleaşi suflete, în alte corpuri.

Finalul surprinzător, neaşteptat al romanului îţi aduce momente de reflexie asupra vieţii, determinate şi de… aţi ghicit, micul Brice, exponent al tuturor animăluţelor.

           Acasă luminile erau aprinse, semn că nimeni nu se culcase. Erau aşteptaţi. Din interiorul casei, s-a auzit un lătrat alintat, zglobiu, de nerăbare şi bucurie. Era Brice, sufletul casei, care aşepta ca Yvette să-i deschidă uşa de la intrare, să-şi întâmpine prietenii dragi. Să-i facă şi pe ei, fericiţi.”

Continuarea istoriei familiei de Chamont, o adevărată saga, o găsim în romanul „Medalionul ospitalier”.

 Romanul descrie familia de Chamont, descendenţii primului senior de Chamont, nobilul cavaler Simon, de-a lungul a peste şaptezeci de ani, aproape întreg secolul al XII-lea. Un subiect foarte atractiv, aceştia fiind  participanţi activi la evenimentele vremii în Regatul Ierusalimului. Viaţa strămoşilor cavaleri  este descrisă de tânărul Phillip de Chamont care, pe timpul unui sejur în Ierusalim, împreună cu logodnica sa, găsesc Medalionul ospitalier, prima medalie a renumitului ordin, devenit, mai târziu, ordinul de Malta. Ne emoţionează scene din viaţa fiecărei generaţii a familiei de Chamont, pline de neprevăzut, mister şi ezoterism. Cunoaştem modul de viaţă din acea vreme, cu dragoste, bucurie şi durere, cu nenumărate împrejurări dramatice de viaţă şi de maorte.

Moartea naturală a calului Aris produce o schimbare radicală în viaţa pritenului său, Simon, căruia i-a salvat viaţa.  Cuvintele unuia dintre personajele cărţii, pline de înţelepciune, sunt menite să aducă o alinare celor care pierd o fiinţă apropiată, om sau animal.

„…  Sufletul lui Aris va fi, cu siguranţă, în preajma lui Simon şi-l va ocroti întotdeauna, iar amintirea lui se va transforma, în timp, din durere, în dor mistuitor, apoi în regret şi tristeţe. Şi în dor, fiindcă, peste ani, cândva, vor fi împreună, pentru eternitat, pe câmpia Împărăţiei Divine!Toţi, oamenii şi prietenii lor, credincioasele animal!”

Sunt toate, dragostea, naşterea, moartea, momente inerente din cursul implacabil al vieţii, pe care le trecem cu înţelepciune. Ştiu, este uşor de spus, dar acesta este adevărul. Oricât am întârzia, sufletul animăluţelor noastre ne va aştepta şi vom fi împreună o eternitate!

Romanul, citit cu emoţie şi, uneori, cu tristeţe, are un final neaşteptat, emoţionant, animat de… micul Brice.

Michael Riche Villmont nu se dezminte nici în „Fantomele din Tarragona”, roman de aceeaşi factură, de dragoste şi acţiune, în care acţiunea se desfăşoară în două planuri temporale: în trecut şi în prezent. Localizare temporală care, prin descrierea cursivă, în succesiunea logică şi istorică a evenimentelor şi întâmplărilor, apare naturală, într-o manieră simplă şi atractivă.

Tarragona, provincia spaniolă de pe malul mării Mediterane, pe Costa Dorada, are o istorie zbuciumată, ca întreaga Peninsulă Iberică. Stăpânită secole la rând de Imperiul arabilor mauri, este locul unde s-au petrecut întâmplări pline de dramatism, de dragoste şi eroism. O astfel de întâmplare o regăsim descrisă în romanul „Fantomele din Tarragona”, a cărei eroină este copilul Melissa de Gatára y Salou, răpită de mauri. Salvată abia la vârsta adolescenţei, de părinţii ei şi de tânărul Lopéz, participă, împreună cu acesta, la luptele pentru eliberarea unor locuri cu încărcătură istorică deosebită, Almería şi Tortósa. Datorită implicării celor doi tineri în acţiuni de apărare a localnicilor, devin eroii unor legende răspândite în întreaga provincie. Acest lucru atrage ura Principelui oriental, care trimite mercenari să-i ucidă pe cei mai iubiţi eroi populari, lucru care  se şi întâmplă. Grav răniţi, înainte de a trece în altă lume, eroii sunt ajutaţi de cei doi cai ai lor, Mia şi Ébo, care-şi riscă viaţa pentru apărarea pietenilor şi stăpânilor lor.

„… Înţelegându-se din priviri, cei doi cai, Mia şi Ébo, s-au aşezat de o parte şi de alta a stăpânilor lor, aşteptând venirea lupilor, cu un tremurat nervos al corpului. Veniţi în haită, vreo cincispreze lupi  au încercuit prada şi au atacat toţi odată, fără teamă. Mia şi Ébo, nervoşi, incitaţi de lupi, au răspuns atacului acestora cu lovituri mortale date cu picioarele. După care, au prins cu dinţii, sfâşiind fiecare lup care se apropia de stăpânii lor. Doi lupi au sărit pe Ébo, muşcânu-l de crupă, dar Mia i-a sfâşiat. Cu urlete de durere, cei câţiva lupi scăpaţi de loviturile şi muşcăturile cailor,  s-au îndepărtat, şchiopătând şi ei.

…….     Mia, sforăind, s-a apropiat de Ébo şi a scos un nechezat care i-a asurzit pe cei din apropiere. Era strigătul ei de durere şi disperare. Poate şi de dragoste pentru partenerul ei, camaradul de joacă şi de luptă. Sau chemarea la viaţă!…”

Fantomele din Tarragona este o carte în care personajele, oameni şi animale, îl fac pe cititor să treacă prin mari emoţii, dar nu într-un mod simplist, ci unul plin de întrebări. Întrebări despre familie şi dragostea familiară, despre perseverenţă, curaj şi loialitate, despre loialitatea animalelor faţă de prietenii lor oamenii, despre grija oamenilor faţă de animale, la care cititorul este nevoit să-şi afle singur răspunsurile. Majoritatea răspunsurilor deja le ştie, doar că nu şi le-a exprimat, poate,  până acum.

         „ Miravet, misterul manuscrisului”, un roman despre oameni şi spirite, despre vechii cavaleri şi urmaşii lor din zilele noastre, ale căror legături spirituale, misterioase sfidează timpul. Despre modul în care un manuscris, vechi de secole, îţi poate schimba viaţa. De acest lucru s-a convins şi profesorul Ernesto de Colla, de la Universitatea din Barcelona căruia, un vechi manuscris templier, i-a deschis o nouă perspectivă asupra vieţii. Şi asupra dragostei, fapt ce l-a găsit complet nepregătit. În acest context, cea care-i ghiceşte şi dezvăluie caracterul, este…căţeluşa Lilá. Iubitorul câine aduce cititorilor o întrebare existenţială. Este posibilă reîncarnarea animalelor şi întoarcerea lor la oamenii care le-au iubit şi au rămas îndureraţi de plecarea acestora în altă lume? Unele persoane susţin că animăluţele lor s-au reîntors la ei, în împrejurări inexplicabile,  după o perioadă de timp, sub o altă înfăţişare, dar cu exact aceleaşi ticuri, atitudini şi semne fizice exterioare. Lilá ar fi un astfel de exemplu. Dar cine poate ştii adevărul de dincolo de noi?

Cărțile autorului Michael R. Villmont, fiecare din ele – un adevărat  cămin spiritual pentru cititor, exprimă bucuria de a trăi, sunt pline de viață și veselie și datorită personajelor animale care, prin sentimentele lor față de oameni, descrise cu farmec și dragoste de către autor, înfrumusețează și trăirile cititorului, iubitor sau nu de animale. Și îi  schimbă atitudinea față de acestea, față de sufletele lor nevinovate. Nu animalele sunt rele și agresive, ci unii oameni, pentru că ei, prin comportamentul lor, le accentuează și provoacă aceste instincte primare. Să nu uităm că oamenii bine educați, oamenii buni, iubesc animalele, le respectă și le protejează. Așa cum și animăluțele iubesc oamenii și-i fac mai buni, mai responsabili. Și le îmbunătățesc sănătatea psihică, alungând singurătatea, stresul și depresia De aceea le găsesc, la fel ca și ceilalți oameni,  atât de necesare pentru înfrumusețarea spiritului omenesc. Și-i mulțumesc autorului Michael R.Villmont pentru că menține deschise porțile spre iubire. Iubirea față de oameni și animale.

Madrid, oct.2016

salou-14183859_618483214999977_9161541052473626458_n

Salou, Costa Dorada, pe urmele legendei

Librărie: https://www.setthings.com/ro/e-books/fantomele-din-tarragona/

Datorită unei frumoase, dar  dramatice legende, descrisă în romanul “Fantomele din Tarragona”, am descoperit acest oraş deosebit, frumos, cu localnici veseli, amabili şi dedicaţi tradiţiilor. L-am descoperit şi m-am îndrăgostit de el, aşa cum am descoperit şi m-am îndrăgostit de legenta fantomelor din Tarragona, Melissa de Salou şi Lopéz. Doi eroi ai dragostei, ai libertăţii şi ai spiritului catalan.

Salou, este oraşul de pe Costa Dorada cu o dezvoltare uimitoare, în care istoria îşi pune pregnant amprenta asupra prezentului, iar vechea aşezare, cu case tradiţionale, se îmbină armonios cu arhitectura modernă a clădirilor destinate turismului. În acelaşi timp, modernismul arhitectural se integrează organic în mediul original, respectând natura şi oamenii, aşa cum se întâmplă în cazul cunoscutului Port Aventura cu aqualandul tematic şi al portului  Club Náutico.

Respectarea şi cinstirea istoriei locului, o caracteristică a spiritului spaniol, se manifestă în Salou prin spiritualitatea tot mai evident vechilor construcţii, printre care  biserica Santa Maria del Mar, sfinţită  în anul 1776; Torre Vieja (Turnul vechi), turul de apărare cu o istorie de secole.  Primul turn de apărare a fost construit de  Seniorul de Vetéro, bunicul Melissei, prin anii 1130, pentru a apăra aşezarea împotriva piraţilor mauri. Patru secole mai târziu, prin anii 1530, Episcopia de Tarragona a ridicat un nou turn de apărare, cel pe care-l priveam, pentru a face faţă atacurilor piraţilor. Impresionant este mausoleul dedicat regelui Jaime I, care a plecat dina ceste locuri, în anul 1229, în expediţia de cucerire a insulei Mallorca. Numele regelui este purtat şi de Paseo Jaimes I, o splendidă promenată, pe care ajungi şla plajele atât de căutate de turişti: Llevant, cu fuente luminosa, Playa Ponent, Capellanes şi Larga, Playa de Salou, cu umbrelele multicolore, ce abia îşi aşteaptă oaspeţii, oferindu-le toate condiţiile de odihnă şi relaxare  de-a lungul întregului an.

Salou este oraşul în care tradiţiile şi obiceiurile sunt promovate cu respect, festivalurile dedicate anumitor evenimente istorice, sărbători şi profesii fiind ocazii de etalare a ceea ce este mai frumos în comunitatea veche catalană.

Cunoscând legenda Melissei,  o adevărată Ioana D’Arc iberică şi a lui Lopéz, el caballero, am sentimentul că spiritele acestora, materializate în porumbei, veghează asupra oraşului, aducând până în zilele noastre luminile istoriei, cu valorile, cultura şi tradiţiile catalane originale.

*

“Fantomele din Tarragona” descrie, într-un stil natural, mai mult decât atractiv,  întâmplări dramatice şi, în acelaşi timp  misterioase, din viaţa unei familii spaniole, în perioada tumultoasă a Reconquista, pliată pe o acţiune poliţistă din zilele noastre.

Un turist francez, pasionat de legenda fantomelor din Tarragona, descoperă şi descrie istoria petrecută cu nouă secole în urmă, a unei fetiţe spaniole, Melissa,  răpită de mauri. Regăsită după mulţi ani, devenită o tânără frumoasă, Melissa  se îndrăgosteşte, dar trece prin alte momente dramatice, participând la  luptele de Reconquista alături de naşul ei, contele de Barcelona Raymond Berenguer şi, în acelaşi timp, apare ca o luptătoare pentru apărarea drepturilor celor săraci şi nedreptăţiţi.

Viaţa acestei fetiţe, Melissa, devenită o frumoasă tânără, este plină de întâmplări paranormale, legături misterioase, inexplicabile între ea şi părinţi. Aventurile ei cavalereşti, cu incredibile consecinţe în zilele noastre, explică de ce legenda şi cartea care o descrie cartea sunt atât de interesante şi atractive.

Cartea este o succesiune de drame, care  ne crează  emoţii greu de controlat. Odată deschisă, nu o mai închizi până la final. Este un roman de dragoste şi de aventuri, o filă din istoria eroică a Cataloniei, cunoscută de tot mai mulţi oameni.  De altfel, acţiunea este structurată pe evenimente istorice şi unele personaje reale, din acea vreme. Locurile descriese în carte sunt obiectivele turistice de excepţie(cetatea Almería, castelul Tortosa, portul Salou,  aşezarea Reus, etc). Dar, înainte de toate, este o carte despre dragoste şi familie, curaj şi onoare,  mari valori morale,  aflate mai presus de  viaţă şi de moarte.

Rămân, totuşi, întrebările: Melissa şi Lopéz au existat în realitate? Romanul se bazează pe fapte reale?  Răspunsul îl putem găsi în spiritul oamenilor acestor ţinuturi.

 

 

bd

Eseu: … Pe urmele eroinei Melissa, în Salou, Costa Dorada… Pe drumul destinului…..

Romanul     „Fantomele din Tarragona”, Autor     Michael Riche-Villmont

Găseşti cartea aici: https://www.setthings.com/ro/e-books/fantomele-din-tarragona/

Un voiaj în locurile unde a trăit eroina legendei catalane, Melissa De Gadara y Salou, este foarte tentant. Să mergi în Tarragona, Reus, Salou, Tortosa, pe renumita Costa Dorada, în locuri cu mare rezonanţă istorică şi renume turistic, este un adevărat vis. Dar un vis realizabil.  Gândul de a pleca pe urmele Melissei,  la Salou, în Spania, pe Costa Dorada, mi-a venit în urma unei discuţii avute cu doi amici. Amici spirituali, de o nobleţe aparte.  Cărora le-a plăcut Melissa, eroina de legendă Melissa de Gadara y Salou, o adevărată Ioana D’Arc catalană. Cu o legendă plină de dramatism, însă de o frumuseţe deplină, descrisă în „Fantomele din Tarragona”, un thriller istoric, cu drame teribile, mistere şi profundă dragoste.

Legenda spune că, pe la mijlocul secolului al 12-lea, fiica unei familii de caballeros hidalgos din ţinutul Reus, Tarrgona,  fina conducătorului Cataloniei, contele Ramon Berenguer IV de Barcelona, a fost răpită de mauri. Avea doar patru ani şi a fost crescută în haremul răpitorului, un general maur, care i-a spus că părinţii ei au murit.În acea perioadă Melissa a trecut prin moment cumplite, fiind obligată să ia viaţa de la început:alte locuri decât castelul iubiţilor ei părinţi şi bunici, noi reguli, noi obiceiuri, o nouă limbă, o nouă credinţă.Cu o urmă de speranţă că îşi va regăsi părinţii, în cer sau pe pământ, a hotărât să-şi păstreze credinţa creştină, spunând noaptea rugăciunile în limba catalană. Şi astfel a rezistat, învăţând în acelaşi timp tot ce trebuia să ştie despre regulile şi credinţa musulmană. Chiar mai mult, a învăţat să lupte, pregătindu-se să-şi cucerească, mai târziu, libertatea.

Dar, la vârsta de aproape şaptespreze ani, tocmai când fusese din nou răpită de alţi mauri pentru răscumpărare,  a fost salvată de tatăl ei.Deşi nu se cunoşteau, au auzit amândoi glasul sângelui, iar revederea a fost, evident, un moment de răscruce în viaţa tinerei Melissa.

Noua perioadă din viaţa Melisei începe prin participarea ei, alături de Contele Ramon de Barcelona, la luptele de Reconquista, eliberând cetatea Tortosa, unde ea a fost ţinută în robie.

Viaţa tinerei va fi o succesiune de drame, lupte şi aventuri, devenind ocrotitoarea oamenilor simpli din provincial Tarragona, ceea ce i-a atras ura a multor duşmani. Faptele ei bune au continuat, susţin locuitorii din zonă şi după moartea Melissei, fiind văzută, ca fantomă sau ca porumbel, în diverse împrejurări grele, când era nevoie de ajutorul ei. Astfel ea a ajuns erou de legend, o legendă din ce în ce mai cunoscută.Iar legenda ei, are o asemănare inexplicabilă cu legenda  San Jorge (lupta Sf. Gheorghe cu balaurul), bine cunoscută de toţi spaniolii.

In acelaşi timp, mulţi oameni o consider ca o adevărată Ioana D’Arc iberică, o eroină medievală, care-i ajută şi astăzi pe cei aflaţi în pericol.

Aşadar, gândul de a pleca la Salou nu mi-a venit întâmplător. Şi nu întâmplător ne-am văzut noi, amicii. Ne-am întâlnit, într-o seară de vineri,  seară frumoasă de început de septembrie, început de toamnă şi în Nice, la noi, deşi acest început de toamnă, era mai mult subiectiv, nu se prea simţea în atmosfera estivală a locului. Stăteam  pe terasa restaurantului  Grand Ettoile, vis-a-vis de Promenade des Anglais, sau Camin deis Anglés, cum o numeau vechii locuitori ai oraşului. Priveam plimbarea acelor oameni fericiţi care, împreună cu familiile sau prietenii, se bucurau de atmosfera liniştită şi perspectiva minunată asupra mării.

Subiectele discuţiei noastre erau diverse, întâlnirea  noastră fiind una din acele bune obiceiuri de a ne petrece timpul liber, puţinul timp liber, împreună cu soţiile sau doar noi băieţii, la un pahar de vin bun. Dar mai ales de a fi noi, cu noi înşine, într-o oază a prieteniei pure, a frăţiei spiritului liber şi deschis artei şi frumosului, spirit  pe care Saint Gérard  ni l-a dat, odată cu nobleţea ospitalieră, cu nouă sute de ani în urmă. Spiritul nobleţei crucii albe.

Deci, discutam despre diverse lucruri şi ne-am reamintit, privind oamenii bucuroşi de atmosfera unei seri minunate, de istoria interesantă a bulevardului. La un moment dat, amicul nostru, Laurent, m-a întrebat dacă am mai fost în Spania, la Salou, locul unde se desfăşoară acţiunea romanului „Fantomele din Tarragona”. Nu am mai fost acolo, nici nu a trecut prea mult timp de la publicarea romanului, dar intenţionam să revăd acea zonă minunată.

„Aţi remarcat că suntem în locul unde a început acţiunea romanului?”, a intervenit şi Antoine. „Suntem chiar la Grand Ettoile, unde doctorul Phillip de Chamont a hotărât să viziteze staţiunea Salou”, a continuat el. „Cum ţi-a venit ideea de a începe romanul cu restaurantul nostru preferat?” „Tocmai pentru că este restaurantul nostru preferat”, i-am răspuns, deşi niciodată nu mi-am pus această întrebare. „Şi, fiindcă m-aţi întrebat despre vizita la Salou, pe Costa Dorada, mă gândesc  să plec chiar în aceste zile, împreună co Cornelie, soţia mea. Doar noi doi!”

Şi, aşa cum am hotărât, peste două zile am urcat în avion cu destinaţia Reus, aeroport situat în apropiere de Tarragona. Fără dragul nostru căţel, Brice care, nu cu mult timp în urmă, a plecat la Domnul.

Era o întâmplare fericită faptul că aeroportul se afla în Reus, fiindcă voiam ca voiajul nostru să înceapă cu acest frumos oraş. Aici, în Reus, au fost botezaţi, în anul 1130, fetiţa Melissa de Gadara y Salou şi Lopéz, eroii legendei din Tarragona.

Cum noi am venit aici pentru Melissa şi Lopez, am renunţat, cu regret, să revizităm acest oraş interesant, locul unde s-a născut marele Antoni Gaudi. Oraş care se poate mândri cu multe edificii ce au devenit, în timp, adevărate monumente ale artei arhitecturii, ale frumosului în habitaclu.

Aşa că, am mers  direct la biserică. Vechea biserică a micii aşezări Reus din 1130, a fost demolată cu veacuri în urmă, pe locul ei fiind, acum, splendida biserică San Juan. Încă de la intrare ne-a învăluit acea atmosferă de înaltă spiritualitate, de linişte şi miros de mosc şi tămâie, atmosferă binecuvântată de divinitate, comună tuturor lăcaşelor de rugăciune, unde ne întâlnim cu Spiritul Sfânt şi cu noi înşine.

Ne-am aşezat pe o bancă, am închis ochii şi ne-am rugat. Ne-am rugat pentru noi şi pentru ceilalţi oameni, pentru toate fiinţele de pe pământ, din apă şi din aer, pentru cei prezenţi şi pentru cei plecaţi la Domnul. Atmosfera pioasă ne-a ajutat să intrăm în starea profundă de pierdere de sine, de apropiere de Domnul, starea în care simţi nevăzutul şi devii parte din misterul Divin. Acolo, ne-a întâmpinat sufletul lui Mozart, care ne-a făcut să plutim pe „Lacrimosa”, un imn al reculegerii, apoi Schubert, cu „Serenada” lui. Am avut un timp lung, timp de rugăciune şi reflecţie profundă, cu sufletele plecate  în templul divin,  la  missa solemnis. O missa cu  armoniile  pure ale muzicii lui Ave Verum Corpus de Mozart , corul îngerilor cu Glory din Mesiah, de Handel, iar când am auzit corul Hallelujah, parcă ne-am trezit din somn. Şi ne-a trebuit un timp ca să ne revenim, ascultând Gloria Gloria in excelsis Deo a lui Beethoven, ce se auzea, în surdină, din difuzoare. Eram într-o atmosferă de o spiritualitate deosebită şi, acolo,  în semiobscuritate, într-un colţ al tavanului navei bisericii, imaginaţia mea a văzut două globuri de lumină, discrete, uşor difuze: „Melissa şi Lopez ne urează Bun venit! Şi ne mulţumesc pentru că nu i-am uitat”, mi-am completat eu, imaginaţia.

Am privit-o pe soţia mea, discret, să nu o deranjez. Şi ea avea ochii îndreptaţi spre tavanul navei, ochi plini de lacrimi. Lacrimi ale bucuriei divine, primită în acel loc binecuvântat. Iar mie mi-a fost dor de Melissa şi Lopéz, pe care i-am dezvăluit lumii, mi-a fost dor de sufletele celor plecaţi la Domnul, de sufletul lui Brice, una din muzele mele. Mi i-am amintit cu dor şi regret, dar şi cu speranţa că undeva, cândva, ne vom întâlni toţi şi vom fi din nou împreună. Pentru eternitate. Speranţa tuturor oamenilor  de a-i întâlni pe cei dragi, acolo, unde merg toţi.

Cu greu ne-am recăpătat starea lucidă, plină de  o linişte cum rar o găseşti. O linişte plină de optimism, care ne mobilizează.

Şi ne-am  bucurat că am venit aici, la biserica din Reus. Am ieşit în stardă şi ne-am oprit câteva momente ca să ne obişnuim cu lumina soarelui de amiază.   „Soarele a obosit, strălucirea luminii şi-a diminuat puterea. A venit toamna! Toamna lui Vivaldi, toamna lui Thaikovsky”, a remarcat soţia, cu o urmă de regret.

Am remarcat şi eu acest lucru, galbenul luminii solare s-a imprimat şi în frunzele pomilor, a arbuştilor. Lumină care se imprimă şi în privirea oamenilor, aducând o anume nostalgie după vara fierbinte, strălucitoare.

Am plecat mai departe, pe drumul nostru spre…Melissa. În timp ce mergeam cu maşina spre Salou, am ascultat Toamna lui Joseph Haynd, cu armoniile ei relaxante. Şi priveam locurile pe unde treceam. O parte din pomii de pe câmp şi din grădinile ce mărgineau şoseaua C-14, ne-au confirmat venirea toamnei, prin culoarea frunzelor, prin  strugurii din vie, ce  aşteptau să fie culeşi.

„Toamnă frumoasă, caldă, cu soare, cel puţin în aceste zile. Pe aici mergeau şi Melissa   şi Lopez, spre Salou, sau înapoi, spre castelul şi domeniul Vetéro „. La acest gând, m-am simţit emoţionat şi am încercat să-mi imaginez cum arătau locurile acestea cu nouă secole în urmă. Fără case moderne, fără şosele asfaltate, fără…fără…

„Aceste locuri erau mai frumoase în acele vremuri, mult mai frumoase, nealterate de om, cu păduri, poieni pline de flori, cu păsări şi animale. Cu oameni care  ocroteau natura, mediul  şi  le respectau”, mi-a răspuns soţia la gândurile nerostite. „Da, aşa este”. Poate de aceea avem nostalgia naturii originale, a mediului natural, pe care nu reuşim, acum,  să-l ocrotim.

Curând, în faţa noastră au apărut primele case din Salou. „Mergem direct la hotel?” am întrebat, cu gândul la traseul pe care vom merge pe urmele Melissei. „Da, la hotel, apoi, dacă eşti de acord, vom  merge la Tarragona, la fostul domeniu Vetéro şi, mai departe, la Tortosa. Ştii, simt că în fiecare din aceste locuri am întâlnire cu o persoană apropiată, dragă.„.”

Fără să-i răspund, am oprit maşina, în afara străzii. „Priveşte!” Şi-a ridicat privirea şi, prin parbriz, în lumina soarelui, am admirat doi porumbei care zburau jucându-se, un dans plin de romantism, de dragoste, cu mişcări pline de tandreţe. „Doamne! Imposibil! Melissa şi Lopéz? Ne urează bun venit, exact ca în scenele din carte?”

Am privit-o cu drag şi i-am luat mâna. „Da, Melissa şi Lopez! Melissa şi Lopez, simboluri  ale dragostei şi loialităţii, simboluri  ale vieţii reale, aşa cum este ea, cu momente grele, dramatice şi clipe fericite, cu durere şi bucurie. Viaţa fiecăruia dintre noi, oamenii!” Toţi devenim, la un moment dat, Melissa sau Lopez, îndrăgostiţi, gata de orice sacrificiu pentru ceea ce iubim, însă şi plini de speranţa fericirii. Unii, deja am ajuns, suntem fericiţi, alţii mergem încă pe urmele Melissei de Salou şi a lui Lopéz, dar pe drumul nostru,  cu speranţa că vom găsi dragostea, fericirea, împlinirea. Pe drumul destinului…..

Aici este cartea despre destinul Melissei:https://www.setthings.com/ro/e-books/fantomele-din-tarragona/

RECENZIE: Lucrarea „ SAINT BERNARD DE CLAIRVAUX ŞI ORDINELE CAVALEREŞTI”

Vezi pagina din librărie: https://www.setthings.com/ro/ebook-author/michael-riche-villmont/

Autorul cărţii: Michael Riche-Villmont                                                                                 

               Editura Sfântul Nicolae , 2015                                                

La recomandarea unui prieten, pasionat şi el  de istoria cavalerismului medieval, mi-am  procurat lucrarea „Saint Bernard de Clairvaux şi ordinele cavalereşti”,  autor Michael Riche-Villmont.  Cunoşteam despre cuntribuţia înaltului prelat Bernard de Fontaine  la organizarea şi dezvoltarea ordinului cavalerilor templieri, mai ales din articolele, multe şi interesante pe care le-am găsit pe Internet, dar şi   în câteva cărţi  publicate în Franţa.     Însă lucrarea menţionată  mi-a dat o altă perspectivă asupra influenţei  învăţatului călugăr asupra cavalerismului medieval.  După ce am început să citesc lucrarea, i-am mulţumit prietenului pentru recomandarea făcută. Iată de ce.

Cartea descrie pe scurt viaţa exemplară a călugărului Bernard de Clairvaux, în contextul  evenimentelor istorice ale secolului al XII-lea şi prezintă  o sinteză a concepţiei a lui Bernard de Clairvaux despre misiunea cavalerismului timpului său, un adevărat îndreptar al organizării şi misiunii corpului cavaleresc militar-creştin. El fundamentează  doctrina ordinului cavaleresc al templierilor,  devenită în timp un adevărat spirit templier, model  viabil pentru multe alte ordine cavalereşti înfiinţate în secolele XII şi XIII.

Dar, înainte de a formula regulile de bază ale vieţii membrilor ordinului cavaleresc, Bernard de Fontain  a revoluţionat doctrina religioasă şi viaţa monahală prin înfiinţarea Ordinului Cistercian, pe baza regulilor augustine şi benedictine, sintetizate în Carta Caritatis. Pe baza acestor reguli, a întocmit începând cu anul 1127, la solicitarea nepotului său, cavalerul André de Montbart,  Carta Latina, un adevărat statut şi îndreptar al ordinului religios şi militar al Cavalerii Săraci ai lui Hristos și ai Templului lui Solomon, din Ierusalim, în latină „Pauperes Commilitones Christi Templique Salomonici”. Statutul a fost completat ulterior de mai mlte ori, în 1132 chiar de către Bernard (devenit stareţ de Clairvaux), prin De laude Novae militiae Templi. Tot el a stabilit cum  trebuia să fie uniforma şi echipamentul militar al templierilor, luând ca model îmbrăcămintea albă a călugărilor cistercieni. În anul 1129, în urma Conciliului de la Troyes, a obţinut recunoaşterea papală pentru ordinul templier, urmat de numeroase privilegii.

Cred, fără a exagera, că lucrarea „Saint Bernard de Clairvaux şi ordinele cavalereşti” este o carte de referinţă în lumea cavalerismului modern. Şi, după câte am aflat,  singura cu acest subiect complex, structurat  unitar, apărută în Europa, în limbile franceză şi română.

Când afirm acest lucru am în vedere  câteva aspect care descriu contribuţia Sfântului Bernard la apariţia şi dezvoltarea multora din ordinele cavalereşti ale vremii, ce fiinţează, într-o formă sau alta şi în zilele noastre.

*  Saint Bernard a întocmit, personal, Carta Latina, statutul ordinului templier, cu toate regulile pe care le cunoaştem astăzi, specifice perioadei medievale: depunerea jurămintelor de sărăcie, obedienţă şi castitate; primirea în ordin  numai a membrilor de origine nobilă; ierarhia internă strictă; a descris scopul şi misiunile templierilor; a prevăzut  organizarea administrativ teritorială ca o adevărată societate multinaţională; organizarea comanderiilor s-a făcut după modelul mănăstirilor cisterciene; îmbrăcămintea templierilor era îmbrăcămintea cisterciană adaptată la cerinţele războiului; a stabilit clar şi concret obligaţiile membrilor ordinului, etc.

* După moartea  călugărului Bernard,  în 1153, ordinul cistercian a continuat să influenţeze lumea cavalerismului, contribuind direct la înfiinţarea şi a altor ordine cavalereşti, după modelul ordinului templier, ordine care există şi astăzi, fără întrerupere.  Cele mai semnificative ordine care au primit un astfel de sprijin, în ordinea cronologică, sunt Ordinul de Calatrava, din Castilia, Spania;  Ordinul de Alcantara, Leon;  Ordinul Sfântului Benedict de Aviz (Ordem de São Bento de Avis), Portugalia; Ordinul lui Cristos, Portugalia  şi altele. Acestea au fost   înfiinţate în secolele al XII-lea şi al XIII-lea.

* Ca român, m-am bucurat să aflu despre  înfiinţarea, de către ordinul Cistercian, a Mănăstirii Igriş, în vestul ţării, judeţul Timiş. Lăcaşul a fost  ridicat  de călugării cistercieni de la abaţia din Potigny, Burgogne, în anul 1179. Cistercienii au ridicat şi mănăstirea de la  Cârţa, judeţul Sibiu, în anul 1202, ca dependentă de  abaţia-mamă din Igriş.

* Din cartea autorului Michael Riche-Villmont am aflat şi despre stilul cistercian în arhitectură şi construcţii. Astfel, de la primele mănăstiri cisterciene, începând cu cea de la Clairvaux, a fost  folosit un nou stil arhitectural, cel gotic, sobru, moderat  dar frumos, care a înlocuit stilul romanic, folosit de vechii arhitecţi şi constructori. Stilul s-a cristalizat pe parcursul n construirii a peste 2000 de biserici şi complexe mănăstireşti. Aceştia erau organizaţi pe grupuri, ateliere de lucru independente şi foloseau secrete şi ritualuri religioase cu influenţe ezoterice. Acele ritualuri şi secrete arhitecturale  au fost  preluate de templieri, pentru construirea forturilor, cetăţilor şi bisericilor proprii.

* Lucrarea istorică  „Saint Bernard de Clairvaux şi ordinele cavalereşti” aduce şi alte aspecte inedite, care sunt în discuţia istoricilor templarismului.

– Autorul a lansat teoria primei confirmări a  Ordinului Templier, în 15 august 1118, printr-un ritual religios, desfăşurat  în prezenţa regelui Baldouin II şi a Patriarhului latin al Ierusalimului, Gaumount, urmat de un ritual cu tentă ezoterică, unde au participat numai cei nouă cavaleri fondatori.

În cadrul ritualului cavaleresc religios, Baldouin II a înnobilat atât Ordinul, cât şi pe  cavalerii templieri, cu titlul de nobil de Ierusalim, pentru ridicarea prestigiului acestora în lumea nobiliară.

– În carte s-a lansat teoria, necontrazisă până acum, despre existenţa  unui Edict regal de confirmare a ordinului templier şi  de înnobilare, cu prevederi testamentare. „Ceea ce eu, Baldouin II, Rege al Locurilor Sfinte fac, nici un alt om nu poate desface”. Ceea ce înseamnă, subiectiv,  că ordinul a fost confirmat pentru vecie.

– În lucrare se fac menţiuni şi despre cuvintele testament ale Marelui Maestru Jaques de Molay, pe care acesta le-ar fi rostit înainte de a fi ars pe rug. Acesta ar fi făcut referire la edictul regelui Baldouin II, al cărui conţinut l-a întărit cu propriile sale cuvinte.

– Aflăm din lucrare date inedite despre ordinele cavalereşti iberice, inclusiv despre rolul Ordinului lui Cristos în descoperirile geografice ale noilor teritorii de peste mări, de către cavalerii portughezi.

Citind cartea, m-am convins că  nu poate fi  cunoscută lumea şi spiritul templier, fără a cunoaşte viaţa Sfântului Bernard de Clairvaux. Şi subscriu, în continuare, la acest lucru.

Autorul lucrării a descris, în câteva cuvinte adevărata personalitate a Sfântului Bernard: „Saint Bernard de Clairvaux a fost   Cavaler al Bisericii şi Patron al cavalerismului”, afirmaţie pe care o accept fără rezerve.

Deşi se adresează în special istoricilor, cartea este uşor de citit, autorul folosind un stil apropiat de cel beletristic, tocmai pentru a ne ajuta să înţelegem noi, cititorii mai mult sau mai puţin avizaţi, datele inedite despre istoria cavalerismului european

M

RECENZIE: Personajele animale în romanele autorului Michaël Riche-Villmont

 

 

Inspirat de multele articole apărute aici, în Spania, despre cărţi şi animale, m-am gândit să fac o scurtă recenzie pe această temă, de suflet şi pentru oameni cu suflet sensibil. Recenzie tematică a unora din cărţile lui Michaël Riche Villmont care, aproape în toate lucrările sale, ne sensibilizează cu descrierea prietenilor necuvântători.
Unii spun că o casă fără copii sau animăluţe, este o casă aproape pustie, fără veselia şi drăgălăşenia acestor fiinţe nevinovate, care ne însufleţesc şi înfrumuseţează existenţa. În această viaţă tumultoasă, stresantă. Alţii, spun că animăluţele sunt un adevărat medicament împotriva stresului, chiar a depresiei. Poate au dreptate şi unii şi alţii. Se mai spune că, în timp ce copiii cresc şi pornesc pe drumul lor, animăluţele rămân veşnic nişte copii ataşaţi şi loiali prietenului lor, Omul. Acest lucru îl cred şi eu. Şi-l crede şi Michaël Riche Villmont, lucru evident când îi citeşti cărţile. Fiindcă romanele lui sunt însufleţite şi de personajele animale, descrise în ipostaze şi scene impresionante prin sentimentele emoţionante, trăirile intense pe care ni le induc. Şi prin valorile spirituale asupra cărora ne determină să medităm: iubire necondiţionată, loialitate şi recunoştinţă, compasiune. Dar ajunge doar să medităm?
Aş începe cu romanul „Sceptrul cavalerilor ospitalieri”, o carte despre viaţa şi valorile cavalereşti din evul mediu şi cele de astăzi, din vremurile noastre. Valori care ne sunt evidenţiate prin personajele principale, oameni şi animale. Tânărul Phillip de Chamont, descenentul unei vechi familii nobiliare franceze, determinat de o tentativă de furt a sceptrului ospitalier, păstrat în vechiul lor castel, începe să scrie o carte despre istoria familliei sale.
Tânărul, medic în Nice, ne este descris ca o întruchipare modernă a cavalerului medieval, corect, curajos şi loial. Ca şi cavalerii medievali, este eroul unor acţiuni periculoase, în varianta poliţistă, situaţii în care se evidenţiază acele calităţi şi valori spirituale, transmise din generaţie în generaţie. Mi se pare că una din valorile uitate deseori, ne este adusă în atenţie: familia, unită prin tradiţii şi dragoste, prin respect şi buna educaţie. Putem spune că este o familie normală, sau aşa ar trebui să fie o familie normală. Şi totuşi, lipseşte un element de înfumuseţare a relaţiilor familiare, care să completeze procesul de transformare şi consolidare a casei în cămin. Aşa este, lipseşte animăluţul, eternul copil. Fapt remediat prin adoptarea unui căţeluş, scenă care ne emoţionează.
Astfel, viaţa liniştită, fericită a tânărului Phillip, lângă logodnica şi părinţii săi, este înfrumuseţată de apariţia, în căminul lor a micului Brice, un foxterier cu păr sârmos, vesel, jucăuş, cu o personalitate puternică şi inteligenţă deosebită, specifică rasei lor şi câinilor, în general. Gesturile, atitudine şi comportamentul micului, orgoliosului şi jucăuşului Brice înfumuseţează nu numai viaţa personajelor, ci şi atmosfera relaxantă a cărţii, prin diversele scenele descrise cu tact şi emoţie. La care cititorul participă din plin.
Phillip de Chamont, profund preocupat de documentarea sa despre istoria familiei, primeşte ajutor, pe căi misterioase, extrasenzoriale, care transced timpul şi ajunge să cunoască bine viaţa de zi cu zi a strămoşilor săi, seniori locali şi cavaleri ospitalieri. Descoperă chiar, cu surprindere că şi micul Brice are percepţii extrasenzoriale, transmiţându-le chiar gândurile sale.
Pe lângă amănunte neştiute din istoria misteriosului ordin al ospitalierilor ioaniţi, Phillip cunoaşte, chiar trăieşte şi, apoi, descrie, scene din bătălii şi din viaţa domestică a strămoşilor săi cavaleri. Într-una din lupte, strămoşul său, Simon, înconjurat de corsari, rănit grav, este salvat de credinciosul şi loialul său…cal, Aris. Este o altă scenă emiţionantă, despre animalul care-i salvează viaţa prietenului său, omul.
Autorul descrie coincidenţe şi o similitudine surprinzătoare între personajele din evul mediu şi cele din zilele noastre, fapt pentru care nu poţi să nu te întrebi dacă, peste secole, nu sunt aceleaşi suflete, în alte corpuri.
Finalul surprinzător, neaşteptat al romanului îţi aduce momente de reflexie asupra vieţii, determinate şi de… aţi ghicit, micul Brice, exponent al tuturor animăluţelor.
“ Acasă luminile erau aprinse, semn că nimeni nu se culcase. Erau aşteptaţi. Din interiorul casei, s-a auzit un lătrat alintat, zglobiu, de nerăbare şi bucurie. Era Brice, sufletul casei, care aşepta ca Yvette să-i deschidă uşa de la intrare, să-şi întâmpine prietenii dragi. Să-i facă şi pe ei, fericiţi.”
Continuarea istoriei familiei de Chamont, o adevărată saga, o găsim în romanul „Medalionul ospitalier”.
Romanul descrie familia de Chamont, descendenţii primului senior de Chamont, nobilul cavaler Simon, de-a lungul a peste şaptezeci de ani, aproape întreg secolul al XII-lea, participanţi activi la evenimentele vremii în Regatul Ierusalimului. Viaţa acestora este descrisă de tânărul Phillip de Chamont care, pe timpul unui sejur în Ierusalim, împreună cu logodnica, găseşte Medalionul ospitalier, prima medalie a renumitului ordin, devenit, mai târziu, ordinul de Malta. Ne emoţionează scene din viaţa fiecărei generaţii a familiei de Chamont, pline de neprevăzut, mister şi ezoterism. Cunoaştem modul de viaţă din acea vreme, de dragoste, bucurie şi durere, de viaţă şi de maorte.
Moartea naturală a calului Aris produce o schimbare radicală în viaţa pritenului său, Simon, căruia i-a salvat viaţa. Cuvintele unuia dintre personajele cărţii, pline de înţelepciune, sunt menite să aducă o alinare celor care pierd o fiinţă apropiată, om sau animal.
„… Sufletul lui Aris va fi, cu siguranţă, în preajma lui Simon şi-l va ocroti întotdeauna, iar amintirea lui se va transforma, în timp, din durere, în dor mistuitor, apoi în regret şi tristeţe. Şi în dor, fiindcă, peste ani, cândva, vor fi împreună, pentru eternitat, pe câmpia împărăţiei Divine!Toţi, oamenii şi prietenii lor, credincioasele animal!”
Sunt toate, dragostea, naşterea, moartea, momente inerente din cursul implacabil al vieţii, pe care le trecem cu înţelepciune. Ştiu, este uşor de spus, dar acesta este adevărul. Oricât am întârzia, sufletul animăluţelor noastre ne va aştepta şi vom fi împreună o eternitate!
Romanul, citit cu emoţie şi, uneori, cu tristeţe, are un final neaşteptat, emoţionant, animat de… micul Brice.
Michaël Riche Villmont nu se dezminte nici în „Fantomele din Tarragona”, roman de aceeaşi factură, de dragoste şi acţiune, în care acţiunea se desfăşoară în două palnuri temporale: în trecut şi în prezent. Localizare temporală care, prin descrierea cursivă, în succesiunea logică şi istorică a evenimentelor şi întâmplărilor, apare naturală, într-o manieră simplă şi atractivă.
Tarragona, provincia spaniolă de pe malul mării Mediterane, pe Costa Dorada, are o istorie zbuciumată, ca întreaga Peninsulă Iberică. Stăpânită secole la rând de Imperiul Almohad, al arabilor mauri, este locul unde s-au petrecut întâmplări pline de dramatism, de dragoste şi eroism. O astfel de întâmplare o regăsim descrisă în romanul Fantomele din Tarragona, a cărei eroină este copilul Melissa de Gatara, răpită de mauri. Salvată abia la vârsta adolescenţei, de părinţii ei şi de tânărul Lopez, participă, âmpreună cu acesta, la luptele pentru eliberarea unor loc cu încărcătură istorică deosebită, Almeria şi Tortosa. Datorită implicării celor doi tineri în acţiuni de apărare a localnicilor, devin eroii unor legende răspândite în întreaga provincie. Acest lucru atrage ura Principelui oriental, care trimite mercenari să-i ucidă pe cei mai iubiţi eroi populari, lucru care se şi întâmplă. Grav răniţi, înainte de a trece în altă lume, eroii sunt salvaţi de cei doi cai ai lor, Mia şi Ebo, care-şi riscă viaţa pentru apărarea pietenilor şi stăpânilor lor.
„... Înţelegându-se din priviri, cei doi cai, Mia şi Ebo s-au aşezat de o parte şi de alta a stăpânilor lor, aşteptând venirea lupilor cu un tremurat nervos al corpului. Veniţi în haită, vreo cincispreze lupi au încercuit prada şi au atacat toţi odată, fără teamă. Mia şi Ebo, nervoşi, incitaţi de lupi, au răspuns atacului acestora cu lovituri mortale date cu picioarele. După care, au prins cu dinţii, sfâşiind fiecare lup care se apropia de stăpânii lor. Doi lupi au sărit pe Ebo, muşcânu-l de crupă, dar Mia i-a sfâşiat. Cu urlete de durere, cei câţiva lupi scăpaţi de loviturile şi muşcăturile cailor s-au îndepărtat, şchiopătând şi ei.
……. Mia, sforăind, s-a apropiat de el şi a scos un nechezat care i-a asurzit pe cei din apropiere. Era strigătul ei de durere şi disperare. Poate şi de dragoste pentru partenerul ei, camaradul de joacă şi de luptă. Sau chemarea la viaţă!…”
„Fantomele din Tarragona” este o carte în care personajele, oameni şi animale, îl fac pe cititor să treacă prin mari emoţii, dar nu într-un mod simplist, ci unul plin de întrebări. Întrebări despre familie şi dragostea familiară, despre perseverenţă, curaj şi loialitate, despre loialitatea animalelor faţă de prietenii lor oamenii, despre grija oamenilor faţă de animale, la care cititorul este nevoit să-şi afle singur răspunsurile. Majoritatea răspunsurilor deja le ştie, doar că nu şi le-a exprimat până acum.

Mai multe despre aceste cărţi pe Facebook Michael Riche-Villmont (Ecrivain), sau www.www.michaelvillmont.eu

M

Scriitorul Michaël (Miguel) Riche-Villmont

Michaël (Miguel) Riche-Villmont, autor de literatură hispano-franceză, a scris şi publicat în limbile spaniolă, franceză şi romană, lucrări, romane  şi articole istorice, având ca subiect cavalerismul medieval francez şi iberic. Totodată, el este şi autor de romane poliţiste, de dragoste şi acţiune, bine cunoscute datorită stilului inconfundabil de a crea o succesiune logică şi coerentă între evenimentele şi acţiunile petrecute în evul mediu şi urmările lor din zilele noastre. În cărţile lui, personajele medievale interacţionează, prin mijloace misterioase, uneori magice, cu eroi de astăzi, generând întâmplări deosebite, iar aventurile cavalereşti determină, peste timp, desfăşurarea unor acţiuni poliţiste, în zilele noastre.

Recurgând la ficţiune, el descrie evenimente şi personaje reale din perioada medievală, utilizează expresii verbale adecvate epocii, ceea ce face ca cititorul să trăiască atmosfera vremurilor de mult apuse. Iar misterul şi neprevăzutul fac aproape normală călătoria imaginară din lumea secolelor trecute, în lumea noastră, cu bunele şi relele ei. Totodată, logica şi naturaleţea acţiunilor eroilor cărţilor sale îl fac pe cititor să pătrundă firesc în lumea spiritelor, să le înţeleagă prezenţa în lumea materială ca pe un fapt firesc. Deşi spiritele misterioase, fantomele care se materializează, induc teamă, în cărţile autorului spiritele sunt benefice, luptă cu răul pentru salvarea celor în primejdie.

Şi, folosind ca pretext prezentarea unor aspecte de viaţă din zilele noastre, ale urmaşilor vechilor cavaleri, autorul pune în oglindă valorile spirituale şi modul de viaţă tradiţionale, cu cele de astăzi, lăsând cititorul să le aprecieze, să le accepte sau să le respingă.
Păstrând caracterul de romane poliţiste şi cavalereşti, autorul descrie adevărate poveşti de dragoste, cu eroi cavaleri şi castelene, cu urmaşii lor, poveşti misterioase în care, din nou, apar magia şi paranormalul.

Multe din întâmplările descrise în cărţi, multe din personajele istorce, au o bază reală, ceea ce face romanele şi mai atractive. Autor franco-hispanic, Michaël (Miguel) Riche-Villmont pune în evidenţă istoria bogată, eroică, a ţinuturi iberice şi france, a locuitorilor acestora, a familiilor nobiliare care au participat la scrierea istoriei.

Şi nu în ultimul rând, mulţi din eroii cărţilor lui Michaël (Miguel) Riche-Villmont sunt animăluţe, simpatice, iubitoare, care luminează şi însufleţesc atmosfera domestică a prietenilor lor, oamenii.

Interesante, atractive, chiar documentare, romanele autorului te cuceresc de la primele pagini, iar surprizele şi neprevăzutul te ţin în tensiune, purtându-te de la sentimente şi trăiri dramatice, la mari satisfacţii, alături de eroii principali. Eroi care devin parte din trăirile şi amintirile tale şi după ce ai terminat de citit, oricare din cărţile acestui autor.

Deşi romanele autorului sunt cărţi de ficţiune, prin elementele documentare, istoric atestate, ele se constituie o cronică a primei cruciade creştine, a înfiinţării ordinelor cavalereşti(Ordinul templier şi Ordinul cavalerilor de Malta), fiind cărţi de referinţă în acest domeniu.

Cărţi de viaţă, de dragoste şi acţiune, ce determină sentimente şi trăiri profunde, romanele autorului Michaël (Miguel) Riche-Villmont devin parte a vieţii sociale din locurile unde se desfăşoară acţiunea. „Fantomele din Tarragona”, de exemplu, a determinat organizarea unor trasee turistice în provincie, care se derulează pe urmele eroilor Melissa şi Lὀpez. De asemena, „Dragoste şi mister în Barcelona” se constitie ca un adevărat ghid la frumosului şi misteriosului oraş Barcelona, cu legendele lui urbane.

De aceea, cărţile lui Michaël (Miguel)Riche-Villmont nu trebuie să lipsească din biblioteca personală, ele devin, prin personajele lor, parte din trăirile cititorului oriunde s-ar afla el, frumoase, misterioase, pline de neprevăzut.
Câteva din cărţile publicate de autor în limbile spaniolă, franceză şi română:

* Sceptrul Cavalerilor Ospitalieri, 2014,
Subiectul cărţii îl constituie prima cruciadă creştină şi înfiinţarea ordinului cavalerilor ospitalieri, cunoscut şi sub numele de Cavalerii de Malta. Autorul ne poartă prin timp în Ierusalimul medieval şi ne facilitează pătrunderea în tainele primului ordin cavaleresc religios, Ordinul cavalerilor ospitalieri. Cunoaştem prin intermediul cărţii şi câteva aspecte din viaţa urmaşilor vechilor cavaleri de Malta, prinşi în acţiuni poliţiste pe Coasta de Azur.
* Medalionul Ospitalier, 2014, este continuare a « Sceptrului cavalerilor ospitalieri ».
Cartea descrie evoluţia şi acţiunile ordinului cavalerilor ospitalieri (de Malta) în cursul secolului al 12-lea. În acelaşi timp, participăm alături de urmaşii cavalerilor la noi acţiuni poliţiste în Israel şi pe Coasta de Azur.
* Misteriosul templier Hugues, 2015, Subiectul cărţii îl constituie viaţa cavalerului Hugues de Payens până la terminarea primei cruciade, respectiv până la înfiinţarea Ordinului cavalerilor templieri, în anul 1118. De asemenea, cartea descrie împrejurările în care cavalerul a fost iniţiat în secretele ezoterismului oriental, etapă premergătoare marii iniţieri templiere. Tototdată, sunt prezentate într-o formă atractivă şi interesantă aventurile cavalereşti, iubirile şi acţiunile nobilului Hugues de Payens.
* Chemarea templului secret, 2016, este un roman în care magia, paranormalul, lumea spiritelor se întâlnesc pentru a ne arăta o faţă necunoscută a templierilor şi a templului lor. Viaţa şi acţiunile cavalerilor sunt prezentate şi din perspectivă spirituală, ezoterică, aşa cum au fost percepute, deseori, în epocă, dar şi în zilele noastre.
Aflăm din carte o parte din marile secrete ale Templului lui Solomon, care au devenit, în timp şi secretele templierilor, secrete regăsite în lumea materială şi cea spirituală. Descrierea celor două planuri, a celor două lumi, cea fizică, materială şi cea spirituală, magică, lumi ce s-au interferat în existenţa apărătorilor templului, ne ajută imaginaţia să pătrundă şi să cunoască enigmele, secretele templierilor.Acţiuni palpitante, întâmplări misterioase, intervenţii ale spiritelor, totul într-o carte de excepţie.
* Saint Bernard de Clairvaux şi Ordinele cavalereşti, 2015. Lucrarea ne ajută să înţelegem marea contribuţie a Sfântului Bernard de Clairvaux la consolidarea şi dezvoltarea Ordinului cistercian, şi prin aceasta, înfluenţa avută asupra unei perioade istorice complexe, cu mari frământări teritoriale, politice, militare, religioase.
Se poate spune, fără a greşi, că valorile cisterciene, preluate ca valori templiere, au devenit, în timp, o adevărată doctrină templieră cu valori spirituale universale. Astfel se explică şi preluarea valorilor şi doctrinei templiere de celelalte ordine cavalereşti menţionate în carte, şi predate lumii de azi ca o valoroasă moştenire, ca bază a templarismului modern.
* Fantomele din Tarragona, 2015, este o carte de dragoste romantică, plină de mister şi paranormal şi ne arată o mică parte din istoria staţiunii turistice Salou, Costa Dorada. În ea ne este descrisă o frumoasă legendă din vechea istorie a Cataloniei, cu efecte în zilele noastre, cu eroi şi fantome, cu tradiţii şi obiceiuri din Catalonia. Este o adevărată carte a provinciei Tarragona.
* Dragoste şi mister la Barcelona, 2016. Este un roman de dragoste, cu elemente de mister şi paranormal, care foloseşte ca motiv o întâmplare poliţistă, de acţiune pentru a descrie iubirea plină de neprevăzut dintre doi tineri spanioli. Cu primele emoţii ale dragostei, cu inerentele supărări şi împăcări, incertitudini şi teama de viitorul comun şi finalul neaşteptat al sacrificiului suprem în numele iubirii. Totul în atmosfera binefăcătoare a spiritului lui Gaudi, spirit care apare atunci când tinerii aveau nev oie de sfatul lui înţelept.
Romanul este o adevărată carte de călătorii, aproape un ghid turistic, care descrie obiective turistice din Barcelona şi Malta şi legende ale acestora: Sagrada Família, La Rambla, La Boqueria, Fântâna magică, La Valletta, cu istoriile lor interesante. Este o carte spaniolă de şi despre viaţa socială, în care acţiunile se desfăşoară pe multiple planuri, ce se întrepătrund, arătând cititorului o modestă descriere a ceea ce înseamnă dragostea, familia, spiritul plin de frumuseţe al catalanilor. Şi o modestă dedicaţie tuturor îndrăgostiţilor.

Admin,  2014
Actualizat 2015, Admin.

Actualizat 2016, Admin.

G7aChemarea templului

Recenzie romanul „Chemarea templului secret”

 

                                                   Seria „Cavalerii Templieri”
   Autor Michael Riche-Villmont
„Chemarea templului secret„ este un thriller modern, dramatic,  istoric şi  poliţist în acelaşi timp , o carte de dragoste, în care magia orientală, ezoterismul templier, eroii umani şi spiritele, crează un subiect de excepţie.  O carte de acţiune, al cărei subiect îl constituie fapte petrecute în vechiul Templu al lui Solomon din Ierusalim, cu urmări nebănuite în zilele noastre,  cu acţiuni poliţiste pe Coasta de Azur, determinate de practicile oculte,  de magie, ale templierilor din Evul mediu.

Este o carte care se prezintă singură, fără recenzie, doar prin titlu şi poate, este mai bine să o citeşti fără nici o idee anterioară, preconcepută despre subiectul ei. Să descoperi singur, pagină cu pagină, ceea ce se petrece în universul ascuns în cuvinte şi printre rânduri. Văzând cine este autorul, te gândeşti că intriga romanului începe în evul mediu şi se clarifică în zilele noastre. Aşa şi este. Ceea ce a început în secolul al doisprezecelea, continuă şi astăzi, cu aceleaşi mistere care-şi aşteaptă dezlegarea. Unele, descifrate chiar în această carte. Acţiunea poliţistă din zilele noastre, ce se petrece în Nice, este urmarea unor alte acţiuni din evul mediu, pline de mister, magie şi paranormal. Manifestări cu reguli proprii, ce transced timpul şi spaţiul.
Dacă în romanul anterior, ”Misteriosul templier Hugues”, aflăm date inedite despre prima etapă a vieţii misterioase a cavalerului templier Hugues de Payens, inclusiv momente dramatice din timpul primei cruciade creştine, în această a doua carte aflăm despre acţiunile cavalerului, desfăşurate în Regatul Ierusalimului, după terminarea cruciadei. Alături de el şi de ceilalţi luptători din frăţia lor cavalerească, am participat şi eu la cele mai importante momente care au dus la înfiinţarea ordinului cavalerilor templieri. Tocmai acesta este subiectul romanului: înfiinţarea ordinului templier. După ştiinţa mea, este una din puţinele cărţi beletristice, care descriu, bazându-se pe fapte reale, conjunctura şi etapele înfiinţării misteriosului ordin templier, sub multiplele sale aspecte: ca frăţie cavalerească precursoare a ordinului templier, aspectul militar al ordinului, caracterul religios şi, cel mai puţin cunoscut, aspectul spiritual şi ezoteric al acestuia.
Citind cartea, am avut două sentimente contradictorii. Astfel, am avut satisfacţia descoperirii unora din misterele acelei frăţii cavalereşti, care unea unii dintre cei mai mai curajoşi cavaleri, iubitori de aventură, loiali până la sacrificiu, prin faptele şi spiritul lor comun. Fiindcă, aflăm că ordinul templier avea două laturi: una publică, la vedere, expusă cunoaşterii de către cler şi regalitate şi alta ocultă, plină de secrete, ce se apropia de mistic şi magie. De aici, vine şi al doilea sentiment, cel de profundă curiozitate şi, poate, puţină nemulţumire pentru că nu reuşeam să aflu multe altele din secretele templiere. După ce început să parcurg cartea, am avut satisfacţia aflării unora din tainele lor, ale templierilor, ascunse oamenilor obişnuiţi, dar câteva pagini mai departe, au început să-mi apară referiri la alte secrete şi mi-am pus o mulţime de întrebări, rămase fără răspuns.
Am remarcat că spiritul templier a fost şi rămâne, în mare parte, indescifrabil. Lucru frustrant, atunci când interesul devine tot mai mare. Probabil la fel s-a simţit şi Hugues de Payens atunci când a început să cunoască doar o mică parte din secretele orientale despre fiinţa umană, despre divinitate, despre cer şi pământ. Cunoaşterea marilor secrete a resimţit-o ca pe o adevărată chemare, iar apariţia aproape naturală a ocaziilor şi împrejurărilor de a pătrunde în lumea misterioasă a învăţăturilor înţelepţilor arabi, i-au indus întrebări despre predestinarea sa pentru fapte deosebite. Fapte materiale şi transformări spirituale.
Chemat de seniorul său Hugue, conte de Champagne, să-l însoţească într-un pelerinaj la Ierusalim, cavalerul Hugues de Payens simte tot mai mult că are o anume misiune în acele ţinuturi. Reia legăturile cu reprezentanţii sectei ismailite, salbahiţii şi-şi continuă pregătirea, instruirea ezoterică începută pe timpul cruciadei, pătrunzând în lumea necunoscută a fiinţelor şi lucrurilor, accesibilă doar celor aleşi. Simte, în acelaşi timp, tot mai acut chemarea Locurilor Sfinte, simbolizate prin Templul lui Solomon. Legendarul Templu al credinţei, mai mult decât misterios, este tocmai templul secret care-l cheamă pe Hugues să-şi îndeplinească misiunea de apărare a pământului unde a apărut credinţa în Yahve, în Dumnezeu.
Este misiunea pe care Hugues o acceptă, după cum afirmă el însuşi: „Să fie acesta Templul care ne cheamă? Gândul acesta i-a dat fiori lui Hugues. „Nu cred că mă înşel, simt, cu toată fiinţa mea această chemare! Implinirea viziunilor, a destinului!”
De la rabinul Samuel, Hugues află poveştile, legendele şi textele cărţilor sfinte despre Templu şi spiritul lui, despre latura materială, reprezentată de ruinele construcţiei şi despre latura spirituală a Templului Divin, pe care se va fundamenta doctrina templieră. Fiindcă ordinul templier a fost nu numai un ordin militar şi religios, ci şi un fenomen social şi spiritual, cu reverberaţii peste secole, care au generat restudierea, poate şi regăsirea spiritului templier, a valorilor spirituale ale acestora. Asta pentru că, susţine autorul, templierii au preluat şi înţeles foarte bine dualitatea templului lui Solomon, latura materială şi cea spirituală a credinţei. Ei au dezvoltat legenda Templului, regăsită şi în unele din vechile lor ritualuri secrete, legendă ajunsă, sub diferite forme, până în zilele noastre.
Aflăm că Hugues de Payens şi cavalerii lui, necunoscând tainele templului, au intrat în catacombe nepregătiţi, fiind atacaţi de spiritele vechilor apărători ai moscheii Al Aqsa, iar salvarea a venit de tot din lumea spiritelor. A spiritelor vechilor apărători iudei. Din acel moment, cititorul intră, cu teamă, în lumea spiritelor, alături de templieri, pe care o descoperă, doar în parte. Şi ia parte la ritualul ezoteric, pe care o lume întreagă a încercat, secole la rând să-i afle tainele.
Dar, cartea este şi rămâne un roman de ficţiune, de dragoste şi acţiune. Regăsim în carte descrierea puterilor magice ale pumnalului-talisman salbahit, simbol al ştiinţelor oculte orientale, aşa cum au fost prezentate în primul roman despre Hugues. Întâlnim, de asemenea, lumea spiritelor care protejează templul secret, lume în care, conform credinţei lor, templierii ajung după moarte. O lume care conlucrează cu lumea pământeană pentru ca binele să învingă întotdeauna. La fel ca în toate legendele antice şi medievale.
Accentuând misterul, cartea descrie că puterile magice ale lumii oculte, necunoscute se manifestă şi în zilele noastre prin pumnalului-talisman, care-l apără pe unul din urmaşii templierilor, Granier de Gérvémond, prins într-o acţiune poliţistă. Acţiune ce are legătură tocmai cu magicul pumnal, sustras atunci când urma să fie prezentat la cunoscutul festival cavaleresc de la Biot, de lângă Nice.
Fiul templierului Granier, tânărul Alain, are o mare implicare în acţiunea poliţistă la care acesta participă în Marseille. Implicare dirijată de un necunoscut atotputernic, Monseniorul, care-l invită pe Alain la Ierusalim, pentru a participa la un ritual specific, ultrasecret. Ritual la care participă…persoane pe care le cunoaşte, vag, doar din tablourile de epocă. Şi va avea, ca şi cititorul, de altfel, de mari surprize în privinţa participanţilor la ritualul de iniţiere.
Îmbinând acţiunile cavalereşti medievale, ale primilor templieri, cu cele poliţiste din zilele noastre, într-o manieră cursivă, cartea ne poartă prin timp şi spaţiu între două lumi, două civilizaţii şi ne lasă libertatea de a călători cu gândul şi a participa emoţional la evenimente dramatice, în atmosfera de capă şi spadă, de suspans şi neprevăzut. Şi cu satisfacţia citirii unei cărţi mai mult decât interesante şi atractive.
Eu o voi reciti cartea în vacanţă, pe litoralul mediteraneean, acolo unde se petrece o parte din acţiune. Şi mă voi gândi că romanul „Chemarea templului secret” este un adevărat univers, ca orice carte, iar eu am privilegiul de a-l cunoaşte, de a călători între cele două lumi istorice, doar citind-o. Şi să aflu, mental şi sentimental, dacă pot aparţine vreuneia din ele. Fiindcă sfârşitul cărţii, uluitor prin sugestiile sale, îmi lasă întredeschisă poarta marii călătorii imaginare, în care ghidul meu este, desigur, unul din spiritele templiere. Unul pe care-l cunosc doar din tablouri de epocă.