1caval

Eseu: Spiritul cavaleresc de astăzi, tradiţie sau modernism? (Ordinele nobiliare)


 

                                             (Ordinele nobiliare)

 

Un recent articol despre viitorul cavalerismului nobiliar, mi-a reamintit dezbaterea pe această temă începută la simpozionul din august 2016, ce a avut loc la fortul Miravet, în  provincia Tarragona.

Miravet este un fort templier[1], situat în sud-vestul oraşului Tarragona, pe malul drept al râului Ebro. Fortul a aparţinut ordinului cavalerilor templieri până în anul 1308, după care a fost donat ordinului cavalerilor ioaniţi (ospitalieri).  În fiecare an, în luna august, în Miravet se organizează un festival cavaleresc, la care participă membrii ordinelor cavalereşti din toată Europa, în special ordinele succesoare ale ordinului cavalerilor templieri[2].

Ultimul simpozion, unde s-au prezentat opinii privind cavalerismul  şi viitorul ordinelor cavalereşti nobiliare, se constitue ca un eveniment important al spiritualităţii cavalereşti, tocmai prin temele abordate: istoria cavalerismului nobiliar, prezentul şi viitorul mişcării spirituale cavalereşti. Teme despre care se discută frecvent de către teoreticienii cavalerismului, dar şi de membrii ordinelor cavalereşti, unii mai avizaţi, alţii mai puţin avizaţi, însă cu opinii interesante.

În contextul acestor discuţii, ni se pare a fi de mare actualitate şi opiniile despre tradiţionalismul ordinelor cavalereşti nobiliare, în zilele noastre. Dacă unii teoreticieni opinează şi pledează pentru menţinerea spiritului tradiţional al vechilor ordine cavalereşti, alţii susţin necesitatea modernizării acestora. Cu atât mai mult, susţin aceştia, cu cât apar noi pseudo-ordine cavalerești sub forma juridică de organizații neguvernamentale /ONG-uri,  înfiinţate ca asociaţii private moderne, mai mult cu scop caritabil, urmărind promovarea noilor valori sociale, valori moderne. Dar și a tradiționalismului cavaleresc. Unele din asociațiile pseudo-cavalerești la nivel european, preluînd exemplul ordinelor cavalerești medievale, au devenit și ele adevărate școli spirituale, ezoterice, de educație morală. Și de promovare a tradiționalismului cavaleresc sub aspectul unei bune educații, a unei bune morale, a spiritualității creștine.

În centrul discuţiilor, aşadar, se află  Tradiţia... Tradiţia este un concept complex, cu semnificaţii comunitare şi naţionale profunde, ce desemnează un adevărat patrimoniu cultural, spiritual, format din credinţe, obiceiuri, elemente culturale comune, legende locale, concepţii de viaţă şi atitudine, valori spirituale, ritualuri, care definesc identitatea locală şi cea naţională. Acest patrimoniu, consolidat în cadrul comunităţii, timp de sute de ani, este transmis din generaţie în generaţie, pe cale scrisă şi, mai ales, orală şi astfel transced timpului. Tradiţia aduce, din vechimea timpului,  valorile morale şi spirituale, obiceiurile comunităţii, regulile împământenite, devenind o trăsătură caracteristică a comunităţii, element al identităţii locale. Şi, pentru că  fiecare comunitate are o identitate şi tradiţe proprie, definitorie, integrarea migraţionistă devine aproape imposibilă, lucru unanim recunoscut în zilele noastre.

Fiecare comunitate, mai mică sau mai mare, are o tradiţie proprie, ceea ce, în ultimă instanţă asigură unitatea membrilor comunităţii. Acest lucru este valabil pentru comunităţile locale, constituite pe criterii teritoriale, dar şi pentru cele profesionale, iniţiatice, spirituale, sportive, de divertisment, etc. Spiritualitatea[3] unei comunităţi, ca element esenţial şi definitoriu al acesteia are, la rândul ei, o tradiţie proprie, ceea ce-i asigură continuitatea în timp.

Ordinele cavalereşti, ca să ne referim la ele,  considerate  comunităţi iniţiatice şi spirituale au, fiecare din ele, o tradiţie proprie, care le defineşte şi individualizează, le dă o identitate şi recunoaştere socială.

De aceea, în ceea ce ne priveşte, apreciem că un ordin cavaleresc/nobiliar, în adevăratul sens al cuvântului, nu poate fi decât tradiţional, mai ales dacă a fiinţat neîntrerupt încă din evul mediu. Şi acest principiu al tradiţionalismului este valabil nu numai în ceea ce priveşte ordinele cavalereşti, ci toate ordinele iniţiatice (masoneria, rosacrucienii, ordine nobiliare şi cele dinastice, etc).

Tradiţionalismul înseamnă, în primul rând, a avea o istorie proprie care, cu cât este mai îndelungată, cu atât este mai bine sedimentată, consolidată şi structurată. Principiile, obiceiurile, valorile, ritualurile se stabilesc şi consolidează în timp. Chiar dacă acestea sunt prevăzute în statute şi regulamentele de organizare şi funcţionare ale ordinelor cavalereşti, aplicarea lor în timp verifică viabilitatea, acceptabilitatea de către generaţii succesive de cavaleri şi le statuează ca fiind autentice, valabile şi, aproape întotdeauna, imuabile. Aşadar, tradiţionalism înseamnă şi transmiterea către generaţiile viitoare, a obiceiurilor, a uzanţelor, a valorilor şi ritualurilor vechi, neschimbate de secole, considerate un patrimoniu cultural-spiritual dobândit prin preluare nealterată a esenţei acestuia.

Transmiterea patrimoniului tradiţional al comunităţii spirituale, iniţiatice, cavalereşti (ale fiecărui ordin în parte), etc., către noii membrii ai comunităţii, face parte din  procesul educaţional, ce începe cu familia. De aceea am susţinut şi în alte eseuri[4] că spiritul cavaleresc a fost transmis de-a lungul secolelor, în familile nobiliare,  ca o moştenire de familie, de la tată la fiu, păstrându-se tradiţia ca descendenţii bărbaţi să devină membrii ai aceluiaşi ordin cavaleresc la fel ca părinţii şi strămoşii lor. Astfel şi-au păstrat tradiţia şi autenticitatea adevăratele ordine nobiliare, cavalereşti sau dinastice, până în zilele noastre. La fel se întâmplă şi în familiile de cavalerilor de astăzi.

Principalul mijloc prin care se menţine tradiţionalismul şi autenticitatea comunităţii spirituale, sunt ritualurile specifice, bazate pe rememorarea unor fapte istorice, alegorii, legende, simbolism, iniţieri, elemente de ezoterism, etc.

Ritualul comunităţii cavalereşti, de exemplu, este     o succesiune de mişcări, gesturi, atitudini, cuvinte, ce se desfăşoară după reguli specifice, inspirat din  tradiţie şi simbolism care, prin întreaga sa desfăşurare, exprimă apartenenţa la o colectivitate istorică,  cu o tradiţie glorioasă, caracterizată prin înalte valori morale şi spirituale: o foarte bună educaţie morală, civică şi personală, credinţă şi loialitate, cinste şi modestie. Rolul ritualului este nu numai acela de a transmite elemente din istoria şi valorile comunităţii, a învăţămintelor ascunse în simboluri şi alegorii, ci şi acela de a contribui la formarea spiritului cavaleresc tradiţional al comunităţii (ordinului) respectiv. Fiindcă, în definitiv, acest lucru urmăreşte comunitatea: sedimentarea spiritului său propriu la toţi membrii comunităţii, aşa cum a fost el format de-a lungul timpului. Spiritul, nobleţea spiritului, care cuprinde nu numai spiritualitatea, tradiţia, ci şi atitudinea, educaţia, modul de viaţă al membrilor comunităţii, aplicarea în viaţa de zi cu zi a principiilor, valorilor şi tradiţiei comunităţii.

O altă modalitate de transmitere a tradiţiei este educaţia[5] în familie, în acele vechi familii nobiliare, sau, mai recent, în vechile familii de intelectuali, pentru care apartenenţa la comunităţile cavalereşti era ea însăşi o tradiţie, parte din  educaţia elitistă a copiilor lor.

Tradiţia nu este numai un patrimoniu cultural şi spiritual, ci şi o modalitate de a păstra identitatea istorică proprie, de a asigura continuitatea valorică între trecut şi viitor, este cartea de identitate a comunităţii într-o lume a falselor valori aduse de mediocritate. Tradiţia este factorul de echilibru între diferitele comunităţi şi naţiuni, pe baza respectului reciproc, a propriei responsabilităţi. În acelaşi timp, păstrarea, apărarea  tradiţiei proprii, adevărate, veritabile este şi o datorie a comunităţii, o obligaţie faţă de generaţiile viitoare.

 

*

Odată cu trecerea timpului,  a intervenit şi adaptarea comunităţilor cavalereşti nobiliare (spirituale, iniţiatice, etc.) la  fiecare etapă istorică, lucru firesc, pentru că aceste comunităţi au evoluat în cadrul societăţii. Adaptarea şi modernizarea comunităţilor cavalereşti, iniţiatice, spirituale este un proces obiectiv ce se face prin membrii acestei comunităţi nobiliare, oameni de elită ai societăţii, promotori, în majoritatea cazurilor, ai modernizării societăţii, păstrând, însă tradiţia.

Se poate constata uşor că toate vechile comunităţi cavalereşti nobiliare  şi-au adaptat chiar scopul şi misiunile, dar au păstrat regulile de bază ale existenţei lor, ritualurile, doctrina şi spiritualitatea. Tocmai acest fenomen al continuităţii lor spirituale arată necesitatea existenţei acestor comunităţi în societatea moderă, fiind un  factor de echilibru în contextul apariţiei unor false valori morale şi a ofensivei falsului multiculturalism. Toate aceste vechi comunităţi cavalereşti, la fel ca şi celelalte comunităţi  iniţiatice, spirituale, au devenit, pentru membrii lor,  adevărate şcoli de spiritualitate elevată, de educaţia tradiţională, de promovare a credinţei creştine, a vechilor valori umane. Atât ele însele, cât şi membrii acestor comunităţi contribuie la menţinerea în societate a vechilor valori morale, spirituale, familiale, prin aceea că sunt ele însele elite ale întregii societăţi şi exemple educaţionale, comportamentale, de atitudine spirituală tradiţională.

Rolul educativ al comunităţilor cavalereşti nobiliare , promovarea valorilor tradiţionale locale şi naţionale, dezvoltarea şi adaptarea spiritualităţii cavalereşti creştine la evoluţia societăţii este, după cum am constatat, o realitate a zilelor noastre, ceea ce face ca spiritul cavaleresc să fie mereu mai popular şi atractiv. Cu o singură condiţie: să promoveze tradiţionalismul pe baza căruia s-a format.

 

Michael R.Villmont

Barcelona, februarie 2017

 

 Copyright©2017. Toate drepturile trezervate autorului.

[1] Mai multe date despre castelul Miravet, vezi cartea „Miravet, misterul manuscrisului”, ed. 2016, autor Michael Riche-Villmont

[2] Vezi Michael Riche-Villmont, „San Bernardo  de Claraval y Las Órdenes Caballerescas”, ed.2015

 

[3] Vezi Michael Riche-Villmont, Eseul „Spiritualitatea cavalerească”, 2017, http://michaelvillmont.eu/blog/2017/01/30/spiritualitate-cavalereasca-eseu/

 

[4] Vezi Michael Riche Villmont, „Cavalerii de Malta, spiritualitate şi nobleţe ospitalieră”, ed.2016  şi „Cavalerii templieri, spiritualitate templieră”, ed.2016

[5] http://michaelvillmont.eu/blog/2016/11/16/eseu-cavalerii-de-malta-ganduri-despre-educatie-noblete/