Împlinirea a 870 de ani de la luptele din toamna anului 1148, care au dus lacucerirea cetății Tortosa,  provincia Tarragona, la 30 decembrie 1148, de către  coaliția creștină a cavalerilor și ostaților participanți la  cea de a doua cruciadă, ne-a prilejuit o nouă ocazie să revenim în splendidul oraș. Cu atât mai mult, cu cât ne întâlneam cu câțiva dintre cei mai avizați istorici ai perioadei medievale și ai fenomenului templier din epocă, care urmau să asiste și la prezentarea  romanului ”Fantomele din Tarragona”, care avea ca subiect tocmai evenimentele din Tortosa acelor ani și luptele de cucerire a cetății.

          Am petrecut câteva zile frumoase, cu întîlniri mai mult decât interesante cu oameni de mare ținută, într-o ambiață amicală accentuată de amabilitatea localnicilor și frumusețea locurilor. Discuții interesante s-au purtat, chiar într-una din sălile castelului San Juan și despre ordinele cavalerești feminine,  despre templierii din Peninsulă și rutele istorice templiere din zonă, ca parte a menținerii și dezvoltării tradițiilor spaniole în contextul european centrifug.

           Și, desigur, am discutat despre instalarea cavalerilor ordinului Templului în cetatea San Juan, după cucerirea orașului de către cruciați. Un subiect interesant, incitant despre înființarea comanderiei și întărirea puterii de apărare a zonei prin primirea de noi membrii.

           Câteva întrebări ne-au captat atenția și am încercat să răspundem acum, la secole distanță de la acele întâmplări: cine a fost primul comandor și ce se poate ști despre personalitatea lui, despre spiritul templier care-l anima pe el și pe ceilalți cavaleri; cum se realiza  reception/primirea cavalerilor în ordin; doctrina și spiritalitatea acelor nobili care renunțau voluntar la viala laică. Răspunsurile, așa cum le-am gândit noi  ca fiind cât mai aproape de realitate, le-am sintetizat în acest eseu, în care izvoarele istorice se completează și armonizează cu ficțiunea istorică, în amintirile unui vechi cavaler templier dedicat misiunii sale în contextul epocii și locului.

          Amintirile unui vechi cavaler templier din Castillo de San Juan de Tortosa

          A șasea zi din luna octombrie a anului 1153, dimineața. În fortăreața San Juan de Tortosa se simțea agitația obișnuită a unei zile de lucru, cel puțin în partea fortului în care erau încartiruiți ostașii aparținând ordinului Templului. Nobilul comandor Juarez Diaz  de Carrena a ieșit,  cu pași energici, pe ușa sălii  mari a cavalerilor, situată la parterul castelului templier și s-a îndreptat, mergând pe holul larg, spre sala capitulară, situată în latura vestică a castelului. S-a oprit la una din ferestrele  și a privit spre curtea mare, unde mai mulți ostași ai comanderiei se instruiau în mânuirea armelor. Erau  sergenții care se antrenau în cetate, singuri, cavalerii fiind ocupați cu alte treburi. Iar turcopolii, cavaleria ușoară, sub instruirea  sergenților comandanți, erau plecați pe câmpul de instrucție, în afara cetății.

         Cavalerul comandor și-a ridicat privirea spre zidurile înalte de apărare, cu crenelurile vegheate de turcopolii din serviciul de zi și gândurile i-au zburat, pentru a câta oară ?.. spre zilele din vara și toamna anului 1148, când asediau aceste ziduri apărate de ostașii mauri. Castelul Zuda și-a luat și atunci tributul de sânge dat de luptători, fiind ei creștini sau mauri.

           Castelul de la  Zuda, (denumit de contele de Barcelona, după cucerirea lui, castelul  San Juan de Tortosa) fusese ridicată pe înălțimea din estul râului Ebru, pe ruinele unei garnizoane romane, de către maurii care au stăpânit  Terre del Ebre, după anii 700. Cetatea, protejată de ziduri înalte  de apărare, s-a transformat într-o puternică fortăreață, după ce Turtusha/Tortosa a devenit capitală a taifa maură, în anul 1035.

           În acel an 1148, un an greu pentru armatele creștine plecate în Țara Sfântă în cea de-a doua cruciadă și înfrânte de două ori de turcii selgiucizi, AS Contele  Ramón Berenguer IV al Barcelonei, SAR García Ramírez de Navarra și SAR  Alfonso VII de Aragon, ajutați de cavalerii Templieri, ospitalierii și de trupe creștine plecate spre cruciații din Țara Sfântă, au cucerit de la mauri Tortosa și ținuturile Ebrului. Ca recompensă pentru ajutorul primit de la cavalerii templieri,  AS contele  Ramón Berenguer a donat mai mult de jumătate din castel și suprafețe mari de teren productiv, ordinului templier, cealaltă parte a castelului fiind donată contelui de  Montcada, seneșalul contelui.

            Cu o lună și jumătate în urmă, în august 1153, el, nobilul comandor Juarez Diaz  de Carrena, din comanderia de  Montblanc, lângă Tarragona, a venit împreună cu un detașament de zece cavaleri și aproape o sută de sergenți și turcopoli, urmați de douăzeci de frați laici, să ia castelul în posesia ordinului. Tot atunci a consemnat, prin scrisoare cu sigiliu, înființarea casei templului și a primei comanderii,  San Juan de Tortosa.

           Grupul de luptă pentru apărarea castelului San Juan a fost organizat cu aproape un an înainte de a lua în posesie castelul și, în mod treptat, a înlocuit vechea garnizoana a contelui de Barcelona. Iar el, comandantul casei templiere, ajunsese să cunoască bine întreaga fortăreață cu aproape toate secretele ei, cu istoria și legendele acesteia. Știa că fortăreața ascundea încă destule taine și în încercarea de a le afla, i-a chemat, drept ghizi, pe caballero hidalgo Doña Melissa Isabela[1] de Gadara y Salou și pe tatăl acesteia, Don Eduardo de Vetéro, care luptaseră în 1148 pentru cucerirea ținuturilor Tortosa și a castelului și cunoșteau bine fortăreața. Doña Melissa Isabela, a fost răpită cu mulți ani în urmă de către mauri și a crescut în haremul guvernatorului musulman al provinciei, astfel încât a ajuns să cunoască aproape toate locurile secrete, tunelurile și încăperile tainice, ieșirile bine ascunse pe sub zidurile puternice de apărare.

        Tot ceea ce a făcut și urma să facă nobilul comandor Juarez Diaz  de Carrena în fortăreața și în ținuturile Tortosei fusese bine studiat și planificat pentru întărirea garnizoanei templiere și apărarea întregii Las Tierras del Ebro împotriva atacurilor maurilor. Planul său a fost aprobat de nobilul mare comandor  Pedro de Rueyra, Maestro de Aragón, Cataluña y Provenza (din anul 1149), un cavaler templier desăvârșit, cu care Don  Juarez Diaz  de Carrena a luptat doi ani în Țara Sfântă.

         Comandorul  Juarez Diaz  de Carrena a hotărât să acționeze pe două planuri, unul fiind cel al lucrărilor de construcții pentru întărirea cetății, iar celălalt se referea la factorul uman, respectiv primirea/recepția în comanderie de noi luptători și intensificarea instruirii militare a tuturor membrilor combatanți ai casei templului Tortosa.

          Marele comandor  Pedro de Rueyra, i-a trimis deja patru cavaleri, unul dintre ei fiind  arhitect, iar ceilalți  trei, maeștrii constructori de forturi și biserici. Cei trei cavaleri constructori au angajat din satele din apropiere aproape cincizeci de tineri muncitori, care vor învăța regulile elementare de construcții, iar mâna de lucru necalificată a fost angajată chiar din oraș.

        În privința creșterii numărului de luptători ai noii comanderii San Juan de Tortosa, situația era mai dificilă. Abia a reușit să aducă de la comanderiile Montblanc,Tarragona și Miravet aproape  o sută de luptători pentru constituirea comanderiei   San Juan de Tortosa, ca detașament permanent de apărare a cetății. Ori, pentru apărarea orașului și a sudului    Las Tierras del Ebro, avea nevoie de cel puțin cinci sute de luptători (cavaleri, sergenți și turcopoli cu simbrie).

        Don Juarez Diaz  de Carrena continua să-i privească, stăpânit de gânduri îngrijorătoare, pe sergenții care se instruiau în curte, exersând mânuirea spadei, securii de luptă sau a suliței. Da, avea nevoie de un detașament puternic de luptători, luptători  bine instruiți, care să fie primiți în comanderia San Juan. Din experința lui de luptă în Țara Sfântă și după regulile ordinului, planificase să selecționeze și să primească în comanderie încă vreo treizeci de cavaleri, o sută de sergenți și să angajeze cu simbrie aproape patru sute de turcopoli. Și asta cât mai repede cu putință. Dar respectând, desigur,  regulile lor, cavalerești.

        Regulile nobilului ordin al Templului din Ierusalim   erau clare:  membrii cu drepturi și obligații specifice, erau nobilii cavaleri, capelanii și sergenții, iar ca ostași angajați cu simbrie, erau turcopolii. Comanderia mai angaja, pentru lucrări și administrare, muncitori constructori, lucrători agricoli,ș.a., care deveneau frați laici, supuși unora din regulile călugărești. 

       Don Juarez Diaz  și-a trimis oameni în toate ținuturile regatului de Aragon pentru a selecționa și aduce luptători, mai ales oameni liberi ce puteau fi primiți în comanderie ca sergenți, dar și mercenari pentru angajarea lor ca turcopoli, iar acest lucru i-a dat speranțe că până la sfârșitul anului va avea cel puțin jumătate din forța militară necesară apărării orașului și cetății. Cavalerii trimiși pentru a selecționa luptători, viitori membrii ai comanderiei (cavaleri și sergenți), au fost instruiți de comandor asupra calităților și condițiilor fizice, morale și spirituale  pe care toți candidații să le îndeplinească. Aceștia trebuiau să aibă discernământ deplin, cu vârsta de peste 18 ani, să fie perfect sanătoși fizic și mental, să fie oameni liberi  și să nu fie angajați sau cu promisiune de angajare în slujba vreunui nobil. Candidații trebuiau, de asemenea, să fie creștini, în una din parohiile catolice, cunoscuți cu o bună morală creștină, să nu fi fost excomunicați și să nu facă parte dintr-un alt ordin  militar creștin.

        Pentru primirea în ordin a candidaților din  categoria cavalerilor,una dintre condiții era ca aceștia să provină din rândul nobilimii, ei sau părinții lor, înnobilați după regulile și cutumele nobiliare.

       În acea zi de octombrie, comandorul de San Juan de Tortosa urma să conducă adunarea capitulară în care se va desfășura   ritualul de primire în ordin prin  confirmare a rangului de cavaler templier și înarmare a trei candidați de origine nobilă.  Și, cu acest gând, s-a îndreptat spre sala capitulară.

         În sala rotundă, după modelul Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim, cavalerii comanderiei îl așteptau pe comandantul lor, așezați pe scaune din lemn, puse  de-a lungul peretelui. Totul era pregătit (altarul, paramentele, lumănările, ș.a.) pentru începerea ceremoniei de cunoaștere a celor trei  candidați și de primire în ordin. Era  prima ceremonie ritualică, cea cavalerească și religioasă în cadrul căreia cei trei candidați, toți de origine nobilă, dacă vor îndeplini  condițiile cerute de Norma Latina templieră, deveneau cavaleri. Cavaleri ai templului. Candidații ce vor fi acceptați  ca membrii ai comanderiei, urmau să  primească, ulterior, inițierea ezoterică printr-un ritual specific,(preluat, în principal din ocultismul  gnostit și științele  misterioase ale învățaților arabi din lojelor gnostice  din Damasc și Alexandria, după cum comandorul știa foarte bine).  

         Cavalerii comanderiei erau îmbrăcați cu hainele lor obișnuite, lejere, din cânepă, peste care purtau hlamida albă, cu crucea roșie.

          Ritualul cavaleresc a început cu prezentarea, de către  Don Juarez Diaz  de Carrena, a  candidaților la primirea în ordin. Doi dintre ei, Juan Gomez de Montcada și Ramon Diaz de Palamares, erau de origine nobilă, confirmați în rangul de cavaleri de către foștii lor stăpâni,  pe care i-au slujit ca  paji și scutieri, conform dreptului nobiliar și al cutumelor regale. Cel de-al treilea candidat, Carlos Javier de  Vetéro[2], văr cu Doña Melissa Isabela[3] de Gadara y Salou nu fusese încă făcut cavaler, deși era de origine nobilă. De aceea, el trebuia supus unui ritual de înnobilare, înarmare și confirmare în rangul de cavaler al templului.

         Ceremonia de primire ritualică militar-cavalerească se desfășura în cadrul missei religioase, după ritualul cistercian al ordinului călugăresc al  abatelui Bernard de Clairvaux, conte de Champagne. Slujba religioasă a fost ținută de capelanul comanderiei, care, după prima cântare, l-a invocat pe abatele Bernard de Clarvaux, chemat în Împărăția Domnului câteva luni mai devreme, la 20 august 1153, a.D. Su-a rugat, în numele tuturor templierilor, pentru spiritul iluminatului abate, multumindu-i pentru tot ceea ce a făcut în sprijinul nobilului ordin al călugărilor militari, ordinul Templului. (Fiindcă abatele Bernard cistercianul a scris statutul ordinului, și cele 72 de reguli de viață, educație și comportament ale călugărilor militari, denumite Carta Latna,  în anul1127, în baza cărora a prezentat papei cererea de recunoaștere a Pauperes commilitones Christi Templique Solomonici/Ordinul templului, în 1129, la Troyes).

           Apoi, sub conducerea lui  Don Juarez Diaz  de Carrena, ceremonia ritualică a început cu audierea candidaților. Înainte de audierea lor, comandorul a informat cavalerii ce formau adunarea capitulară asupra intâlnirilor prealabile  cu cei trei candidați, efectuarea verificărilor necesare, faptul că aceștia îndeplinesc condițiile cerute pentru a deveni membrii ai ordinului Templului și că au fost avertizați asupra jurămintelor ce le vor depune, a privațiunilor, a  greutăților vieții de templier.

         Candidații au intrat, separat, în sala capitulară, au îngenunchiat și și-au reînoit  toți cererile de a deveni cavaleri ai templului, arătând și motivele ce-i fac să renunțe la viața laică. Ei au fost de acord să depună jurăminte de obediență, sărăcie și castitate și să suporte pedepsele grele pe care le primesc dacă încalcă jurămintele.

          Pentru ca cei trei candidați să aprofundeze dorința lor de a renunța la viața laică, li s-a acordat un timp de gândire, în afara capitulului. Apoi, când candidații au anunțat că sunt gata să renunțe la viața lor de până atunci pentru a se dedica vieții militare monahale, au fost din nou chemați în sala capitulară, unde  și-au reînoit cererile de a deveni cavaleri ai Templului, cavaleri și călugări, dedicați apărării credinței creștine. 

          În timp ce Don Juarez Diaz  de Carrena le asculta cuvintele spuse din inimă, a simțit cum emoția îl cuprindea, amintindu-și de sentimentele copleșitoare pe care le-a avut și el, cu ani în urmă, când stătea într-o sală capitulară, în fața cavalerilor templului, în genunchi, dorinduși cu toată ființa lui, să fie acceptat în rândul cavalerilor mantiei albe cu cruce roșie, ca slujitor și apărător al sfintei credințe. La fiecare recepție a unor noi cavaleri, avea și el aceleași emoții ca și candidații, de parcă ar fi fost el însuși reprimit odată cu ei. Și era adevărat. Cu fiecare nou cavaler confirmat și înarmat, simțea cum o parte din el, veteran al războaielor sfinte din Ierusalim, era  reconfirmat ca nobil cavaler luptător al Templului, ostaș al lui Hristos. Dar nu era singurul încercat de asemenea sentimente, toți cavalerii din capitul aveau aceleași trăiri, toți se regăseau în acei tineri ce se dedicau, cu sângele,  inima și spiritul, Lui Hristos.  Pentru că nu aveau alt scop în viață decât apărarea credinței, a credincioșilor și a pământului ibericl împotriva invadatorilor. Apărarea cetății Tortosa și a Las Tierras del Ebro.

          Fiecare moment al ritualului religios cavaleresc avea o semnificație deosebită, emoționantă pentru participanți, o simbolistică ce făcea trimitere la inființarea ordinului Templului, elemente de spiritualitate cavalerească, de înobilare și sfințire a armelor, loialitate, curaj, obediență, de  sacrificiul personal, de primire a luminii divine prin  cântări divinatorii,etc.

          După depunerea jurămintelor de sărăcie, obediență și castitate în calitate de cavaleri seculari, ritualul s-a terminat prin ultima rugăciune a capelanului și cântarea de pocăință, iar înainte de ieșirea din capitul, Don Juarez Diaz  de Carrena a anunțat data când se va desfășura ritualul de inițiere ezoterică a celor trei noi cavaleri.

          Respectând obiceiul instituit chiar de abatele Bernard, noii cavaleri ai templului erau primiți cu urale în sala cavalerilor, unde se lua  prânzul comun, agapa, cum o numeau călugării. Felurile de mâncare nu se deosebeau de cele obișnuite, zilnice, doar că se primea câte un pahar de vin în plus și se striga, de mai multe ori, noul nume pe care fiecare dintre noii cavaleri templieri și l-a ales să-l poarte în cadrul ordinului( de regulă, în cadrul ordinului Templului, cavalerii purtau alte nume decât cele de familie, anterioare, cu excepția celor ce proveneau din marile familii nobiliare, adesea înrudiți cu familiile regale).

         În sala cavalerilor unde se lua prânzul festiv (agapa, era o continuare a ceremoniei ritualice de înnobilare și primire în ordin), mesele lungi, simple, grosiere, din lemn de brad cioplit, erau aranjate  sub forma unui pătrat, simbol ezoteric semnificând pământul, latura materială, care le amintea cavalerilor că trupul omului, material, efemer, are nevoie de puțină hrană pentru a trăi. Iar rugăciunea spusă de capelan la începutul mesei, le-a reamintit că spiritul nemuritor este esența omului și parte din spiritul divin.

         Don Juarez Diaz  de Carrena era așezat la masa de pe latura de est a  sălii, alături de capelan, mareșalul comanderiei, seneșal, trezorier și alți doi demnitari, privindu-i cu satisfacție pe cei douăzeci și doi de cavaleri. Era mulțumit că, pentru moment, avea suficienți cavaleri pentru sergenții și turcopolii din comanderie. Dar trebuia să selecționeze mulți alți candidați pe viitor, odată cu pregătirea militară, morală și spirituală a celor din comenderie. Știa că foarte importantă era pregătirea spirituală, ezoterică, așa cum o numeau mulți cunoscători. Fiindcă, omul este spirit, spirit întrupat în corp, venit pe pământ cu o anume misiune. Spiritul trebuie să domine corpul material astfel ca omul să ducă o viață spirituală.

         Sorbind încet din pocalul  cu vin, comandorul a continuat să-i privească, gânditor, pe cavalerii care mâncau liniștiți, relaxați, unii vorbind  veseli cu voce înceată. La prima vedere, toți erau buni luptători, buni creștini, cu spiritul curat. Dar  Don Juarez Diaz  știa cât de diferiți erau prin spirit și cultura personală, prin educație, mai ales cei nou inițiați, față de vechii cavaleri.

         Ritualul ezoteric, secret, a fost creat de cavalerul Hugues de Payens, după modelul ceremoniilor inițiatice gnostice. Filozofia gnostică elenă antică  a stat la baza credinței religios-filozofică a bisericii gnostice orientale (cu cele două variante-varianta bizantină și varianta arabă), credință religioasă pe care cruciații creștini au început să o cunoască după cucerirea Ierusalimului, în 1099.  Gnosticismul[4] susține că esența umană este de origine spirituală, omul nefiind altceva decât un spirit divin închis într-un vehicul vremelnic, corpul material, corp imperfect ce aparține lumii materiale imperfecte. Această uniune dezarmonică ar fi  fost făcută de un Demiurg, un Dumnezeu imperfect. Alături de Demiurg, care este mai apropiat de lumea materială, există, susțin gnosticii, un Dumnezeu bun, îndepărtat, ce nu poate fi cunoscut de om, de unde provine spiritul uman.  Spiritul perfectibil se poate elibera din corpul material imperfect prin gnosticism, adică prin cunoaștere ezoterică proprie a lumii spirituale  divine, care ar putea duce la cunoașterea Dumnezeului bun. Cunoașterea se obține folosind căile și modalitațile subtile, ascunse,  misterioase ale spiritului închis, căi ce se deschid prin inițiere și evoluție spirituală cu diferite niveluri de profunzime, denumite trepte ale evoluției spiritului. Aceste niveluri sunt exprimate prin gradele evoluției spiritului, confirmate prin inițieri succesive. Cei evoluați, ajunși în  cel de-al șaptelea grad, pot cunoaște lumea divină și esența Dumnezeului bun. Astfel, ei  obțin eliberarea spiritului, care călătorește în lumea divină și cunoaște adevărurile universale, ceea ce le dă și puteri spirituale fără limite.

         Odată primiți în ordin prin ceremonia cavalerească religioasă, cunoscută mai bine ca ritualul de inițiere cavalerească, toți noii  cavaleri ai Templului,   trebuiau să treacă și printr-un alt  ritual, la fel de important pentru viața lor de luptători creștini, ritual care le deschidea calea spre dezvoltarea spirituală viitoare. Era ritualul de inițiere ezoterică.

          Marele maestru Hugues de Payens a cunoscut bine ezoterismul gnostic[5], fiind el însuși inițiat și ridicat până la gradul cinci de către mari învățați gnostici, și-a continuat gândul  Don Juarez Diaz. Multe lucruri a aflat Don Juarez Diaz despre maestrul Hugues de Payens și ezoterismul templier, inspirat de misterele gnostice, de la cavalerul viconte André de Montbard, prieten cu maestrul Hugues și cofondator al ordinului alături de acesta. În cursul anilor 1145 și 1146,  Don Juarez Diaz lupta în Țara Sfântă alături de André de Montbard (unchiul abatelui Bernard de Clairvaux) și de seneșalul Templului, Robert IV le Bourguignon, lord baron de Craon, care și-a luat numele de templier Robert de Craon. Remarcat de aceștia datorită vastei sale culturi, spiritul organizatoric și curaj, Don Juarez a avut onoarea să participe la ritualurile ezoterice alături de ei și să fie ridicat într-un rang superior.

          Experiența și cunoștințele sale despre gnosticism și secretele inițiaților, credința sa creștină  profundă, l-au ajutat pe cavalerul Hugues de Payens să le armonizeze și să pună bazele spiritualității și ezoterismului templier, devenit mai târziu un fenomen spiritual cunoscut sub denumirea de templarism. Întâlnirea sa cu abatele cistercian Bernard de Clairvaux, care critica deschis marea diferență dintre faptele și vorbele bisericii, îndepărtarea bisericii creștine de adevăratele percepte augustine, i-au întărit convingerile lui privind dualitatea spirit omului și corpul material, binele și răul, virtutea și viciul, lumina și întunericul, ș.a. 

         Ezoterismul templier spune că omul poate evolua spre sfera divină, spre lumină și armonie, spre adevăr și fericire, apropiindu-se de Dumnezeu, numai prin spirit-templul său interior, aflat în legătură bine ascunsă cu spiritul divin. În contrapondere, latura materială  a omului îl atrage spre superficialitate, orgoliu, bogății, spre vicii și pierderea de sine, îndepărtându-l de scopul și misiunea cu care spiritul s-a întrupat în corpul material, devenind astfel ființă umana pe pământ.

         Pentru ca spiritul omului să se ridice spre spiritul divin, trebuie să descifreze legatua ascunsă care le unește traversând  lumea abstractă, iar acest lucru se face numai prin credină în Dumnezeu, credință profundă care duce la cunoaștere, la cunoașterea esenței umane, a universului divin, a adevărurilor care deschid calea înălțării. Evoluția spirituală se face în etape, de la simplu la compus, de la inferior la superior. Necredința și ignoranța, spunea Hugues, sunt cele mai mari obstacole în calea evoluției spiritului. Așadar, credința adevărată, credința omului în sine și capacitatea sa de cunoaștere, în posibilitate evoluției spiritului uman, în Dumnezeu, în ajutorul,  bunatatea și puterea Lui,  este calea spre lumea divină, unde spiritul trebuie să ajungă după terminarea misiunii pe pământ, devenind nemuritor. Este scopul fiecărui credincios templier și nu numai, a fiecărui membru al ordinelor cavalerești ale vremii. Prin cunoaștere și educație, prin credință, spiritul domină corpul material, devine puternic, neînficat. Neînfricați, fără teamă de a-și pierde viața pe câmpul de luptă, templierii au devenit luptătorii cei mai temuți ai timpului, oameni cu cunoștințe și puteri enorme.

           Și, pentru a ajuta cavalerii templieri să evolueze spiritual, să devină spirite luptătoare puternice, Hugues de Payens a creat ritualul ezoteric/spiritual secret, atât de secret încât doar cei chemați l-au descoperit, fiecare în gradul corespunzător etapei lui de evoluție spirituală.           Iar el,  inițiatul Don Juarez Diaz, a devenit unul dintre acele spirite elevate, puternice, pentru care a venit timpul să aplice pe câmpul de luptă iberic tot ceea ce știa. Și cu toată forța și puterea pe care le dobândise de la spiritul divin.  

           Pe timpul celei de a doua cruciade creștine (1147-1148), Don Juarez Diaz, maestru inițiat în ezoterismul templier,  a laut decizia să se înapoieze în regatul Aragon și să lupte împreună cu ceilalți templieri iberici împotriva maurilor din emiratul Almoravid. Astfel a ajuns să lupte împreună cu templierii comanderiei Montblanc pentru cucerirea orașului și a castelului de la Zuda. Atunci a întânit-o pe una din cele mai curajoase doamne caballero hidalgo, Melissa Isabela de Gadara y Salou[6] care, cunoscând tunelurile secrete ale castelului, i-a condus pe luptătorii creștini în interiorul zidurile. Și, tot împreună cu Doña Melissa Isabela, templierii lui  Don Juarez Diaz au apărat castelul împotriva contraofensivei maure.

         Amintirile despre viața sa și luptele din Țara Sfântă, despre acei cavaleri templieri de legendă, l-au făcut pe Don Juarez Diaz  de Carrena să-și dea seama, din nou, de dificultățile ce trebuiau depășite pentru a-și realiza planurile de dezvoltare și întărire a comanderiei San Juan de Tortosa, să-și pregătească oamenii  pentru  viața grea de templier,  pentru luptă și sacrificiu. Il întărea însă credința fermă că va izbândi în acțiunile sale și faptul că făcea parte dintr-o puternică structură organizatorică, ordinul cavalerilor Templului lui Solomon, materializată aici, în apropierea sa, în provincia Tarragona-Las Tierras del Ebro, prin comanderiile din Castillo de Tarragona, Castillo Montblanc de Barberá de la Conca, Castillo de Miravet, Castillo de la Santa Creu, Castillo monasterio de San Miguel de Escornalbou, Castillo de Catllar, Castillo de Vilafortuny (Guillem de Fortuny), Castillo de Móra, Castillo de Milmanda. Se afla o adevărată rețea de fortificații cu comanderii care se ajutau reciproc, iar acest ajutor le făcea pe fiecare din ele să fie și mai puternice, deși adevărata putere consta în valoarea luptătorilor lor.

          Și luptătorii comanderiei sale, San Juan de Tortosa, erau buni, bine antrenați, s-a gândit Don Juarez Diaz, privndu-și cavalerii din jurul său. Deși puțini ca număr, erau o fortă importantă în Las Tierras del Ebro. Ei duc mai departe tradițiile, ritualurile, credința templieră iberică. Și, poate, peste secole, locuitorii acestor locuri, vizitând fortificațiile,  își vor aminti de tinerii templieri care au renunțat la viața lor normală pentru a apăra, cu prețul vieții, oamenii și  aceste ținuturi frumoase, credința, cultura și valorile lor tradiționale. Iar cetatea Tortosa, Tortosa templierilor, va rămâne mereu cu porțile descise tuturor, ca simbol al demnității, forței și unității spiritului iberic.

        Tortosa, noiembrie 2019

        Autor  Michael Riche-Villmont       

Copyright ©2019 Toate drepturile apartin autorului Michael Riche-Villmont. Varianta de bază în limba spaniolă.

[1] Istoria Melissei Isabela de Salou a fost descrisă în romanul ”Fantomele din Tarragona”.

[2] Vezi romanul istoric „Los fantasmas de Tarragona”, autor Michael de Riche-Villmont, ed.2015, ISBN 978-606-30-0097-3

[3] Istoria Melissei Isabela de Salou a fost descrisă în romanul ”Fantomele din Tarragona”.

[4] Karen King,  What is Gnosticism?, Harvard University Press, 2005

[5] Vezi ”Misteriosul templier Hugues de Payens”, autor Michael Riche-Villmont, ed 2015, ISBN-13: 978-1977834720

[6] Vezi ”Fantomele din Tarragona”, autor Michael Riche-Villmont, ed 2015, ISBN 978-606-30-0097-3