Blog- articole despre Ordine Cavalereşti/ de Malta şi templieri

ARTICOLE POSTATE PE BLOG:

Punctele de vedere prezentate în articole  apartin strict autorilor.

1. Ordine cavalereşti recunoscute de Vatican, autorul

2. Gânduri despre cavalerism, de Ioan Gaita

3.Înfiinţarea Ordinului Cavalerilor Templieri- nouă  ipoteză a ritualului de confirmare şi a Edictului Regal (cel testamentar şi de confirmare a înfiinţării Ordinului cavaleresc, autorul

4. Despre cavalerism… de Aurel, Timişoara

5. Despre Cavaleris,… autor Ioan Gaită

5. Despre Cavalerism

de Ioan Gaită
A vorbi astazi despre cavalerism si cavaleri, consider ca este un act de responsabilitate atata timp cat cei care isi permit subiactul, il abordeaza constient si documentat, pentru simplul motiv ca timpul va sedimenta si selecta fara partinire luarile de pozitie si cu siguranta exista riscul picarii in derizoriu nu a cavalerismului si nici a cavalerilor, ci al vorbitorilor,dupa pozitia pe care cu buna stiinta ar trebui sa si-o asume.
Cavalerismul… legende,fictiune,mister, intrigi politice si nu numai. Cu toate astea,Templierii si-au castigat un loc important in istorie. Principiile si educatia lor i-au transformat intr-unul din marile ordine cavaleresti ale trecutului si se-ntelege ca este o tinta greu dar nu imposibil de atins si in zilele noastre.
Notiuni abstracte incarcate de maretie si mister, incitante, generatoare de trairi din cele mai diverse in zilele noastre, pornind din momentul discutiei si bineanteles culminand cu sublimul moment al innobilarii pe care unii, chiar in zilele noastre au avut sau au sansa de a-l trai.
Foarte subtila si exacta sublinierea”Cavalerul provenea, la inceputurile cavalerismului, de regulă, din rândul nobilimii” pana cand dezvoltarea societatii a impus acceptarea si din randul altor paturi sociale şi ”beneficia încă din copilărie, de o pregătire militară şi educaţie specifică în calitate de supus loial al seniorului locului”.”De la un cavaler se cerea sa aiba nu doar puterea si abilitatile necesare pentru a face fata luptelor dure, dar era de asteptat sa ştie şi cum să-şi controleze înclinaţia spre agresivitate, transformând-o în calm şi curtoazie şi devenind astfel o latura cavaleresca a naturii sale.”
La origini totul se derula conform celor mai sus citate, astazi… lucrurile, in multe situatii, nu stau altfel –multi asa-zisi cavaleri din zilele noastre sunt legati de aceeasi feuda, cetate si castel pe care ”alesul”cavaler le apara impotriva dusmanilor. Se impune umila precizare ca feuda… este de regula un bun dobandit pe cai doar de ei stiute, cetatea, castelul la fel, seniorul… seful, boss-ul,poate patronul sau… politicianul, omul de decizie care vegheaza din inaltimea functiei sale ca sa se poata desfasura in liniste bravul cavaler contemporan pentru a-l apara.
Desigur ca adevarul istoric ramane in urma si e firesc sa genereze modele de derulare a evenimentelor, modele de organizare, modele de viata care nu este posibil sa fie reeditate.
La fel de adevarat este si faptul, istoric dovedit de altfel , ca pe-ntreg drumul dezvoltarii umanitatii si implicit al evolutiei cavalerismului, acesta a avut si perioade grele, a atras critici, blamari, marturisiri socante,facute din invidie sau chiar sub tortura, dar toate acestea nu au reusit sa umbreasca nimic din maretia castigata.
Este absolut obligatorie intoarcerea in timp pentru a întelege, printr-o paralela banala, macar amploarea, maretia si nu în ultimul rand rigoarea fenomenului, spectacolului impresionant pus in scena cu devotament si forta de catre actorii lui, cavalerii, alaturi de un festivism de multe ori fara legatura cu fenomenul ci doar cu dorinta de impaunare unor cavaleri contemporani.
Nici trairile, nici semnificatia, nici manifestarile si cu atat mai mult o mare parte din oamenii din zilele noastre cred ca nu au multe in comun cu motivele si principiile ce au insufletit cavalerismul in perioada de inceput, perioada in care acest spectacol sublim numit cavalerism s-a consacrat prin prestatia actorilor sai de exceptie, cavalerii- renumele lor ramanand pe vecie.
Si numai pe baza acestor minime comparatii, mizand pe minimum de viziune cred ca nu este un efort sa tinem seama de valori, de adevaratele valori si sa eliminam tot ce a fost in afara notiunilor de onoare, demnitate, tarie de caracter, exactitate, loialitate, cinste, atunci cand indraznim sa vorbim sau cu atat mai mult atunci cand poate o chemare interioara ne impulsioneazasa construim sau mai exact sa scriem un act pentru acest spectacol grandios, perpetuu, numit cavalerism. Creste exponential responsabilitatea daca indraznim sa gandim o distributie sau cu atat mai mult sa indraznim a atribui roluri in vreun act chiar neînsemnat al acestui spectacol.
Este si va ramane in veci actual modul de viata care trebuie urmat de acei actori care vor sa-si asume un rol primit sau chiar cerut in acest spectacol.
Valorile si virtutile cavaleresti nu se pot schimba. Pentru a ne raporta la trecut nu este suficient sa respectam un asa zis ritual-esential este sa preluam aceste valori adaptandu-le realitatilor zilelor noastre fara a completa nimic pentru ca riscul este enorm sa se denatureze sau mai grav sa se schimbe sensul.
Adevarat ca indiferent ce se spune, cavalerii erau elita armatelor medievale care si-au dovedit valoarea si în acest sens valorile pe care le-a impus cavalerismul raman in continuare valabile.
In actulalul context al globalizarii, cavalerismul, pe baza princiipiilor sanatoase de la infintare, la fel cum atunci a constiruit un reper si o tinta greu sau imposibil de atins, acum cred ca ar trebui sa reprezinte o baza formata de o elita care sa-l compuna , care sa tina treaz idealul national , valorile nationale lucru care dupa o umila parere nu este posibil daca acel ideal , accederea in grupul de actori care … au inceput spectacol sau joaca un act in maretul spectacol… nu are aceeasi rigurozitate ca la origini.
Ceea ce contează, nu este ceea ce este scris pe pagina, ceea ce contează, este ceea ce este scris în inimă. Deci, arde scrisorile şi lasa cenuşa întinsa pe zăpadă, la marginea râului…

i.g.

 

 

4. Despre Cavalerism şi cavaleri

  de Aurel, Timişoara

Depre cavalerism …
Vorbind azi despre cavalerism, pentru a înţelege mai bine câteva din semnificaţiile noţiunii, ar trebui să ne întoarcem în timp cateva sute de ani, la începuturile epocii medievale. Şi sa observam ca noţiunea de nobilul cavaler era legată de feuda, de cetate şi castel, pe care acesta era chemat să le apere, împreună cu ceilalţi cavaleri din serviciul seniorului, împotriva oricăror duşmani. Cavalerul provenea, de regulă, din rândul nobilimii şi beneficia încă din copilărie, de o pregătire militară şi educaţie specifică în calitate de supus loial al seniorului locului.
Institutia cavalerismului se referă la modul de viata, la codul moral si comportamental urmat de cavalerii medievali europeni. Numele de cavaler provine, de altfel, din franceza veche, unde „Chevalerie” însemna „razboinici calare”.

Cavalerismul medieval a fost la originile sale un amestec de doctrine şi valori războinice de sorginte romana si germanica, la care s-au adăugat elemente de etica creştina romano-catolica, precum şi idealizarea ulterioara a valorilor ca onoare, puritate, curtoazie, loialitate, precum şi idolatrizarea femeii iubite.

Aceste valori sunt,de obicei, strans legate de idealurile si virtutiile cavaleresti, respectiv onoare, loialitate, curaj si dragoste; este mandria ce aspira la frumuserte a spiritului si mandria oficializata careva da da nastere, în timp, noţiunii de onoare. Indiferent ce se spune, cavalerii erau elita armatelor medievale, instruiti să lupte îmbrăcaţi cu armura, de obicei călare pe cai puternici şi cu armele specific epocii: sabii, securi, scuturi si lanci.

De la un cavaler se cerea sa aiba nu doar puterea si abilitatile necesare pentru a face fata luptelor dure, dar era de asteptat sa ştie şi cum să-şi controleze înclinaţia spre agresivitate, transformând-o în calm şi curtoazie şi devenind astfel o latura cavaleresca a naturii sale.
Desi importanta sa s-a diminuat foate mult în timp (cavaleria se mai pastreaza si azi doar in armatele catorva state ale lumii şi asta mai mult cu un caracter onorific), valorile pe care le-a impus cavalerismul raman in continuare valabile. Este mostenirea cea mai durabila a structurilor sociale medievale, care a influentat civilizatia europeana si care constituie inca un model moral şi spiritual.
Ne putem întreba dacă, odata cu globalizarea, mai putem vorbi de notiunea de cavalerism! Sau acum cand incepe islamizarea batranului continent, ne vom intoarce iar la valorile autentice ale inaintasilor nostri cavaleri?….
Aurel, Timişoara

1. Ordinele cavalereşti recunoscute de Vatican

 

Învăluite de o aură misterioasă, ordinele cavalereşti medievale, ca fenomen istoric ce are legătură cu cele mai importante evenimente militare, politice şi religioase ale vremii, au exercitat şi încă exercită interes din partea cercetătorilor şi a celor pasionaţi de acţiunile cavalereşti.

Acest lucru a făcut ca, în perioada postbelică, să apară o multitudine de noi ordine cavalereşti (ecvestre), care folosesc denumirile celor mai cunoscute vechi ordine ( cavalerii templieri, cavalerii de Malta, cavalerii sfântului Mormânt, cavalerii Sfântul Lazăr, cavalerii teutoni, etc.), iar membrii acestora se consideră urmaşii direcţi ai vechilor ordine medievale. Dat fiind faptul că înţelesul şi spiritul cavaleresc desemnează o descendenţă nobiliară, cu atât mai mult membrii ordinelor cavalereşti accentuează pe continuitatea existenţei primelor ordine cavalereşti prin aceste ordine moderne. Deşi, acestea sunt departe de a fi ordine, recunoscute ca atare de Biserică.

Foarte puţine din ordinele cavalereşti beneficiază de recunoaşterea Vaticanului şi nu ar fi lipsit de interes să ştim care sunt acestea.

  1. O primă categorie este cea a ordinelor cavalereşti înfiinţate şi aflate în prezent sub autoritatea Papală, cu ar fi: Ordinul Suprem al lui Hristos (despre care găsim date detaliate în lucrarea Saint Bernard de Clairvaux şi Ordinele Cavalereşti, pe Saint Bernard de Clairvaux şi Ordinele Cavalereşti), Ordinul Sfântul Silvestru, Ordinul Pius al IX-lea, Ordinul Sfântul Grigore cel Mare şi Ordinul Pintenul de Aur [Ordo Milizia aurata].

Mai multe informaţii pe https://en.wikipedia.org/wiki/Papal_Orders_of_Knighthood

 

O a doua categorie de ordine ecvestre cuprinde ordinele recunoscute şi acceptate de Vatican: Ordinul Suveran al cavalerilor de Malta şi Ordinul Sfântului Mormânt (care are un Mare Maestru cardinal, numit de Papa).

Cum am spus, denumirea acestor ordine este utilizată şi de alte asociaţii, autointitulate ordine suverane cavalereşti, fapt care, uneori, crează confuzie în rândul publicului.

În schimb, recunoaşterea papală aduce ordinelor cavalereşti autentice un prestigiu deosebit, membrii lor fiind titularii unui statut personal privilegiat în lumea creştină.

 

     Vezi şi http://ziarullumina.ro/ordine-cavaleresti-recunoscute-de-sfantul-scaun-76723.

2.Gânduri despre Cavalerism

                                              de Ioan Gaita

CAVALER, CAVALERISM, sunt cuvinte care conduc dintotdeauna gandirea umana intr-o directie unica, sacra, mirifica, plina de incarcatura simbolica si nu în ultimul rand, plina de mister.

Ca domeniu de manifestare, de studiu si cunoastere, acesta a atras oameni reprezentativi din toate timpurile pe percursul, pe traseul evolutiei istorice a cavalerismului pornind de la infiintarea, ceruta de situatie, a primului ordin cavaleresc pe baza invataturilor Sf. Bernard, pana in zilele noastre.

Adaptarea la conditiile istorice a generat evolutii specifice in fiecare epoca istorica pastrand principiile de baza.

In drumul lung si greu al evolutiei istorice de la origini si pana in contemporaneitate, parte din ordinele cavaleresti, din diverse cauze, in general dictate de orgoliile umane, de dorintele de marire nejustificate,de mascare, de acoperire a unor actiuni daunatoare (de ex. case regale cu probleme financiare….datorii… cutume religioase… .) au degeneret in grupari de interese, ascunse dupa principiile clare si sanatoase gandite si traite de intemeietor pentru vesnicie.

Nu adaptarea la conditiile societatii in diversele etape istorice a generat evenimente controversate si actiuni ilegitime, ci deformarea principiilor de baza.

Chiar daca acum fiinteaza nenumarate ordine cavaleresti, pornite din aceeasi radacina, roadele acestui pom minunat numit cavalerism ar trebui sa fie toate comestibile macar. Din principiu sau cel putin din tendinta de autoconservare nu ar trebui sa fie posibila nicio mutatie genetica ce le face otravitoare. Acum, din contra, roadele acestui pom batran si minunat, numit cavalerism, sunt tot mai controversate. Acum, in zilele noastre, aceste fructe ravnite, angelice trebuie foarte atent si cu rabdare analizate pentru a putea sa dam la o parte pe cele otravitoare si in cosuletul ernitatii sa le pastram doar pe cele …comestibile.

Fructele si pomul in sine ar trebui sa fie tot mai aratoase si tot mai gustoase, ravnite de toata lumea fara a exista macar ideea intoxicarii si nici cea a obtinerii acestora altfel decat pe baza principiilor clare si simple care ar trebui sa genereze dorinta de a le avea asa cum creatorul le-a facut si cum noi nu suntem in masura sa schimbam

Viata, din pacate insa, demonstreaza ca exista multe ramuri care-si neaga radacina si care-n fond nu au nimic comun cu aceasta, in afara faptului ca–i folosesc seva, respectiv cuvintele CAVALER, CAVALERISM.
Admin:

Aşteptăm şi  părerea ta despre Ordinele cavalereşti, împărtăşeşte celorlalţi pasionaţi  gândurile şi noutăţile despre acest subiect atât de interesant şi misterios.

Marian, Oradea, scrie:

Îmi plac spectacolele ce se fac tot mai des în diferite oraşe, la care participă cavalerii cetăţilor. Credeţi că toţi se gândesc la ceea ce reprezintă cavalerismul?  Oricum, este interesant ceea ce citesc în acest articol.

2. ARTICOL:    Înfiinţarea Ordinului Cavalerilor Templieri- nouă  ipoteză a ritualului de confirmare şi a Edictului Regal (cel testamentar şi de confirmare a înfiinţării Ordinului cavaleresc)

                                                                                 de Michael Riche-Villmont

De-a lungul vremii, despre înfiinţarea, existenţa şi desfiinţarea Ordinului Cavalerilor Templieri Pauperes Commilitones Christi Templique Solomonici) s-au scris tomuri de lucrări, s-au exprimat nenumărate opinii, ipoteze şi întrebări. Acest lucru s-a datorat nu numai interesului deosebit de  care se bucură ordinul cavalerilor  templieri în rândul istoricilor, dar şi relativ puţinelor documente istorice din epocă, referitoare la  acest ordin cavaleresc.

În zilele noastre putem avea o imagine, destul de conturată, despre acest ordin, pe baza şi a altor dovezi, scrise sau arheologice, adunate de pasionaţii cercetărilor istorice. Dar foarte multe din acţiunile templierilor, din ritualurile lor secrete, religioase şi ezoterice, au rămas necunoscute, sau la stadiul de opinii şi ipoteze. La fel de puţine date atestate sunt  şi  despre înfiinţarea ordinului, despre tezaurul său fabulos, după cum se spune, despre  desfiinţarea ordinului şi dispariţia templierilor din viaţa militară şi religioasă a vremii.

Să ne oprim doar asupra înfiinţării Ordinului Cavalerilor Templieri. Este aproape unanim recunoscut faptul că ordinul a fost înfiinţat în anul 1118, în Ierusalim, de un grup de nouă cavaleri cruciaţi.

Dar am putea răspunde la multele întrebări referitoare la înfiinţarea ordinului? Ca, de exemplu: în care lună a anului a fost confirmată înfiinţarea ordinului templier; s-a desfăşurat un ritual religios, o slujbă religioasă de consacrare a ordinului? După regulile cavalereşti, s-a desfăşurat un ritual de consacrare a membrilor, cavaleri ai ordinului? Ca aspect formal, în ce mod, scris sau verbal, a luat sub autoritatea sa, regele Baldouin II, ordinul templier, de  la înfiinţarea acestuia şi  până la recunoaşterea de către Biserică?

Deşi nu avem date istorice pe baza cărora să răspundem cu o anumită certitudine la aceste întrebări, putem formula o opinie, cu un mare grad de probabilitate. Opinia noastră se bazează atât pe datele istorice generale despre ordinul cavalerilor templieri şi peroanele implicate în înfiinţarea lui, cât şi pe regulile şi cutumele nobiliare din epocă.

Ipoteza pe care o emitem  se referă la împrejurările înfiiţării ordinului şi la  edictul regal de consacrare a acestui ordin. Credem că un asemenea eveniment, cel de anunţare a înfiinţării unui ordin cavaleresc, militar şi religios, s-a făcut printr-o ceremonie, cun un ritual adecvat şi a fost emis un edict regal   pentru recunoaşterea ordinului templier, cel puţin pentru a dovedi Bisericii susţinerea lui în regatul Ierusalimului.

Această opinie am expus-o în lucrarea „Saint Bernard şi ordinele cavalereşti” şi în romanul istoric „Chemarea Templului secret”.

Prezentăm, aici, un extras din lucrare[1].

„O problemă care ne-a preocupat a fost aceea a momentului înfiinţării ordinului, respectiv data formală când a fost confinţită constituirea acestuia. Analizând evenimentele istorice, politice şi militare din anul 1118,  credem că anunţul oficial despre înfiinţarea  ordinului cavalerilor Templului lui Solomon s-a făcut la messa de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în 15 august 1118, la Biserica Sfântului Mormânt. Ipoteza pe care o emitem şi în care credem,  este plauzibilă. Credem că data de 15 august este cea mai probabilă pentru consfinţirea înfiinţării ordinului templier. In primul rând, este data la care a începuit prima cruciadă, care a avut drept consecinţă constituirea Regatului Latin al Ierusalimului şi a Principatelor creştine de Eddesa, Tripoli şi Antiochia. Un eveniment deosebit de important pentru regat şi întreaga creştinătate, comemorarea acestuia fiind pentru cruciaţi exact momentul cel mai bun de consfinţire a existenţei  ordinului. Majoritatea celor nouă cavaleri au fost cruciaţi, ca şi regele, de altfel. În al doilea rând, templierii o venerau şi se înhinau Sfintei feciare Maria, considerând-o o adevărată patroană a ordinului.

De asemenea, credem că nici alegerea Bisericii Sfântului Mormânt pentru messa de consfinţire a ordinului, nu a fost întâmplătoare. Pe de o parte, şase din cei nouă cavaleri au fost membrii ai Ordinului Cavalerilor Sfântului Mormânt, înfiinţat de cruciaţi imediat după cucerirea Ierusalimului, în 1099. Pe de altă parte,  membrii noului ordin templier erau ostaşi săraci ai lui Hristos, ceea ce făcea ca messa să aibă loc, în mod natural, la Sfântul Mormânt.

Un alt aspect al ipotezei, este cea a ritualului prin care ordinul a fost confirmat, ritual desfăşurat în cadrul ceremoniei de consacrare a ordinului. Avem în vedere că, regulile scrise şi cutumele nobiliare din Franţa medievală,[2] cereau un înfăptuirea unui anumit ritual[3] pentru ridicarea unui tânăr de origine nobilă la rangul de cavaler. Era o adevărată iniţiere, cu stagiu de pregătire a tânărului candidat la acest rang nobiliar militar, pregătirea psihică şi religioasă şi momentul îndeplinirii efective a ritualului[4].

Cu atât mai mult, înfiinţarea ordinului cavaleresc, militar şi religios, trebuia, în opinia noastră, să fie consfinţită de rege printr-un ritual religios, cu participarea Patriarhului  şi laic nobiliar, similar cu cel de ridicare la rangul de cavaler. Se cunoaşte sprijinul decisiv pe care regele Baldouin II l-a dat lui Hugues de Payens şi celorlalţi opt cavaleri pentru înfiinţarea şi recunoaşterea ordinului templier. A fost implicat ca rege şi ca nobil cavaler în acel proiect militar. Tocmai de aceea credem că regele a condus ritualul de consfinţirea a înfiinţării ordinului templier, ajutat de Patriarhul Garmount, care a dat binecuvântarea sa celor nouă cavaleri templieri. Pentru a confirma şi întări apartenenţa ordinului şi a membrilor săi, creştinătăţii şi ţinuturilor creştine ale regatului Ierusalimului, nu excludem posibilitatea ca regele, prin ritual, să le fi  acordat membrilor ordinului, titlul de nobili cavaleri ai regatului  Ierusalimului. Credem că ar fi putut face acest lucru pentru a încuraja intrarea în ordin şi a altor tineri, fii de nobili săraci din Europa şi din  orient.

În cadrul ritualului, conform regulilor cavalereşti, regele trebuia să rostească o cuvântare de confirmare a înfiinţării ordinului şi de înnobilare a cavalerilor, şi avem convingerea că a făcut acest lucru.

Ne putem face o imagine în privinţa conţinutului cuvântării sale, pornind de la personalitatea lui Baldouin II, satisfacţia deosebită pe care a avut-o pentru  înfiinţarea ordinului cavaleresc, prezenţa înalţilor prelaţi şi a nobililor regatului la acea importantă festivitate. Credem, astfel, că regele a salutat înfiinţarea acestui ordin cavaleresc şi a proclamat existenţa lui pentru vecie, accentuând pe caracterul de stabilitate şi permanenţă a ordinului. Ceea ce templierii ar fi putut înţelege că era un fel de testament. Să nu uităm că la acea dată, 1118,  ordinul templier era văzut în Ierusalim sub autoritatea regelui Baldouin şi a Patriarhului latin al Ierusalimului.

Un alt aspect ar fi existenţa edictului regal de înfiinţare a ordinului templier. Nu am găsit până în prezent vreun document credibil în acest sens, dar nu excludem posibilitatea ca acest edict să fi fost scris pe pergament, pentru confinţirea formală înfiinţării ordinului. Pergament care ar fi putut fi deteriorat sau distrus de-a lungul timpului, sau, poate, rătăcit prin diverse arhive creştine”[5].

Prin aspectele arătate mai sus, credem că, în parte, am răspuns la unele din multele întrebări şi incertitudini ce însoţesc istoria Ordinului Cavalerilor Templieri(Pauperes Commilitones Christi Templique Solomonici).

Ce părere aveţi despre această ipoteză? Este plauzibilă? Aştept cu interes părea dvs. pe  michaelvillmont.eu/blog  ca să dezvoltăm şi alte ipoteze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *