Împlinirea a 870 de ani de la luptele
din toamna anului 1148, care au dus lacucerirea
cetății Tortosa, provincia Tarragona, la
30 decembrie 1148, de către coaliția
creștină a cavalerilor și ostaților participanți la cea de a doua cruciadă, ne-a prilejuit o nouă
ocazie să revenim în splendidul oraș. Cu atât mai mult, cu cât ne întâlneam cu
câțiva dintre cei mai avizați istorici ai perioadei medievale și ai fenomenului
templier din epocă, care urmau să asiste și la prezentarea romanului ”Fantomele din Tarragona”, care avea
ca subiect tocmai evenimentele din Tortosa acelor ani și luptele de cucerire a
cetății.
Am petrecut câteva zile frumoase, cu
întîlniri mai mult decât interesante cu oameni de mare ținută, într-o ambiață
amicală accentuată de amabilitatea localnicilor și frumusețea locurilor. Discuții
interesante s-au purtat, chiar într-una din sălile castelului San Juan și
despre ordinele cavalerești feminine,
despre templierii din Peninsulă și rutele istorice templiere din zonă,
ca parte a menținerii și dezvoltării tradițiilor spaniole în contextul european
centrifug.
Și, desigur, am discutat despre
instalarea cavalerilor ordinului Templului în cetatea San Juan, după cucerirea
orașului de către cruciați. Un subiect interesant, incitant despre înființarea
comanderiei și întărirea puterii de apărare a zonei prin primirea de noi
membrii.
Câteva întrebări ne-au captat
atenția și am încercat să răspundem acum, la secole distanță de la acele
întâmplări: cine a fost primul comandor și ce se poate ști despre
personalitatea lui, despre spiritul templier care-l anima pe el și pe ceilalți
cavaleri; cum se realiza reception/primirea cavalerilor în ordin;
doctrina și spiritalitatea acelor nobili care renunțau voluntar la viala laică.
Răspunsurile, așa cum le-am gândit noi
ca fiind cât mai aproape de realitate, le-am sintetizat în acest eseu,
în care izvoarele istorice se completează și armonizează cu ficțiunea istorică,
în amintirile unui vechi cavaler templier dedicat misiunii sale în contextul
epocii și locului.
Amintirile
unui vechi cavaler templier din Castillo de San Juan de Tortosa
A șasea zi din luna octombrie a
anului 1153, dimineața. În fortăreața San Juan de Tortosa se simțea agitația obișnuită a unei
zile de lucru, cel puțin în partea fortului în care erau încartiruiți ostașii
aparținând ordinului Templului. Nobilul comandor Juarez Diaz de Carrena a ieșit, cu pași energici, pe ușa sălii mari a cavalerilor, situată la parterul
castelului templier și s-a îndreptat, mergând pe holul larg, spre sala
capitulară, situată în latura vestică a castelului. S-a oprit la una din
ferestrele și a privit spre curtea mare,
unde mai mulți ostași ai comanderiei se instruiau în mânuirea armelor.
Erau sergenții care se antrenau în
cetate, singuri, cavalerii fiind ocupați cu alte treburi. Iar turcopolii,
cavaleria ușoară, sub instruirea sergenților
comandanți, erau plecați pe câmpul de instrucție, în afara cetății.
Cavalerul comandor și-a ridicat
privirea spre zidurile înalte de apărare, cu crenelurile vegheate de turcopolii
din serviciul de zi și gândurile i-au zburat, pentru a câta oară ?.. spre
zilele din vara și toamna anului 1148, când asediau aceste ziduri apărate de ostașii
mauri. Castelul Zuda și-a luat și atunci tributul de sânge dat de luptători,
fiind ei creștini sau mauri.
Castelul de la Zuda,
(denumit de contele de Barcelona, după cucerirea lui, castelul San Juan de Tortosa) fusese ridicată pe înălțimea din
estul râului Ebru, pe ruinele unei garnizoane romane, de către maurii care au stăpânit
Terre del Ebre, după anii 700. Cetatea,
protejată de ziduri înalte de apărare, s-a
transformat într-o puternică fortăreață, după ce Turtusha/Tortosa a
devenit capitală a taifa maură, în
anul 1035.
În acel an 1148, un an greu pentru
armatele creștine plecate în Țara Sfântă în cea de-a doua cruciadă și înfrânte
de două ori de turcii selgiucizi, AS Contele
Ramón
Berenguer IV al Barcelonei, SAR García Ramírez de Navarra și SAR Alfonso VII de Aragon, ajutați de cavalerii
Templieri, ospitalierii și de trupe creștine plecate spre cruciații din Țara
Sfântă, au cucerit de la mauri Tortosa și ținuturile Ebrului. Ca recompensă
pentru ajutorul primit de la cavalerii templieri, AS contele Ramón Berenguer a donat mai mult de jumătate din castel și
suprafețe mari de teren productiv, ordinului templier, cealaltă parte a
castelului fiind donată contelui de Montcada, seneșalul contelui.
Cu o lună și jumătate în urmă, în
august 1153, el, nobilul comandor Juarez Diaz
de Carrena, din comanderia de Montblanc, lângă Tarragona, a venit împreună
cu un detașament de zece cavaleri și aproape o sută de sergenți și turcopoli,
urmați de douăzeci de frați laici, să ia castelul în posesia ordinului. Tot
atunci a consemnat, prin scrisoare cu sigiliu, înființarea casei templului și a
primei comanderii, San Juan de
Tortosa.
Grupul de luptă pentru apărarea
castelului San Juan a fost organizat cu aproape un an înainte de a lua în
posesie castelul și, în mod treptat, a înlocuit vechea garnizoana a contelui de
Barcelona. Iar el, comandantul casei templiere, ajunsese să cunoască bine
întreaga fortăreață cu aproape toate secretele ei, cu istoria și legendele
acesteia. Știa că fortăreața ascundea încă destule taine și în încercarea de a
le afla, i-a chemat, drept ghizi, pe caballero
hidalgo Doña Melissa Isabela[1] de Gadara y Salou și
pe tatăl acesteia, Don Eduardo de Vetéro, care luptaseră în 1148 pentru
cucerirea ținuturilor Tortosa și a castelului și cunoșteau bine fortăreața.
Doña Melissa Isabela, a fost răpită cu mulți ani în urmă de către mauri și a
crescut în haremul guvernatorului musulman al provinciei, astfel încât a ajuns
să cunoască aproape toate locurile secrete, tunelurile și încăperile tainice,
ieșirile bine ascunse pe sub zidurile puternice de apărare.
Tot ceea ce a făcut și urma să facă
nobilul comandor Juarez Diaz de Carrena în
fortăreața și în ținuturile Tortosei fusese bine studiat și planificat pentru
întărirea garnizoanei templiere și apărarea întregii Las Tierras del Ebro
împotriva atacurilor maurilor. Planul său a fost aprobat de nobilul mare comandor Pedro
de Rueyra, Maestro de Aragón, Cataluña y Provenza (din anul 1149), un cavaler
templier desăvârșit, cu care Don Juarez
Diaz de Carrena a luptat doi ani în Țara
Sfântă.
Comandorul
Juarez Diaz de Carrena a hotărât
să acționeze pe două planuri, unul fiind cel al lucrărilor de construcții
pentru întărirea cetății, iar celălalt se referea la factorul uman, respectiv
primirea/recepția în comanderie de noi luptători și intensificarea instruirii
militare a tuturor membrilor combatanți ai casei templului Tortosa.
Marele comandor Pedro
de Rueyra, i-a trimis deja patru cavaleri, unul dintre ei fiind arhitect, iar ceilalți trei, maeștrii constructori de forturi și
biserici. Cei trei cavaleri constructori au angajat din satele din apropiere
aproape cincizeci de tineri muncitori, care vor învăța regulile elementare de
construcții, iar mâna de lucru necalificată a fost angajată chiar din oraș.
În privința creșterii numărului de
luptători ai noii comanderii San Juan de Tortosa, situația era mai dificilă. Abia a reușit să aducă de
la comanderiile Montblanc,Tarragona și Miravet aproape
o sută de luptători pentru constituirea comanderiei San Juan de Tortosa, ca detașament permanent de apărare a cetății. Ori,
pentru apărarea orașului și a sudului Las Tierras del Ebro, avea nevoie de cel puțin cinci sute de
luptători (cavaleri, sergenți și turcopoli cu simbrie).
Don Juarez Diaz de Carrena continua să-i privească, stăpânit
de gânduri îngrijorătoare, pe sergenții care se instruiau în curte, exersând
mânuirea spadei, securii de luptă sau a suliței. Da, avea nevoie de un
detașament puternic de luptători, luptători
bine instruiți, care să fie primiți în comanderia San Juan. Din
experința lui de luptă în Țara Sfântă și după regulile ordinului, planificase
să selecționeze și să primească în comanderie încă vreo treizeci de cavaleri, o
sută de sergenți și să angajeze cu simbrie aproape patru sute de turcopoli. Și
asta cât mai repede cu putință. Dar respectând, desigur, regulile lor, cavalerești.
Regulile nobilului ordin al Templului
din Ierusalim erau clare: membrii cu drepturi și obligații specifice,
erau nobilii cavaleri, capelanii și sergenții, iar ca ostași angajați cu
simbrie, erau turcopolii. Comanderia mai angaja, pentru lucrări și
administrare, muncitori constructori, lucrători agricoli,ș.a., care deveneau
frați laici, supuși unora din regulile călugărești.
Don Juarez Diaz și-a trimis oameni în toate ținuturile
regatului de Aragon pentru a selecționa și aduce luptători, mai ales oameni
liberi ce puteau fi primiți în comanderie ca sergenți, dar și mercenari pentru
angajarea lor ca turcopoli, iar acest lucru i-a dat speranțe că până la
sfârșitul anului va avea cel puțin jumătate din forța militară necesară
apărării orașului și cetății. Cavalerii trimiși pentru a selecționa luptători,
viitori membrii ai comanderiei (cavaleri și sergenți), au fost instruiți de
comandor asupra calităților și condițiilor fizice, morale și spirituale pe care toți candidații să le îndeplinească.
Aceștia trebuiau să aibă discernământ deplin, cu vârsta de peste 18 ani, să fie
perfect sanătoși fizic și mental, să fie oameni liberi și să nu fie angajați sau cu promisiune de
angajare în slujba vreunui nobil. Candidații trebuiau, de asemenea, să fie creștini,
în una din parohiile catolice, cunoscuți cu o bună morală creștină, să nu fi
fost excomunicați și să nu facă parte dintr-un alt ordin militar creștin.
Pentru primirea în ordin a candidaților
din categoria cavalerilor,una dintre
condiții era ca aceștia să provină din rândul nobilimii, ei sau părinții lor, înnobilați
după regulile și cutumele nobiliare.
În acea zi de octombrie, comandorul de San Juan de Tortosa urma să
conducă adunarea capitulară în care se va desfășura ritualul de primire în ordin prin confirmare a rangului de cavaler templier și
înarmare a trei candidați de origine nobilă.
Și, cu acest gând, s-a îndreptat spre sala capitulară.
În sala rotundă, după modelul Bisericii
Sfântului Mormânt din Ierusalim, cavalerii comanderiei îl așteptau pe
comandantul lor, așezați pe scaune din lemn, puse de-a lungul peretelui. Totul era pregătit (altarul,
paramentele, lumănările, ș.a.) pentru începerea ceremoniei de cunoaștere a
celor trei candidați și de primire în ordin.
Era prima ceremonie ritualică, cea cavalerească
și religioasă în cadrul căreia cei trei candidați, toți de origine nobilă, dacă
vor îndeplini condițiile cerute de Norma
Latina templieră, deveneau cavaleri. Cavaleri ai templului. Candidații ce vor fi
acceptați ca membrii ai comanderiei,
urmau să primească, ulterior, inițierea
ezoterică printr-un ritual specific,(preluat, în principal din ocultismul gnostit și științele misterioase ale învățaților arabi din lojelor
gnostice din Damasc și Alexandria, după
cum comandorul știa foarte bine).
Cavalerii comanderiei erau
îmbrăcați cu hainele lor obișnuite, lejere, din cânepă, peste care purtau
hlamida albă, cu crucea roșie.
Ritualul cavaleresc a
început cu prezentarea, de către Don Juarez Diaz de Carrena, a candidaților la primirea în ordin. Doi dintre
ei, Juan Gomez de Montcada și Ramon Diaz de Palamares, erau de origine nobilă,
confirmați în rangul de cavaleri de către foștii lor stăpâni, pe care i-au slujit ca paji și scutieri, conform dreptului nobiliar
și al cutumelor regale. Cel de-al treilea candidat, Carlos Javier de Vetéro[2], văr cu Doña Melissa Isabela[3] de Gadara y Salou nu
fusese încă făcut cavaler, deși era de origine nobilă. De aceea, el trebuia
supus unui ritual de înnobilare, înarmare și confirmare în rangul de cavaler al
templului.
Ceremonia de primire ritualică militar-cavalerească se desfășura în
cadrul missei religioase, după ritualul cistercian al ordinului călugăresc
al abatelui Bernard de Clairvaux, conte
de Champagne. Slujba religioasă a fost ținută de capelanul comanderiei, care,
după prima cântare, l-a invocat pe abatele Bernard de Clarvaux, chemat în
Împărăția Domnului câteva luni mai devreme, la 20 august 1153, a.D. Su-a rugat,
în numele tuturor templierilor, pentru spiritul iluminatului abate,
multumindu-i pentru tot ceea ce a făcut în sprijinul nobilului ordin al
călugărilor militari, ordinul Templului. (Fiindcă abatele Bernard cistercianul
a scris statutul ordinului, și cele 72 de reguli de viață, educație și
comportament ale călugărilor militari, denumite Carta Latna, în anul1127, în baza cărora a prezentat papei
cererea de recunoaștere a Pauperes commilitones Christi Templique Solomonici/Ordinul
templului, în 1129, la Troyes).
Apoi, sub conducerea lui Don Juarez Diaz de Carrena, ceremonia ritualică a început cu
audierea candidaților. Înainte de audierea lor, comandorul a informat cavalerii
ce formau adunarea capitulară asupra intâlnirilor prealabile cu cei trei candidați, efectuarea
verificărilor necesare, faptul că aceștia îndeplinesc condițiile cerute pentru
a deveni membrii ai ordinului Templului și că au fost avertizați asupra jurămintelor
ce le vor depune, a privațiunilor, a
greutăților vieții de templier.
Candidații au intrat, separat, în sala
capitulară, au îngenunchiat și și-au reînoit toți
cererile de a deveni cavaleri ai templului, arătând și motivele ce-i fac să
renunțe la viața laică. Ei au fost de acord să depună jurăminte de obediență,
sărăcie și castitate și să suporte pedepsele grele pe care le primesc dacă
încalcă jurămintele.
Pentru ca cei trei candidați să
aprofundeze dorința lor de a renunța la viața laică, li s-a acordat un timp de
gândire, în afara capitulului. Apoi, când candidații au anunțat că sunt gata să
renunțe la viața lor de până atunci pentru a se dedica vieții militare
monahale, au fost din nou chemați în sala capitulară, unde și-au reînoit cererile de a deveni cavaleri ai
Templului, cavaleri și călugări, dedicați apărării credinței creștine.
În timp ce Don Juarez Diaz de Carrena le asculta cuvintele spuse din
inimă, a simțit cum emoția îl cuprindea, amintindu-și de sentimentele
copleșitoare pe care le-a avut și el, cu ani în urmă, când stătea într-o sală
capitulară, în fața cavalerilor templului, în genunchi, dorinduși cu toată ființa
lui, să fie acceptat în rândul cavalerilor mantiei albe cu cruce roșie, ca
slujitor și apărător al sfintei credințe. La fiecare recepție a unor noi
cavaleri, avea și el aceleași emoții ca și candidații, de parcă ar fi fost el
însuși reprimit odată cu ei. Și era adevărat. Cu fiecare nou cavaler confirmat
și înarmat, simțea cum o parte din el, veteran al războaielor sfinte din
Ierusalim, era reconfirmat ca nobil
cavaler luptător al Templului, ostaș al lui Hristos. Dar nu era singurul
încercat de asemenea sentimente, toți cavalerii din capitul aveau aceleași
trăiri, toți se regăseau în acei tineri ce se dedicau, cu sângele, inima și spiritul, Lui Hristos. Pentru că nu aveau alt scop în viață decât
apărarea credinței, a credincioșilor și a pământului ibericl împotriva
invadatorilor. Apărarea cetății Tortosa și a Las Tierras del
Ebro.
Fiecare moment al ritualului religios cavaleresc avea o semnificație
deosebită, emoționantă pentru participanți, o simbolistică ce făcea trimitere
la inființarea ordinului Templului, elemente de spiritualitate cavalerească, de
înobilare și sfințire a armelor, loialitate, curaj, obediență, de sacrificiul personal, de primire a luminii
divine prin cântări divinatorii,etc.
După
depunerea jurămintelor de sărăcie, obediență și castitate în calitate de
cavaleri seculari, ritualul s-a terminat prin ultima rugăciune a capelanului și
cântarea de pocăință, iar înainte de ieșirea din capitul, Don Juarez Diaz de Carrena a anunțat data când se va desfășura ritualul de
inițiere ezoterică a celor trei noi cavaleri.
Respectând
obiceiul instituit chiar de abatele Bernard, noii cavaleri ai templului erau primiți
cu urale în sala cavalerilor, unde se lua prânzul comun, agapa, cum o numeau călugării.
Felurile de mâncare nu se deosebeau de cele obișnuite, zilnice, doar că se
primea câte un pahar de vin în plus și se striga, de mai multe ori, noul nume
pe care fiecare dintre noii cavaleri templieri și l-a ales să-l poarte în
cadrul ordinului( de regulă, în cadrul ordinului Templului, cavalerii purtau
alte nume decât cele de familie, anterioare, cu excepția celor ce proveneau din
marile familii nobiliare, adesea înrudiți cu familiile regale).
În
sala cavalerilor unde se lua prânzul festiv (agapa, era o continuare a ceremoniei
ritualice de înnobilare și primire în ordin), mesele lungi, simple, grosiere,
din lemn de brad cioplit, erau aranjate
sub forma unui pătrat, simbol ezoteric semnificând pământul, latura
materială, care le amintea cavalerilor că trupul omului, material, efemer, are
nevoie de puțină hrană pentru a trăi. Iar rugăciunea spusă de capelan la
începutul mesei, le-a reamintit că spiritul nemuritor este esența omului și
parte din spiritul divin.
Don Juarez Diaz de Carrena era așezat la masa de pe latura de
est a sălii, alături de capelan,
mareșalul comanderiei, seneșal, trezorier și alți doi demnitari, privindu-i cu
satisfacție pe cei douăzeci și doi de cavaleri. Era mulțumit că, pentru moment,
avea suficienți cavaleri pentru sergenții și turcopolii din comanderie. Dar
trebuia să selecționeze mulți alți candidați pe viitor, odată cu pregătirea
militară, morală și spirituală a celor din comenderie. Știa că foarte
importantă era pregătirea spirituală, ezoterică, așa cum o numeau mulți
cunoscători. Fiindcă, omul este spirit, spirit întrupat în corp, venit pe
pământ cu o anume misiune. Spiritul trebuie să domine corpul material astfel ca
omul să ducă o viață spirituală.
Sorbind încet din pocalul cu vin, comandorul a continuat să-i
privească, gânditor, pe cavalerii care mâncau liniștiți, relaxați, unii
vorbind veseli cu voce înceată. La prima
vedere, toți erau buni luptători, buni creștini, cu spiritul curat. Dar Don
Juarez Diaz știa cât de diferiți
erau prin spirit și cultura personală, prin educație, mai ales cei nou inițiați,
față de vechii cavaleri.
Ritualul ezoteric, secret, a fost creat de cavalerul Hugues de Payens,
după modelul ceremoniilor inițiatice gnostice. Filozofia gnostică elenă antică a stat la baza credinței religios-filozofică a
bisericii gnostice orientale (cu cele două variante-varianta bizantină și
varianta arabă), credință religioasă pe care cruciații creștini au început să o
cunoască după cucerirea Ierusalimului, în 1099.
Gnosticismul[4]
susține că esența umană este de origine spirituală, omul nefiind altceva decât
un spirit divin închis într-un vehicul vremelnic, corpul material, corp
imperfect ce aparține lumii materiale imperfecte. Această uniune dezarmonică ar
fi fost făcută de un Demiurg, un
Dumnezeu imperfect. Alături de Demiurg, care este mai apropiat de lumea
materială, există, susțin gnosticii, un Dumnezeu bun, îndepărtat, ce nu poate
fi cunoscut de om, de unde provine spiritul uman. Spiritul perfectibil se poate elibera din
corpul material imperfect prin gnosticism,
adică prin cunoaștere ezoterică proprie a lumii spirituale divine, care ar putea duce la cunoașterea
Dumnezeului bun. Cunoașterea se obține folosind căile și modalitațile subtile,
ascunse, misterioase ale spiritului
închis, căi ce se deschid prin inițiere și evoluție spirituală cu diferite niveluri
de profunzime, denumite trepte ale evoluției spiritului. Aceste niveluri sunt
exprimate prin gradele evoluției spiritului, confirmate prin inițieri
succesive. Cei evoluați, ajunși în cel
de-al șaptelea grad, pot cunoaște lumea divină și esența Dumnezeului bun.
Astfel, ei obțin eliberarea spiritului,
care călătorește în lumea divină și cunoaște adevărurile universale, ceea ce le
dă și puteri spirituale fără limite.
Odată
primiți în ordin prin ceremonia cavalerească religioasă, cunoscută mai bine ca
ritualul de inițiere cavalerească, toți noii cavaleri ai Templului, trebuiau să treacă și printr-un alt ritual, la fel de important pentru viața lor
de luptători creștini, ritual care le deschidea calea spre dezvoltarea
spirituală viitoare. Era ritualul de inițiere ezoterică.
Marele maestru Hugues de Payens a
cunoscut bine ezoterismul gnostic[5],
fiind el însuși inițiat și ridicat până la gradul cinci de către mari învățați
gnostici, și-a continuat gândul Don
Juarez Diaz. Multe lucruri a aflat
Don Juarez Diaz despre maestrul Hugues de Payens și ezoterismul templier,
inspirat de misterele gnostice, de la cavalerul viconte André de Montbard,
prieten cu maestrul Hugues și cofondator al ordinului alături de acesta. În cursul
anilor 1145 și 1146, Don Juarez Diaz lupta în Țara Sfântă alături de André
de Montbard (unchiul abatelui Bernard de Clairvaux) și de seneșalul Templului, Robert IV le Bourguignon, lord baron de Craon, care și-a
luat numele de templier Robert de Craon. Remarcat de aceștia datorită vastei
sale culturi, spiritul organizatoric și curaj, Don Juarez a avut onoarea să participe
la ritualurile ezoterice alături de ei și să fie ridicat într-un rang superior.
Experiența și cunoștințele sale
despre gnosticism și secretele inițiaților, credința sa creștină profundă, l-au ajutat pe cavalerul Hugues de
Payens să le armonizeze și să pună bazele spiritualității și ezoterismului
templier, devenit mai târziu un fenomen spiritual cunoscut sub denumirea de
templarism. Întâlnirea sa cu abatele cistercian Bernard de Clairvaux, care
critica deschis marea diferență dintre faptele și vorbele bisericii, îndepărtarea
bisericii creștine de adevăratele percepte augustine, i-au întărit convingerile
lui privind dualitatea spirit omului și corpul material, binele și răul,
virtutea și viciul, lumina și întunericul, ș.a.
Ezoterismul templier spune că omul
poate evolua spre sfera divină, spre lumină și armonie, spre adevăr și
fericire, apropiindu-se de Dumnezeu, numai prin spirit-templul său interior,
aflat în legătură bine ascunsă cu spiritul divin. În contrapondere, latura
materială a omului îl atrage spre
superficialitate, orgoliu, bogății, spre vicii și pierderea de sine, îndepărtându-l
de scopul și misiunea cu care spiritul s-a întrupat în corpul material,
devenind astfel ființă umana pe pământ.
Pentru ca spiritul omului să se ridice
spre spiritul divin, trebuie să descifreze legatua ascunsă care le unește traversând
lumea abstractă, iar acest lucru se face
numai prin credină în Dumnezeu, credință profundă care duce la cunoaștere, la cunoașterea
esenței umane, a universului divin, a adevărurilor care deschid calea
înălțării. Evoluția spirituală se face în etape, de la simplu la compus, de la
inferior la superior. Necredința și ignoranța, spunea Hugues, sunt cele mai
mari obstacole în calea evoluției spiritului. Așadar, credința adevărată,
credința omului în sine și capacitatea sa de cunoaștere, în posibilitate
evoluției spiritului uman, în Dumnezeu, în ajutorul, bunatatea și puterea Lui, este calea spre lumea divină, unde spiritul trebuie
să ajungă după terminarea misiunii pe pământ, devenind nemuritor. Este scopul
fiecărui credincios templier și nu numai, a fiecărui membru al ordinelor
cavalerești ale vremii. Prin cunoaștere și educație, prin credință, spiritul
domină corpul material, devine puternic, neînficat. Neînfricați, fără teamă de
a-și pierde viața pe câmpul de luptă, templierii au devenit luptătorii cei mai
temuți ai timpului, oameni cu cunoștințe și puteri enorme.
Și, pentru a ajuta cavalerii templieri
să evolueze spiritual, să devină spirite luptătoare puternice, Hugues de Payens
a creat ritualul ezoteric/spiritual secret, atât de secret încât doar cei
chemați l-au descoperit, fiecare în gradul corespunzător etapei lui de evoluție
spirituală. Iar el, inițiatul Don Juarez Diaz, a devenit unul dintre acele spirite elevate,
puternice, pentru care a venit timpul să aplice pe câmpul de luptă iberic tot
ceea ce știa. Și cu toată forța și puterea pe care le dobândise de la
spiritul divin.
Pe timpul celei de a doua cruciade
creștine (1147-1148), Don Juarez
Diaz, maestru inițiat în ezoterismul templier, a laut decizia să se înapoieze în regatul
Aragon și să lupte împreună cu ceilalți templieri iberici împotriva maurilor
din emiratul Almoravid. Astfel a ajuns să lupte împreună cu templierii
comanderiei Montblanc pentru cucerirea orașului și a castelului
de la Zuda. Atunci a întânit-o pe una din cele mai curajoase doamne caballero
hidalgo, Melissa Isabela de Gadara y Salou[6] care, cunoscând tunelurile
secrete ale castelului, i-a condus pe luptătorii creștini în interiorul
zidurile. Și, tot împreună cu Doña Melissa Isabela, templierii lui Don Juarez Diaz au apărat castelul împotriva contraofensivei maure.
Amintirile despre viața sa și luptele
din Țara Sfântă, despre acei cavaleri templieri de legendă, l-au făcut pe Don Juarez Diaz de Carrena să-și dea seama, din nou, de
dificultățile ce trebuiau depășite pentru a-și realiza planurile de dezvoltare
și întărire a comanderiei San Juan de Tortosa, să-și pregătească oamenii pentru
viața grea de templier, pentru
luptă și sacrificiu. Il întărea însă credința fermă că va izbândi în acțiunile
sale și faptul că făcea parte dintr-o puternică structură organizatorică,
ordinul cavalerilor Templului lui Solomon, materializată aici, în apropierea
sa, în provincia Tarragona-Las
Tierras del Ebro, prin comanderiile din
Castillo de Tarragona, Castillo Montblanc de Barberá de la Conca,
Castillo de Miravet, Castillo de la Santa Creu, Castillo monasterio de San Miguel de Escornalbou, Castillo de
Catllar, Castillo
de Vilafortuny (Guillem
de Fortuny), Castillo de Móra, Castillo
de Milmanda. Se afla o adevărată rețea de fortificații cu comanderii care se
ajutau reciproc, iar acest ajutor le făcea pe fiecare din ele să fie și mai puternice,
deși adevărata putere consta în valoarea luptătorilor lor.
Și luptătorii comanderiei sale, San
Juan de Tortosa, erau buni, bine antrenați, s-a gândit Don Juarez Diaz, privndu-și cavalerii din
jurul său. Deși puțini ca număr, erau o fortă importantă în Las Tierras del Ebro. Ei duc mai departe tradițiile, ritualurile, credința
templieră iberică. Și, poate, peste secole, locuitorii acestor locuri, vizitând
fortificațiile, își vor aminti de
tinerii templieri care au renunțat la viața lor normală pentru a apăra, cu
prețul vieții, oamenii și aceste
ținuturi frumoase, credința, cultura și valorile lor tradiționale. Iar cetatea
Tortosa, Tortosa templierilor, va rămâne mereu cu porțile descise tuturor, ca
simbol al demnității, forței și unității spiritului iberic.
Tortosa, noiembrie 2019
Autor
Michael Riche-Villmont
Copyright ©2019 Toate
drepturile apartin autorului Michael Riche-Villmont. Varianta de bază în limba
spaniolă.
[1] Istoria Melissei Isabela
de Salou a fost descrisă în romanul ”Fantomele din Tarragona”.
[2] Vezi romanul istoric „Los
fantasmas de Tarragona”, autor Michael de Riche-Villmont, ed.2015, ISBN
978-606-30-0097-3
[3] Istoria Melissei Isabela
de Salou a fost descrisă în romanul ”Fantomele din Tarragona”.
[4] Karen King,
What is Gnosticism?, Harvard University Press, 2005
[5] Vezi ”Misteriosul templier Hugues de Payens”, autor Michael
Riche-Villmont, ed 2015, ISBN-13: 978-1977834720
[6] Vezi ”Fantomele din Tarragona”, autor Michael Riche-Villmont, ed 2015,
ISBN 978-606-30-0097-3